Stenograme atonale
articol aparut in Cultura, nr. 88 din 2007-09-06» cultura literara »
Autor: Rita Chirian
Intr-un potential studiu „In contra directiei de astazi...“, numele acestei autoare ar trona, legitim, printre figurile exorbitante ale unui veritabil bestiar literar. Desi foarte tanara (Lavinia Balulescu are doar 22 de ani), se gaseste la al doilea volum de poezie si marsaluieste obstinat printre premii si distinctii. Cartea de debut a studentei timisorene („MOV“, Ed. Prier, 2004) mi-a fost inaccesibila; insa, cum traditia zice doara ca numai a doua iesire in arena da adevarata masura a valorii unui june, nici nu e stringenta – cred – aceasta nevoie de regresie a lectorului in volutele editoriale. Iata-ne, asadar, asistand la tumbele retorice ale Laviniei Balulescu, poeta care investigheaza – vom vedea prin ce mijloace – universul copilariei. De altfel, nimic rau pana acum.
Discursul tinerei este inconsistent, iar vocea poetica nu e decat balbaiala precipitata.
„Lavinucea“, culegere al carei destin este girat de Robert Serban si Daniel Vighi – reverentios, gracil si decontextualizat – pretinde a re-crea mirajul descoperirilor dintai, excavand printre flash-uri de memorie, spaime firesti, cruzimi (si cruditati) infantile. Si totusi, nici urma de „umor fin“, „prospetime“, „forta lirica“, „autenticitate“ si alte etichete sclipitoare, cu darnicie inghesuite pe coperta a patra.
Prima varsta este punctata de prezenta parintilor, a bunicilor, a unor alte figuri inconsistente (Mina, Vali), de scenarii ludice deloc incitante, de ingenuitati rememorate melancolic, de o obisnuita si omniprezenta coercitie (de asta data non-traumatica), de o mistica puerila in care se insinueaza cateva friabile freudisme (vezi „Invataturile mamei catre Lavinia, partea intai“), ba chiar simti aripa unui fugit irreparabile tempus, solemn-intelept, gatuit si greu stapanit, ca-n contemplarea, afectata si pansiva, a unui album de familie. Precipitatul nu e maturat de niciun vant destructiv si nicio impuritate, dintre cele cu majuscula, nu vine sa dezechilibreze sfera identitara a copilului.
Nu pledez pentru cultivarea/exhibarea excesiva a a-normalitatii, dar, in absenta unor minime atribute ale emitatorului, firescul lasa loc platitudinii. Iar asta este nota definitorie a produsului Laviniei Balulescu. Neunitar, volumul propune o formula in care sunt mixate (ca-ntr-o „mamali – cu bra – cu la“, cum nimerit spune, titular, poeta) cateva stridente si o sumedenie de truisme, lasand impresia de colaj nefinisat, in care, dincolo de ilaritatea involuntara – amintesc doar cateva, memorabile: „Mama si Mos Gerila au o aventura“, „Fetis cu gascan“, „Ne spalam pe dinti ca la Mehedinti“, „Autoportret tagadam-tagadam“, „Pastel fara broasca“ etc. – nici macar titlurile nu par a fi corelate cu continutul sfortarilor lirice. Sentimentul general este de bizar it doesn’t match! Si, fiindca veni vorba despre titluri, insusi cel al intregului volum arunca materialul in derizoriu, fiindca apelativul se prea poate sa-i trezeasca poetei efluvii de tandrete, insa efectul este nul (daca suntem indulgenti).
Probabil certificandu-si descendenta dintr-un oarecare minimalism, dintr-o necesitate trendy de valorizare a banalului (ca doar less is more! ), Lavinia Balulescu isi centreaza discursul pe non-spectaculos si pe acumularea nesemnificativa: indexeaza, noteaza, adnoteaza, ca-n „Lista pentru mai tarziu“, fara finalitate, aruncand cu buna stiinta textul intr-o ambiguitate care se vrea grea de intelesuri. Story – ul nu reuseste sa seduca, nu se incheaga din amintiri disparate, din fluxul sincopat al memoriei si ramane in stadiul de simpla trecere in revista, de stenograma anosta, fugara a unor episoade fara indoiala vibrante pentru autoare, dar lipsite de interes pentru cititor. Nu numai crochiul, graba de a schita, emotia nesatisfacator captata/ dozata/ comunicata indica simptomatologia imaturitatii – scriitoarea intrand (mult) prea devreme in scena –, ci si accentul care cade pe cultivarea unei oralitati excesive; textul sfarseste prin a fi exasperant enuntiativ: „Eu rad./ E frumoasa Mina. / Asa zic si eu. / Are ciorapi albastri. / Si rosii. / Si verzi. / Are un binoclu de lemn si un caine foarte gras. / Mina nu prea ma baga in seama. / O urmaresc de pe geam, pana ajunge la ogas. / Pipu a fiert laptele. / Imi vine sa vars. / O sa vars.“ („Iar Mina e o femeie care nu exista“). Infinitele disponibilitati ale temei (fantezia inepuizabila a copilului, gestul sovaielnic sau, dimpotriva, absurd-temerar, savoarea lingvistica, candoarea, ba chiar gratuitatea brutalitatii – expediata rizibil in „Fetis cu gascan“: „Un gascan caruia-i stiu frica. [...] Gascanul e o pasare criminala (sic!) venita din / fundul iadului / [...] Azi ma duc din nou in gradina. / Cu un cutit.“ – ar fi fost doar cateva dintre palierele pe care Lavinia Balulescu le-ar fi putut aborda), toate se dilueaza in penuria mijloacelor, in monotonia notatiei, in balastul colocvial si-n lipsa unei posibil salvatoare efervescente a imaginilor (din ruinele dezolante ale cartii se ridica timid numai vreo doua-trei versuri: „Obsesia e o femeie care vinde lozuri in gara“ – „Vali. Ultimul colaj“ sau seria de interdictii din „Ne spalam pe dinti ca la Mehedinti“ – nefericit titlu! –, care reuseste totusi sa comunice perplexitatea copilului intre atatea tabuizari). La fel, cele doua texte din finalul volumului, ample si cvasidelirante, dezechilibreaza, indica prezenta unui pattern insuficient sedimentat, fac corp separat, parand lipite neindemanatic pe trupul si asa inform al modestei culegeri de poezioare. Discursul tinerei este inconsistent, iar vocea poetica nu e decat balbaiala precipitata. Din pacate (multe), portretul alter-ego-ului Lavinucea esueaza, din tuse naiv tremurate, in caricatura.
Pana la urma, nu putem zice decat ca Laviniei Balulescu i s-a acordat, uimitor, prea mult credit. Cu toate astea, consolarea vine din faptul ca eroarea nu-i apartine in totalitate, ci si acelora care i-au oferit cu larghete spatiu (editorial) prielnic; acelora care au semnat carte blanche; poate si acelora care, inainte de a cumpara entuziast volumul, nu smulg, spre edificare si rasfoire, banner-ul „Premiul pentru Poezie la Concursul de manuscrise al Uniunii Scriitorilor din Romania, 2006“.