Moartea Marelui Papusar
articol aparut in Cultura, nr. 110 din 2008-02-21» cultura media »
Autor: Catalin Sturza
Am vazut docu-fiction-ul „Death of a president“ dupa ce a fost difuzat de Realitatea TV. N-am urmarit nici promo-urile Realitatii, care i-au infuriat pe multi bloggeri, nici dezbaterea din studio, nici comentariile lui Claudiu Saftoiu.
Singurul merit pe care-l are „Death of a president“ e demonstratia. Ne convinge, din montaj, de verosimilitatea unor fapte presupus istorice, ne serveste si un punct de vedere asupra lor, pe terenul unei fictiuni.
De pe www.jurnalismonline.ro aflu ca Realitatea ar fi promovat filmul incercand sa arate cum ar reactiona reporterii ei daca George W. Bush ar fi asasinat si sa atraga in acest fel cat mai multa audienta la o ora de varf – duminica seara. Documentarul arata cum ar reactiona America daca presedintele in exercitiu ar fi asasinat, ceea ce imi mirosea, iarasi, de la o posta a goana dupa audienta. Si dupa niste premii, printre care un Emmy si un FIPRESCI (la Toronto), primite de Gabriel Range, regizorul sau.
Dupa ce am vazut filmul, pot intelege si premiile, si mediatizarea. „Death of a president“ arata exact ca un documentar de pe Discovery sau de pe National Geographic, cu o reconstituire filmica a evenimentelor, pe de o parte, si cu comentarii ale unor experti si ale unor oameni direct implicati in evenimente, care sustin si canalizeaza reconstituirea, de cealalta parte. Sunt 90 de minute de fictiune elaborata, secvente de arhiva cu Bush si Dick Cheney sunt prinse convingator in realitatea paralela a filmului, adusa la viata de actori. Multa munca si transpiratie, grija pentru detalii, o masluire de zile mari – de ce?
Ok, am vazut cum ar reactiona lumea daca ar fi asasinat George W. Bush si nu pot spune ca m-a lovit vreo revelatie. Filmul imbina, de fapt, doua scenarii: cel al asasinarii lui John Fitzgerald Kennedy si cel al atentatelor de la 11 septembrie 2001. Si intr-un caz, si in celalalt, toate datele se pastreaza: i) asasinul foloseste o pusca cu luneta, trage de la fereastra unei cladiri din apropiere, fuge, un suspect este arestat, dovezile nu sunt concludente, verdictul tribunalului e contestat si contestabil, apare un alt suspect, acesta e – ca si Lee Harvey Oswald, presupusul asasin al lui Kennedy – un veteran care a luat-o razna, e un nebun care a actionat pe cont propriu etc. ii) poporul american e furios, de vina sunt musulmanii si Al-Qaeda, americanii pleaca la razboi impotriva unui dictator islamic ce sprijina terorismul, mahomedanii sunt tapii ispasitori etc. Elementul de legatura dintre cele doua scenarii istorice este acela ca suspectul arestat si condamnat, in prima faza, pentru asasinarea lui Bush este musulman.
Cam putin, si deloc original. Ce e, asadar, nou in ipoteza de lucru? Ca americanii ar plange si s-ar lamenta dupa care la carma ar veni vicepresedintele iar acesta s-ar grabi sa le ostoiasca setea de razbunare oferindu-le un vinovat? Stiam. Ca arabii sunt oi negre in USA, ca sunt primii pe lista suspectilor, ca a spune islam si Al-Qaeda egal stigmatizat si condamnat din start? Stiam si asta. Ca America, dornica sa-si arate muschii, ar pleca in lume, sa bumbaceasca pe cineva? Mare noutate! Ca razboiul creeaza dementi si psihopati? Hm... nu, nu sunt impresionat!
Poate lucrurile or sta asa, poate nu. Mai degraba nu, decat da. „Death of a president“ spune: istoria se repeta si, mai mult, istoria recenta se repeta, de multe ori. Nu e atat de previzibil cursul istoriei, nici macar cand vine vorba despre americani. Stiu ca razboiul din Afganistan a fost consecinta directa, vindicativa, a 9/11, stiu ca arabii, si teroristii, si tapii ispasitori. Dar nu stiu daca, intr-o situatie similara 9/11, combinata cu 22 nov. 1963 (data asasinarii lui Kennedy) americanii ar invinui iar Al-Qaeda si ar pleca iar sa-i bumbaceasca pe arabi. E simplu sa crezi ca vor face asta, e un scenariu ieftin si vandabil. Insa nu e nici convingator, nici original. Inca un minus la capitolul viziune – de fapt, la acest capitol filmul e zero barat.
Singurul merit pe care-l are „Death of a president“ e demonstratia. Ne convinge, din montaj, de verosimilitatea unor fapte presupus istorice, ne serveste si un punct de vedere asupra lor, pe terenul unei fictiuni. Desi nu cred ca a fost in intentia realizatorilor, formula insasi a docu-dramei reportericesti, cu pretentii stiintifice, se sparge in mii de bucati. Vedem firele papusarului si ne infioram: oricine stapaneste formula ne poate face sa credem absolut orice. Si sa vedem orice-ul oricum vrea Marele Papusar.