O intrebare pentru Kjell Espmark
articol aparut in Cultura, nr. 88 din 2007-09-06» cultura literara »
Autor: Angela Martin , Kjell Espmark
Angela Martin: Domnule Espmark, ce credeti, in ce conditii (unde si cand in trecut, in prezent) literatura si viata – care sunt complementare – au devenit sau pot deveni antagonice?
Kjell Espmark – Antagonismul dintre literatura si viata este, intr-adevar, o chestiune care i-a preocupat si inca ii preocupa pe multi scriitori. Ca in multe alte cazuri, dezbaterea isi are originea in epoca romantica. Nobilul talhar al lui Schiller resimtea puternic intruziunea scrisului in viata cand si-a declarat dezgustul fata de „acest secol care lasa pete de cerneala“. Si alti romantici au pus poezia in slujba vietii simturilor, ba chiar a inconstientului. Cu toate acestea, ceea ce sare cel mai adesea in ochi este iesirea, evadarea din cotidianul cenusiu spre vremurile si spre tarile indepartate – unde, spre deosebire de romanticii suedezi, poetii se visau in afara timpului, pe „insula beatitudinii“. Adica, in orice refugiu ferit de viata reala spre care te calauzea poezia. Deasupra relatiei dintre viata ce se dorea redata si poemul a carei expresie era, plutea preocuparea pentru autenticitate, dar si ideea unei forme fidele materiei prime; in primul caz, cuvantul cheie era „echt“ (autentic), in cel din urma, se vorbea despre „forma organica“.
Discutia a atins insa punctul culminant in curentele moderniste de inceput de secol XX, in special in miscarea vitalista care invoca autoritati precum Nietzsche, Bergson si mai tarziu Freud. „Viata in goana“ („Das rasende Leben“) este numele uneia dintre scrierile expresioniste, prin aceasta intelegandu-se o viata pe care poemul trebuie s-o redea fara intarziere. Poetul suedez Artur Lundkvist chiar defineste modernismul ca pe „o creare continua de noi forme pentru fluxul in perpetua miscare al vietii“. Poemul trebuie sa fie expresia directa a curgerii vietii.
In ultimul timp, incercarile de a face arta sa coincida cu viata au capatat un aer de travesti. Astfel, ni se intampla sa citim romane care fac zoom direct asupra realitatii, continand chiar numele unor persoane in carne si oase etc., sau sa urmarim telenovele si piese care vor sa ne deschida portile catre o viata reala. In astfel de cazuri, arta si-a tradat misiunea..
Intr-un interviu anterior, am abordat modul in care vad eu relatia dintre poem si viata. In ochii mei, opera literara este un microcosmos care se straduieste sa faca din macrocosmos, adica din lumea in care traim, un lucru explicabil si maniabil. Opera este, pentru a imprumuta o expresie din stiintele naturale, un model al lumii – dar nu un model analog, cum l-au vazut unii, acesta fiind un termen care se potriveste realismului, nu si unei literaturi critice sau chiar satirice. Am sugerat termenul „contra-imagine“ pentru un model incarcat critic. Important este sa se pastreze antagonismul intre poem si viata intr-o expresie fixa: poemul ne lasa sa vedem viata intr-o lumina critica si s-o percepem cu alti ochi. Ca raspuns la intrebarea dumneavoastra referitoare la unde si cand literatura si viata sunt antagonice, vreau sa afirm urmatorul lucru: peste tot si constant. Abia astfel poemul ne poate face sa vedem.
(Traducere din suedeza de Dan Shafran)