Rusinea numita CNSAS
articol aparut in Cultura, nr. 88 din 2007-09-06» cultura politica »
Autor: Bogdan Duca
Am mai scris despre absurdul deconspirarii arhivelor Securitatii in contextul in care regimul comunist, caruia Securitatea i-a fost doar o unealta, nu a fost condamnat decat verbal, in urma redactarii unui raport, penibil atat prin structurare cat, mai ales, prin continut.
O inchizitie moderna
„Crima“ de a nu fi fost erou si de a fi colaborat cu Securitatea a devenit brusc mult mai mare decat crima de a fi fost membru de partid, de a fi aplaudat public regimul, de a fi ocupat functii si demnitati in Stat. „Ticalosi“ notorii precum Constantin Balaceanu-Stolnici, Alexandru Paleologu sau Iustin Marchis au fost supusi oprobiului public in timp ce Corneliu Vadim Tudor, Adrian Paunescu si altii ca ei pozeaza chiar in victime ale Securitatii.
Cei care decid cine a fost securist sau nu, cine a facut politie politica sau nu alcatuiesc o institutie penibila, numita CNSAS, a carei misiune neoficiala se pare ca este aceea de a fi arma suprema a diferitelor cercuri de interese de la noi. Altfel nu se explica ce autoritate morala permite CNSAS-ului sa deconspire dosarele de la Securitate ale unor persoane publice care nu au semnat, la intrarea in post, o declaratie conform careia nu au facut politie politica. Care este autoritatea prin care CNSAS-ul „deconspira“ academicieni, prelati ai Bisericii sau alte categorii de persoane publice? Este CNSAS-ul reprezentativ pentru constiinta etica a acestei natiuni? Intrebari la care nu putem afla raspuns, deoarece aceia care ar trebui sa isi justifice calitatea de membri ai Colegiului CNSAS sunt prea ocupati sa participe la invartelile politice menite sa discrediteze un personaj public sau altul.
Daca tragem linie si vedem care sunt roadele activitatii CNSAS, concluzia ar fi simpla: au fost gasite vinovate tocmai victimele. Cine sunt informatorii Securitatii? Cine sunt acei oameni fara suflet care isi tradau semenii, curajosi ascultatori de „Europa libera“ sub perna? Pai tocmai buna parte din fostii detinuti politici. Brusc, suferinta acelor oameni, trecuti prin iadul gulagului comunist sau cu familiile chinuite de un regim ilegitim si criminal, este data uitarii pentru a se face loc, „adevaratului lor chip“, de turnatori ai Securitatii.
Stiati ca la 17 ani de la revolutia din decembrie 1989 fostii detinuti politici mai au cazier? Ce conteaza? Conteaza mai mult manipularea unor dosare pentru mici sau mari aranjamente de moment. Pragmatismului de pietari al membrilor Colegiului CNSAS i se adauga si indiferenta unui Stat care investeste sume imense de la buget intr-un demers nu numai inutil, ci si imoral. Caci este imoral sa ignori victimele, sa ignori adevaratii vinovati pentru a mima un penibil dar pragmatic joc „de-a inchizitia“.
Spuneam si cu alta ocazie ca, prin acest CNSAS, Securitatea isi indeplineste, postmortem, mai departe misiunea: aceea de a pazi comunismul. Sunt sacrificati securistii pentru ca fostii poeti de curte ai lui Ceausescu (Vadim Tudor, Adrian Paunescu) sa fie considerati „victime ale regimului“, pentru ca fosta nomenclatura sa fie lasata sa prospere in pace, pentru ca tot ceea ce a insemnat „Cartierul Primaverii“ si nomenclatura de partid sa se poata bucura de linistea bine-meritata a pensiei.
Dar CNSAS-ul nu protejeaza partidul decat indirect. Scopul sau direct este acela de a oferi mass-media materialul necesar pentru organizarea si desfasurarea unui circ de calitate. Iar aceasta se face sfidand legea si bunul simt. Va mai aduceti aminte cum CNSAS-ul are capacitatea sa isi schimbe sentintele de cateva ori in cateva luni? Ce circ mai bun, si cu efecte politice pe termen lung mai semnificative decat „plimbarea“ imaginii unui om prin toate mizeriile istoriei secolului XX? Si aceasta fara nici o alta dovada decat parerea de cititori a nu prea simpaticilor membri ai CNSAS.
Laici si credinciosi
Ultima „cruciada“ declansata de inchizitorii amorali de la CNSAS priveste ierarhia Bisericii Ortodoxe.
Povestea deconspirarii dosarelor clerului superior al cultelor religioase din Romania nu este una noua. Pana acum insa, cultele religioase au reusit sa evite implicarea in aceasta mocirla care nu este cu nimic reparatorie.
Regimul comunist a afectat negativ toate cultele din Romania. Cei 17 ani de postcomunism au dat gres in a veni cu reparatiile morale si materiale necesare. Nici un cult nu a intrat in deplina posesie a patrimoniului confiscat de catre autoritatile comuniste, iar Statul nu s-a ocupat nici aici de reabilitarea clericilor care au cazut victima terorii rosii.
Credeti ca CNSAS-ul s-a dedicat unei asemenea nobile misiuni? Va inselati amarnic. In momentul acesta, plini de elan, membrii CNSAS-ului se implica in viata Bisericii Ortodoxe Romane (Biserica ce trece printr-un proces dificil de alegere a unui nou Patriarh) dandu-si cu parerea, la cererea unor organizatii non-guvernamentale necunoscute, cu privire la relatiile ierarhiei ortodoxe cu Securitatea. De ce spun „dat cu parerea“? Pentru ca aceasta se pare ca e metoda de lucru pe care o intrebuinteaza CNSAS-ul, „datul cu parerea“ pe baza unor lecturi (Dumnezeu stie cat de serioase si acelea!).
Problema este alta. CNSAS-ul nu are nici un drept sa faca publice informatii din dosarele de Securitate ale conducatorilor religiosi din Romania. La noi, statul este laic, religia este separata de stat, iar clericii nu sunt asimilati conducatorilor statului. Toti liderii religiosi nu sunt investiti si consacrati in functiile pe care le detin si pe baza unei declaratii pe proprie raspundere cum ca nu au facut politie politica. De asemenea, autoritatea liderilor religiosi se restrange la comunitatea religioasa pe care ei o reprezinta. Or, nu aceasta comunitate religioasa este cea care cere... deconspirarea dosarelor clericilor.
Faptul ca niste organizatii nonguvernamentale obscure fac o cerere la CNSAS nu presupune ca acele organizatii ar avea si autoritatea de a o face. Este o responsabilitate a credinciosilor si doar a lor aceea de a-si chestiona liderii religiosi cu privire la trecut, de a-i certa sau de a-i ierta. De aceea, faptul ca un personaj tragi-comic precum Mircea Dinescu, a carui disidenta ar fi, ea insasi, subiect de discutii aprofundate (era banuit de Securitate ca ar fi fost... kaghebist), se apuca sa dea recomandari cu privire la penitenta ierarhilor deconspirati n-ar trebui sa lase opinia publica indiferenta.
Dar imoralitatea inchizitorilor de trei parale de la CNSAS nu se reduce numai la incalcarea privatitatii unor cetateni la cererea unei fantomatice... societati civile. Se vede cum, din lipsa de subiecte, se scot din arhive dosare deja marturisite si iertate. Mitropolitul Banatului, Nicolae Corneanu, a facut dupa decembrie 1989 o spovedanie publica in care si-a cerut personal iertare de la cei carora le-a inselat sperantele. Tot el a fost singurul ierarh ortodox care a inteles sa rezolve corect si demn chestiunea patrimoniala dintre BOR si Biserica Greco-Catolica. Ei bine, tocmai acest arhiereu care a avut curajul marturisirii si care, dupa decembrie 1989, a fost unul dintre chipurile emblematice ale BOR este din nou tarat de CNSAS in piata publica... pentru crimele deja marturisite si iertate, atat de ortodocsi cat si de greco-catolici.
Circul vine de la Stat
Si pentru ca trebuia terfelita si imaginea celui mai probabil viitor Patriarh al BOR, aflam „pe surse“ cum ca dosarul inexistent al acestuia a fost – mai mult ca sigur – … ars.
Si acum ajungem la un alt aspect al felului imoral in care lucreaza acesti inchizitori fara Biserica – membrii Colegiului CNSAS. Sentintele oficiale date de aceasta institutie sunt relativ putine, afectate de lipsa de seriozitate cu care sunt tratate chiar in Colegiu (cazul Voiculescu, care, in functie de vantul politic, era cand securist, cand cetatean inocent). Insa grosul informatiilor care transpira de acolo vin din declaratii iresponsabile (cam de genul celor facute de Mircea Dinescu, acest bufon cu mosie) sau din informatii „pe surse“.
Aceste „surse“ nenorocesc cu ajutorul presei noastre (toata de scandal) imaginea unor oameni. De ce? Deoarece, daca painea ne este trimisa de capsunari, Statul trebuie sa ne ofere macar... circul. Un circ care insa nenoroceste oameni.