Sari la conținut

Livada cu zbierete

articol aparut in Cultura, nr. 88 din 2007-09-06
» cultura sensuri si nonsensuri »
Autor: Constantin Coroiu


M-am intors zilele trecute de la Neptun cu intentia de a nota aici un gand – care, in ultimii 10 – 15 ani, a devenit tot mai mahnit – privind starea deplorabila a scriitorului roman, asa cum se (intre)vede ea si la Casa de creatie a U.S. „Zaharia Stancu“ (apropo, peste putin timp, se vor implini 105 ani de la nasterea autorului romanelor „Padurea nebuna“, „Satra“ si „Ce mult te-am iubit“), din amintita statiune. O stare care, doar aparent paradoxal, mi s-a revelat, inca o data, in primul rand tocmai prin absenta scriitorilor din vila (si gradina) ce le apartine – de jure si de facto – de atatea decenii. Pe acolo a trecut, odinioara, toata suflarea scriitoriceasca a Romaniei postbelice. Dar iata ca, chiar cand ma pregatesc sa comit insemnarea, citesc un reportaj semnat de Constantin Stan in „Ziarul de duminica“, nr. 33, din 24 august, intitulat cum nu se poate mai trist (dar si mai adevarat): „Amurgul breslei noastre“, pe care parca l-as fi scris eu insumi si din care citez: „Si mai dramatica este deteriorarea atmosferei de la Vila de la Neptun: farmecul noptilor petrecute pe terasa este doar o vaga amintire, sentimentul ca esti intre ai tai, uneori chiar acasa, a fost inlocuit cu indiferenta si chiar cu mitocania unora de a nu da si de a nu raspunde la salut (probabil ca asa se petrece cand traiesti la stana – te comporti ca ciobanii!) Ideea de respect si de o subterana caldura sufleteasca s-a deteriorat, luand forme aberante chiar si in topismul lor – pretentia de a le sta numai la dispozitia lor oamenii care ne servesc (nici macar nu le pot spune chelneri sau ospatari, pentru ca, pentru mine, cei cativa pe care-i stiu de ani de zile mi-au devenit un fel de gazde la care imi petrec o parte din concediu). De la vorbitul cu gura pana la urechi la atitudinea cel mai ades agresiva (tolaniti cu picioarele desfacute pe scaune, afisandu-si pielea ca pe o camasa de firma pe care evident mai pot fi decorate si niste tatuaje), la zbieretele copiilor prost crescuti, parca indemnati sa-i tulbure pe ceilalti – totul te face sa te simti din ce in ce mai strain acolo. Habar n-am cine era doamna care zbiera in telefon probabil altei doamne: „Nu stiu, draga, nu am vazut nici un scriitor p-aici“ in timp ce privea la noi (eram cu Dan Cristea si Gabriel Dimisianu la o masa, iar la cealalta se afla Daniel Cristea-Enache cu sotia), si nu faptul in sine de a nu fi recunoscut pe nimeni era jenant, ci atitudinea de toapa care ar fi vrut sa vada acolo pe scriitorii Mihaela Radulescu si Adriana Bahmuteanu. E pacat ca eforturile pe care le fac oamenii de la vila si Uniunea Scriitorilor de a pastra preturi modice, as zice acceptabile pentru orice scriitor, sa se intoarca prin efectul de bumerang al lipsei de educatie (si de cultura, mi-as permite sa adaug – n.mea) impotriva imaginii scriitorului roman. Daca nu-l respecti, daca nu-l respecti la el acasa, ma intreb ce mai cauti acolo – chiar daca tu insuti esti scriitor sau ruda de scriitor?(...) Totusi, vila de la Neptun este si de creatie, nu numai de odihna, iar cei carora mintea nu li s-a incretit vreodata sub impulsul cautarii unui raspuns nu au cum sa respecte (daca nu sa iubeasca) aceasta lume a creatiei. Nu lasati prostul-gust si mitocania sa va scoata din propria casa! E atat de frumoasa gradina de la USR (din Calea Victoriei – n.mea), e atat de linistitoare livada de la Neptun!“