Alex Vasies, Lovitura de cap, Editura Casa de Pariuri Literare, Bucuresti, 2012
Arareori se intâmpla sa citim o carte care modifica, macar cu un centimetru, centrul nostru de receptare a literaturii. Anul acesta a dat câteva carti-reper pentru noua generatie poetica, scriitori ai „generatiei Google“, insa criticii literari nu au reusit sa surprinda pâna acum intensitatea fenomenului. Stefan Baghiu si Alex Goldis, care au vorbit pâna acum despre cartea la care ma voi referi mai departe in analiza, au survolat aparitiile editoriale importante ale anului 2012 fara a le surprinde cu adevarat esenta. Pentru ca Alex Vasies este mult mai „periculos“ decât o poate arata critica structurala. Sunt de notat câteva versuri care vor ramâne, cu siguranta in memoria cititorilor: „N-am reusit sa ridic un ecosistem,/ s-ar putea sa ramâna asa pentru totdeauna./ Cea mai buna parte a mea n-o sa se arate tocmai aici“.
Un decalog al iubirii
In cronica sa, intr-unul dintre numerele anterioare ale revistei, Stefan Baghiu reprosa poeziei lui Alex Vasies retinerea in eliberarea sentimentelor si tendinta de „sablonizare a discursului“. Asta insemna imediat pentru criticul in cauza ca poezia lui Vasies devine una a „meditatiilor tehnice“. Se poate observa, dupa lectura atenta a volumului, ca Alex Vasies poate fi interpretat si altfel. El isi elibereaza poezia de orice forma de constrângere tocmai prin lejeritatea cu care obsesia erotica se infiltreaza in discurs. Si voi insista asupra acestui motiv erotic pentru ca el este, dincolo de oricare altul, motivul principal al volumului „Lovitura de cap“. Poemele sunt superbe elogii ale dragostei adolescentine, mutatii ale comportamentului uman in cautarea singurei solutii salvatoare: dragostea. Sexualitate infantila si fetisuri totodata romantice, acestea sunt punctele forte ale poeziei lui Alex Vasies: „Aici, când am crezut prima data ca e viziune/ am apucat-o de esarfa albastra si am strâns/ n-a fost ca si cum as fi strâns-o de gât/ pentru ca nu ne atingeam/ atunci am simtit dragostea cel mai mult doar ca am tacut“, „Apoi fitness, dincolo de masa pentru cafea;/ maioul i se lipeste, respiratia accelereaza, peste mobilier, catre mine./ Ma ridic si o penetrez pâna-n capat, privind ulicioara./ La sfârsit se-ntoarce si ma musca de ureche./ Nu trece nimeni, le-au inghetat primele rasaduri,/ e liniste-n casuta noastra, unde face ea miscare/ ca sa nu raceasca“.
Siguranta cu care Alex Vasies isi marturiseste dorintele este impresionanta. Fara rusine si fara sa fie entuziasmat inutil de ceea ce dragostea poate oferi oricui, poetul observa caile nebanuite ale erotismului si isi implineste un decalog personal al iubirii. Ar putea asta sa insemne „meditatie tehnica“? Sigur ca Stefan Baghiu are dreptate când spune ca Alex Vasies construieste in maniera proprie poemele din „lovitura de cap“, maniera care poate fi decodata usor. Insa fiecare poet are dreptul de proprietate asupra tehnicii sale. Alex Goldis a vorbit despre „excesul de maturitate“, insa cum poate fi acesta un impediment in lectura? E chiar spectaculos cum un debutant reuseste sa-si „infrâneze“ pornirile melodramatice si sa scrie cu mâna unui poet matur, stapân pe poezie. Ce observa bine Alex Goldis este distanta intre Vasies si Radu Nitescu, antiteza si coincidenta generationista: „Sa sugerez un schimb de experienta intre cei doi tineri talentati?“, nota criticul. Schimbul se va produce, cu siguranta, ambii poeti fiind la inceput de drum. Insa ma tem ca daca se va produce va fi in detrimentul amândurora. Pentru ca literatura tânara este polifonica, vie si lipsita de retineri. Acesta este asul din mâneca fiecarui poet: vocea proprie, intr-un context aproape omogen ca literaritate.
Explozia poeziei
E pacat ca numai doi critici si-au indreptat atentia asupra unuia din cele mai bune volume de debut ale anului, daca nu cumva chiar cel mai bun. Este bine totusi ca ambii si-au pastrat rezervele si tinuta critica. Literatura are nevoie de discutie vie ca de aer. Asa ca am putea spune ca „Lovitura de cap“ este o opera chiar mai occidentala decât „Vântureasa de plastic“ a lui Marius Chivu, despre care s-a tot vorbit in ultima vreme. Se vede ca lui Vasies ii lipseste acel „cantonament“ literar pe care l-a exersat Chivu, dar care i-a expiat in mare parte vocea proprie. „Vântureasa de plastic“ este de departe un volum mult mai grav si mai dramatic, mult mai percutant si mai sentimental, insa mai functioneaza oare drama atât de eficient intr-o literatura româneasca asezata pe sinele Vestului? Stefan Baghiu vorbea despre o disparitie a „generatiilor poetice“ si se poate sa aiba dreptate. Evenimentul il anuntau deja Paul Cernat, Alex Goldis, Daniel Cristea-Enache si multi altii, insa poate ca abia acum generatia se naste si de asta nu e inca sesizabila: Vlad Moldovan, Andrei Dósa, Matei Hutopila, Radu Nitescu, Livia Stefan, Anatol Grosu, Medeea Iancu, Alex Vasies, Sorin Depot, M. Dutescu, Ana Lupascu, Andrei Dobos, Stefan Baghiu, Bogdan Cosa, Vlad Pojoga, Deniz Otay, toti sunt exponentii unei noi generatii care se detaseaza de perimetrul douamiist, dar carora schimbarea recenta a paradigmei douamiistilor le-a prilejuit trecerea catre o poezie noua, revigoranta. Multi sunt poeti ai puntii intergenerationiste, altii sunt pur si simplu vârful de lance, cei mai „fresh“ ai momentului. Nu degeaba spunea Cosmin Ciotlos ca „2012 sa fie anul lui Nitescu“. Extrapolând, vom spune ca ultimii doi ani sunt cei in care explodeaza generatia tânara.
La Alex Vasies este de notat visceralitatea fiecarui vers: „Tata va muri intr-o zi, si atunci voi fi excentric. / Daca el s-a intins peste noi cind meritam pedepse, / asa o sa fac si eu, fara obiectii, peste tot, cu oricine. / Totul – despre povestea lui si cum s-a simtit la el. / Cauza. / Si forte, in bucatarie, tolanite pe coltar./ Fac sunete prin casa si le ascult/ pe toate in acelasi timp./ Cobor mâinile,/ imi dau seama cum / se lasa, de undeva, ceata“. Acesta este impactul pe care se bazeaza tânarul poet si acestea sunt etapele meditatiei: observatia subtila, analiza de forta si inversarea ulterioara a firescului. Atât ritmuri ivanesciene, elegii specifice lui Ion Muresan si reteta noutatii imprumutata cu iscusinta de la Vlad Moldovan si personalizata. Aceasta este formula pe care o propune Alex Vasies, acesta este pactul sau cu cititorul: el nu va ascunde nimic, dar va lasa loc misterului prin frazarea reversibilitatilor.
Imi pun toate sperantele in acest poet tânar si cred ca va fi unul dintre exponentii real valorosi ai generatiei sale, generatie care acum isi aliniaza taberele. Pentru ca generatia „douamiizecistilor“ incepe sa-si arate coltii. Va veni, oare, parafrazând titlul lui Andrei Dosa, „ceea ce este desavârsit“?