Fenomenologia nimicului
articol aparut in Cultura, nr. 84 din 2007-08-09» cultura ideilor »
Autor: Alex. Cistelecan
Unul din efectele imediate ale Razboiului Civil din Spania a fost, o stim de la Orwell, disparitia maruntisului. Pur si simplu, nu exista nimic mai jos de bancnota de zece pesetas. Conform ultimelor stiri, in Romania, in acest moment, nu are loc nici un razboi civil. Si totusi, in ciuda calmului aparent, eu de ceva vreme primesc pe post de rest numai gume de mestecat si plicuri de ness. Si nu numai eu. Dimpotriva. Problema e atat de lata si de grava incat merita, urgent, o abordare teoretica serioasa.
Exista, totusi, in circulatia gumei in natura, un mic inconvenient: ireversibilitatea ei. Precizam ca, in acest punct, analiza noastra se bazeaza pe niste cercetari empirice sustinute: se pare ca oricat am incerca, nu putem returna guma de mestecat pe post de maruntis. Suntem platiti in gumite, dar nu putem plati cu aceeasi moneda. In trecerea ei dintr-o parte in alta a tejghelei, guma de mestecat sufera o radicala transsubstantiere: de o parte a tejghelei e pura valoare de schimb, de cealalta parte e marfa nereturnabila.
Originea si functia gumitei
Guma de mestecat este de data recenta. Conditiile ei transcendentale de posibilitate exista insa de cand lumea. Guma de mestecat – in engleza chewing gum, de la verbul to chew, a mesteca, a rumega, din care, prin calc lingvistic, a rezultat in limba romana expresia „guma de mestecat“ – este ceea ce in psihanaliza se numeste obiect pulsional. In masura in care subiectul si teoria psihanalizei au o portanta eterna si anistorica – adica deloc – se poate deci spune ca guma de mestecat s-a nascut cam deodata cu omul.
Ce este un obiect pulsional? Este o parte a corpului separata de acesta, un fragment de corp deplasat sub incidenta semnificantului si a cererii adresate celuilalt. Ca sa nu ne doara capul, sa retinem doar ca obiectul pulsional este o parte a corpului separata de corp. Obiectul pulsional reprezinta asadar „pozitivul acestui negativ care este vidul din corp“, vid format, cum spuneam, sub incidenta semnificantului. Parafrazand niste titluri celebre si inspirate, obiectul pulsional s-ar putea defini ca fiind pozitivarea scorburii din oglinda, i.e. portocalul din mansarda din capul nostru.
Spre deosebire de dorinta, care isi atinge obiectul si cu asta a terminat treaba, scopul pulsiunii este cel de a-si rata permanent tinta, de a face la infinit ocolul obiectului sau. De altfel, relatia merge chiar mai bine in sensul opus: obiectul pulsiunii nu este decat pozitivarea vidului produs de ocolul pulsiunii in jurul obiectului sau. Circularitatea acestei definitii reflecta, in fond, circularitatea fenomenului definit. In termeni lacanieni, obiectul pulsional este l’achose, adica, in limba romana, un fel de nelucru.
Cam asa stau lucrurile si cu guma de mestecat: ea este o remarcabila pozitivare a nimicului. Nu astampara setea, nu tine de foame. Poate fi mestecata la infinit, caci oricum gustul dispare dupa cinci minute. Iar in ce priveste guma pe care o primim ca rest, ea oricum nu are gust de la bun inceput. Pe scurt, nu are nici o valoare de intrebuintare, motiv pentru care, asa cum vom vedea mai jos, poate juca rolul de valoare de schimb universala. Fiind o materializare a nimicului, guma de mestecat este indestructibila. Ea va constitui, probabil, cea mai durabila urma pe care o vom lasa speciilor si mileniilor viitoare.
Nimic nou pana aici. Mai toate aceste proprietati ii revin si obiectului pulsional in genere, asa cum a fost el tematizat de Freud. Ceea ce aduce nou epoca actuala este, in schimb, o productie de masa, in serie, a acestor obiecte pulsionale care, pana acum, desi erau detasate de corp, erau inca fragmente de corp: san, fese, privire, voce. Daca suntem de acord ca guma de mestecat este noul obiect al vechii pulsiuni orale, atunci acest organ fara corp ar putea fi definit drept san abstract, concentrat, industrializat. Un demers interesant ar putea fi incercarea de a vedea daca si care sunt echivalentii in productia de masa a celorlalte obiecte pulsionale. Dar, ca sa nu ne indepartam prea mult de problema initiala, noi vom face acum un mic detur prin spatiul public.
Mic detur prin spatiul public
Comunitatea moderna este spatiul de manifestare si impartasire a nimicului. Din aceasta perspectiva, modernitatea consta intr-o miscare, spontana si dureroasa totodata, de convertire a dublei negatii in afirmatie: din faptul ca nu avem nimic in comun, ea trage concluzia ca avem in comun nimicul. Acolo unde, sub incidenta secularizarii si a retragerii zeilor, liberalismul burghez recunoaste in comunitate o simpla existenta separata a unor indivizi care nu au nimic de impartit unii cu altii, socialismul concepe solidaritatea si egalitatea ce stau la bazele unei comunitati democratice tocmai ca o paradoxala impartasire a nimicului.
De aici rezulta cel putin doua consecinte. Mai intai, un statut metafizic cat se poate de onorabil pentru publicitate – in ambele sensuri ale cuvantului. Daca adevarata publicitate este cea care reuseste sa vanda nimicul – caci oricine ar putea sa vanda un obiect care raspunde anumitor nevoi sau are o anumita valoare de intrebuintare – si daca limbajul este forma privilegiata de manifestare si partaj a nimicului, rezulta ca esenta limbajului, sau limbajul esentei, este publicitatea. Casa fiintei este o agentie de publicitate.
In al doilea rand, rezulta o consecinta interesanta pentru ceea ce priveste spatiul public. Contrar opiniei curente, spatiul modern prin excelenta nu este piata publica, agora, universitatea, parlamentul etc. In orasul in care locuiesc – dar, de dragul generalizarii, imi place sa cred ca in mai toate orasele – exista o strada unde in fiecare gang isi desfasoara activitatea doua-trei birouri de traduceri. Toate au acelasi pret si aceeasi viteza de operare. Cu toate astea, strada respectiva e impanzita de tineri care impart trecatorilor fluturasele publicitare ale acestor birouri de traduceri. In aceste conditii, e clar ca fluturasele respective nu au nici un efect: mi-e greu sa-mi imaginez ca cineva va intra din gang in gang cautand exact biroul de traduceri de pe fluturas, cand ar putea intra, la acelasi pret, dar cu mai putin efort, in primul care-i iese in cale. Prin urmare, se poate spune ca aceste fluturase publicitare sunt un fel de nimic tiparit. Tinerii care le impart ar putea la fel de bine sa imparta abonamente de autobuz expirate sau bilete la meciul de saptamana trecuta. Dar nu-i numai atat: din grija primariei, pe toata aceasta strada nu gasesti un cos de gunoi. Ceea ce inseamna ca ti se cere nu doar sa primesti in mana fluturasul inutil, ci si sa iei in seama, pret de cateva minute, acest nimic ambulant. Iata, imi permit sa exclam, iata, deci, adevaratul spatiu public: printr-o minima mobilizare cetateneasca, acest spatiu alienat si forma sa agasanta de publicitate ar putea fi democratizate si reapropriate, iar fiecare cetatean, dupa nevoi, dupa posibilitati, ar putea sa imparta aici petitii impotriva Primului Razboi Mondial, fluturasi cu tabelul lui Mendeleev, pasaje din Pavel Corut sau pur si simplu foi goale. Sa nu precupetim nici un efort in incercarea de a pune nimicul in circulatie.
Inapoi in alimentara
Care e atunci problema cu guma de mestecat si cu noua ei functie de maruntis? Exista numeroase perspective din care aceasta problema ar putea fi abordata: ea ar putea fi obiectul unei analize comparative, in care ne-am intreba de ce francezii, de pilda, mizeaza inca pe maruntisul anacronic si n-au descoperit avantajele gumei de mestecat; sau al unei investigatii economice, in care am risca sa descoperim ca in vistieria nationala nu mai exista decat un morman de gumite; sau al unei cercetari conspirativiste, in finalul careia am descoperi, probabil, ca producatorul acestor gumite este cel mai bogat om de pe planeta si ca el trage din umbra toate firele globalizarii. Din perspectiva analizei noastre de mai sus, transformarea gumitei in pura valoare de schimb nu pare sa constituie deloc o problema, ci mai degraba o solutie a modernizarii si a democratizarii societatii: pur si simplu, guma de mestecat este nimicul care ne leaga. Exista, totusi, in circulatia gumei in natura, un mic inconvenient: ireversibilitatea ei. Precizam ca, in acest punct, analiza noastra se bazeaza pe niste cercetari empirice sustinute: se pare ca oricat am incerca, nu putem returna guma de mestecat pe post de maruntis. Suntem platiti in gumite, dar nu putem plati cu aceeasi moneda. In trecerea ei dintr-o parte in alta a tejghelei, guma de mestecat sufera o radicala transsubstantiere: de o parte a tejghelei e pura valoare de schimb, de cealalta parte e marfa nereturnabila. Oricat am incerca sa o dam din mana-n mana, pana-n fund la taxatoare, guma de mestecat revine inapoi identica, eventual cu un bonus gratuit de 25% isterii. E clar: ca si o alta marfa cu totul speciala, guma de mestecat nu poate fi convertita in valoare universala decat in anumite locuri privilegiate si numai de catre anumite persoane special abilitate. Vanzatoarea din alimentara este, cum s-ar spune, sacerdotul lumii moderne, tejgheaua sa e altarul nostru, iar guma de mestecat – corpul sacru al noii comunitati. Iar daca intelegem prin profanare, odata cu Agamben, restituirea catre un uzaj comun a ceea ce a fost separat prin sacralizare, inseamna ca sarcina viitoarelor revolutii va fi profanarea alimentarei. Revolutia incepe la tejghea.