Sari la conținut

Detinut la Fortul 13 Jilava

articol aparut in Cultura, nr. 77 din 2007-06-21
» cultura memoriei »
Autor: Victoria Anghelescu
Cu aproape un an in urma, intram in Sinagoga Mare din Bucuresti pentru a vedea expozitia dedicata Holocaustului. In cladirea nerestaurata, cu aer de vechi si pereti crapati si murdari, exponatele isi pierdeau in mare parte forta de sugestie.

La inceputul lunii iunie a acestui an, am intrat din nou in vechiul lacas de cult mozaic din Bucuresti. Recent restaurat, interiorul acestei cladiri – monument istoric, datand de la jumatatea secolului al XIX-lea, ofera privirii o pictura cu adevarat rafinata, in care tonurile de aur si albastru dau adancime boltii, confera spatiului stralucirea, magnificenta unui edificiu religios. De data aceasta, eram invitata la lansarea celei de a doua editii a cartii de memorii „Sperante in intuneric“ de Valentin Saxone, aparuta la Editura Fundatiei Culturale Libra, in colectia „Memorii – Documente“.

Evenimentul a depasit o simpla lansare, constituindu-se intr-o dimineata culturala. Dupa o melodie de bun-venit cantata de un cor de copii, Corul Operei Romane, sub bagheta remarcabilului maestru Stelian Olariu, a deschis manifestarea cu celebrul „Cor al robilor“ din „Nabucco“, potrivita introducere la evocarea autorului cartii, avocatul evreu din Romania, stabilit din 1965 in Israel. Au vorbit apoi despre autor si scrierea lui personalitati culturale importante: Sanda Golopentia, care a semnat si prefata consistenta a volumului, etnologul Andrei Oisteanu, istoricul Liviu Rotman, Daniela Tomescu, directorul editurii Libra, si presedintele Comunitatii Evreilor din Bucuresti, Osy Lazar.

Figura marcanta a primei jumatati a veacului trecut, membru al Partidului National Liberal, al Lojei Masonice „Unirea“, vicepresedinte al Sinagogii Mari, membru al Baroului bucurestean din 1924, Valentin Saxone avea sa cunoasca rigorile a doua epoci totalitare din istoria Romaniei. Evreul Saxone a fost eliminat din barou in perioada antonesciana, urmarit de legionari, ajutat sa-si intretina familia de prietenul si colegul sau de partid Petre Ghiata. Avocatul, omul politic, personalitatea culturala Valentin Saxone, a fost exclus din acelasi barou bucurestean, iar mai tarziu intemnitat in Fortul 13 Jilava ca „uneltitor impotriva ordinii sociale“ de regimul comunist.

Volumul de memorii, editat prin grija fiicei lui, pictorita Liana Saxone Horodi, este centrat tocmai pe aceste experiente extreme ale unei vieti omenesti. Scrisa cu masura, fara nicio urma de patetism, cartea este, de fapt, o marturie a universului concentrationar din Romania. Autorul fuge cu gandul de la o epoca la alta, personajele ale caror vieti se intretaie cu a lui calatoresc, obligati de circumstante, de la Bucuresti in Israel, de la Paris in Spania sau in S.U.A. Si aceasta structurare a cartii pe o intretaiere de planuri geografice si temporale da viata si amploare povestirii. Retraire a intamplarilor vietii sale, cartea lui Valentin Saxone capata un caracter documentar pe un plan mult mai general. Alaturi de el, isi construiesc existenta si apoi asista la degradarea ei o seama de personalitati ale lumii romanesti din veacul al XX-lea. Defileaza, in amintiri dintr-o lume normala si, dupa razboi, din gulagul romanesc, Petre Ghiata si Iulian Maniu, Aurelian Bentoiu, rabinul sef Alexandru Safran si parintele Gala Galaction, ziaristul Tudor Teodorescu-Braniste si Anton Dumitriu, Alexandru Rosetti si D.I. Suchianu si lista este mult, mult mai lunga. Ea reprezinta o chemare in prezent a unei bune parti a elitei politice, intelectuale a tarii, distrusa sistematic de ordinea rinocerizata si, de multe ori, rinocerizanta a razboiului si mai ales a regimului communist care i-a urmat.

Natura echilibrata a autorului face posibila descrierea atrocitatilor intr-o factura decenta, transformarea propriei drame in pretext pentru analiza unei epoci, pentru portretizarea unor oameni al caror profesionalism, a caror demnitate merita toata atentia noastra, a celor de azi. Nu vom repovesti aici amintirile lui Valentin Saxone. Nu vom detalia capacitatea lui de a depasi amintirile persecutiilor antisemite pentru a ajuta in inchisoare legionari binecunoscuti. Merita subliniat, in primul rand, interesul si atasamentul autorului pentru tot ce a insemnat cultura in Romania, pentru constructiile economice si sociale ale tarii, pentru respectarea libertatii individului.

Au aparut, in ultimii saisprezece ani, multe volume de memorii. Scrise cu mai mult sau mai putin har, cu capacitati de generalizare diferite ale propriilor experiente, cele semnate de generatia lui Valentin Saxone reprezinta povestea incercarii incrancenate a puterii de a distruge o lume asezata pe ideea libertatii. Le citim din interes, uneori, numai din curiozitate. Pierdem din ce in ce mai mult din vedere un aspect foarte important al acestui tip de literatura memorialistica, aspect care l-a determinat pe Valentin Saxone sa-si scrie memoriile. „Inca un motiv de a-mi scrie aceste memorii este si consideratia ca nu pot sa tac, nu trebuie sa tac, trebuie sa vorbesc despre aceste intamplari. Inceperea scrierii MEMORIILOR mi-a fost determinata de afirmatia naiva si necunoscatoare a realitatilor din partea scriitorului francez comunist Louis Aragon, care pretindea ca, in cazul unui regim comunist in Franta, nu s-ar fi putut intampla samavolnicii judiciare, cum a fost condamnarea pronuntata in Uniunea Sovietica impotriva scriitorilor evrei Siniavski si Danieli. Numai cine nu a trecut prin acest regim si cine nu a simtit pe propria piele caracterul justitiei comuniste putea face o asemenea naiva afirmatie.“

Memoriile devin, in conceptia lui Valentin Saxone, o obligatie morala. Ororile regimurilor represive, indiferent de ce parte a esichierului politic se afla ele, nu trebuie uitate. Altfel, pretul poate fi urias.