De aproape trei luştri, de când s-a decis să adune sub coperţile unor incitante volume de top în materie de critică muzicală cronicile lirice, interviurile, recenziile, consemnările din miezul unor evenimente de rezonanţă mondială (între care prestigiosul Festival „George Enescu“), microportretele dedicate unor iluştri artişti de gen (cântăreţi, dirijori, regizori), criticul muzical Costin Popa, galonat cu meritate distincţii, a avut de fiecare dată inspiraţia de a găsi „cuvântul ce exprimă adevărul“, florilegiul de scânteietoare descrieri aflându-se mereu sub semnul astral al Operei: Live, Viva, În direct, Eterna, Divina, În portrete.
De curând, sextetului amintit şi impunătoarei monografii Ludovic Spiess, i se alătură firesc Opera Măiastra, urmând traseele cunoscute de „adevăraţii iubitori ai operei“, cărora de altminteri autorul le dedică rodnicele sale strădanii şi împliniri de profesionist al publicisticii muzicale la cele mai înalte standarde: trasee prin „Bucureşti“, dar şi în „provincie“ (care în ultimii ani s-a remarcat prin realizări artistice excepţionale, dacă ar fi să amintim doar revitalizarea Operei Naţionale Române Iaşi, sub mandatul fecund şi expresiv al inovativei Beatrice Rancea), pe alte „Meridiane“ (Paris, Viena, Salzburg, Roma), dar şi străbătând actualitatea „audio-video“ (notez spectacolele de la Scala şi Metropolitan Opera, apoi strălucitoarea ofrandă adusă geniului donizettian de către Elena Moşuc în albumul consacrat marilor eroine ale prolificului şi generosului spirit belcantist de la Bergamo sau cărţile de suflet pentru melomani, scrise cu har empatic de Grigore Constantinescu, ca şi volumul în format digital omagiind un campion al apariţiilor la acelaşi Met, tenorul Vasile Moldoveanu, cel amintit în evocările sale cu afecţiune fraternă de ilustrissimul Plácido Domingo, un veritabil coleg care ştie să detecteze şi să preţuiască valoarea în expresiile sale autentice şi de înaltă vibraţie emoţională).
Prefaţată entuziast de scriitoarea Anca Sîrghie, Opera Măiastra (394 pagini, Editura Arvin Press 2014, cu copertă semnată de remarcabilul pictor şi grafician Tudor Banuş) oferă o veritabilă delectare pentru liricofili, potenţată subtil şi de cuprinzătoarea galerie foto incluzând nu mai puţin de 90 de instantanee în care îl regăsim pe autor în cea mai dragă companie a sa: oameni de artă, de la vedete la melomani pasionaţi alături de care freamătă la unison, seduşi iremediabil de farmecul indicibil al prezenţei tonice, întremătoare, înălţătoare a muzicii, slujite cu devoţiune de cântăreţi înzestraţi, dedicaţi fără rezerve unei profesii mistuitoare, validate de aprecierea şi iubirea publicului, raţiunea supremă a existenţei lor pământeşti.
Fericitul posesor al integralei de până acum a publicisticii muzicale semnate de criticul Costin Popa deţine o panoramă policromă a vieţii muzicale din ţară şi din centrele interesului pregnant faţă de arta lirică, de la faimoase scene europene şi americane la celebre festivaluri, preocuparea sa de căpătâi îmbinând cronica evenimentului cu interviurile luate atât starurilor receptive sau mai capricioase, dar şi tinerelor talente în afirmare, artiştii români fiind privilegiaţi în acest sens.
Observator minuţios la fenomenului liric, scriitor cu pertinentă nuanţare, Costin Popa, membru al Secţiei de Muzicologie a Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, nu aşază dezinvolt-rutinier lespedea unor verdicte definitive în comentariile sale, refuză implicit, dar cu obstinaţie etichetele, construind însă cu o remarcabilă fineţe analitică pe baza unui diagnostic o întemeiată proiecţie asupra virtualei evoluţii a unor cariere. Clasicist în stil şi metodă, nu respinge ab initio experimentele regizorale pretins avangardiste, încercând de fiecare dată pe lângă exprimarea unor rezerve absolut motivate, să desluşească – dacă există – sensul ori tâlcul unor montări extravagante sau tern-minimaliste, oferind un firav credit şi unor viziuni artistice care fie şochează, fie dezgustă ori impresionează neplăcut asistenţa, în pofida unor concepţii dorite a aduce un suflu inovator într-un univers calificat prea des drept inerţial.
Pentru tinerii jurnalişti muzicali, cronicile purtând marca distinctivă Costin Popa sunt veritabile modele de caligrame publicistice de o justeţe şi coerenţă exemplare: gândire judicioasă, distribuire elegantă, elocventă a planurilor, neomisiunea nici unui compartiment, de la fosă la rolurile comprimare, totul precedat de o abilă textualizare, de la prima la ultima frază, cititorul fiind deprins cu proporţiile ideale ale analizei.
În privinţa artei interpretative, dacă rigorile o impun, autorul merge la fragmente de frază muzicală, evidenţiind calităţile de emisie şi timbru vocal sau carenţele percepute de un simţ neîntrecut de corelare a indicaţiilor partiturii cu prestaţia solistică live. Dacă ar fi să alegem doar un simplu, însă grăitor exemplu, ne-am opri la ciclul de corespondenţe „Remember Salzburg 2013“. La finalul cronicii dedicate „aventurii“ Ceciliei Bartoli în rolul titular din Norma belliniană, criticul mărturiseşte simplu şi franc că, după această provocatoare experienţă, a simţit totuşi nevoia s-o reasculte pe CD în „rolul rolurilor“ pe „La Divina“ Maria Callas, urmând eternul îndemn verdian al perpetuei reîntoarceri la clasici. O subtilă lecţie de pedagogie lirică.
Opera Măiastra reconfirmă strălucit o vocaţie slujită exemplar de un profesionist de prim rang al criticii muzicale.
Autor: DORIN PĂCURARApărut în nr. 486