Cea mai buna biografie dupa „La môme“, intâmplator (sau nu) tot un film realizat in Franta, „Gainsbourg (Vie héroïque)“ dovedeste ca francezii stiu sa-si aminteasca eroii si o fac nu numai punând foarte mult suflet, ci si foarte mult stil.
Pe marginea prapastiei
Filmul a pornit de la un roman grafic semnat Joann Sfar, acelasi artist care si-a pus amprenta pe adaptarea scenariului si pe regie. Spectatorii de azi cunosc, multumita lui Sfar, un Gainsbourg copil-minune, ratacind pe strazile Parisului ocupat de nazisti cu Steaua lui David desenata pe piept si acompaniat de prietenii lui imaginari, personaje ce tin de realismul magic, sarite din benzile desenate ale regizorului.
Tânarul Lucien Ginsburg (Serge Gainsbourg de mai tarziu) avea o imaginatie debordanta, un gust ireprosabil la femei, o tigara atârnându-i in coltul buzelor, poza pe care avea s-o pastreze pentru tot restul vietii, si se pregatea pentru o cariera de pictor, fiind obligat in acelasi timp de tatal sau, evreu-rus, sa ia lectii de pian.
Filmul surprinde in cele mai mici detalii existenta fascinanta, traita pe marginea prapastiei a cantautorului francez, adorat si detestat deopotriva de catre public. Dovezile lui de nebunie, femeile prin vietile carora a trecut, alcoolul si talentul , manevrate in film de un alter-ego (in chipul unui personaj animat) care il insotea pretutindeni, l-au condus spre un sfârsit prematur, dar i-au si asigurat notorietatea de care stia sa profite din plin.
Era greu de crezut ca personalitatea unui asemenea artist ar fi putut fi reprodusa cu decenta (macar) intr-o pelicula de 130 de minute, dar distributia atât de bine aleasa – Anna Mouglais ca Juliette Gréco; Laetitia Casta ca Brigitte Bardot, Sara Forestier ca France Gall; Lucy Gordon ca Jane Birkin –, impreuna cu Eric Elmosnino, care imita atât de bine miscarile, mimica si gesturile lui Gainsbourg ca te face sa crezi ca a fost nascut pentru rolul asta, contrazic asteptarile sceptice.
La javanaise
Fiecare femeie din viata lui Gainsbourg a capatat un cântec, fiecare l-a ajutat sa se maturizeze (pe cât posibil se putea maturiza un visator ca el) si fiecare l-a abandonat la un moment dat, sau l-a indepartat pentru ca el era „prea mult“. Gainsbourg, un personaj si in viata reala, nu-si impunea nici o limita si traia totul la intensitate maxima. De la a bea pâna la a nu mai putea sa faca sex (prima intâlnire cu Jane Birkin), plimbarile cu Lincoln-ul pe plaja, refuzul de a dormi pâna nu termina de scris un cântec, tigarile fumate una dupa alta, dorinta de a impresiona, geniul, totul era prea mult, caci prea putin nu i se potrivea. Pâna la urma nu excesul era problema, ci personalitatea excesiva.
„Gainsbourg – vie heroique“ are prospetimea unui debut, meticulozitatea unui documentar, inocenta unui joc de-a viata in mintea poetului, artistului total Lucien Ginsburg, cunoscut publicului larg drept Serge Gainsbourg, cel care a iubit femeile si viata… prea mult.
Parisul sub ocupatie nazista e filmat in culori reci, cultura pop a anilor ´60 are parte de glamour-ul cuvenit, cu toate icon-urile feminine aduse in lumina reflectoarelor, in anii de final revenindu-se la intunecimea discreta. Copilul care a transformat urechile enorme si nasul proeminent intr-un trend devine star pentru ca apoi sa se inece in propria genialitate, dansând „la javanaise“.
Dar pentru mine cea mai mare surpriza a fost sa-l vad pe Razvan Vasilescu in rolul lui Joseph Ginsburg, tatal lui Serge, un personaj care se transforma din micul tiran al fiului, pe care il considera incapabil sa interpreteze o bucata clasica la pian, in cel mai mare admirator si confident al sau. Razvan Vasilescu sustine cu mult sarm unul dintre cele mai importante roluri din film si ma face sa ma indoiesc ca ar fi trebuit sa se nasca in România, unde in continuare trece pe strada ca un necunoscut.
„Gainsbourg (Vie héroïque)“ este dedicat actritei Lucy Gordon care s-a sinucis in vara lui 2009.
Autor: ROZANA MIHALACHEApărut în nr. 274