Sari la conținut
Autor: I. OPRIŞAN
Apărut în nr. 509

Pavel Balmuş – dincolo

    Un slujitor credincios al lui B. P. Hasdeu ne-a părăsit. A plecat în cea mai profundă documentare, spre a întâlni spiritul marelui savant şi mai ales spre a afla informaţii despre Nicolae Hasdeu, pictorul, fratele filologului, mort în închisorile Petrogradului, despre care nu ştim mai nimic.
    Am rememorat în zilele care s-au scurs de la 12 decembrie 2014 – când a trecut dincolo oarecum clandestin, căci se întoarse acasă plin de bucuria lansării la Iaşi a ultimei ediţii din poeziile lui Alexandru Hasdeu – întâlnirile numeroase pe care le-am avut cu Pavel Balmuş aici la Chişinău.
    În anii ’70–’80 ai secolului trecut, când la noi opera lui B. P. Hasdeu nu prea făcea obiectul unor studii sistematice, din cauza multelor probleme politice pe care cercetarea şi mai ales publicarea importantei lui creaţii le ridica, în Basarabia (în fosta R.S.S. Moldovenească) începuseră cercetările – mai ales de natură biografică – asupra tuturor Hasdeilor: Tadeu, Alexandru şi Bogdan. Se remarcau îndeosebi doi cercetători: Pavel Balmuş (care se ocupa mai ales de viaţa înaintaşilor savantului) şi Vasile Malaneţchi (care a publicat numeroase articole despre copilăria şi tinereţea lui B. P. Hasdeu).
    Se increase şi crearea de către N. N. Romanenko care locuia, de fapt, la Moscova, a unui fond diversionist de copii după manuscrisele savantului, spre a nu se cita la tot pasul amplul lot de documente şi manuscrise Hasdeu de la Biblioteca Academiei Române şi de la Direcţia Generală a Arhivelor Statului din Bucureşti.
    Cum eu lucram pe atunci la elaborarea a ceea ce avea să devină Romanul vieţii lui B. P. Hasdeu (ediţia a II-a: B. P. Hasdeu sau Setea de absolut) şi Opera literară a lui B. P. Hasdeu, m-am folosit în trei rânduri de săptămânile de schimb interacademic şi am intrat în posesia a tot ce se scrisese în Răsărit (la Chişinău, Kiev, Cernăuţi şi Moscova) despre savant şi neamul Hasdeilor.
    M-am apropiat mai mult de Pavel Balmuş, care, cu firea lui blândă şi îndatoritoare, mi-a dat posibilitatea să mă familiarizez profund cu rezultatele cercetărilor hasdeologice de peste Prut.
    Când le-am dus, în august 1990, într-un număr impresionant de exemplare comandate de Vasile Malaneţchi, de ziua „limbei noastre cea română“ cartea despre Hasdeu, am fost îmbrăţişat cu un entuziasm extraordinar de scriitorimea română de acolo pentru că puteau afla, în sfârşit, adevărul integral despre marea personalitate născută între Prut şi Nistru.
    După deschiderea graniţelor noastre, Pavel Balmuş a început să vină frecvent la noi. Într-un rând, l-am primit la ţară, împreună cu familia, cu doamna şi băiatul, timp în care confratele basarabean a stat nemişcat două-trei zile răsfoind colecţia Magazinului istoric pe care socrul meu o avea completă. De-abia acum lua contact cu detaliile istoriei româneşti, în care, se înţelege, pulsa viaţa basarabeană.
    De la o vreme, el venea special să procure tot ce apărea aici despre Hasdeu, spre a îmbogăţi fondurile Centrului de Hasdeologie din Chişinău, al cărui director devenise, alături de doamna, angajată şi ea în cadrul Centrului de pe lângă Biblioteca municipală „B. P. Hasdeu“ din Chişinău.
    N-am să uit că odată, aflat în suferinţă, după o operaţie la spital, Pavel Balmuş a venit special să mă vadă şi să mă încurajeze, aducându-mi o diplomă din partea Bibliotecii din Chişinău.
    Evident, nu pot evoca lungile discuţii contradictorii sau complementare asupra Hasdeilor purtate cu el de-a lungul timpului – discuţii rodnice, care mi-au întărit convingerile sau mi-au deschis noi perspective asupra diverselor probleme.
    Rămân şi astăzi, însă, nedumerit de ce, după apariţia cărţilor mele şi a ediţiilor scoase separate sau împreună cu domnul Stancu Ilin, seria materialelor despre Hasdeu apărute la Chişinău s-a subţiat considerabil, dacă nu chiar s-a oprit.
    Propunerile pe care Pavel Balmuş mi le-a făcut de a publica la Editura Saeculum I.O. o monografie Dimitrie Cantemir şi un volum despre hasdeologi, pe care le-am aprobat cu bucurie, nu s-au finalizat, din păcate, niciodată.
    Prietenul meu scria, după cum am aflat pe diverse căi, din ce în ce mai greu. Deşi era tobă de carte, scrisul devenise pentru el un chin.
    Nădăjduiesc că acum – când are posibilitatea să-i comunice direct, marelui savant tot ce gândeşte despre opera lui, se va fi simţind în largul său, plin de vervă şi patos. Iar Hasdeu, încântat întotdeauna de vorbele bune rostite despre el, îl va fi încurajând zâmbind cu plăcere.
    Personal, am dori să întrevedem această nouă ipostază a lui Pavel Balmuş cât mai târziu posibil.

    Etichete: