Au fost numeroase (in jur de o suta) si diverse evenimentele, intâmplarile, cum le-au numit unii organizatori, ce s-au derulat la Iasi sub genericul FILIT (Festivalul International de Literatura si Traducere). I-ar fi fost imposibil cuiva – invitat, jurnalist ori simplu iubitor de literatura, muzica, arta plastica, film – sa participe la toate. In ce ma priveste, despre cele pe care n-am putut sa le urmaresc sur le vif a trebuit sa ma multumesc cu ceea ce am aflat din relatarile reporterilor de la gazeta festivalului si de la celelalte ziare locale care au informat pe larg, uneori pe un ton cam triumfalist, despre toate manifestarile desfasurate de-a lungul a cinci zile de superba toamna ieseana. Printre cele ce m-au interesat cu deosebire s-a numarat, de pilda, intâlnirea scriitorilor cu traducatori din diverse spatii culturale, ce a avut loc la sediul filialei Iasi a US, moderata de poetul si eseistul Cassian Maria Spiridon. M-am bucurat, fireste, sa-i vad si sa-i ascult pe eminentii oameni de litere. Despre obiectul profesiei domniilor lor, despre multiplele dificultati, exigente etc. s-au spus in general lucruri cunoscute. Stim de multa vreme ca traducatorul trebuie nu doar sa stapâneasca la fel de bine atât limba din care traduce cât si pe cea in care transpune un text literar, dar sa fie el insusi si scriitor, echipat cu talentul corespunzator; ca poezia si proza scurta nu sunt preferate de edituri, fiindca nici de cititori prea multi nu au parte (desi Nobelul de anul acesta a cazut pe capul unei octogenare autoare de proza scurta, din pacate aflata in imposibilitate de a se deplasa din Canada in Suedia la ceremonia de decernare); ca, zicea un traducator german, temele cartilor propuse editorilor trebuie sa intereseze pe cât mai multa lume, altfel ei, editorii, nu risca sa le publice; ca factorul comercial devanseaza criteriul estetic in evaluarea operei literare etc. Dar aducerea unor traducatori din vreo 15 tari in România, la Iasi, ca de altfel si a unor cunoscuti scriitori straini (doi dintre ei laureati Goncourt), este indiscutabil o performanta in primul rând a managerului general al FILIT, prozatorul Dan Lungu, unul dintre cei mai tradusi prozatori români contemporani.
O excelenta idee s-a dovedit a fi organizarea multor intâlniri sub genericul „Scriitori printre liceeni“. De fapt, FILIT a insemnat in primul rând un cadru, un for de dialog direct intre scriitori, nu putini de prim plan, si cititori, fie acestia mai experimentati sau in formare. Simplu spus, intr-o epoca bântuita de atâtea crize, criza lecturii fiind printre cele mai acute, de nu cumva deja grav cronicizate, scriitorul este din ce in ce mai constient ca e imperios necesar sa „descinda“ in mijlocul cititorilor si fizic, nu numai prin intermediul cartilor. Or, sloganul Festivalului international de literatura de la Iasi – „Mari scriitori, orasul in care ii intâlnesti“ – nu a fost doar un simplu slogan mai mult sau mai putin acrosant, ci un obiectiv atins. Acesta, cred, constituie si meritul principal al celor care l-au conceput, l-au organizat si l-au sprijinit. Si când spun „l-au sprijinit“ am in vedere, nu in ultimul rând, aportul pe cât de discret, pe atât de eficient al armatei de inimosi tineri voluntari, studenti si elevi. Chiar daca nu mai e aproape mitizat ca altadata, Scriitorul in carne si oase este un personaj care fascineaza, iar literatura, componenta a culturii nationale si universale, era sa zic globale, inca mai inseamna ceva. Desi intrebarea dintr-o poezie a Ilenei Malancioiu ne tulbura: „Poezia a coborât in strada,/ Poezia sade inca o data pe baricade,/ Dar lumea e grabita, dar strada e pustie,/ Dar cine sa mai citeasca acum poezie?“. Intrebare grava a poetei care s-a aflat printre prezentele cele mai remarcabile si mai remarcate la FILIT, dincolo de modestia-i binecunoscuta. Cu acest prilej si-a lansat la Bookfestul de la Universitatea „Al.I.Cuza“ a treia editie a eseului „Vina tragica“, aparuta la Polirom, carte comparata pe drept cuvânt de criticul Doris Mironescu, care a prezentat-o, cu antologicul „Gogol sau fantasticul banalitatii“ al lui Lucian Raicu. Ne amintim, in anii ’70, când Ileana Malancioiu, „una dintre cele mai puternice personalitati din intreaga literatura româna“, cum a caracterizat-o Nicolae Manolescu, poeta din spita unor Anna Ahmatova si Marina Tvetaeva, a publicat „Vina tragica“, initial teza de doctorat in filosofie, au aparut câteva carti de eseistica ale caror titluri aveau sa devina emblematice in istoria genului la noi. Ea a vorbit si de aceasta data, cu un farmec care e cel al naturaletei si al simplitatii profunde, despre geneza eseului si despre ideea sa privind tragicul si eroii tragici: de la Orest si Iisus, pâna la Hamlet, Mâskin, Karamazov sau cei ai lui Kafka. Când ai in literatura româna o asemenea scriitoare, când o asculti vorbind despre o carte a sa cu o tema ca aceasta sau rostindu-si poeziile, când ii citesti cartile, esti tentat sa pui serios la indoiala faptul, deseori invocat, ca poporului român i-ar lipsi sentimentul tragic. Lansarea la care am participat m-a incitat sa recitesc „Vina tragica“, inclusiv textele (referintele critice) privind receptarea ei grupate intr-o anexa a cartii, fiecare dintre autorii acestora trasând, in fond, cel putin o linie la portretul Ilenei Malancioiu. In 1978, la aparitia primei editii, Ion Vlad sublinia ca tragicul este interpretat din perspectiva poetului, observând ca autoarea „citeste din impulsurile scriitorului care afirma primatul culturii si al lecturii. De aici si inspirate caracterizari iscate de adâncimea si linistea lecturilor ei, scriind despre «invierea in spirit a celor dusi frumos»“. Lectura proaspata, din perspectiva poetului, dar si a intelectualului deopotriva informat teoretic si familiarizat cu operele esentiale, cu conceptele filosofice, a facut posibile innoirea si imbogatirea conceptului de tragic vazut in relatie cu cel de culpabilitate. O analiza deosebit de aplicata a cartii Ilenei Malancioiu este cea din 1979, a lui Liviu Petrescu, care desprindea doua modele, separate intre ele, reprezentând „tragicul fundamentat pe un concept al culpabilitatii“, primul fiind ilustrat de eroul dostoievskian Mâskin, al doilea de „supraoamenii“ marelui romancier rus: Stavroghin si Ivan Karamazov. Poetul si eseistul Marius Robescu remarca „taria sufleteasca si salutara clarviziune“ cu care Ileana Malancioiu, aidoma marilor spirite ale secolului XX, a parcurs drumul prin galeria eroilor tragici, de la Oedip la Joseph K. „Intensitatea cu care este interpretat ficare destin tragic in parte, forta participarii confera analizei valoare de marturie“, conchidea el. Daca rafinatului Liviu Petrescu opiniile autoarei ii apareau „de o accentuata personalitate“, criticul Cornel Moraru isi incheia cronica din „Vatra“ (nr. 1, 1979), practic in linia aceleiasi observatii, cum nu se poate mai definitoriu: „«Vina tragica» este o carte profunda si pe alocuri polemica; o carte de gândire indrazneata. Poeta scrie mai mult pentru sine. Cel mai câstigat iese de aici insa cititorul. Acesta va descoperi cu satisfactie in paginile eseului de fata un limbaj de tot accesibil – limbajul ideilor“.
La o noua lectura, dupa multi ani, ceea ce frapeaza e ca „Vina tragica“ – „studiu erudit si cald“, cum il caracterizeaza N. Steinhardt, titlu de bibliografie obligatorie – face corp comun cu intreaga opera a Ilenei Malancioiu, putând fi considerata si o ars poetica a sa. Este o carte scrisa nu numai cu stiinta, patrundere reflexiva si talent, ci si cu sufletul. Conceptele, ideile sunt incalzite de o traire intensa si potentate de o profunda sensibilitate poetica. Eroii tragici ai lui Sofocle, Shakespeare, Dostoievski, Kafka isi reconfirma, in proiectia gândirii si simtirii unei mari poete, ceea ce as numi conditia eterna intr-o istorie care a relativizat eternitatea, ba ne-a spulberat pâna si iluzia eternitatii.
Lui N. Steinhardt, „Vina tragica“ i-a revelat o „Antigona agonista“. Imaginea personajului i-a ramas, se pare, autorului „Jurnalului fericirii“ lipita de cea a Ilenei Malancioiu, caci iata ce profil ii trasa primei Doamne a poeziei românesti monahul de la Rohia in cartea de dialoguri realizata de Zaharia Sângeorzan: „Aferim, femeie!/ Curajoasa. Aspra. Le vede, le stie, le spune. Si cu suflet de muiere sensibila, simtitoare. Suflet adânc, colturos. Mare poeta./ Da, asta admir: o tarie inteligenta (foc) si totodata accesibila milei, duiosiei (indirecte). Am calificat-o: o Antigona ducându-l pe Oedip de mâna, dar o Antigona cu suflet de Electra (si de Ecaterina Teodoroiu)“.
Din filmul celor cinci zile ale primei editii a Festivalului International de Literatura si Traducere de la Iasi mi-au ramas in memorie multe imagini, destule momente si figuri ale unor scriitori importanti români si straini. Una dintre cele mai pregnante este cea a Ilenei Malancioiu, o poeta si o intelectuala ce confera tinuta cu adevarat europeana oricarei manifestari literare.
Autor: CONSTANTIN COROIUApărut în nr. 445