Între muzeu si veceu
O instalatie
articol aparut in Cultura, nr. 173 din 2008-05-15» cultura cultura literara »
Autor: MIHAI IOVANEL
A fost odata unul care si-a dat amprentele pe coperta volumului. Nicoleta Esinencu face cam tot aia când îsi da grupa de sânge: e fata si, cam ca la toate fetele care scriu din 2000 încoace, sângele e tema, trama si trauma identitara.
„A(II)Rh+“ e facut din texte dramatice-poetice-eseistice. Unele au fost scrise pentru scena si chiar puse în scena, dar amanuntul e mai mult anecdotic: de fapt, cuvântul care descrie cel mai bine ansamblul si particularul volumului e „poezie“.
Esinencu e o fracturista din Basarabia; „fracturist“ sugereaza aici un aer de familie cu poezia lui Ianus, Novac & Vladareanu, nu adeziunea voluntara la un program (desi aceasta poate sa existe: I don't know).
Marius Babias si Sabine Hentzsch, autorii unui „Cuvânt-înainte“, remarca „doua calitati specifice“: „tonul viguros si agresiv“ si „critica procesului de remaniere identitara din Republica Moldova si România, de trecere de la statul unitar comunist la societatea postcomunista, proces cu o fatada democratica, în dosul careia persista vechile relatii de putere si inegalitatea dintre sexe.“
Niciuna din calitati nu este „estetica“: ambele pot califica un text de teorie sociopolitica sau de jurnalism. (Un text literar bun dpdv estetic e un text a carui valabilitate e autonoma fata de tema sau fata de alt „cârlig“ ce face racordul cu exterioritatea si modele cotidianului – desi toate acestea, evident, pot aparea într-un text literar valabil estetic).
La nivel de concept, textele lui Esinencu sunt o instalatie de zgomot. Care provoaca o expunere a zgomotului, nu o deconstruire a lui. Sau, cel mult, o deconstruire prin supraexpunere/ voalare.
La nivel literar, textele sunt oarecare: sau sunt oarecare dupa Ianus & Novac, ceea ce e cam acelasi lucru. Asta de la stil la repertoriul de cuvinte-cheie.
Simptomatic, cel mai mult mi-a placut „Chisinau – un oras al durerilor de cap!“ – o confesiune în proza unei persoane întâi singular nerefractate în fictiune: textul cel mai direct, mai fara mofturi de mediere literara:
„Cine ar trebui si ar putea sa schimbe aceasta mentalitate?
Intelectualitatea de azi este intelectualitatea de ieri.
În primul rând ei au nevoie de o schimbare.
Nici în literatura si nici în arta nu s-a schimbat pâna astazi mare lucru.
Traditionalul predomina si devine din ce în ce mai agresiv.
Acuzând mereu tinerii de pornografie si ginecologie.
Metodele prin care se opereaza pentru a distruge orice încercare de literatura si arta noua sunt si ele din seria vechilor metode comuniste.
Scriitorii si artistii de altadata, sovietici, mai sunt înca în top.
Cei câtiva care încearca sa rastoarne cliseele sau sunt cenzurati, sau nici nu sunt luati în seama, e si asta o noua modalitate de lupta cu arta contemporana.
O impotenta în gândire mai bântuie si astazi în mediul intelectual de aici, fie el tânar sau batrân.
Iar chisinauenii prefera sa cumpere un bilet la Muzeul National de Istorie doar pentru ca intrarea la muzeu este mai ieftina decât intrarea la un veceu public.“
Deci, (cu minusul ca nu e suficient de tare ca teorie pentru ca nu e suficient de bun ca literatura) ramâne conceptul: care înseamna, în context, în primul rând, reactivitate. E o literatura foarte relativa, adica legata de efectele ei.
Folosind un vocabular violent, poezia lui Esinencu e dependenta de violenta. Cere nu empatie, sau nu doar asta: cere pumni în gura, pentru ca dupa aia sa-si etaleze demonstrativ vânataile. Sunt texte care mizeaza pe violenta raspunsului.
Nu schimba nimic (desi descrie: de exemplu, „migratia fortei de munca si rasismul, dezintegrarea sociala si obsesia religioasa, nationalismul si oprimarea femeii“, vezi acelasi „Cuvânt-înainte“), dar încearca sa identifice o anumita constiinta reactionara provocând-o la reactie. Miza ei este raspunsul cu voce tare.
De aceea, poezia ei a fost cea mai buna atunci când „FUCK YOU, Eu.ro.pa!“ a provocat un scandal national (sau internatinal data fiind cezura Basarabia-România).
E o poezie dependenta de stadiul arierat al establishmentului basarabean. Cu cât acesta e mai arierat, cu atât poezia este mai buna.
Când vor iesi din context, textele se vor derealiza, pastrând calitatea de indicator cultural pentru o perioada data. Heavymetalul anilor 80 pare bonom, desi textele si muzica lui fac tot ce se poate ca sa îl prezinte ca diabolic. Violenta e o trasatura a prezentului, niciodata a trecutului (trecutul o trateaza cu zahar).
Dar lucrul cel mai insuficient al conceptului este realizarea lui: poetica. Pentru tipul de atitudine critica pe care îl urmaresc artistii angajati gen Esinencu, poezia a devenit insuficienta. A lasa militantismul si critica sociopolitica în regim literar în seama poeziei a devenit un simptom de infantilism. Poezia, ca avangarda, si-a avut si jucat rolul.
În viitor, aceasta literatura va trebui sa depaseasca poezia.
Va trebui sa descopere proza.