O expozitie blockbuster la Antipa (I)

Expozitia THE HUMAN BODY – acesta este titlul sau oficial, pentru ca asa a dorit organizatorul sau strain, GForce Exhibitions (o conditie pe care nu o consider fireasca, desi am înteles punctul de vedere al companiei) – s-a dovedit a fi „o lovitura“ pentru Muzeul National de Istorie Naturala „Grigore Antipa“. Dincolo de evidentul si uriasul sau succes la public, trebuie spus ca nici o alta expozitie temporara gazduita de un muzeu din România, din 1989 încoace, nu a suscitat atâtea discutii. Cred ca una în plus nu strica.
GForce Exhibitions nu este un muzeu, ci o companie britanica, specializata în organizarea de expozitii, care pune la dispozitia oricui este interesat, tot ce este necesar în domeniu, de la design, la vitrine si de la echipamente de transport la asigurari. În spatele acestei firme, se afla o familie care a devenit foarte cunoscuta în domeniu: Judith si Arnie Geller. Arnie, capul familiei si presedintele companiei, s-a specializat în organizarea de evenimente de tot felul, care de care mai profitabile. A devenit faimos pentru faptul de a fi obtinut dreptul exclusiv de recuperare a artefactelor de pe epava faimosului Titanic. Dupa ce a organizat sapte expeditii de recuperare si a adus la suprafata peste 5.500 de obiecte (la care s-a adaugat o expeditie de cercetare, în 2010), Geller a facut pasul logic urmator: a realizat o mare expozitie temporara, pe care a itinerat-o peste tot în lume, scotând, evident, un profit pe masura. Cine n-ar vizita o expozitie despre cel mai cunoscut naufragiu din istorie? Dovada sta popularitatea filmului „Titanic“, realizat în 1997. Dintre miile de obiecte, lui Geller i-a fost usor sa faca, în realitate, nu una, ci mai multe expozitii – toate, cu obiecte originale. Chiar acum, nu mai putin de opt expozitii sunt simultan deschise în SUA si în Franta, multe alte locuri din lume asteptându-si rândul. În timp ce Arnie este omul de afaceri, Judith este omul de stiinta: scriitor, designer si curator, ea este cea care gândeste proiectele expozitionale. Ea, de exemplu, este cea care a scris cartea „Titanic: femeile si copiii mai întâi“, aparuta în 1998 (la un an dupa lansarea filmului regizat de James Cameron), si care a facut o „reteta“ foarte buna.
Am facut aceasta lunga digresiune despre o alta expozitie, ca sa arat ca familia Geller este, în fapt, una de profesionisti ai expozitiilor organizate în muzee (desi, nu numai în muzee), din dorinta de a obtine profit. Daca va imaginati ca exista vreo urma de dispret în precedenta propozitie, va înselati. Nu este nimic rau în faptul ca cineva pune la punct expozitii cu obiecte (în mod evident) de patrimoniu si ca reuseste sa obtina si niste venituri frumoase de aici. Este ceea ce, în sufletul sau, îsi doreste oricare manager de muzeu, fie el public ori privat. E adevarat, muzeele publice nu obtin profit, dar nu despre asta e vorba aici. În asemenea situatii, aliindu-se cu companii precum cea a familiei Geller, si muzeele pot obtine venituri pe care, altfel, nu le primesc din alta parte.
Specificul expozitiei de la Antipa este ca ea a fost realizata cu sprijinul unor medici de la Universitatea de Medicina din Dalian, înfiintata în 1947. În aceasta localitate nu prea mare (nu are nici macar 4 milioane de locuitori) din nordul Chinei, considerata a fi unul dintre orasele cu cea mai ridicata calitate a vietii din toata tara, profesorul Sui Hongjin a reusit sa specializeze un grup de persoane într-un proces numit „plastinatie“ a cadavrelor omenesti. Asta înseamna ca fiecare cadavru este scufundat în acetona, care este apoi eliminata, într-o camera de vid. Ulterior, tesuturile sunt impregnate cu un polimer lichid, care le întareste, astfel încât îsi pastreaza forma. Primele operatii de plastinatie au fost realizate acum doua decenii. Procesul nu a fost infailibil de la început, ci a trecut prin multe încercari, pâna când s-a ajuns la o forma acceptabila.
Profesorul Sui este doctor în neurologie si este cel care a determinat încheierea unui contract între Universitate si o companie privata, creându-se Dalian Medical University Plastination Co. Ltd., o companie privata în care Universitatea are 70% din actiuni. Tot Universitatea este si cea care livra companiei private cadavrele, ajunse în posesia ei dintre cei care mureau în oras si în jurul acestuia (în zona suburbana locuiesc peste 6 milioane de oameni). Este vorba despre persoane fara familie, moarte sau nu pe strada, dar ale caror cadavre nu fusesera revendicate de nimeni.
Este momentul sa aducem în scena un alt „personaj“: Falun Gong. Acesta este un sistem de credinte si practici (termenul religie este total inadecvat) fundamentat în 1992 de catre Li Hongzhi (emigrat din 1996 în SUA), care – dupa propriile spuse – pune în evidenta adevarul, bunatatea si toleranta. Între altele, miscarea propovaduieste abstinenta sexuala premaritala, abstinenta de la alcool si tutun, vegetarianismul si neimplicarea în miscari sociale si politice. Initial, relatiile între miscare si autoritatile publice au fost foarte bune, dar, dupa mai multi ani, s-au deteriorat. Nu este cazul sa intru aici în detalii privind adversitatea crescânda între aceasta comunitate si guvernul chinez. Cert este ca momentul care a încins spiritele s-a înregistrat în aprilie 1999, când 10.000 de practicanti Falun Gong au solicitat guvernului o recunoastere oficiala a miscarii, fapt care a dus la adâncirea unui conflict între presedintele Jiang Zemin (un adversar declarat al miscarii) si premierul Zhu Rongji (care nu vedea nimic rau în aceasta). Raspunsul a venit trei luni mai târziu, când guvernul a trecut la contraofensiva, prin intermediul presei de partid, iar, în octombrie 1999, miscarea a fost scoasa în afara legii. De atunci încoace, conflictul a crescut în spirala. Diferenta este ca, în vreme ce miscarea a manifestat pasnic, guvernul a reactionat violent.
În tot acest timp, Falun Gong a reusit sa se extinda în exteriorul Chinei, atragând atentia asupra abuzurilor guvernamentale. Chiar daca nu s-au putut obtine niciodata dovezi directe cu privire la aceste abuzuri, numarul presupuselor victime a variat de la sursa la sursa. În vreme ce membrii miscarii sustin ca, pâna acum, ar fi fost ucisi mii de oameni de catre politia chineza, doar pentru vina de a fi fost aderenti ai miscarii, singura sursa independenta, Amnesty International, a oferit o cifra aproximativa de circa 100 de victime, moarte în arestul politiei sau dupa eliberarea din arest, pentru aceeasi vina. Guvernul a negat toate aceste afirmatii, pe motiv, între altele, ca nu exista nici o dovada. În campania pe care a creat-o în afara Chinei, Falun Gong a înfiintat, în 2000, si o organizatie de presa, „The Epoch Times“, cu sediul central în New York. Publicatia este distribuita în 35 de tari, fiind realizata în 21 de limbi, între care, din 2006, si româna. Am facut acest lung ocol, pentru a explica de ce, din toata presa din România, numai „The Epoch Times“ a dus o neobosita campanie împotriva expozitiei „The Human Body“. Cu alte cuvinte, „The Epoch Times“ nu este un organ de presa independent, ci este chiar cea mai importanta organizatie de presa din lume a lui Falun Gong, si tocmai ea a atacat, constant, expozitia de la Antipa. Întâmplator sau nu, în China, unul dintre liderii politici care a pus cu cea mai mare duritate în aplicare dispozitiile date de la Beijing, împotriva miscarii Falun Gong, a fost primarul orasului Dalian, în perioada noiembrie 2007 – martie 2012, Bo Xilai. Dupa încheierea mandatului sau, Bo a fost acuzat de fapte de coruptie si a fost exclus din Biroul Politic al Partidului Comunist Chinez, al carui membru era. Ancheta a dus la cel mai mare scandal de coruptie din China, de la procesul „bandei celor patru“, desfasurat în 1976, încoace. La cei 64 de ani ai sai, Bo se afla, chiar acum, în fata perspectivei unui rasunator proces.
Pentru militantii Falun Gong, între Bo, victimele represiunii împotriva miscarii interzise si cadavrele plastinate la Dalian exista o legatura directa. Pentru mine, nu; si nici nu cred ca exista vreo dovada, cel putin, deocamdata, în acest sens.