Femeia musulmana: intre prejudecata si text sacru
articol aparut in Cultura, nr. 83 din 2007-08-02» cultura ideilor »
Autor:
Noi toti avem prejudecati – este un proces de economie cognitiva inerent „functionarii“ fiintei umane in sfera practica a vietii. Insa, atunci cand aceste prejudecati, aceste generalizari simpliste nefondate, trec in registrul axiologic si incremenesc pe o axa de opozitie bine-rau, valoare-non-valoare, iar, ulterior, reinvocate in viata reala, se intorc sub forma unor norme universale indubitabile si incontestabile, generand discriminari practice concrete, putem spune ca avem o problema.
Interesul meu aici nu este de a face o comparatie intre crestinism si Islam, ci de a deconstrui prejudecata occidentala (tendinta de a judeca conform propriei istorii a ideilor si ideologiilor, prezumtia ca celelalte culturi calchiaza modelul occidental si in acest caz particular al statutului femeii – ale carui origini sper ca le-am clarificat mai sus) conform careia femeia musulmana este oprimata si inferiorizata din cauza Islamului.
In general, la nivelul tuturor societatilor umane, femeile au constituit subiectul predilect al nenumaratelor prejudecati. Societatea contemporana occidentala este tributara culturii si viziunii renascentiste asupra lumii si omului – in particular. Discursul renascentist s-a centrat pe un tip de gandire dihotomica, ce a generat organizarea lumii in ierarhii si dualitati, fiecare pol al dualitatii fiind investit inegal cu valoare. Rationalitatea unica, obiectivitatea au fost exaltate in detrimentul naturii, subiectivitatii si intuitiei. Din nefericire pentru femeie, in filosofia europeana, ea a fost prinsa in setul de analogii femeie – natura, profan, non-spiritual, individual, impur, instinctual, imanent, corporal, analogii subsumate termenului, prin definitie, privativ al dihotomiilor clasice. Extremismul polarizarii acestor dualitati a consolidat maniheismul filosofic si a transformat „simpla“ ierarhizare teoretica intr-o relatie de dominare si control. Consecintele concrete: femeia occidentala a fost, in mod esential si consecvent, inferiorizata si subordonata, in toate aspectele vietii umane, incepand cu cel spiritual si sfarsind cu cel politic. Analizele postmoderne si post-postmoderne din zilele noastre sunt suficient de critice in ce priveste acest subiect.
Mentionez ca nu imi propun sa descriu traseul parcurs de cultura occidentala in ce priveste viziunea asupra femeii, ci doar sa decelez fundamentele prin care se justifica aceasta perspectiva, pentru a evidentia intr-un mod mai elocvent premisele islamice, complet diferite, care stau la baza conceperii aparte a rolului si statutului femeii musulmane.
Revenind, rationalismul renascentist a visat la eliberarea stiintei si filosofiei din statutul lor ancilar fata de teologie; in ce priveste „cealalta jumatate a umanitatii“, fuga de inechitatile vehiculate de catre teologi a condus la zbaterea nenaturala a femeii de a deveni egala barbatului prin imitarea si adoptarea nediscriminativa a tuturor normelor si valorilor specific masculine. De abia in deceniul al saselea al secolului trecut, femeile occidentale au incercat sa-si reclame egalitatea cu barbatul, in contextul recunoasterii diferentelor dintre cele doua sexe si s-a depasit paradigma: „daca vrei sa fii egala barbatului, trebuie sa devii barbat“. Toata aceasta istorie tulburatoare si traumatizanta a femeilor – care, naucite de infatuarea si intransigenta impunerii „adevarului despre cine sunt ele“, construit de catre barbati, au incercat sa-si afirme si restaureze valoarea intrinseca de fiinta umana si drepturile aferente – isi are sorgintea in povestea biblica a lui Adam si Eva. Altfel spus, tot acest demers aberant, dar perseverent, de a inferioriza femeia in societatea occidentala nu ar fi fost posibil, daca teologii nu ar fi permis invocarea unei anumite inegalitati (biblice) de esenta dintre barbat si femeie.
Interesul meu aici nu este de a face o comparatie intre crestinism si islam, ci de a deconstrui prejudecata occidentala (tendinta de a judeca conform propriei istorii a ideilor si ideologiilor, prezumtia ca celelalte culturi calchiaza modelul occidental si in acest caz particular al statutului femeii – ale carui origini sper ca le-am clarificat mai sus) conform careia femeia musulmana este oprimata si inferiorizata din cauza islamului. In cele ce urmeaza, voi analiza statutul femeii in Islam, asa cum reiese din Coran si Sunna, la nivel spiritual, social, juridic si politic, intentia mea fiind aceea de a demonstra ca femeia musulmana, in masura in care a ajuns sa fie inferiorizata de-a lungul istoriei, a fost inferiorizata din cauza abandonarii si nerespectarii prescriptiilor coranice si nu in virtutea religiei islamice in sine. Cei care i-au negat femeii musulmane drepturile si valoarea au fost oamenii cantonati in traditii (adesea preislamice), in diferite practici culturale, si nu musulmanii veritabili, care au ramas fideli spiritului si normelor islamice.
Asadar, imaginea stereotipa a femeii musulmane – imbrobodita, ignoranta si sechestrata in casa de catre sot sau tata, exponenti ai despotismului absolut – este asociata frecvent islamului, conceput drept o religie anacronica si primitiva, care continua sa oprime cu cruzime femeia intr-un secol in care semenele ei si-au castigat dreptul la independenta si libertatea de a-si exhiba nuditatea in public. O paranteza: nu a fost o remarca malitioasa – primul aspect care trezeste compasiunea „spectatorului“ nemusulman, martor al aparitiei insolite a femeii musulmane acoperite, il reprezinta hijabul. Si primul semn al eliberarii de sub „tirania“ islamului il constituie expunerea „libera“ a trupului femeii, conform standardelor „normalitatii“ occidentale – ale cui interese le reprezinta aceasta „normalitate“ (ale barbatului sau ale femeii) si cat de altruist este demersul occidental prin care se incearca emanciparea femeii musulmane sau de cat imperialism cultural se da dovada in tentativa de a remedia aspecte, de altfel poate functionale, conform unor retete infailibile, unice, occidentale... poate ramane subiectul unei analize ulterioare.
In continuare, vom incerca sa depasim nivelul informatiilor second hand despre islam, vehiculate in mass-media si sa expunem cu o mai mare acuratete si minutiozitate ce anume afirma islamul prin textul sau sacru – Coranul – si prin traditia Profetului – Sunna – despre femeie, lasand la latitudinea cititorului sa emita judecati de valoare in ce priveste anacronismul acestei religii si necesitatea de a elibera femeia din tesatura valorilor islamice.
In cultura occidentala au fost analizate din varii perspective repercusiunile negative ale atribuirii pacatului originar Evei asupra statutului femeii in general. Filosofic, se cunoaste foarte bine ca radacinile tuturor inegalitatilor barbat-femeie se afla in religie, mai precis – in modul in care este conceputa natura spirituala a omului si masura mai „palida“ sau mai evidenta in care femeia „participa“ la calitatile superioare ale umanitatii. Poate astfel se explica presupozitia, bazata pe analogia cu evolutia conceptiilor europene, prin care se statueaza ca Islamul trebuie blamat pentru diversele forme de oprimare care tin captive femeile musulmane.
Sa analizam insa ce se afirma in Coran referitor la crearea umanitatii si implicatiile acestei viziuni asupra egalitatii barbat-femeie: „Si zis-am Noi: «O, Adam, salasluieste Tu impreuna cu soata ta in aceasta Gradina! Mancati din ea pe indestulate, ori de unde voiti, dar sa nu va apropiati de acest pom, pentru ca sa nu fiti dintre cei nelegiuiti!» Si Seitan i-a ademenit sa manance din el si i-a lipsit pe ei de bucuria in care s-au aflat. Si le-am zis lor: „Coborati si dusmani va veti fi unul altuia! Si veti avea pe pamant un salas si cele trebuincioase pana la un timp!“ Adam a primit de la Domnul sau cuvinte
Conform acestor versete, putem decela parte din esenta si finalitatea vietii umane pe pamant, a existentei noastre tranzitorii care are la baza nu pacatul originar, ci responsabilitatea nobila de a fi khalifa („inlocuitor“, „succesor“), fiinta imputernicita prin decret divin cu autoritatea de a guverna in consonanta cu legile divine: „Allah este Cel care v-a facut pe voi urmasi pe pamant“ (Surat Fatir: 39). Intregii umanitati i s-a conferit statutul de khalifa; prin aceleasi pacate (abandonarea credintei, crimele, oprimarea semenilor, etc.) comise de barbat sau femeie, oamenii, deviind de la scopul pentru care au fost creati, risca sa nu mai cada sub incidenta legitimitatii statutului de khalifa. Prin aceasta „imputernicire“ divina, care investeste in mod echitabil cu o anumita autoritate atat barbatul, cat si femeia, avem o prima dovada a egalitatii fundamentale dintre sexe.
Nicio fiinta umana, daca ar fi privata de aceasta autoritate, nu si-ar putea indeplini responsabilitatile. Versetul urmator ne detaliaza cele sase responsabilitati esentiale, comune femeilor si barbatilor: „Dreptcredinciosii si dreptcredincioasele isi sunt aliati unii altora. Ei poruncesc ceea ce este cuvenit, opresc de la ceea ce este neingaduit, plinesc Rugaciunea, aduc Dania si se supun lui Allah si Trimisului Sau. Cu acestia Allah va fi indurator, caci Allah este Puternic si Intelept“. („Surat At-Tawba“: 71); „...ele va sunt vesmant voua, iar voi le sunteti vesmant lor...“ („Surat Al-Baqara“: 187). Ambii vor fi rasplatiti si binecuvantati in acelasi mod prin indeplinirea datoriilor morale si religioase, definitorii pentru orice musulman. De remarcat ca barbatul si femeia nu sunt angrenati intr-o relatie de putere, esenta acestui tip de relatie fiind subordonarea, ci isi sunt aliati (wali) unii altora, iar femeile au dreptul de a participa in aceeasi masura la toate activitatile (inclusiv sociale si politice) pozitive, benefice comunitatii.
Toate fiintele umane au fost create, la origine, prin Adam si Eva, din lut; subzistam cu totii in virtutea aceleiasi materii si continuam sa fim adusi la viata in acelasi mod, printr-o mama si un tata – deci nu exista niciun fundament ontologic relevant pentru ca o fiinta umana sa isi reclame superioritatea asupra altei fiinte umane: „Noi l-am facut pe om din lut tare, provenit dintr-un namol moale“ („Surat Al-Hijr“: 26). In Coran se afirma clar: toti oamenii apartin unei singure familii, familia lui Adam si Eva: „O, voi, oameni! Fiti cu frica de Domnul vostru care v-a facut dintr-o singura fiinta si a facut din aceasta si pe perechea ei si care a raspandit din cele doua
Unicul criteriu de decelare a superioritatii unei persoane il constituie evlavia (taqwa): „O, voi oameni! Noi v-am creat pe voi dintr-un barbat si o muiere si v-am facut pe voi popoare si triburi, pentru ca sa va cunoasteti. Cel mai cinstit dintre voi in fata lui Allah este cel mai evlavios dintre voi. Allah este Atoatestiutor si Binestiutor.“ („Surat Al-Hujurat“: 13). Toate barierele si discriminarile artificiale construite intre si de catre oameni sunt demistificate. Allah nu afirma ca barbatii sau femeile sunt investiti aprioric cu mai multa valoare si respect. Doar acela/aceea, barbat sau femeie, care I se supune, care isi asuma plenar credinta si se lasa transformat de acest adevar indelebil, incrustat in intimitatea cea mai profunda a sufletului sau, transformare/metanoia vizibila in toate actele cotidiene, pline de compasiune si corectitudine, poate accede la un statut superior in fata divinitatii. Si chiar si raportat la acest aspect, evlavia, nimeni nu se poate lauda sau invoca „tratament preferential“ in aceasta existenta mundana, intrucat doar singur Dumnezeu/Allah cunoaste cu adevarat autenticitatea credintei (iman) fiecaruia.
Prin aceasta imersiune in implicatiile coranice determinante, vizand egalitatea spirituala, ni se confirma esentialul: femeia si barbatul prezinta aceeasi constitutie metafizica – ambii sunt „recipientii“ suflului divin, „duhului“ lui Allah si impartasesc aceeasi natura spirituala divina (nafsin waahidah): „Si
Esenta indestructibila a fiintei umane o constituie spiritul (Ruh); Allah a creat toate fiintele umane si spiritul lor (Ruh) in acelasi timp, in acelasi mod si le-a pus aceeasi unica intrebare la care toti, barbati si femei, au dat acelasi raspuns: „Si cand Domnul Tau a scos urmasi din fiii lui Adam, din coastele lor si le-a cerut sa marturiseasca ei insisi,
Barbatii si femeile au marturisit unicitatea si unitatea divinitatii, in virtutea aceleiasi autoritati si a aceluiasi adevar metafizic, transcendent si imuabil, adevar receptat, asimilat si trait conform naturii spirituale identice. Astfel, si demersul soteriologic, de reintoarcere la divinitate, se va desfasura in aceeasi maniera, conform acelorasi reguli si prescriptii divine, atat pentru barbat, cat si pentru femeie: „Domnul lor le-a raspuns: «Eu nu las sa se piarda nicio fapta plinita de vreunul dintre voi, barbat sau muiere, deopotriva unul cu altul»“ („Surat Al-’Imran“: 195); „Aceia dintre barbati sau muieri care plinesc fapte bune – si sunt credinciosi – aceia vor intra in Rai si nu vor fi nedreptatiti nici cat un punct.“ („Surat An-Nisa“: 124); „Intr-o zi ii vei vedea pe dreptcredinciosi si pe dreptcredincioase alergand cu lumina in fata lor si in dreapta lor.
Desigur, Islamul recunoaste multiplele diferente care exista intre oameni, intre femei si barbati; constitutia fizica inferioara a femeii este cea mai evidenta, insa musulmanul nu poate fi ispitit de ineptia extrapolarii acestei superioritati la nivelul tuturor aspectelor fiintei umane. Orice om, in pofida diversitatii existente in structura si infatisare, apartine clasei umanitatii si este minunat in determinarile sale: „Noi l-am creat pe om cu cea mai frumoasa infatisare“ („Surat At-Tin“: 4).
Omului i s-a insuflat parte din spiritul divin, insa natura sa fizica faciliteaza o anumita propensiune ignobila inspre materialism, rapacitate si rautate; se pare ca ingerii stiau aceasta: „Si
Dar ingerii stiau si ca ei au fost privati de Asma – de cunoastere (in general); superioritatea fiintelor umane se justifica, in schimb, prin binecuvantarea cunoasterii numelor, a esentelor lucrurilor: „Si l-a invatat pe Adam numele tuturor lucrurilor. Apoi le-a zis: «Vestiti-Mi Mie numele acestora, daca voi sunteti intru dreptate!». I-au raspuns ei: «Marire Tie! Nu avem stire decat de ceea ce Tu ne-ai invatat, caci Tu esti Atoatestiutor si Intelept». Si i-a zis El: «O, Adam, vesteste-le numele lor!» Si dupa ce le-a vestit numele lor, le-a zis: «Nu v-am spus ca Eu le stiu pe cele nevazute din ceruri si de pe pamant, dupa cum stiu ceea ce dezvaluiti si ceea ce tainuiti?»“ („Surat Al-Baqara“: 31-33). Toti oamenii au fost inzestrati cu liber arbitru si capacitatea de discriminare intre bine si rau, adevar si fals. Atat barbatii, cat si femeile se prevaleaza de aceeasi facultate de gandire intelectuala si rationala; in islam se postuleaza nu dreptul, ci obligatia musulmanului/musulmanei de a se educa si perfectiona spiritual continuu: „Este obligatoriu pentru fiecare musulman si musulmana sa studieze“. Hadis extras de Bukhari: „Oricui Allah ii doreste binele, El ii ofera cunoasterea religiei“; hadisuri extrase de Tirmidhi: „Oricine porneste pe o cale in cautarea cunoasterii, Allah ii va usura calea spre Paradis“; „Ingerii isi coboara aripile asupra celui care studiaza/aflat in cautarea cunoasterii“; „Superioritatea binecuvantarilor celui care studiaza in raport cu cel care adora este precum superioritatea lunii pline asupra stelelor si cerului“. Iar in Coran, cunoasterea reprezinta singurul element dezirabil al acestei existente contingente, care ramane dezirabil in mod nelimitat (in contextul principiului moderatiei care guverneaza islamul), prin consacrare divina: „Si spune: «Doamne, sporeste-mi mie stiinta!»“ („Surat Ta-Ha“: 114). Referitor la statutul invatatilor musulmani, care, reamintim, pot fi barbati si femei: „Allah ii va ridica cu
In povestirea ispitirii lui Adam si Eva, din perspectiva lingvistica, cuvantul „amandoi“ este mentionat de cincisprezece ori; ambii au nesocotit porunca divina, ambii s-au cait si ambii au fost iertati: „...Si au mancat ei doi din el si li s-a aratat goliciunea lor si au inceput sa coasa, pentru a se acoperi, frunze din Rai. Adam s-a revoltat, asadar, impotriva Domnului sau si a ajuns in ratacire. Apoi l-a ales pe el Domnul sau, l-a iertat pe el si l-a calauzit...“ („Surat Ta-Ha“: 121-122).
In Coran se insista asupra responsabilitatii individuale a fiecarei persoane in ceea ce priveste propriile acte, convingeri si credinte. Femeia nu poarta pacatul nimanui. Astfel, menstruatia, durerile facerii, perioada de lehuzie, situatiile specifice biologiei femeiesti nu sunt privite in islam drept blesteme, suplicii datorate pacatului originar sau indicii ale presupusului statut inferior al femeii. Dimpotriva, graviditatea si actul nasterii sunt investite cu valoare spirituala si rasplatite adecvat. Hadisurile urmatoare sunt suficient de explicite: „Din clipa conceperii si pana la nasterea copilului, femeia primeste aceeasi rasplata ca si cel care a fost numit sa pazeasca la granitele islamului si ramane neclintit in jihadul sau. Daca ea moare in timpul acestei perioade, primeste rasplata unui martir“. (Convenit);
„De fiecare data cand copilul suge de la mama lui, aceasta primeste rasplata celui care da viata unui muribund si, cand termina de hranit copilul, ingerii o bat pe umar si o anunta ca toate pacatele trecute i-au fost iertate“ (Convenit).
Identitatea de esenta dintre barbat si femeie este validata in islam fara a se recurge la somatofobia practica medievala sau la de-sexualizarea ratiunii din filosofia rationalista. Islamul este, prin excelenta, o religie a moderatiei, a caii de mijloc; omul este deopotriva aici trup si suflet si trebuie sa respecte drepturile si necesitatile fiecarei dimensiuni a fiintei proprii. Permanenta elevare spirituala trebuie sa se reflecte concret in actele noastre cotidiene; redemptiunea implica prezenta duala a plinirii rugaciunii (imperativul sufletului) si a daniei, facerii de bine (reglementarea etica a praxis-ului spiritual). Astfel, egalitatea spirituala dintre sexe se transforma in echitate, in contextul practic al exercitarii disciplinei spirituale islamice si a rolurilor conjunctural distincte ale celor doi reprezentanti ai umanitatii, intrucat islamul tine cont de corporalitatea femeii, fara a pretinde o des-trupare fortata, factice. De exemplu, la menstruatie, femeia nu este obligata sa-si faca rugaciunile sau sa tina post, nu in virtutea „maleficitatii“ starii pe care o suporta, ci doar ca o concesie, o alinare a disconfortului fizic implicat.
In concluzie, prin versetele coranice, Allah se adreseaza intregii umanitati, fara a face nicio distinctie in functie de sex, rasa, nationalitate sau religie. O specificare strict lingvistica: cuvintele „femeie“ si „barbat“ sunt mentionate in mod egal, de douazeci si patru de ori pentru fiecare sex, pe tot cuprinsul Coranului. Barbatii si femeile au aceeasi origine, aceeasi natura si aceeasi finalitate spirituala in aceasta existenta. Amandoi sunt vulnerabili in fata acelorasi tentatii, lor le revin aceleasi responsabilitati si datorii morale si religioase, iar recompensele si masurile punitive sunt distribuite in baza aceluiasi criteriu, indiferent de sex: „Musulmanilor si musulmancelor, dreptcredinciosilor si dreptcredincioaselor, celor supusi si celor supuse, celor iubitori de adevar si celor iubitoare de adevar, celor statornici si celor statornice, celor smeriti si celor smerite, celor ce dau milostenii si acelora sdintre femeit care dau milostenii, celor care postesc si acelora sdintre femeit care postesc, celor care isi pazesc castitatea lor si acelora
O religie care nu doar recunoaste, ci insista asupra egalitatii spirituale dintre barbat si femeie, in contextul ideologic marcat de inexistenta unui clivaj sacru-profan, etern-cotidian, religios-politic, nu poate decat sa aprofundeze, detalieze si promoveze egalitatea si/sau echitatea in ce priveste drepturile si obligatiile celor doua sexe la nivelul existentei mundane, asa cum vom vedea in articolul urmator. O religie care declara ca femeia si barbatul „participa“ la aceeasi substanta spirituala, nu-si poate nega propriile axiome afirmand ca femeile sunt intrinsec inferioare barbatilor. Un musulman autentic, care urmeaza exemplul Profetului – „nimeni nu respecta femeile decat acela care este onorabil si nimeni nu le dispretuieste decat acela care este demn de dispret“, nu poate sa cada prada unei mentalitati misogine si sa priveasca femeile drept agenti debili ai lui Seitan, demonizandu-le conform paradigmei Evului Mediu occidental.
Spatiul cultural occidental s-a axat „reactiv“ pe o viziune antropocentrica in urma experientei frustrante a teocentrismului medieval; aceasta suspiciune continua sa fie proiectata si in receptarea religiei islamice. Atitudinea cel putin compatimitoare si demersurile destul de autoritare de a defini „din exterior“ si de a „elibera“ femeia musulmana de fanatismul imbecilizant al asumptiilor islamice, divulga, pe de o parte, o carenta informationala acuta, iar, pe de alta parte, autosuficienta insolenta a cugetatorului occidental care nu accepta si nu valideaza capacitatea de autodefinire si libertatea construirii propriei identitati a femeii musulmane.
E aberant sa se deduca din cele enuntate mai sus ca negam cazurile particulare concrete, revoltator de injuste, in care femeia musulmana e redusa la statutul unui animal de povara. Ele exista si in societatile mai mult sau mai putin „musulmane“, asa cum, din nefericire, exista peste tot in lume. Acestea constituie subiectul unei alte discutii. Insa ceea ce am dorit sa clarificam aici – un truism, de altfel, dar care devine subit incomprehensibil atunci cand se cere aplicat si realitatii islamice – este cauza acestei oprimari, care nu este reprezentata de Islam, ci, dimpotriva, de iesirea din cadrul islamic.
Femeia musulmana nu are nevoie de constructii filosofice alambicate, de norme construite tot de oameni, pentru a-i fi reglementate drepturile si a fi valorizata plenar, in consonanta cu recunoasterea apartenentei la umanitate. Toate acestea – si chiar si mai mult – i-au fost confirmate prin decret divin absolut in urma cu mai bine de 1400 de ani in Coran; vom detalia acest sistem islamic extraordinar de revolutionar, complex, armonios si echitabil, care normeaza drepturile si indatoririle femeilor si barbatilor, intr-un articol viitor. Intre timp, desi indubitabil implica un disconfort cognitiv semnificativ, ar fi mai onest intelectual, uman si mai benefic pentru noi toti – intrucat multiculturalismul promovat cu atata emfaza se pare ca ramane o utopie –, sa ne punem prejudecatile intre paranteze si sa facem un efort de a asculta si „celalalt“ discurs sau discursul „celuilalt“ de langa noi, pentru ca s-ar putea, finalmente, sa conteze ceea ce are de impartasit.