Pozitie

Numarul 7 a.c. din „România literara“ titreaza pe prima pagina: „O rubrica noua: Cartea româneasca de Daniel Cristea-Enache“. „Rubrica noua“? Ar fi fost noua daca Daniel Cristea-Enache nu ar fi tinut-o, tot in „România literara“, intre 2005-2009, pâna când a fost evacuat fara explicatii de Nicolae Manolescu, directorul revistei.
Ce-i drept, explicatiile le-a oferit Daniel Cristea-Enache, la câteva luni dupa ce fusese dat afara, printr-un articol, publicat in „Cultura“, din care se putea afla ca Nicolae Manolescu „imbatrâneste urât“, ca „a ajuns in ultimii douazeci de ani sa alerge dizgratios dupa tot felul de functii, combinatii, onoruri si sinecure“, ca „isi ofera expertiza si management-ul dezastruos oricui este dispus sa-l puna in fruntea unei mese si in capul unui prezidiu“, ca detine „vanitatea caragialesca de a acumula functii si premii, bonificatii si zaharicale“, ca „sub masca zâmbitoare, relaxata, «europeana» a lui Nicolae Manolescu se afla un om amoral, al carui sport preferat este dintre cele cu doua reprize: manipulare, pauza, autopropulsare“.
Trecura trei ani si ceva, in care Nicolae Manolescu a continuat sa imbatrâneasca, iar Daniel Cristea-Enache sa-i constate, regulat, declinul.
Pâna când, iata, „România literara“: „O rubrica noua: Cartea româneasca de Daniel Cristea-Enache“.
Ce s-a intâmplat? se vor intreba curiosii.
De fapt, intrebarea nu este bine pusa.
Nu s-a intâmplat nimic.
Tot ce „s-a intâmplat“, dincolo de cuvinte, articole si impresii, a fost conservarea unei pozitii vechi – adica a unei relatii de putere. In spatiul ei, Daniel Cristea-Enache este elementul flotant, in timp ce Nicolae Manolescu ramâne, imobil, suveranul capricios, zâmbitor, relaxat: când are chef, il baga, când se plictiseste, il scoate.