Salonic, mai 2015. Târgul internaţional de carte. Se opreşte la standul românesc. O femeie subţire, între două vârste. Cu cearcănele până la bărbie, moartă de oboseală. Totuşi frumoasă, aparţinând genului de femei care la orice vârstă arată ca nişte fete.Trage după ea o valiză. Are privirea curioasă, a omului cu exerciţiul lecturii. Îi spun în greceşte că la standul nostru cărţile sunt în limba română. Rămâne tăcută, dar are o privire uşor amuzată, meditativă. Cărţile noastre sunt în limba română, o dau pe engleză. Ştiu, îmi răspunde în româneşte. Sunt complet derutată. Vine oare din România? Nu, din Rusia, spune. Adică acolo a făcut o escală. De venit, vine de departe. Din Cuba. Este arhitect în Havana de câteva decenii. A venit acum în Grecia să-şi vadă mama. Şi a citit într-un pliant, la aeroport, că e ultima zi a Târgului de carte. Aşa că s-a oprit aici. Despre cărţi vorbeşte ca un om superavizat. Şi limba ei română este perfectă. Nu are, din păcate, prea mult timp la dispoziţie, îmi spune. Deşi i-ar fi plăcut să mai stăm de vorbă. Mama ei locuieşte la Florina, unde trebuie şi ea să ajungă cu un tren de seară. La vechea lor casă părintească.
„Te-ai născut la Florina?“, o întreb. Nu, s-a născut la Taşkent. Acolo au stat o vreme părinţii ei, greci refugiaţi după războiul civil. Apoi au fost transferaţi în România. Ea a făcut şcoala la Craiova, la cel mai bun liceu. Şi era pasionată de literatură. Facultatea de arhitectură a urmat-o la Sofia. Acolo l-a cunoscut pe soţul ei, student cubanez. La absolvire au plecat la Havana. Are doi copii. O fată, căsătorită în Mexic cu un sociolog. Şi unul, şi altul, specialişti de înaltă clasă, cu un viitor profesional cert. Recunoscuţi în ţări ale Americii Latine. Şi un băiat tehnocrat. La studii el a cunoscut o turcoaică. S-au căsătorit şi au doi copii. Trăiesc în Istanbul.
A cumpărat câteva cărţi. Şi ne-am revăzut la Atena, unde venise pentru Festivalul Latino-American, care s-a desfăşurat aici timp de o săptămână. Am însoţit-o. Mi-am depănat amintirile din călătorii prin ţările pe unde trăise şi trecuse şi ea. Rar m-am simţit mai apropiată de un om de la prima vedere. Poate că eram amândouă de vârste apropiate, poate fiindcă ne plăcea literatura, poate că eram şi grecoaice, în aceste zile în care Grecia zguduie lumea. De vorbit între noi vorbeam româneşte. Ziarele pe care le citeam cu sufletul la gură erau greceşti. Seara dansam la Festivalul Latino-American dansuri din Patria Grande. La plecare a mai luat câteva cărţi româneşti. S-a regăsit în ele. Şi, spunea, ar vrea să le traducă copiilor ei. Să citească şi ei. Să vadă cum s-a scurs viaţa neamului lor. Am umblat cu ea câteva zile pe la edituri. Voia să-şi tipãrească o carte despre influenţa culturii greceşti în arta cubaneză. Editorii cântăreau manuscrisul. Câteva sute de fotografii. Cine are bani acum să editeze o asemenea carte?
La data plecării ei, lucurile în Grecia se precipitau. Şi se inflamau în jurul situaţiei Greciei la Bruxelles. S-a întors premierul la Atena. A anunţat referendumul. „Cum să plec eu de aici, o grecoaică, tocmai acum?“, se întreba disperată. A încercat să-şi anuleze biletul de avion. A fost imposibil, o costa o sumă de care nu dispunea. Aşa că a trebuit să plece. O noapte pe un aeroport din Moscova. Alte optsprezece ore până la ea acasă. Şi unde era, de fapt, casa ei? Cât a stat la Atena o sunau copiii. Unul din Mexic. Altul din Istanbul. O suna mama ei, din nordul Greciei, de la Florina. O suna soţul de la Havana. O sunau colegele de la liceul din Craiova. O sunau arhitecţi cu studii la Sofia. Vorbea cu toţi despre situaţia creată în Grecia. Se interesau oameni de pe cinci continete ce se întâmplă cu noi.
De când a plecat, suntem amândouă pe posturile de televiziune şi cu ochii-n ziare. Îmi scrie zilnic pe email. Scrisorile ei încep frumos: „Pe această parte a planetei…“.
Cred că am putea să publicăm, la un moment dat, aceste scrisori. Cel puţin, legat de referendum, ne-am lansat într-un adevărat curs despre democraţie. Cum nu te poţi numi democrat fără să ai educaţie democratică. Şi ce înseamnă, de fapt, acest lucru? Înseamnă capacitatea fiecăruia de a evalua ce face el însuşi pentru demos. Nu pentru sine. Nu pentru partidul lui. Pentru demos. Apoi, să evaluezi ce loc anume ocupi tu în societate. Şi asta tot în funcţie de ceea ce ai făcut pentru demos. Ce ai făcut, ce faci şi ce eşti în măsură sau în putere să faci.
De pe acea parte a planetei am fost informată prin scrisorile ei cum a fost receptat referendumul grecesc. Cu diferenţa respectivă de fus orar, am sărbătorit fiecare evenimentul. I-am spus că se dansează în Platia Syntagma. Mi-a spus că se dansează la Havana, la Buenos Aires, în Venezuela. Se dansează în America Latină, le spuneam cu un ceas mai devreme prietenilor mei din Atena, înainte ca ştirile să fie transmise şi de posturile noastre de televiziune.
Ieri dimineaţa nu mi-a venit să deschid computerul şi să-i scriu. A demisionat Varoufakis. Eram fascinate amândouă de personalitatea acestui Gavroche modern, tobă de carte, stăpân pe sine şi pe situaţie, adevărat succes al diasporelor. Nu ştiu dacă nu i se datorează în mare măsură şi lui succesul la referendum. Era omul informat, care a trăit ce trăiesc unii, din ţara lui, dar a trăit şi ce trăiesc ceilalţi, în ţările care tind la supremaţie, a făcut faţă în toate ipostazele, s-a eliberat de complexe. Asta sperie până la urmă cel mai mult, i-am scris arhitectei de pe „cealaltă parte a planetei“. Omul dezinhibat, care nu mai poate fi intimidat prin nimic, fiindcă a trăit toate ipostazele. Şi s-a poziţionat. Aici ar fi singura supapă de siguranţă a copiilor noştri, împrăştiaţi şi ei prin lume. Să se poziţioneze. Şi să realizeze că nu-i poate nimeni intimida. Varoufakis a fost (şi este) idolul tineretului nostru. Trecerea lui prin politică nu va fi uitată curând. Nu-l vor uita cei care l-au cunoscut. Îl vor căuta în cărţi. Îi vor duce dorul. Le va lipsi ca model. „Cred că atunci când ne vom echilibra cât de cât“, mi-a spus o bătrână pe stradă, dovadă că el fascina nu numai tineretul, cred că, dacă reuşim cât de cât să ne regăsim, îl vom aduce pe băiat înapoi“. I-am scris acest lucru şi arhitectei de pe cealaltă parte a planetei.