Ca peste tot în lume, si în România cele mai mari salarii sunt de gasit în banci. Se pare ca si cele mai mari profituri (legale) tot acolo sunt de aflat. Având în vedere ca bancile manipuleaza banii altora, mi se pare normal ca, macar partial, o parte din beneficiile pe care ele le obtin sa se întoarca, într-o forma sau alta, în societate. Nu e de mirare, asadar, ca atunci când un muzeu organizeaza o expozitie sau orice alt eveniment si nu are asigurat bugetul de care are nevoie (asa cum se întâmpla, de regula), primul gând al organizatorilor se îndreapta catre banci. Si, trebuie sa recunoastem ca uneori sperantele muzeografilor sunt îndeplinite. UniCredit Tiriac Bank, Banca Transilvania, BRD, BCR, Bancpost, CEC, Banca Raiffeisen, OTP Bank sau Banca Româneasca sunt câteva dintre institutiile bancare ce au fost remarcate, în ultimii ani, pentru sprijinul adus unor evenimente culturale – nu neaparat, muzeale. Printre cei mai importanti beneficiari ai acestor sponsorizari, dintre muzee, merita mentionate Muzeul National de Arta al României si Muzeul National al Satului „Dimitrie Gusti?. Desigur, cea mai „nobila? sponsorizare nu poate veni decât din partea Bancii Nationale a României, dar tocmai de aceea, ea vine cel mai rar. Nu trebuie sa uitam, însa, în câte proiecte importante s-a implicat banca centrala, mai ales daca era vorba si despre Academia Româna!
Am apreciat si apreciez intentia Bancii Nationale de a organiza înca un muzeu, în afara de cel propriu, din localul istoric (intrarea are loc prin cladirea proiectata de Radu Dudescu, dar expozitia permanenta se afla în aripa veche, realizata dupa proiectul lui Albert Galleron si Cassien Bernard), la Tismana, acolo unde a fost adapostit tezaurul Bancii, în perioada 1944 – 1947: Muzeul Tezaurului. Este o istorie, poate, mai putin cunoscuta, dar nu mai putin pasionanta. În aprilie 1944, în conditiile înaintarii armatelor sovietice, Banca Nationala, aflata sub conducerea guvernatorului Constantin Angelescu, a obtinut acordului viceprim – ministrului Mihai Antonescu pentru ascunderea tezaurului Bancii la manastirea Tismana. Sechestrarea tezaurului national de catre statul sovietic în 1918 era o amintire prea recenta si o lectie prea dura pentru ca sa-si asume cineva vreun risc! Sub pretextul restaurarii unor chilii manastiresti, arhitectul Radu Dudescu este cel care a condus santierul pentru ascunderea, într-o pivnita a manastirii, a celor 215 tone de aur pe care Banca le detinea în acel moment (22 iulie 1944), incluzând si peste trei tone de aur lasat în grija României de catre Guvernul Poloniei, la retragerea din septembrie 1939, prin tara noastra. Ulterior, dupa ce sovieticii ajunsesera deja în Oltenia, s-a luat decizia mutarii tezaurului într-o pestera din apropiere, care a fost amenajata special. La 16 septembrie 1944, intrarea în grota a fost zidita. La 16 ianuarie 1945, o parte din tezaurul depus la Tismana a fost readusa la Bucuresti. Din aceasta Banca Nationala a folosit mai mult de jumatate pentru emiterea celebrelor medalii comemorative „Ardealul nostru?. În ianuarie – februarie 1947, restul tezaurului a revenit, cu câteva peripetii datorate viscolului, la Bucuresti… Un muzeu modern va fi amenajat de Banca Nationala în pestera în care tezaurul a stat ascuns pentru doi ani si jumatate.
Desigur, toate aceste lucruri sunt foarte importante si este bine ca prima institutie bancara a tarii are un interes muzeal, manifestat prin organizarea unor expozitii permanente. Dar bancile (si ma refer aici mai putin la Banca Nationala, cât, mai ales, la cele private) au – în alte tari, cel putin – o abordare usor diferita a modului în care înteleg sa se achite de responsabilitatea fata de societate: mai exact, înfiinteaza o fundatie. Am avut ocazia sa scriu, în alt articol, despre rolul pe care si l-a asumat colosul financiar catalan Caixa în viata culturala spaniola, prin înfiintarea si sustinerea unor moderne muzee de arta (CaixaForum) la Madrid, Barcelona, Palma, Lleida, Girona si Tarragona, precum si a unor muzee de stiinta (CosmoCaixa) la Barcelona si Madrid. În alte douazeci si cinci de orase spaniole, din Sevilla pâna în A Coruña si din Gijón pâna în Alicante, numeroase expozitii temporare sunt plimbate, spre beneficiul tinerilor, mai ales. Va imaginati asa ceva în România? Tocmai acum, când si noi, si spaniolii suntem în criza? Tocmai acum când, la ultima rectificare a bugetului de stat, de unde nu prea avea bani, Cultura a pierdut 22 de milioane de lei (ca, la omul sarac nici boii nu trag)? E adevarat, nici muzeele spaniole nu o duc pe roze, iar cultura din statul frate de ginta latina este tot a cincea roata la caruta, ca si la noi. Dar, cel putin, exista o raza de speranta, atunci când vezi ca macar bancile private încearca sa dea înapoi câte ceva din ceea ce au primit de la societate. E drept, dintre toate bancile iberice, am ales exemplul cel mai frapant. Evident, nu toate bancile au fundatii atât de generoase, pentru ca nu toate au reusit sa treaca peste criza. Totusi, distanta de la opt muzee si douazeci si cinci de expozitii itinerante la… nimic mi se pare impresionanta.
Spania nu este singura tara în care se întâmpla asemenea minuni. As mai putea da exemplul unei alte tari lovite crunt de FMI, ca si noi: Grecia. Acolo, Fundatia Culturala Piraeus Bank Group (o banca aflata si pe piata româneasca din 2000 încoace) a investit masiv în organizarea unor muzee: nu mai putin de sapte muzee sunt deschise, din Peloponez în Tesalia, iar un al optulea se afla în pregatire. Când ajungeti în vacanta în Lesbos, nu uitati sa vizitati Muzeul Productiei Industriale a Uleiului de Masline! Este considerata principala atractie turistica a insulei. În Sparta, Dimitana, Soufli, Stimphalia, Volos si Tinos, alte muzee (majoritatea, tehnice si industriale) va asteapta. Singurul dintre acestea pe care am avut ocazia sa îl vizitez, Muzeul Tiglei si Caramizii din Volos, este, fara discutie, unul dintre cele mai valoroase muzee tehnice din Europa Centrala si de Est.
Tot o banca elena, Banca Nationala a Greciei, are o fundatie care finanteaza, între altele, un laborator de conservare a hârtiei prin care ajuta diverse muzee grecesti în munca de specialitate.
Si, ca sa continui lista tarilor care abia acum ies din criza, as aminti fundatiile culturale ale bancilor Marfin Laiki si ale Ciprului (adica, exact cele mai mari banci din insula Afroditei – tocmai cele ce au suferit si cele mai mari pierderi în acest an, dar care au continuat sa finanteze activitatile muzeale). Germania se mândreste cu fundatia celebrei Deutsche Bank, Austria cu Fundatia Erste Bank („mama? BCR-ului) s.a.m.d.
Ne putem întreba ce se întâmpla cu bancile românesti, indiferent daca au fost sau nu adosate unor mari banci din strainatate. Se pare ca si în acest caz, ca în atâtea altele, se aplica principiul „merge si asa“. Cu alte cuvinte, românii nu ar avea nevoie de fundatii culturale finantate în mod real (cele existente, îndeobste, nu îsi merita titulatura de fundatie, stând la mila statului si a câte vreunui bogatan încropit peste noapte din afaceri cu tigari si jocuri de noroc); românii s-ar multumi cu ceea ce nici macar divertisment nu se poate numi (daramite, cultura), care este furnizat, în doze pantagruelice, de aproape toata media româneasca (am scos din cauza putinele hebdomadare culturale si posturi de radio precum „România Cultural“). Singura exceptie pe care o pot aminti este Pavilion – spatiul expozitional finantat, împreuna cu mare parte din programele derulate, de UniCredit Tiriac Bank. Este, deocamdata, singura floricica pe care speram sa o vedem ducându-ne spre sfârsitul iernii (daca nu chiar spre primavara) în care cultura, deci si muzeele românesti se zbat din 2009 încoace. Cred ca a venit vremea ca si bancile sa mai întoarca ceva înspre cei care, cu sau fara voia lor, le asigura prosperitatea.