Genoveva Preda, Macii, ploaia şi singurătăţile Irinei Mavrodin, Editura Scrisul Românesc, Craiova,, 2014
Genoveva Preda, cu impetuozitatea ei caracteristică şi cu talentul indiscutabil, a publicat de curând o nouă carte, după ce în 2011, la Editura Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă, i-a apărut Destinul unui spectacol: Cioran, l’homme à fragments. Este vorba despre Macii, ploaia şi singurătatea Irinei Mavrodin, o ediţie bilingvă (română-franceză), traducerea aparţinându-i Alinei Ioniţă, apărută la Editura Scrisul Românesc, chiar în ziua când autoarea Punctului central ar fi împlinit 85 de ani. Cartea a fost lansată cu ocazia celei de a IX-a ediţie a Colocviilor Scrisul Românesc, ce a avut loc în perioada 30-31 octombrie, în Sala Oglinzilor a Muzeului de Artă din Craiova. Cu acest prilej, actriţa-autoare a prezentat, cu un succes impresionant, recitalul „Cioran – despre carte, iubire, muzică şi Dumnezeu”. Volumul a fost prezentat de criticul teatral Ion Parhon.
Macii, ploaia şi singurătatea Irinei Mavrodin este o carte omagiu adresată uneia dintre personalităţile noastre literare, care a marcat poezia, eseistica şi traducerea timp de decenii. Prietenia dintre Irina Mavrodin şi autoare s-a născut, după cum mărturiseşte chiar ea, în 1995, în Bretania, când actriţa era invitată cu spectacolul Legende vechi româneşti la un mare festival. Au urmat luni, ani, când cele două prietene se vedeau, ascultau muzică, împărtăşeau opinii despre viaţa românească. În fapt, spectacolul Cioran l’homme à fragments, scenariul şi regia aparţinându-i actriţei, şi cu care ea a cucerit inimile francezilor din aproape toate regiunile şi ale românilor, mai ales din Sibiu, s-a născut la îndemnul profesoarei Irina Mavrodin. Impresionante sunt mărturiile Genovevei Preda, autoarea vădind o bună cunoaştere a resorturilor psihologice ale celui care îi stă în faţă. Este o prospeţime a descrierilor şi o putere a evocării cum rar se întâlnesc la cei care nu şi-au făcut din scris o profesiune. Pentru că Genoveva Preda şi-a descoperit talentul de a scrie destul de târziu. Totodată putem afirma că actriţa are ştiinţa de a-şi alcătui singură cărţile. Pentru că şi prima şi această a doua carte este gândită grafic, de la copertă până la aşezarea în pagină, corp de literă şi titluri, de ea. Cartea este împărţită în nouă secţiuni, reuşind să configureze personalitatea celei care ni l-a tradus, în integralitate, pe Proust. În prima, O prietenie care ţine de miracol, ne este relevată întâlnirea dintre cele două personalităţi, precum şi vizitele pe care autoarea i le făcea profesoarei, la locuinţa sa din strada Apolodor din Bucureşti. „Plină de nobleţe, de simplitate, mă impresiona de fiecare dată, iar vocea sa îmi părea un sunet de violoncel. Vorbeam ore în şir despre cărţi, despre muzică şi chiar despre viaţa mondenă şi politică. De multe ori râdeam în hohote, iar alteori ascultam tăcute muzica lui Mozart, Chopin sau Massenet, ori citeam din Bacovia, Paul Valéry, Rimbaud, George Sand. Chipul şi vocea ei îmi transmiteau linişte şi pace. Îmi părea desprinsă dintr-o icoană. În adâncul meu o asemănam cu o sfântă” – notează autoarea într-un discurs reverenţios la adresa celei care se „îngrozea să descopere la fiinţele apropiate minciuna cu tot arsenalul de interese şi scopuri meschine”. Ca pe un fir de pânză de păianjen, Genoveva Preda rememorează dialogurile pe care le-a avut, de-a lungul a câtorva ani buni, cu profesoara. Sunt confesiuni care impresionează şi ne dezvăluie o personalitate puternică şi dăruită scrisului. A doua secţiune, Cu Irina la Mont Saint-Michel, ne este înfăţişată călătoria în Bretania, din toamna lui 1995, când cele două au fost la mănăstirea Saint-Michel, aşezată pe muntele ce-i poartă numele. Aici, puterea descriptivă a autoarei îşi spune cuvântul, pentru că în tuşe uşoare reuşeşte să redea măreţia locului, pe care Guy de Maupassant îl considera, după spusele Irinei Mavrodin, „un palat al viselor”. În a treia secţiune, Portul Saint-Malo, suntem tot în anul 1995, când cele două protagoniste au vizitat cetatea medievală. Aici avem de-a face cu un crochiu plin de poezie. În a patra, La Paris, acasă la Paul Barbăneagră, suntem în 2001, când Genoveva a susţinut spectacolul său inspirat din opera lui Cioran la colocviul organizat de Centrul Cultural Român din capitala Franţei şi când ea a fost în vizită la regretatul regizor de excepţionale documentare, Paul Barbăneagră. Din nou puterea descriptivă a autoarei ne încântă. A cincea secţiune, Împreună cu Irina la Sete, pe urmele lui Paul Valéry, Jean Vilar şi Georges Brassens, ne poartă pe un itinerariu mediteranean, unde „pescarii cu chipul şi trupul lor de aramă, viguroşi, ridaţi din cauza soarelui şi a apei sărate, descărcau lăzile şi coşurile pline cu peşte”. În acest loc, cele două prietene au admirat pânzele pictate de Paul Valéry. Secţiunile şase şi şapte sunt dedicate lui Cioran şi împlinirii a unui secol de la naşterea celui care a scris Căderea în timp. Se ştie că Irina Mavrodin a tradus Tratat de descompunere, carte care l-a impus pe Cioran în lumea literelor franceze şi l-a cunoscut la Paris. Cioran era numitorul comun al celor două prietene. Prima carte a Genovevei Preda a apărut chiar în ziua când Cioran ar fi împlinit un secol de la naştere. Sunt relatate toate manifestările organizate cu acel prilej. De remarcat stilul frust şi fără elogii gratuite al autoarei, precum şi unda uşor melancolică a aducerilor aminte. Ultimele două secţiuni se încadrează într-un gest pe care puţini autori îl fac, atunci când îşi concep o carte. Într-un gest de reverenţă a memoriei prietenei, Genoveva Preda include Crâmpeie din eseurile şi poeziile celei care a scris Cvadratura cercului. Totodată, este inclusă o secvenţă cu ilustraţii ca un memento Irina Mavrodin.
Crucea Irinei Mavrodin şi cea a lui Dan Laurenţiu sunt la câţiva paşi una de alta. Hazardul în care credeau amândoi şi, mai ales, iubirea i-au unit pe aripa timpului, în veşnicie… În nopţile târzii, amândoi ascultă ploaia şi vântul… iar iarna sunt acoperiţi cu fulgi de nea, ce dansează în aer ca nişte poeme scrise în Cer… În ziua Sfinţilor Constantin şi Elena eram cu Alina la mormântul Irinei, exact la un an de la dispariţia ei. Am rămas amândouă înmărmurite: lângă cruce răsărise o tufă cu maci… îngrădit locul cu câteva pietre, marcând în acest fel miracolul dăruit de Dumnezeu” – îşi încheie Genoveva Preda acest itinerar prin memoria timpului petrecut alături de cea care a ştiut să le cultive studenţilor ei „gândirea şi nu memoria”. Macii, ploaia şi singurătăţile Irinei Mavrodin a Genovevei Preda este, parafrazând un titlu celebru, un exerciţiu de admiraţie, scris într-un stil direct, fără formulări encomiastice, cu un talent al descrierii şi o prospeţime a frazei deosebite. Este o carte document, realizată cu dragoste şi respect pentru memoria uneia dintre cele mai interesante eseiste şi poete a literaturii noastre contemporane.