Gradina instinctelor
articol aparut in Cultura, nr. 173 din 2008-05-15» cultura cultura spectacolului »
Autor: RUXANDRA ANTON
Un peisaj tensionat din hatisul naturii umane, în punctele ei fierbinti ale însingurarii, este propunerea piesei lui Edward Albee în traducerea si regia lui Horatiu Ioan Apan, la Teatrul de Nord - Satu Mare. Deruta jucata de Radu Botar prin partitura Peter, mersul lui pe nisipurile vietii lui Jerry, viata cu atât de multe sinusoide miscate cu siguranta dominatoare a omului care nu mai are nimic de pierdut si de gasit, fac din acest spectacol un prilej de disectie a individului modern prins în convulsiile unei societati care si-a pierdut reperele catre adevarata bucurie de a trai. Povestea pe care vrea sa i-o spuna Jerry necunoscutului de pe banca din parc, despre ce i s-a întâmplat lui la Zoo, povestea pe care o va afla poate din ziare sau de la stiri, nu mai este spusa. Toate celelalte povesti ale vietii lui, cele care i-au pregatit drumul catre marea poveste, alcatuiesc cosmarul unui om care alege sa evadeze din disperarea însingurarii înspre linistea mortii. Cu o plasticitate, mobilitate si emotivitate iesite din comun, Soros reuseste sa aduca frica si oroarea, disperarea si violenta în peisajul linistit si banal ordonat al vietii lui Peter. Personajul urmeaza liniile electrizante ale trairii pâna la identificarea, metaforic vorbind, cu hoitul în descompunere, evocat în poezia baudelaireana ca un lait-motiv; si nu e usor sa descompui în cuvinte si gesturi materia unei vieti sordide de la marginea New York-ului si sa dai absurdului un învelis real. Fiindca viata lui a fost o interferenta absurda cu oamenii si chiar cu animalele, întâlniri care se opreau undeva în afara întelegerii si apropierii afective, întâlniri transformate în lupta de eliminare a oricarei intruziuni în intimitatea lui. Jerry simte lumea în tendintele ei agresive si pierde din vedere posibilitatea apropierii de ea prin dragoste. Povestea întâlnirii cu câinele femeii-paznic este cutremuratoare; în ea se afla cheia nelinistii acestui om de la marginea societatii care crede în legea antipatiei nesfârsite ca unica explicatie a esecurilor lui. În cautarea nordului, punctul terminus salvator, Jerry îl atrage pe Peter în cursa unei viziuni agresive asupra aproapelui, ca în final sa-i puna cutitul în mâna pentru a-l scapa de toate cosmarurile.
Regizoral, spectacolul este construit pe doi piloni tehnici: reprezentarea figurativa a cosmarului în plan real (cu fiinte fantastice, grotesti si vegetale, dar si un spiridus alb care devine înger în finalul spectacolului) si lucrul pe emotia actorilor. O piesa în doua personaje prezinta un grad de dificultate crescut, cu atât mai mult cu cât povestea este lipsita de actiune iar toata energia ei se afla în jocul actorilor. Din aceasta perspectiva, regizoral s-au pus accentele potrivite pentru a marca cresterea si descresterea tensiunii relatiei celor doi sau secventele în care este înlocuita o reactie specifica unuia dintre ei cu reactia împrumutata parca de la celalalt în aceasta absurda metamorfoza împartita între doi oameni veniti din ,,lumi'' diferite si totusi egale prin acea ,,gradina zoologica'' conservata în instinctele primare ale fiecaruia. La Peter instinctele sunt latente, amortite de o viata anosta de functionar si familist cu nevasta, copil si papagal. Dincolo de asta, personajele par a fi asezate într-o rascruce de drumuri unde nici o clipa nu este previzibil drumul si destinatia pe care o va alege fiecare. Totul se desfasoara ca în transa, între absurd si realitate si într-o atmosfera încordata la maxim.
Acest gen de spectacol, facut sa descatuseze constiinte, sa reaseze sensurile spre care ne îndreptam, sa scoata din noi urletul unui vid al însingurarilor, al indiferentei si egoismului, nu ar fi fost nimic fara daruirea totala a celor doi actori; poate ca la Soros exista mai mult patos decât ar fi nevoie în unele scene aflate pe muchia pateticului si care îngroasa acea nota a delirului dus spre nebunie. La Radu Botar personajul este mai nuantat, dublat de un comic irezistibil prin stângaciile jucate în încercarile de a se explica, de a se face placut sau de a se opune ,,salbaticului'' din parc.
Decorul lui Alexandru Radu are acea prezenta care sugereaza suprapunerea unei imagini simbolice peste o constructie obisnuita în parcuri: o banca din piatra încadrata de un foisor metalic invadat de plante. Ceea ce face ca foisorul sa fie impunator este forma lui cu picioarele arcuite în chip de arbore ce sustin un fel de punte tronconica suspendata, loc misterios de întâlnire a demonilor ce-l bântuie pe Jerry si care alcatuiesc gradina zoologica din mintea lui. Acelasi foisor pentru Peter este altar al naturii binefacatoare si aducatoare de liniste ca în final sa fie altar al mortii si sacrilegiului. Deosebit de ingenioase sunt costumele demonilor: demonul mortii, al sexualitatii, al fricii, îngerul; ele sunt parte din acea gradina zoologica unde ne refugiem când nu mai stim drumul catre oameni, catre comunicare si iubire. Pâna la urma, un demon al ei ne va sfâsia. Aceasta minunata echipa a lansat limpede si raspicat, dintr-o singura respiratie, semnalul a ceea ce poate sa ni se întâmple sau chiar ni se întâmpla când intram într-o mecanica a conventiilor si ne întrebam aproapele ce face fara a-i astepta si raspunsul, când zâmbim concomitent cu o înjuratura printre dinti, când nu ne mai pasa de cel fara de adapost sau flamând si când doar confortul si bunastarea noastra conteaza. Un spectacol minunat si cutremurator prin duritatea mesajului!
Teatrul de Nord Satu Mare
,,Zoo story'' de Edward Albee
Traducere de Horatiu Ioan Apan
Regia: Horatiu Ioan Apan
Decor si costume: Alexandru Radu
Miscare scenica: Gabriela Tanase
Distributia: Radu Botar, Sorin Oros, Andrei Pasca, Vlad Chico, Cosmin Domnisan, Brigitte Barazsu, Cristina Fiat, Gertrud Schwartzkopf