Cele mai bune pasaje sunt cele în care naratorul le cedează dreptul de a vorbi celorlalte personaje: izbucnirea de furie a mamei, poveștile din tinerețea bunicului, aici, limbajul se mulează pe biografie, iar firescul frazelor evită orice manierism stilistic. Proiectarea identității fiului în jurul maladiei care îl amenință este, în definitiv, principala reușită a romanului: meditațiile despre natura bolii sunt rezultatul încercării de a transforma degradarea fizică în experiență inteligibilă: „Aș vrea ca bolile să nu poarte niciodată numele unor oameni (…) Țăranii nu gândesc boala vanitos. Pentru ei, boala e o metaforă, o suprapunere peste fire”.
Autor: Maria ChioreanApărut în nr. 594