Spectacolul ne intampina pretutindeni, ne alimenteaza imaginatia si ne calmeaza angoasele. Ecranele de televiziune, undele radiofonice, paginile revistelor de specialitate, ba mai mult, pagini suplimentare plasate in cotidiane foarte serioase, in hebdomandare de referinta ne arata ce e Bine, Frumos si Bun. Astfel, multiplicarea sporturilor profesioniste, informatii de tot felul despre starurile sportive, anunturi ale unor „evenimente“ pretins esentiale, punerea la bataie a sumelor fabuloase pe care le angreneaza acestea, publicatii specializate in barfe despre aventuri conjugale si extraconjugale ale unora din categoria asa-zisa „people“ (care, in fapt, pot reprezenta orice dar nu „the people“) – iata acea phôné cotidiana care ocupa mintile salariatului ordinar, iata care sunt inclinatiile lui politice! Tara arde si baba se piaptana! Turcii sunt la portile Constantinopolelui si inteleptii discuta despre sexul ingerilor! Romanii, se stie doar, au specialisti de varf in acest gen de discutii.
Criza greceasca si poate in curand aceea a Portugaliei sau a Spaniei vor slabi si mai mult aceasta Uniune Europeana impotenta, unde o comisie parazitara de comisari astenici, un presedinte si o „ministresa“ a afacerilor externe redusi la statutul de marioneta, mii de birocrati si sute de deputati palavragii si constitutionalmente lipsiti de putere (dar foarte bine remunerati) trebaluiesc in gol, propun proiecte sociale pur demagogice pe fondul unei corectitudini politice idioate si fara limite (cf. acordurile universitare de la Bologna, transformarea politicilor de patrimoniu in comert turistic, comisii de cercetari umaniste totalmente delirante, daca nu kafkiene de-a dreptul, multiculturalism de opereta, chestiuni administrative complet inutile, dar foarte amanuntit puse la punct, ca, de exemplu, directivele privind marimea usilor de ascensor sau diametrul colacelor de WC versus evidenta incapacitate de a lua decizii favorabile intereselor pe termen lung ale cetatenilor europeni, etc.).
Criza creditului
Exista, ni s-a spus, o criza de incredere in piata. Dar piata ce-o fi ea? In mod sigur, nici dumneavoastra, cititorii, nici eu nu suntem piata; ea e reprezentata de universul restrans al directorilor de banci si de societati de asigurare, impreuna cu servii lor imediati (Société Générale, Crédit Agricole, BNP, Axa Generali, Groupama, Deutsche Bank, Hypo Bank, Credit Suisse, Goldman Sachs, Bank of America, ING si altele), de proprietari-gestionari ai fondurilor speculative care, in ansamblu, sunt capabile sa arunce in joc sute de miliarde de dolari, pentru imprumuturi directe sau indirecte, prin cumpararea obligatiunilor de stat. Domniile lor cunosc foarte bine situatia Greciei.
De ce aceste oficine au continuat sa acorde imprumuturi si sa cumpere atunci când era de notorietate publica faptul ca indatorarea tarii crestea dincolo de limita rezonabilului, adica dincolo de PIB-ul anual? Bancile cumparau obligatiuni de stat sau acordau imprumuturi direct bancii de stat pentru a acoperi cheltuielile curente, salariile, pensiile, diverse subventii si, in plus, pentru a deschide linii de credit industriasilor germani si francezi, si in special comerciantilor de arme. Or, aceste sectoare pot fi controlate. Anumite decrete in acest sens, motivate de declansarea starii de urgenta economica si votate de forurile legislative ale statului, ar fi putut inlesni luarea unor masuri de urgenta ce se impuneau inca de la debutul acestei crize, controland-o astfel mai usor. De exemplu, ar fi trebuit sa fie blocate speculatiile nelimitate, sa se stabileasca un control al circulatiei de capital pe termen scurt.
Statele au la dispozitie toate mijloacele institutionale pentru a pune in practica aceste lucruri, e nevoie numai de o vointa politica explicita pentru a le impune. Fiindca, e clar, banii varsati in contul Greciei de statele german, francez, olandez, belgian, in cadrul UE, si suplimentul acordat de FMI nu sunt cu siguranta cadouri, ci imprumuturi cu dobanda, care servesc la rambursarea capitalului si a profiturilor aferente acordate anterior de institutiile financiare private. O data in plus – dar de cate ori trebuie repetat pentru a le intra ceva in cap salariatilor abrutizati de idioteniile sportive si de insanitatile debitate de star-system (2)? – imoralitatea ontologica a capitalismului rezida in mod esential in faptul ca privatizeaza beneficiile realizate gratie muncii si socializeaza pierderile, obligand colectivitatea sa plateasca facturile in locul sau.
Din pacate, in cadrul democratiei liberale reprezentative, oamenii nu au a propri nici o posibilitate de control constitutional asupra deciziilor macroeconomice din sectorul privat si, in practica reala, foarte putina putere in ceea ce priveste sectorul public. Or, finanta privata intervine direct in gestiunea economica a natiunilor, prin intermediul, de exemplu, al agentiilor de rating, care sunt companii particulare – foarte putine la numar – trei, si toate instalate in SUA. De unde provine puterea pe care o detin aceste agentii? De unde legitimitatea lor si mai mult – legalitatea lor? Oare nu ca un soi de organizatie mafiota a marilor finantisti actioneaza ele in acest moment?
Sa fim siguri: cei care vor plati la urma vor fi taranii, functionarii si muncitorii greci, apoi cei portughezi, spanioli, italieni etc. Or, trepadusii din presa si din audio-vizual (poate ar fi mai nimerit sa spun din „odio-vizual“ sjoc de cuvinte: in original, „odieu-visuel“ contine atat referinta la „odieux“ – odios, cat si la „dieu“ – dumnezeu, zeu, n. trad.t, fiindca proprietarii de gazete se intampla sa fie si proprietarii unor puternice institutii financiare private!) prezinta aceasta criza ca un rezultat al unui soi de fatalitate celesta sau telurica sau, pentru ca vorbim de greci, ca pe un nemesis inteles ca anankè. Dar unde sunt si cine sunt aceia responsabili de aceasta cadere economica, dovedita a fi mai mult decat un faliment – chiar o tradare a cetatenilor de catre guvernul Karamanlis, care nu numai ca s-a imprumutat in dreapta si-n stanga, dar a mai si mintit cu buna stiinta in chestia finantelor publice?
Toate aceste neajunsuri ale statului grec nu exonereaza insa tradarea comisa de institutiile financiare private, care cunosc de multa vreme fragilitatea financiara a acestei tari. S-or fi demarat anchete pentru identificarea responsabililor? Iar odata identificati, le-au fost intentate procesele binemeritate? A fost oare luat la bani marunti comportamentul bancilor grecesti, care nici ele nu s-au dat in laturi de la speculatiile pe scadere, dupa septembrie 2009?
Autoritatile europene, aflate sub influenta decisiva a guvernului german, au tergiversat lucrurile timp de mai multe saptamani, permitand rechinilor financiari sa faca speculatii pe scadere masive, apoi stabilind cu FMI-ul termenii unui imprumut, au pus la bataie plus-valoarea ce va sa vina pentru a da o mana de ajutor creditorilor privati sa faca bani pe spinarea bietilor salariati…
Asadar jocurile sunt facute. Si fiindca suntem intr-un moment de scadere a productivitatii, capitalismul liberal sustinut de politicieni si-a demonstrat cinismul, ca sa nu zic imoralitatea socio-economica. In schimb, marii speculatori (3) si presa nu sufla o vorba despre beneficiile gigantice rezultate de pe urma speculatiilor pe scadere, si mai ales de pe urma certificatelor de asigurare incumbate de datoriile grecesti, spaniole sau portugheze, cu un nivel al dobanzii fantastic de ridicat. Oricine a citit doua pagini dintr-un manual de economie elementar stie foarte bine: cu cat esti mai sarac (ori umbla vorba ca esti sarac) cu atat dobanzile imprumutului acordat tie vor fi mai mari, in functie de ceea ce finantistii numesc riscuri de neplata. Nu mai ramane nimic de adaugat: e clar ca, din multe puncte de vedere, anumiti actori economici determinanti doresc ingenuncherea Greciei. Dar de ce sa doresti asa ceva si sa generezi o situatie de regres printr-o recesiune anuntata, care va trimite aceasta tara la stadiul de cersetorie?
Supunerea cetatenilor si simulacrele culturale
Daca ne limitam la fapte, toate argumentele indreptate impotriva Greciei sunt nefondate. Tara corupta, sigur ca da, si n-o stim de azi de ieri! Dar Statele Unite nu sunt corupte? Falimentele de la Lehman Brothers sau de la AIG releva cumva transparenta actiunilor lor? In Marea Britanie, falimentul RBS (Royal Bank of Scotland) e cumva consecinta unei administrari oneste? Deficitele bugetare franceze, britanice si mai ales americane ar face oare fata conditiilor pe care FMI le impune statelor slabe? Pe scurt, in ciuda tuturor disfunctiilor remarcate si denuntate cu satietate de cuplul franco-german, Grecia nu sta mai rau ca altii.
Insa Grecia are doua „defecte“. Primul este inclinatia de a refuza sa se plieze politicii externe americane din Orientul Mijlociu: puternica stanga greaca nu si-a dezmintit niciodata afinitatea cu cauza palestiniana si a dezavuat interventia americana atat in Irak cat si in Afganistan. Cat despre cel de-al doilea defect, este, intr-adevar, acela de a se numara printre cele mai slabe trei verigi ale UE – de fapt, cea mai slaba… Astfel, in raport cu fragilitatea structurala a dezvoltarii sale economice si cu viziunea ferma a independentei sale politice, in situatia crizei mondiale generalizate, Grecia a prezentat avantajele ideale pentru pradatorii economici si pentru jandarmii lumii politice…
Trebuie sa punem la punct aceasta Grecie prea independenta, se va fi spus undeva, in sferele inalte ale „imperiului“. A reduce toata autonomia economica ar fi permis, in acelasi timp, ca statul sa fie redus la tacere politica si sa fie obligat sa-si asume politicile pro-americane ale UE.
Faptul ca Grecia a fost dintotdeauna, in comparatie cu Germania, cu Franta, cu Benelux, o tara relativ sub-dezvoltata nu era un mare secret. Asadar, de ce s-o fi integrat in UE si, mai mult, in zona euro? Conducatorii au gasit de cuviinta sa argumenteze ca nu putea fi lasata in afara Europei o tara care nu apartinuse niciodata lagarului sovietic, dar care trecuse prin doua dictaturi feroce, foarte precis instrumentate de serviciile americane, in scopul de a lichida (fara succes insa) partidul comunist cel mai important din zona Balcanilor, cu exceptia Ligii comunistilor iugoslavi (aceeasi operatiune s-a efectuat in Portugalia dupa „Revolutia garoafelor“ si reintarirea puterii Partidului Comunist Portughez).
Argumentul ultim insa, cel care trebuia sa convinga elitele „intelectuale“, functionând ca relee de opinie in diverse medii, era acela ca nu putem lasa Grecia de caruta, dat fiind ca reprezinta sursa culturii noastre celei mai inalte, punctul sau nodal, originar si original. Fiindca referinta crestina a fost respinsa fara drept de apel de catre statele laice in frunte cu Franta, Grecia a ramas totusi steaua calauzitoare, alma mater, Grecia antica… Daca asa stau lucrurile, ar fi bine sa mai fie acordat inca un statut special acestei tari, in lumina turpitudinilor istoriei mediteraneene, a sfarsitului Imperiului Roman de Rasarit, a colonizarii otomane, a genezei altor etnii-natiuni in secolul al XIX-lea, a deplasarii puterii tehno-economice spre Nord… O tara mica, ajunsa la mijlocul secolului al XIX-lea in permanent conflict cu vecinii sai albanezi, bulgari, turci si, last but not least, o piesa de joc pentru occidentali, pe tabla de sah a Balcanilor.
In plus, aceasta tara si cetatenii sai pastreaza un soi de simt acut al independentei, de pe urma careia germanii au avut de suferit in timpul celui de-AL Doilea Razboi Mondial. Totusi, dincolo de aceste episoade razboinice, de care istoria niciunui stat nu e straina, Grecia ramane punctul de referinta in orice inseamna cultura europeana inalta, si chiar daca acum nu mai e decat mosteniroarea corupta de modernitate a valorilor ale antice, limba sa mai poarta cateva urme originare si incomparabile ale vorbirii despre fiinta, to ontos. Dupa cum se stie, inca din Evul Mediu, toate scolile, mai intai cele de pe langa catedrale, apoi toate universitatile, de la cele mai prestigioase la cele mai modeste, n-au incetat sa fie interesate de filosofia, de teatrul, de literatura sau de scrierile istoricilor greci. Scolastica, umanismul Renasterii, miracolul filosofiei idealiste, marxiste, fenomenologice germane, intinse pe doua secole, sau cel al poeziei metafizice n-ar fi fost cu putinta fara influenta Greciei. Abundenta colectiilor de antichitati grecesti din muzeele britanice, germane, franceze ar fi fost imposibila insa fara jaful executat de aceste mari natiuni democratice asupra patrimoniului grec. Asadar, pentru a-si plati datoriile, grecii ar putea acum foarte bine sa ceara „rambursarea“ acestor valori antice, cu dobanda cuvenita! La urma urmelor, ce inseamna o datorie de 380 de miliarde de euro in comparatie cu Hesiod, Homer, Parmenide, Empedocle, Heraclit, Platon, Aristotel, Tucidide, Herodot, Pitagora, Thales, Eschil, Sofocle, Euripide, cu neoplatonicienii si multi altii diseminati pe teritoriul Greciei mari si printre descendentii lor romani? In aceste conditii, declaratiile ministrului de Finante german si ale cancelarului german (scolita in DDR sDeutsche Demokratische Republik – Republica Democrata Germana, n. trad.t, in cea mai buna scoala de partid din Europa de Est) au fost nu numai lipsite de curtoazie, dar chiar injurioase, alimentate de cea mai oarba aroganta teutona, aceea care i-a impins de atatea ori pe germani la dezastru…
Fiindca s-ar putea la fel de bine ca reticentele si lipsa de interes a Germaniei in a acorda un ajutor prompt Greciei atacate de rechinii finantei internationale sa sfarseasca prin a revela doar imprudenta si spirit aventurier; intreaga zona euro ar putea imploda, de aceasta data in detrimentul economiilor celor mai dezvoltate, ale Germaniei si ale Frantei (4).
Cei care astazi trancanesc pe saturate despre protectia culturii, a patrimoniului, nu sunt decat niste paiate triste desfasurand in fata oamenilor pelteaua unei comedii sinistre. Exemplul grec ne aduce aminte nu numai ca sistemul capitalist transforma orice intr-o marfa, dar ca tot ce ramane in afara acestei „operatii“ nu e decat vorbarie goala. Ca dovada, sub pretextul adaptarii: vointa lenta si obstinata a instantelor UE si a statelor integrate de a demola invatamantul uman de nivel inalt in favoarea competentelor tehnice instrumentalizabile imediat. Conteaza, se pare, doar profitul economic, inteles, in ultima instanta, ca instrument privilegiat al dominatiei politice (5).
Trieste, 7 mai 2010
Traducere din limba franceza
de Teodora Dumitru
Note:
(1) AFP, 4 mai 2010, citat in Boursorama.(2) Astazi, cand scriu acest articol, presa franceza vuieste de ceea ce numeste ea evenimentul anului: L’Olympique Marseille a castigat campionatul din Liga I, in sezonul 2009-2010. Mare scofala, ce-i drept! Tot in aceeasi zi, s-au inregistrat trei morti la Atena, iar numarul lor poate creste oricand.
(3) Dl Soros tace malc acum, dumnealui care nu mai contenea altadata cu virtutile democratiei!
(4) Acesta e subiectul unui articol publicat de economistul Jacques Sapir in „Marianne“, numarul din 29 aprilie 2010.
(5) Aceasta concluzie trebuie inteleasa prin prisma „Teologiei politice“ a lui Carl Schmitt si a comentariilor livrate de Jacob Taubès in „Gegenstrebige Fügung“, Berlin, 1987 (tradus in franceza „En divergent accord. A propos de Carl Schmitt“, Paris, 2003).