„Dol Ce“ si „Ga Bani“
articol aparut in Cultura, nr. 192 din 2008-09-25» cultura antropologica »
Autor: MARIA ELLIS
Undeva la sudul orasului, în afara lui si dincolo de cartierul Craiovei, se tine saptamânal târgul Pitestilor. Urci un deal pâna la jumatate, faci la stânga acolo unde sunt masinile mai des parcate, astepti sa se dea la o parte o caruta si-o pornesti pe drumul oarecum pavat care duce pâna la parcarea improvizata în fata si de-a lungul unui gard de fier alb, cu pete de rugina. De cum faci la stânga, mai toate masinile au în geam semnul „De vânzare“, cu detalii tehnice, un numar de telefon si pretul – negociabil. Nu vad nici una noua. Multe au placute de înmatriculare rosii sau nemtesti. Marfa de mâna a doua. Venisem în târg nu sa cumpar masina – slava ceriului, caci nu stiu cum m-as fi descurcat sau, mai bine zis, stiu ca nu as fi facut-o. Venisem cu o alta treaba: sa casc gura la multimea de negustori si musterii.
De cum ajungi, îti sare în ochi numarul mare de barbati tineri, cu blugi prespalati, bluze sport si adidasi turcesti. Merg putin cracanati, grabiti, par ca se misca si când stau, tragând cu nesat din tigara, discutând aprins piata de masini din Germania. Se mai uita din când în când dupa vreo fata cu blugi strâmti si mijlocul dezgolit, nu neaparat din interes pentru faptura ei ci asa, preventiv. Sa nu scape.
Mai sunt acolo barbati mai seriosi – si mai copti. Par ca se îndeasa mai bine în pamânt, mersul cracanat s-a diminuat, bluza sport a plecat la tara la rudele sarace si-a facut loc jachetelor de piele. Stau tintuiti lânga masina pe care o vând (o Dacie cu an recent de fabricatie), a carei capota ridicata pentru a dezvalui starea impecabila a motorului ascunde o femeie care fumeaza plictisita, cu picioarele pe bord.
Musteriii fac o multime pestrita, de toate vârstele. Nu sunt din cei ce si-au rupt coatele pe bancile vreunei facultati. Vin în familie sau însotiti de un prieten-doi, caci o decizie atât de importanta precum cumpararea unui automobil nu poate fi asumata în singuratate. Si, desigur, barbatii sunt întotdeauna cei care se intereseaza de pret, de detaliile tehnice, de calatoria pe care a parcurs-o mobilul în drumul sau înspre mâinile unui nou proprietar si alte asemenea detalii, în timp ce femeile se prefac a nu asculta ce se discuta, de parca ar fi necuviincios sa se amestece în treburile barbatesti.
Într-o spartura a gardului alb de fier sunt instalate doua porti rotative, înalte pâna la brâul unui om de înaltime medie. Cumperi bilet de
1 leu (valabil – scris apasat pe geam – pentru o singura intrare) de la un nene zgribulit într-o ghereta si mergi cu tichetul la una dintre cele doua femei care pazesc cu permanent vopsit cele doua porti. Descoperi cu mirare ca bucata de hârtie are un cod tiparit pe spate, ca acelea de pe alimente. O cutie de fier înghite codul si întoarce roata de care e atasata, facându-ti loc sa intri în târgul propriu-zis – un imens maidan în vârful dealului, pe care sunt parcate alte si alte masini de vânzare, în fata si la dreapta. La stânga se afla un alt soi de marfa: haine chinezesti si turcesti noi, haine de toate natiile la mâna a doua, jucarii, prosoape de plaja mari cu imprimeuri de fete în costum de baie, pantofi din piele artificiala si un asortiment de electronice vechi, aduse de proprietari batrâni – radiouri, surubelnite din truse de scule desperecheate, bormasini, uscatoare de par îngalbenite etc. etc. etc., pazite toate de borcane goale, folosite dar curate. Iar peste toate astea plutesc nori de fum de la nenumarate gratare cu fierul ars de îndelungata folosinta, pe care ard mici si mate de porc (una dintre delicatesele locului, mi se spune).
Ma duc sa-mi cumpar covrigi de la o toneta de lânga poarta cea mare din gardul cel alb, poarta pe care intra masinile. Descopar ca, daca ai pile la portar, poti sa intri de câte ori vrei, fara sa fii electronic taxat de portile rotative.
– Ne întoarcem imediat… suntem cinci insi… zice facând cu ochiul unul dintre cei tineri si cracanati, iar portarul cu vesta de lâna împletita si pantaloni soiosi da din cap aprobator:
– Da, sefu'!
Covrigi vinde o fata tânara si draguta, singurul negustor care zâmbeste. Nu pare sa-i pese câti bani are sa faca în ziua 'ceea de duminica. Din cauza asta cumpar de doua ori mai multi covrigi decât intentionasem, iar când o aud urându-mi o zi buna îmi vine sa-i las bacsis.
O pornesc cu covrigii prin târg. Dupa vreo ora încep sa am senzatia ca, negustori si musterii, suntem aceiasi oameni care ne învârtim în cercuri si ca o sa facem asta toata ziua, eu în speranta ca va aparea ceva nou, iar ei fiindca nu vor sa ia decizii pripite.
Ma hotarasc brusc sa plec. În drum spre iesire trec pe lânga un Volkswagen Golf alb, cu numar de Germania, lânga care sta flamând unul dintre cei cracanati. Poarta un hanorac portocaliu, cu gluga pe cap. Fermoarul desparte în jumatate cele doua cuvinte cusute pe piept cu litere de pânza: „Dol Ce“ si „Ga Bani“.
– Nu-ti dau o masina? ma-ntreaba el.
– Nu-mi dai, îi raspund si ma îndrept catre poarta de masini, ca sa-mi deschida înspre afara portarul cu vesta tricotata, caci înspre înauntru n-as fi avut acces. N-aveam pile.