Intâmpinam cel mai adesea moartea celorlalti cu egoism. In martie, trebuia sa ma intâlnesc la Paris cu parintele Jean-Yves Calvez. Imi raspunsese imediat la email si acceptase sa ne intâlnim. Eram entuziasmata ca am sa il cunosc pe unul dintre cei mai buni specialisti in problema marxismului si a relatiei sale cu Biserica catolica. A murit pe 11 ianuarie si va trebui sa ma multumesc cu cartile sale.
Pe intelesul marxistilor
Aceste carti, ce descriu in detaliu marxismul, incearca sa il inteleaga si sa propuna marxistilor alternativa viabila a crestinismului. Opera sa monumentala „La pensée de Karl Marx“ face un lucru incredibil, pe care nu l-am mai regasit in literatura de specialitate – traduce crestinismul pe intelesul marxistilor. Adica le explica celor ce nu stiu sa gândeasca decât dialectic, in termeni de alienare, crestinismul. Acesta din urma apare in interpretarea lui Calvez ca fiind implinirea reala pe care o promite marxismul: „Hristos este Mediatorul cerut de Marx. El face revolutia pe care trebuie sa o realizeze proletariatul. Si cum revolutia este actul esential al proletariatului, moartea lui Hristos si invingerea mortii sunt actele esentiale ale vietii umane“ (1). Marxismul are intuitia ca este nevoie de o revolutie, dar nu intelege ca adevarata revolutie este cea facuta de Hristos. Conceptul de alienare nu este altceva decât intuitia starii cazute a omului pacatos.
Majoritatea celor ce trateaza relatia comunismului cu crestinismul spun despre comunism ca este o erezie crestina. Calvez trage de celalalt capat al firului, pentru el comunismul este crestinism nedus pâna la capat, ramas doar la jumatatea drumului, pentru ca e incapabil sa isi asume solutii transcendente. Folosindu-se de aceasta opozitie intre cele doua, pe care el o numeste „contre vérité“, „pentru ca in cazul marxismului putem vorbi de adevaruri crestine devenite nebune“(des vérités chrétienne devenue folle) (2), parintele Calvez arata dialectic felul in care crestinismul este un ideal mai incapator decât marxismul: cuprinde idealurile marxiste de ajutor pentru cei saraci si de egalitate intre oameni si mai ofera si mântuirea. In plus, crestinismul este si mai eficient. In timp ce comunismul ii cere proletarului sa se sacrifice pentru orânduirea viitoare, de care el nu va mai putea profita, crestinismul acorda in schimbul sacrificiului viata vesnica si implinirea in Imparatia lui Dumnezeu.
Crestinismul si economia
Intrebarea principala pe care Calvez o ridica este daca putem gasi o interpretare a scrierilor lui Marx care sa poata sa evite contradictiile in care cade marxismul. Raspunsul este afirmativ, dar socant: da, acceptarea lui Hristos ca mediator intre om si Dumnezeu, ca un „cu totul altul infinit“ in istorie, ce neaga si afirma omul. Aceasta atitudine promovata de Calvez poate fi contestata de cei ce opteaza pentru o opozitie directa cu marxismul.
Aceasta opozitie este posibila insa doar pentru cei care deja au asumat pozitia antimarxista, in timp ce pozitia lui Calvez este una constructiva, el incearca sa inteleaga si apoi sa propuna o cale mai buna. Originalitatea sa consta in faptul ca, spre deosebire de cei ce considera ca marxismul este o religie politica, el preia aceasta perspectiva, dar o intoarce pe dos, sustinând ca marxismul se limiteaza la nivelul de epifenomen si adevarata rezolvare nu poate sa vina decât de la crestinism.
In acest context, intelegem de ce urmatoarele sale carti au cautat sa prezinte si sa aprofundeze doctrina sociala a Bisericii Catolice: „Chrétiens penseurs du social“, „Eglise et société économique“, ultima tradusa si in limba româna sub titlul „Biserica si economia“ la Galaxia Guttenberg in 2009. Daca privesti cuprinsul cartilor sale ai impresia ca te afli in fata unor scrieri specializate de stiinte politice – dezvoltarea durabila, economia la nivel micro, migratia, colonizarea, corporatismul, dreptatea sociala sunt temele cele mai pregnante. Aceste subiecte sunt insa abordate in concordanta cu idealul crestin si tinând seama de pozitiile oficiale asupra lor subiecte sugerate de enciclicele papilor. Calvez aprofundeaza si extinde aceste recomandari reusind sa prezinte un sistem teoretic demn de luat in seama, ca alternativa la cele doua variante uzate: capitalismul si comunismul.
Incercând sa evite materialismul marxist si capitalismul inuman, teologul propune o antropologie sociala cu efecte economice, sociale si chiar politice care pune in centrul sau persoana umana si nevoile ei. Daca iti asumi crestinismul, nici un aspect al vietii nu scapa de aceasta viziune crestina. In ceea ce priveste economia, fara a promova o etica capitalista de tip weberian, Calvez afirma cu umor ca, in definitiv, Dumnezeu este stapânul absolut al bunurilor.
Despre globalizare; implicarea sociala a Bisericii
In cartea sa asupra mondializarii, „80 mots sur la mondialisation“, Calvez propune un fel de dictionar al termenilor legati de acest fenomen tradus in limba româna prin „globalizare“. In prima instanta ti se va parea straniu ca un preot si calugar sa iti vorbeasca nonsalant despre FMI, Banca Mondiala si Organizatia Mondiala a Comertului. Apoi vei observa ca lucrurile acestea se leaga precum o pânza de paianjen pentru a prezenta efectele proiectului politic al globalizarii. Unul dintre aceste efecte este intâlnirea intre religii, mondializarea creeaza conditiile de a pune fata in fata diverse religii, care sunt obligate, in virtutea libertatii religioase, sa intre in dialog.
Calvez nu a fost insa numai un teoretician, el a incercat si sa promoveze aceasta implicare a Bisericii in societate despre care vorbeste in cartile sale, a fost directorul CERAS, un centru de cercetare si de actiune sociala ce promoveaza colaborarea intre iezuiti si laici pe probleme de justitie sociala.
Pozitia pe care Calvez si-o construieste atât prin actiunile sale, cât mai ales prin ideile sale poate fi contestata de catre cei ce considera ca un calugar si preot crestin trebuie sa se preocupe mai ales de cele ale sufletului, si nu de cele ale lumii acesteia. Caci viziunea sociala asupra lumii risca sa fie inlocuitoare si nu con-locuitoare a viziunii teologice asupra lumii. Ea este insa coerenta pentru cel ce considera ca iubirea crestina trebuie sa se manifeste prin actiuni concrete ce vizeaza binele celorlalti, atât spiritual, cât si material.
Situatia descrisa ne arunca intr-o dezbatere care priveste datoria bisericilor crestine de a se implica sau nu in evolutia lumii dincolo de sfera sufletului si a liturghiei. Daca raspunsul este pozitiv, caci nu poti sa ignori realitatile imediate si concrete de dragul Imparatiei viitoare, trebuie sa vedem daca implicarea se va face prin gesturile de milostenie individuala a membrilor sau dupa un plan definit de Biserica si pus in practica tot de aceasta.
Cum Biserica este tot suma credinciosilor, diferenta dintre cele doua tipuri de actiune este cea dintre o actiune centralizata si una bazata pe principiul subsidiaritatii. Actiunea centralizata are avantajul unei mai mari eficiente, actiunea descentralizata are avantajul cunoasterii realitatilor de la nivel local si a distribuirii resurselor acolo unde este realmente nevoie de ele. Dezavantajul actiunii centralizate este acela al ideologizarii, doctrina sociala poate fi luata ca o ideologie la care trebuie sa te conformezi, dezavantajul actiunii descentralizate este acela ca toata actiunea e lasata la latitudinea persoanelor implicate, ele pot sa aleaga sa treaca peste problemele aparute la ei in parohie.
Despre Biserica Ortodoxa se spune adesea ca actiuneaza potrivit acestui principiu al subsidiaritatii la nivel local, fiecare preot in parohia sa si fiecare credincios trebuie sa faca fata dupa propriile cunostinte si dupa propriile aptitudini, promovând acele acte de caritate ce i se par necesare. Din aceasta cauza cel mai adesea avem de-a face cu o pozitie unitara, oficiala, a Bisericii Catolice si cu luari de pozitii individuale in Ortodoxie.
Protestantii, pentru ca nu au o diferentiere neta a clerului de laici, promoveaza actiuni individuale, dar aceste actiuni sunt ale comunitatii protestante si nu ale laicilor in viata lor privata, separata de cea a bisericii. Fiecare metoda are avantajele sale si nici una dintre ele nu trebuie absolutizata. Or, daca crestinii sunt supusi si ei, ca si ceilalti oameni, acestui proces de globalizare, ar fi bine sa fie atenti si sa tina seama de ce fac celelalte confesiuni. Pentru acest lucru, parintele iezuit Jean-Yves Calvez este un model.