DANIELA LUCA în dialog cu DORIN-LIVIU BÎTFOI
Cea de a VI-a Conferinţă Internaţională de Psihanaliză organizată de Societatea Română de Psihanaliză (SRP) se va desfăşura între 31 octombrie şi 2 noiembrie la Bucureşti. Este un eveniment important şi vizibil al psihanalizei româneşti ţinând, de acum, de tradiţie.
Nu doar un eveniment al psihanalizei este, dar şi al societăţii române, în măsura în care psihanaliza clinică, dar şi psihanaliza culturală prezintă interes pentru români. I-am adresat psihanalistului Daniela Luca, organizator principal al Conferinţei, câteva întrebări-cadru despre temele şi proiectul ediţiei din acest an. Daniela Luca este vicepreşedinte al SRP şi preşedinte al Comitetului Ştiinţific al SRP, redactor-şef adjunct al publicaţiei de specialitate Revista Română de Psihanaliză, psihanalist formator şi doctor în psihanaliză.
DORIN-LIVIU BÎTFOI: „Impas, criză şi elaborare“… Care este semnificaţia temei din acest an a Conferinţei Internaţionale a Societăţii Române de Psihanaliză?
DANIELA LUCA: În acest an alegerea matricei de reflectare teoretico-clinică din cadrul celei de a 6-a Conferinţe Internaţionale de Psihanaliză a Societăţii noastre, conferinţă în care sunt reuniţi psihanalişti din diferite şcoli şi paradigme, din România şi din Franţa, Marea Britanie şi Italia, se află la confluenţa preocupărilor din mişcarea psihanalitică din lumea întreagă. Mă refer la o suită de tematici deja alese la diverse simpozioane, conferinţe şi congrese de psihanaliză, precum „Rupturi“ – la Conferinţa Federaţiei Europene de Psihanaliză din acest an, sau „Prea mult – insuficient“ – pentru anul viitor. Sau „Înfruntând durerea“ – tema Congresului Asociaţiei Psihanalitice Internaţionale (IPA) de anul trecut. Sau cea de anul viitor, „O lume în schimbare: urma şi utilizarea instrumentelor psihanalitice, astăzi“. Tema Congresului Psihanaliştilor de Limbă Franceză din acest an a fost „Actualul în psihanaliză“. Am considerat, împreună cu colegii mei din Comitetul Ştiinţific al Societăţii, că, dată fiind apartenenţa societăţii noastre la mişcarea şi gândirea psihanalitică internaţională, o asemenea temă, „Impas, Criză şi Elaborare“ este de larg interes atât pentru noi, psihanaliştii români, pentru publicul participant, cât şi pentru psihanaliştii lectori onorifici invitaţi, deoarece are cel puţin trei dimensiuni în abordare: clinica şi practica psihanalitică de cabinet, psihanaliza în grupul profesional de apartenenţă şi rolul instituţiei, precum şi socialul, societatea în sens larg, şi actuala sa dinamică, influenţele şi impactul asupra psihanalizei, în genere.
D.L.B: Ce înseamnă această temă pentru psihanaliza românească şi pentru evoluţia Societăţii Române de Psihanaliză?
D.L.: Comparativ cu societăţile din multe alte ţări, Societatea Română de Psihanaliză este foarte tânără. Sunt aproape 25 de ani (se vor împlini în februarie 2015) de când a fost fondată prima ei formă instituţională post-revoluţionară, naţională, numită atunci Societatea Psihanalitică Română. Ca Grup de Studiu al IPA s-a format în 2000, dar Societate membră a IPA (în acest moment societate provizorie fiind, pe cale de a deveni independentă) este doar de trei ani, respectiv din august 2011. Aceste configuraţii ale Societăţii Române de Psihanaliză necesită o activitate de formare în psihanaliză la standard internaţional, o activitate ştiinţifică temeinică şi în conjuncţie cu psihanaliza europeană, mondială, precum şi o gestionare instituţională, administrativă, nu foarte simplu de realizat, în colaborare cu instituţiile naţionale existente. De aceea tema din acest an a Conferinţei este şi un prilej pentru psihanaliştii români de a regândi rădăcina istorică a psihanalizei româneşti, de a reparcurge şi elabora împreună, din generaţii diferite, momentele de impas în practica clinică, în formare şi supervizare, în schimbările paradigmatice, de a depăşi cu adevărat starea de urgenţă sau de criză instituţională în care suntem prinşi implicit, câtă vreme oricum există deja, de câţiva ani, o stare generalizată de criză politică, economică, socială şi culturală în întreaga lume.
D.L.B: Ce teme propun în acest an participaţii la Conferinţa Internaţională de Psihanaliză de la Bucureşti?
D.L.: Voi încerca o prezentare a tuturor lucrărilor, un fel de synopsis, pe firul roşu care ţese toate lucrările, în aşa fel încât am putea spune că este o singură monografie cu diverse capitole. Îl vom însoţi pe Jacques André în întrebările sale despre eu – acest eu pe care Freud l-a împrumutat din psihologia populară şi l-a ridicat la rang de instanţă psihică începând cu 1920: este sau nu analizabil? Conform cărei metode? Sau, mai modest spus, este el modificabil, corigibil? La o parte dintre întrebări, fără să fi ştiut în prealabil, André Beetschen îi răspunde prin referire la câteva straturi profunde în ceea ce priveşte rezistenţele opuse prin fixaţii pulsionale şi imposibila transformare a eului, şi la explorarea particularităţilor raportului dintre transfer şi contratransfer, atunci când o „familiarizare cu situaţia analitică“ duce la expulzarea din „site“ a străinului sau a terţului analitic, ţinând astfel la distanţă riscul de delir sau de prăbuşire. Vom urmări mai departe, împreună cu Françoise Coblence, cât de dificil de realizat poate fi procesul analitic într-o instituţie în condiţii de gratuitate a terapiei şi cum schimbul interanalitic, prin intermediul interpretării viselor, poate fi de ajutor în elaborarea impasurilor, astfel ca analiza să nu se transforme într-una interminabilă. Vom vedea cum li se alătură lucrarea clinico-teoretică a Simonettei Diena despre dificultăţile întâmpinate în lucrul cu pacienţii suferind de tulburări alimentare grave, compulsive, ce par să trăiască într-o realitate psihică lipsită de reprezentări mentale ale emoţiilor cu care se confruntă, despre impasul din relaţia analitică, eternul şah-mat, senzaţia continuă de eternitate fără mişcare, acoperind un gol periculos şi înfricoşător. Preocupat de actualitatea metodei fundamentale de asociere liberă şi de ascultare egal flotantă, François Richard consideră că aceasta ar fi de fapt în acelaşi timp asociativă şi disociativă, capabilă să facă să cedeze micro-clivajele proprii patologiilor mixte nevroză/ funcţionări-limită, atât de frecvente astăzi. El subliniază fluctuaţia dintre distanţa şi proximitatea interlocutorilor, relaţiile dintre procesele lor asociative şi progresia în clivaje şi refulări. Rămânând în spectrul pacienţilor narcisici sau narcisici-limită, lucrarea mea, Daniela Luca, vine ca un adaggio, cu o matcă de lucru asupra impasurilor, asupra întreruperilor în cură şi asupra erorilor analitice, asupra naturii reacţiilor terapeutice negative, care necesită o reamenajare a principiilor şi a regulilor de lucru, o regândire a tehnicii şi a eticii psihanalitice, o reelaborare a contratransferului şi a ce presupune actualmente funcţia de supervizor intern, astfel încât diversele chipuri ale lui Narcis de azi să poată fi analizate cu cât mai puţine sau rare deziluzii, fie ale pacientului, fie ale analistului. Bogdan Sebastian Cuc reflectează despre invadarea cadrului analitic de prezenţa actualului, ce aduce după sine impasul elaborării şi al evoluţiei procesului analitic, şi ne prezintă modul în care sunt depăşite aceste momente şi mai ales ce înseamnă să depăşim aceste momente şi să continuăm procesul analitic. Problematica setting-ului, a cadrului şi a regulilor este abordată pe linia eticii psihanalitice de Brînduşa Orăşanu, schiţând o anumită diferenţiere între posibile direcţii pe care s-ar putea developa momentele de impas din cura psihanalitică şi explorând implicaţiile etice. Ne apropiem astfel de cadrul şi grupul profesional, de rolul instituţiei ca terţ, în lucrarea Gianinei Micu, care interoghează şi se interoghează, cu speranţă, în ce măsură instituţia psihanalitică poate deveni terţul necesar şi viabil care să sublimeze anxietăţile personale, excesele narcisice, invidiile sau ura sau doar inabilităţile adaptative, plasându-le conţinător într-o atmosfera instituţională plină de respect, în măsură să susţină evoluţia şi independenţa de gândire ale fiecărui practician al psihanalizei. Şi firul psihanalitic al lucrărilor e ţesut mai departe de Rodica Matei, către trauma socială, către suferinţele psihice din România vremurilor actuale ce îşi au originea în traumele nespuse şi negândite (în sensul elaborării) ale antecesorilor noştri, propunându-şi să arate cum în cura analitică ne vedem puşi în faţa nevoii imperioase de regăsire a identităţii şi de regăsire a tradiţiei familiale, în scopul vindecării unor suferinţe transgeneraţionale.
D.L.B: Cum ai aprecia participarea la Conferinţa de la Bucureşti a preşedintelui Asociaţiei Internaţionale de Psihanaliză, domnul Stefano Bolognini?
D.L.: Iată, Dorin, cum ai sur-prins firul tematic, încă nespus de mine, intenţionat lăsat spre a fi desfăşurat acum. Prezenţa extraordinară a dr. Stefano Bolognini, preşedintele Asociaţiei Internaţionale de Psihanaliza, este pentru noi o reală onoare, o bucurie vie şi un garant al valorii ştiinţifice a Conferinţei noastre şi a celorlalte activităţi desfăşurate sub egida Societăţii Române de Psihanaliză. E un moment de recunoaştere al progresului instituţional, precum şi un liant, un bun factor de legătură instituţională şi umană. Aş dori să schiţez în doar câteva tuşe portretul psihanalistului şi omului Stefano Bolognini: este doctor în medicină, psihiatru, analist formator, membru al Societăţii Psihanalitice Italiene (SPI), profesor la Institutul de Formare Bologna, unde a predat despre „Transfer şi contratransfer de la şi după Freud“, „Istoria psihanalizei italiene“, „Istoria IPA“. Este co-fondator şi membru al „Comitetului pentru patologii severe“ al SPI. Reprezentant SPI la European Psychoanalytical Federation (EPF), membru al Comitetului European de conducere al International Journal of Psychoanalysis. A fost, de asemenea preşedinte al Institutului Psihanalitic din Bologna, membru al primului Comitet de conducere IPA, membru „Comité International de Lecture“ al Revue Française de Psychanalyse, membru ales în cel de-al doilea Comitet de conducere IPA; co-preşedinte numit pentru Europa al CAPSA (Comitet pentru Practică Analitică şi Activitate Ştiinţifică) al IPA – şi membru în numeroase alte organizaţii, comisii de evenimente şi grupuri de lucru. În 2013 a fost ales Preşedinte al IPA. Desigur, sunt doar o parte dintre multiplele sale activităţi ştiinţifice, de cercetare, de conducere, de colaborare interinstituţională în SPI, EPF şi IPA. Nu trec peste faptul că este autor de articole, cercetări, recenzii şi cărţi de psihanaliză, dintre care aş menţiona Secret passages: the theory and technic of interpsychic relations şi Psychoanalytic empathy. Lucrarea de la Conferinţa de la Bucureşti a domnului Stefano Bolognini, care se acordează atât temei generale a Conferinţei noastre, cât şi liniilor de gândire prezentate de ceilalţi lectori, abordează comparativ strategiile de criză versus strategiile de liză în depăşirea impasurilor analitice. Stefano Bolognini consideră că există diferite opinii referitoare la posibile opţiuni tehnice atunci când ne confruntăm cu situaţii de impas: unii autori par să fie în favoarea strategiilor-liză pe termen lung, bazându-se pe soluţionarea spontană a situaţiei de impas după ajutor adecvat şi holding; în timp ce alţii consideră că o tehnică de interpretare mai activă este mai eficientă. Stefano Bolognini ne propune câteva reflecţii cu privire la ceea ce se întâmplă de fapt în multe tratamente, şi anume: o criză, în ciuda oricărei strategii sau tactici posibile, opţiune tehnică intenţionată sau perspectivă teoretică. Criza este exact situaţia prin care trec atât analistul, cât şi pacientul, ca urmare a repetiţiei inevitabile şi a experienţei vitale împărtăşite, dincolo de orice atitudine voluntară, pre-determinată. Inconştientul ocoleşte barierele eului defensiv al pacientului şi al analistului, iar sarcina analitică cere analistului să fie tolerant, deschis şi resemnat cu privire la imposibilitatea de a controla, anticipa sau planifica cele mai dificile canale ale procesului.
D.L.B: Înţeleg că va exista în cadrul Conferinţei şi un atelier de film şi psihanaliză. E o propunere inedită pentru o manifestare profesională de psihanaliză?
D.L.: În acest an ne împlinim un vis datând deja de mai bine de un deceniu, realizat în sfera IPA de foarte mulţi ani, pentru care primim permanent încurajări, şi anume discutarea în registrul psihanalizei culturale. Prezenţa, pentru prima oară în programul ştiinţific al Conferinţei Internaţionale a SRP, a unui panel de „Psihanaliză şi Film“, este o continuare firească a evoluţiei grupului nostru profesional, o bună parte dintre noi fiind deja pasionaţi de această necesară punte de lucru, scriind articole, coordonând grupuri de lucru sau ateliere de „psihanaliză şi film“, „psihanaliză şi literatură“, „dans şi psihanaliză“, „psihanaliză şi arta teatrală“, „psihanaliză şi pictură“ etc. Important este, însă, că din acest an, aşa cum întâlnim de foarte mulţi ani la Congresul IPA de exemplu, sau la Conferinţele EPF, am deschis un cadru profesional de lucru în panelul nostru, configurat conceptual aşa cum este şi în alte ţări. Ne bucurăm că titularul acestuia este psihanalistul Andrea Sabbadini, analist formator, membru al Societăţii Britanice de Psihanaliză, director al Festivalului European de Psihanaliză şi Film organizat la fiecare doi ani la Londra sub egida Societăţii Britanice de Psihanaliză. Andrea Sabbadini este autor şi co-autor la o serie de cărţi, dintre care cele mai recente sunt Boundaries and Bridges: Perspectives on Time and Space in Psychoanalysis şi Moving Images: Psychoanalytic Reflections on Film. Alături de Andrea Sabbadini îl vom avea pe regizorul filmului pe care îl vom lucra împreună, anume pe Radu Jude, iar din echipa acestui panel, din partea SRP, va face parte, ca discutant al filmului, Bogdan Sebastian Cuc. Desigur, sperăm ca acest prim panel de „Psihanaliză şi Film“ să aibă o continuare şi o constanţă, an după an, la următoarele ediţii.
D.L.B: Câteva cuvinte despre Revista Română de Psihanaliză.
D.L.: Revista Română de Psihanaliză a fost fondată în 2007, cu ocazia Colocviului Internaţional de Psihanaliză „A Gândi Ura şi Violenţa“ (desfăşurat la Bucureşti în 2008), la iniţiativa psihanalistei de origine română Nadia Bujor, emigrată de peste două decenii la Paris, membră a Societăţii Psihanalitice din Paris. Brînduşa Orăşanu, Vera Şandor şi Vasile Dem Zamfirescu au fost fondatorii din partea Societăţii Române de Psihanaliză, ei fiind de altfel şi membri ai Comitetului Ştiinţific al revistei.
Obiectivul revistei este de încuraja şi de a stimula cercetarea psihanalitică şi comunicarea ştiinţifică din acest domeniu, atât între psihanaliştii români, cât şi între aceştia şi psihanaliştii din alte ţări. Este şi motivul pentru care articolele sunt publicate exclusiv în engleză şi franceză. Primul număr al revistei a apărut în 2008, publicarea a fost continuă. Comitetul Editorial şi Comitetul Ştiinţific al revistei cuprinde psihanalişti români, precum şi din diverse ţări europene, cu tradiţie în publicarea articolelor ştiinţifice şi de cercetare psihanalitică. Revista constituie un spaţiu de dialog între psihanalişti de orientări teoretice diferite, cu experienţă clinică specifică contextului istoric aparte în care practică psihanaliza, precum şi un spaţiu de dialog interdisciplinar, ce oferă noi perspective şi deschideri către domenii de cunoaştere apropiate, precum psihoterapia de orientare psihanalitică, ştiinţe complementare, filosofie, antropologie. Alături de psihanalişti români, renumiţi psihanalişti de peste hotare au publicat şi urmează să publice în Revista Română de Psihanaliză, printre aceştia: Jacques André, Cléopâtre Athanassiou-Popesco, Catherine Chabert, Annaďk Fčve, Horst Kächele, Giampaolo Kluzer, François Ladame, Didier Lauru, François Marty, Vladimir Marinov, Denis Mellier, Fausto Petrella, Salomon Resnik, Maria Rhode, Michel Vincent, Luis Rodriguez de la Sierra ş. a.