Despre rabdare si... „vina“ genetica
articol aparut in Cultura, nr. 88 din 2007-09-06» cultura sportului » venind din iarba
Autor: Cornel Dinu
S-a intrat in linia dreapta a disputelor paralele oficiale de acasa si din competitiile europene. Ratarile cefereului clujean si ale galatenilor in cupa UEFA dovedesc ca echipele mai putin rodate international de la noi au doar mentalitatea necesara fostei denumiri a acestei competitii, aceea a targurilor. Cel putin prestatia doar infatuata a legiunii straine a lui Andone a fost mai mult decat deprimanta.
Si incep cu ei. N-au inca nici o formula de joc stabila si sigura nici in campionatul nostru. Iar acest „4-2-3-1“ in care incearca sa convinga ca evolueaza este, inca, hilar asezat. Mai simplu spus, desenul dinamic al blocului unei echipe se asaza in functie de calitatile reale ale jucatorilor si nu de o idee tactica doar... preconceputa. Asa gandesc si altii!? Uitandu-se ca in actualul fotbal european s-a ajuns aici, de cativa ani buni, datorita reintoarcerii la importanta jocului pe benzile terenului si la revenirea la un singur varf in furtuna defensivei adverse. Datorita calitatilor de mobilitate si agresivitate ale unor atacanti de genul Drogba sau Van Nistelrooy. Nimic nu este intamplator in marele fotbal de acum. Se ajunge la o alta spirala, ca in filozofie, dar prin imbogatirea si cizelarea celei precedente. Astfel, acum este doar o reintoarcere la „4-3-3“-ul anilor ’70. Dar n-o sa-mi spuneti ca argentinianul acela, adica al vostru, Fabbiano, are calitatile cerute pentru un astfel de post? Se asaza cel mai mult cu spatele la poarta, ca un pivot de baschet in „caciula“, are vreo cinci, sase kilograme in plus, dovedind ca „churascaria“ cu atatea feluri de carne, in „frigarele“ argentiniene, se topeste in gura si este tare hranitoare. Iar la singurul gol pe care, in fine, l-a marcat in campionatul nostru, pivotarea reusita a fost mai mult din slabiciunea centralilor buzoieni si din neatentia, dintr-un singur moment, fatal ce-i drept, a bravului portar advers.
Dar sa vedem ce va fi la retur, in Cipru, in orasul acela cu parfum de fregate britanice, dar si de contrabanda – conducatorii clujeni, in special domnul Paskany, dovedindu-se printre randurile declaratiilor oficiale tare impacientati, chiar nerabdatori. Nu-i exclus, la lipsa noastra traditionala de rabdare, sa asistam la un asasinat al voievodului Andone, cum a fost putin mai jos, in negura vremurilor, pe campia Turzii...
Spectacolul dat de „trompeta nationala“ Gigisor Becali la adresa bietului Hagi este doar o reeditare a paranoiei imbogatitilor halucinanti din ultimii ani. Ce nas, ce biserica, patronul de azi este patron si crede ca-si poate permite orice. Teribila drama, la care, iarasi, se asista, „in corpore“, chiar binevoitor pentru latifundiar. In fond, o natie ca a noastra, atat de antrenata de a dantui chiar secole pe plita arzanda intretinuta de straini, suporta si noua inchizitie lansata de multimiliardarul din Pipera. Ceea ce este tare deprimant. N-am vorbit cand trebuie si acum ne hlizim cu bolnava ingaduinta la un astfel de malformat. Pe deasupra si om politic (?) de mare anvergura (!), asa cum ni-l asaza sondajele, putin spus, inconstiente. Stim ce-a fost, cum spuneam, vedem ce este, dar, daca chiar asa ne este harazit sa ni se intample, mi se pare mult prea mult pentru calvarul natiei. Se va mai trezi ea, oare, vreodata, fiind capabila sa-si ascunda rebuturile genetice, iesite atat de sfidator la rampa dupa lovitura de stat cu public traita in decembrie ’89?... Nu ne ramane, iarasi, decat sa speram ca ne vom vindeca, avand ca martori, poate, doar copiii nostri...
A pornit la drumul toamnei si Nationala. A dat piept amical cu turcii pasei Terim. Joc greu cu ienicerii, la comanda o buna parte din timpul bataliei. Au sclipit sabiile posesiei si au impins sulitele atacurilor. Ne-am desprins in invingatori abia atunci cand Piturca a aruncat in disputa „garda Dorinel Munteanu“. Victorie consfintita de ghiaurul Mutu, dupa ce sageata Marica l-a pus singur cu plasa pe cavaleristul (si dupa picioare) Dica.
Dar, deja, in fata si nu la orizont, inaintea deschiderii scolilor, se profileaza ambitioasa Bielorusie. Obstacol greu, in ciuda lipsei de performante a acestei reprezentative in ultimii ani. Nu ne respecta, ce sa mai incercam sa vorbim de o eventuala fraternitate intre noi si urmasii coborarii hoardelor cumane. Au si in Hleb un jucator cu nume de paine slava, ce sigur va dori sa ne manance. Si el si frate-su, ca si restul mujicilor din distributia lor. Atentie marita, deci, pe fond de inteligenta mistuitoare atunci cand vom calca iarba de la ei.
Cand scriu, stiu si eu ca vom avea macar o echipa in spectacolul de mare amploare care este „Champions League“. Ar fi bine ca si Dinamo sa confirme. Nu-i usor in fata italienilor, care actioneaza si in fotbal dupa strategia bravelor legiuni romane. Adica in careuri compacte, ce stapanesc campul de bataie. Avansand si scotand sulitele criminale ale verticalizarilor si contraatacurilor la inaltimea celebrelor scuturi, din care nu se intrevede decat incrancenarea unor soldati antrenati sa invinga sau sa moara. Cu spectrul decimator al presei acum din „cizma“, ce nu iarta niciodata o infrangere in fata „barbarilor de la Rasarit“. Pentru a-i invinge iti trebuie puterea mintii si a sacrificiului fizic. In fond, Lazio de acum nu este adversarul obisnuit din „il calcio“ al trecerii lui Dinamo prin timp. Cand avea in fata oficial trupele din Milano, ce dominau totul dupa 1960, adica pe Inter sau Milan. Alte „squadre“!... Vom trai si vom constata, pentru ca atunci cand vor aparea aceste randuri verdictele in ceea ce priveste pe Dinamo vor fi deja luate.
Ar mai fi ceva subiecte ce nu pot fi trecute cu vederea. Ca acela al asaltului unor echipe din prima divizie, mai putin asteptate. Este vorba de Vaslui si de Urziceni. Bravo lor!, ca joaca bine si singura pilda de inteles pentru toti ar fi aceea ca, acolo, conducatorii au avut si rabdare. Pentru ca se stie de mult ca, pentru a izbandi, o echipa de club are nevoie de un ciclu de minim doi ani. Ceea ce e cazul lor. Am trecut prin jale dar, nu-i asa... „Din jale se-ntrupa Electra“!... Ceilalti conducatori ai „seriei A“, semanand, in mare proportie, doar... jale contestatar si provocator exprimata. Sa ne surprinda ca un jucator – altfel admirabil ca sacrificiu si chiar vocatie o destul de lunga perioada de timp – ca Ganea a cazut in plasa vehementei lor nejustificate asupra a orice nu le convine? Facandu-ne sa asistam la maltratarea unui tusier, ce poate sa insemne chiar finalul acestui gladiator din fotbal?... Cine seamana vant in fotbalul nostru provoaca furtuna vinovatilor fara voie. Sau alesi vinovati genetic...