Continuam seria interviurilor de istorie orala cu „scrisoarea“ Sabinei Lungu, un dialog cu tatal ei despre uniforma militara în anii 80.
Draga tata,
Sa stii ca ti-am gasit sacul de merinde. N-avea genade în el, asa ca mi l-am însusit. Îmi aminteste de tine.
Credeam ca îl cunosc pe omul acesta destul de bine, credeam ca îi cunosc ascunzisurile gândurilor si întâmplarile traite printre pistoale, ordine si oameni batosi, exagerat de batosi. Pierdeam însa din vedere, nuantele vocii cu exclamatiile, retorica, evidentul, furia încarcerata si dezamagirile si parerile ei de rau si privirea interogativa cu tot cu ironia ei nostalgica si amuzata.
M-am întors la omul care, atunci când eram copil de scoala sau pe aproape, m-a luat pentru prima si singura data într-un poligon de trageri. Entuziasm, icnete, galagie, emotie, atâta eram de fericita! Mi-a vârât doua gogosi mici de vata portocalie în urechi, chircite si apasate înainte, expandate îndeajuns de mult câteva secunde mai apoi, astfel ca n-am mai auzit mare lucru. Mi-a pozitionat trupul si bratele amarâte si mi-a asezat pistolul în mâna, orientat catre tinta. Era lânga mine, dirijându-mi fiecare miscare.
Tensiune. Gândeam ca eram si eu mare si importanta, din moment ce aveam pistol. Degetele mele minuscule, neglijabile, erau asezate pe tragaci, iar ale lui, expansive, mari, paterne – deasupra degetelor mele, tot pe tragaci. A fost demult.
Si mai demult s-a întâmplat Scoala Militara la Sibiu, Academia Militara la Bucuresti, toata treaba rece si oficiala despre militari, arme, morti, operatiuni, revolutie, forta, ceva masculin s-ar zice, ceva violent, crud, aprig, regulamentar… Asa sa fie? Cred ca e si suflet în toata povestea, mult suflet.
Am pornit pe firul asta de gând de la sacul de merinde decolorat, atârnat de usa sifonierului, în care de regula se cara carti si fotografii, mai exact orice altceva decât merinde sau grenade. Ma întreb cum arata el îmbracat în haina militara, cu vreo douazeci si cinci, treizeci de ani mai tânar?
Nu haina face pe om, dar în mod sigur îi reaminteste povesti, iar retrospectiv, în cazul de fata, le si naste prin forta detaliului. Haina militara ma duce cu gândul asadar, la un simbol în mod evident, la o reprezentare identitara împartasita, dar pe lânga toate acestea, pe lânga înregimentare si norma, camufleaza un suflet si pastreaza o poveste.
Ne imaginam, deci, haina militara a anilor ’80 în toate acceptiile sale: vizuala si sensibila. Lipsuri, revolutie, moarte. Complicat. Iar acum, când spun haina militara, nu ma refer la o cârpa, ci la un om, la o viata, la o experienta, la o voce, poate dintr-un impuls fals metafizic de metaforizare, de asociere.
Ce însemna, cum arata, cum era perceputa, ce presupunea la nivel de norma, ce reguli si comportamente instituia si ce interdictii? Te apara de moarte? În mod sigur nu, sau nu între coordonate fixe si sigure, dar te ridica la rangul de simbol si dainuiai în moarte, deveneai brusc ceva mult mai interesant decât atunci când erai viu – fascinante mecanismele psiho-simbolice si de reprezentare ale umanului, geniale de-a dreptul.
Cât de natural si cât de obisnuit ti se pare atunci când te întreb de pistoale, de instructii, de lupta. Esti calm la timp, ironic la timp, serios la timp, milos si sobru la timp, iertator la timp –nuante! oricum intransigent si drept. Îmi vorbesti despre pericol, despre moarte, despre durere din aceeasi postura si consistenta de spirit, în acelasi fel în care îmi povestesti ce ai servit la micul dejun. si tot ce spui, tot ce faci, e viata, curge lin si totul e firesc, vertical si la ordine, ca în armata. Sa purcedem asadar, draga tata, caci eu te ascult cu drag.
Sabina Lungu
Si spune-mi de toale, despre uniforma…
Da, deci uniforma era de doua feluri la toate armele. Pentru cadre, adica ofiteri si subofiteri, uniforma care era… tinuta de instructie si de campanie si tinuta de oras. tinuta de campanie era aceeasi ca si la militarii în termen si pentru cadre si avea un veston, un pantalon de tip pana care se baga în bocanci si bocanci, boneta… iar pentru campanie se mai purta casca de otel, de protectie. tinuta de oras era compusa dintr-un veston, un pantalon drept, sau… veston si pantalon de cizma si se purta dupa caz, la pantalon drept se purtau pantofi, la pantaloni de cizma se purtau cizme. Era tinuta de vara si tinuta de iarna, tinuta de vara era pentru cadre, era dintr-un tergal, iar tinuta de iarna dintr-o stofa de lâna, se numea camgarn si cadrele aveau pentru vara corespunzator sapca de vara, facuta din aceeasi pânza ca si costumul si pentru iarna sapca de iarna, facuta din stofa de care am spus. Pentru iarna mai exista si caciula. Militarii în termen aveau tinuta tot formata din veston, pantalon pentru bocanc, manta pentru iarna, boneta sau caciula. Militarii nu aveau tinuta de oras, aveau numai tinuta de instructie si… uniformele erau diferite în functie de arma, existau trupe terestre care aveau un tip de uniforma, aviatia militara care avea acelasi tip de uniforma, numai ca avea alta culoare, era bleu, spre deosebire de asta, care era kaki si marina militara, care avea uniforma bleumarin, dar cu alta croiala. Costumul de oras era la doua rânduri, nu la un singur rând, la doua rânduri de nasturi si ma rog, marina avea mai multe uniforme… si de oras si avea si bleumarin si uniforma alba, militarii si ofiterii în special, subofiterii n-aveau, ofiterii aveau si tinuta de parada, asa se numea, care era bleumarin la toate armele, deosebirea facându-se prin culorile de la sapca si de la vipusca, care simbolizau arma.
Ce este o vipusca?
Vipusca este o bucata de material care este în lungul cusaturii pantalonului, cracului pantalonului pe partea exterioara si fiecare arma avea, ma rog nu fiecare arma, anumite tipuri de arma aveau culori specifice. Aproape toate armele tehnice aveau culoarea neagra, infanteria avea culoarea rosie, granicerii aveau culoarea verde deschis, vânatorii de munte verde închis, marina avea culoarea neagra, medicina militara avea culoarea visinie, pe un material de catifea, pentru ca culoarea visinie o aveau de exemplu si pompierii, dar pe un material obisnuit, nu din catifea, trupele de securitate aveau culoarea albastra, militia avea culoarea rosie, dar deosebita fata de culoarea rosie a infanteriei, avea un rosu mai închis un pic. Bineînteles, militia avea uniforma gri-bleu. Iar aviatia si ce tine de aviatie, avea culoarea bleu si cu… ma rog, culoarea armei era tot un bleu, bleu deschis.
Accesoriile?
Accesoriile… uniforma de pe vremea… din timpul anilor ’50 pâna în ’89 era un model sovietic… renuntase la epoletul clasic dinainte de ’44, care era prins în uniforma si au fost înlocuiti cu epoleti detasabili, însemnele de grad care erau niste barete pentru ofiteri, au fost schimbate cu stele, ca la armata sovietica. Emblema de la sapca si de la toate celelalte palarii era stema tarii din momentul respectiv, pâna pân anii ’70 a fost o stea rosie pe care scria RPR, dupa care a fost schimbata cu stema Republicii Socialiste România. Acuma este cu stema actuala a României, uniforma în sine nu s-a schimbat foarte mult, s-a mai modernizat un pic, în sensul ca au fost date mai multe elemente de vestimentatie, exista geci, exista scurte, înainte nu prea erau. Exista în continuare si mantaua, pentru cine vrea s-o poarte, pe la diverse arme.
Astea ti le dadeau în Scoala Militara?
Nu, în Scoala Militara purtai tinuta, ma rog, pentru cazul meu, exista o tinuta de instructie care era asemanatoare cu tinuta militarilor în termen, cu niste deosebiri, era vorba de epolet, care avea o dunga portocalie si ma rog, emblema de la sapca, boneta s-asa mai departe, era colorata, nu era din tabla pur si simplu. si exista si o tinuta de oras, care era foarte asemanatoare cu tinuta ofiterilor si subofiterilor: veston, pantalon, pantof, camasa alba, cravata, sapca. În plus, fata de militarii în termen, noi mai aveam manta de ploaie, care se purta toamna-primavara sau când ploua. si bineînteles, manta de oras…
Astea trebuia sa le porti tot timpul?
Atâta timp cât erai în garnizoana, trebuia sa porti uniforma. Nu aveai voie sa te îmbraci în tinuta civila daca erai în învoire sau chiar într-o învoire mai lunga de… chiar daca locuiai în oras, în orasul respectiv, asa era, era interzis sa iesi îmbracat civil. Da’ unii mai ieseau îmbracati civil. Cei care locuiau acolo sau care aveau haine civile pe la rude sau prin alte parti. Dar în pricipiu nu era voie, trebuia sa porti uniforma. Numa în permisii, în vacante, bineînteles, atuncia te îmbracai civil.
La Sibiu când ieseai…
În învoire, în oras. Da.
Ieseai în uniforma…
În uniforma de oras. Care uniforma trebuia sa fie curata, calcata, adica trebuia sa ai un anumit aspect frumos, militarilor li se cerea, pe lânga disciplina si o anumita tinuta, trebuia sa fii barbierit, hainele sa fie calcate, pantofii sa fie stralucitori, nasturii si toate astea de stralucesc trebuiau sa fie curatate si sa fie stralucitoare, sa nu fie ruginite, terne… si trebuia sa fii tuns, evident.
Când ieseai, aveai voie sa mergi peste tot îmbracat asa? Parca nu…
Da. Aveai niste locuri unde nu aveai voie sa mergi în învoire. În toate localurile de categoria a doua sau a treia, adica în bombe si spelunci si mai aveai niste zone interzise, unde, pentru ca atuncia asa era, unde erau cazati strainii de regula, nu aveai voie sa mergi ca sa nu cumva sa iei legatura cu ei si sa vinzi secretele tarii (ironic). tineam cont, pentru ca atunci când ieseam, în fiecare zi când era învoire, de fapt, în fiecare zi exista o patrula sau mai multe patrule ale garnizoanei si te încarcai de pedepse daca te prindea pe unde nu trebuie sa fii.
Ati fost si în locuri unde n-aveati voie… stii, acolo…
Pai acolo n-aveam voie, da mergeam noi. Acolo era un restaurant, o bodega d-asta nenorocita, da’ noua ne placea acolo, ca se mânca bine si ieftin. Se mânca pui la rotisor si pentru ca puiu-ala la rotisor se facea în aceeasi încapere unde se mânca, când… când… când ieseai de-acolo, miroseai a pui prajit vreo doua zile, da. Ei… se prindeau, da’ daca nu te gaseau acolo în locul ala, degeaba se prindeau. Hotul neprins, negustor cinstit, nu?
Cum arata o instructie?
În principiu arata destul de rau. Adica trebuia sa mergi mult pe jos pâna la poligonul de instructie, acolo faceai instructie, ceea ce însemna efort oricum, cu toate catrafusele pe tine si tre’ia sa te si întorci. Poligonul nostru de instructie era la vreo zece kilometri distanta. De fapt, cred ca erau vreo doispe. Deci asta însemna ca într-o zi de instructie, numa’ de dus pâna acolo si de întors, faceai douaspatru de kilometri, plus ce te mai învârteai pe-acolo.
Catrafuse???
Pai… erai îmbracat ca si la campanie. Era ca si cum ai merge la razboi, ca asta este ideea, sa te instruiesti cu lucrurile pe care le folosesti în campanie, în lupta, si-atunci aveai în afara de… tinuta despre care am vorbit, aveai o ranita în care aveai tot felul de lucruri, cum ar fi completul antichimic, care era o salopeta din cauciuc, pe care trebuia sa ti-o pui daca exista un atac cu arme chimice… aveai un pachet de alarma, unde aveai începând de la periuta de dinti, pasta, sapun, prosop, ciorapi de schimb vreo trei perechi,… crema de ghete, perie, gamela, lingura, furculita, cutit, gamela era o chestie din care mâncai, ai înteles, nu? Asa, un vas asa, din metal. Da… alea nu umblai la ele, alea le carai dupa tine orice-ar fi, în ranita aia, nu umblai la ele. Decât daca… aveai instructie mai multe zile si-ti aduceau mâncarea-n câmp, cu marmite si atuncia-ti foloseai gamela si lingura, dupa care le spalai frumos si le puneai înapoi, dar la alea nu umblai altfel. Ei si dupa toate povestile astea mai aveai, ma rog, alte lucruri personale pe care puteai sa ti le pui în ranita… aveai o foaie de cort, o casca de otel si armamentul: pistolul mitraliera, geanta port-încarcatoare, noi mai aveam si pistol TT la vremea aia, masca contra gazelor, sacul de merinde si lopata mica de infanterie pe care-o aveai prinsa de centura ca sa-ti sapi adapost individual daca… ma rog, în caz de atac s-asa mai departe.
Era enervanta?
Cine, lopata? Da, destul de enervanta ca ti se balabanea pe fund si te tot batea si toate lucrurile astea purtate pe centura îngreunau centura si-ti îngreunau miscarile…
Câte kilograme carai?
Pai cu totul si cu totul, cu toate astea, vreo treizeci, între douascinci si treizeci. A… si mai aveai un sac de merinde cu doua grenade si acolo-n sacul ala era de presupus ca ai mâncare, da’ la instructie nu se dadea mâncare, mâncarea dupa instructie. Da, asa îi zicea, sac de merinde, era compartimentat, aveai unde sa pui si… a! si mai aveai si un bidon de aluminiu în care sa ai apa… da, bidon de aluminiu, îmbracat asa în postav, cu curele de prindere, ca sa ti-l agati de ranita sau de centura.
În scoala Militara noi ne asiguram curatenia si trebuie sa stii ca era foarte, foarte curat, începând de la toalete si terminând cu spatiile de învatamânt si dormitoarele si tot, era foarte curat pentru ca aveam obligatia sa ne facem curatenie, neavând cine sa ne faca si pentru ca spatiul era mic pentru fiecare, eram destul de multi, de exemplu, eu dormeam într-un dormitor cu douazeci si unu de paturi suprapuse si spatiul era foarte mic pentru fiecare si atuncia trebuia sa fie ordine desavârsita ca sa nu te încurci în spatiul ala. Totul trebuia sa fie foarte curat pentru ca sa nu existe îmbolnaviri, epidemii si lucruri de-astea si noi ne faceam totul… Curatenie, inclusiv în exterior, noi ne spãlam vasele…
Hainele?
Tinuta de vara ti-o spalai sâmbata când plecai în oras ca sa aiba timp sa se usuce si alea de iarna le luai acasa si le spalai sau le dadeai la curatatorie… si trebuia sa-ti îngrijesti tinuta pentru ca… chiar daca veneai plin de noroi de la instructie, aveai la dispozitie jumatate de ora-o ora sa-ti cureti armamentul si tinuta, sa-ti faci bocancii, sa fie totul ca si cum ai fi scos din cutie în momentul ala.
Si daca te prindea împutit sau cu bocancii nespalati?
Puteai sa primesti pedepse, cum ar fi de exemplu, pentru tinuta neglijenta puteai sa nu mai ai voie… sa iesi în învoire, puteai sa primesti o mustrare care se trecea la dosar, pentru tinuta cam atâta, nu mai mult, nu se dadea arest sau lucruri de-astea.
Si când ieseai în oras si erai îmbracat…
În tinuta de oras… care trebuia sa fie curata, sa n-aiba pete, sa n-aiba noroi, sa fie calcata, evident.
Te simteai asa… cumva?
Da, era dragut, ne simteam bine. Trebuia sa ai la tine batista, oglinda, pieptan, chiar daca erai tuns la chelie. C-asa era regula. Trebuia sa ai pantofii facuti, ciorapii sa fie în stare buna, sa nu atârne, da… si sa nu fie de alta culoare sau… ca fiecare subunitate care iesea în învoire, ca se iesea cu subunitatea, nu ieseai asaaa… te prezentai la poarta cu subunitatea, cei învoiti ca nu toata lumea iesea si ofiteru’ de serviciu verifica sa ai ce ti-am spus, batista, pieptan si oglinda, sa ai ciorapii aia care trebuie, pantofii sa fie facuti, sa straluceasca, tinuta sa fie calcata, fara pete, pentru ca pentru o chestie de-asta te întorcea înapoi, nu-ti dadea voie sa iesi. Sa ai nasturii toti cusuti, sa nu-ti lipseasca niciun nasturel, sa fie lustruiti, s-aia se lustruiau si… cam atât.
Aveai arme la tine?
Nu, nu. Armele le purtam numai la instructie.
Si cum si când ti-ai spart capul?
Nu-mi placea sa port casca de otel si cu oricare prilej, când nu ma observa comandantul, mi-o dadeam jos… si eram la câmp la instructie si cum eu aveam casca în mâna, m-am împiedicat de-o brazda si m-a lovit aruncatorul de grenade exact în cap si mi l-am spart (firesc). Dupa care comandantul mi-a spus, „pai vezi, ma, daca purtai casca nu-ti spargeai capul“, bine, ceea ce nu înseamna ca am purtat-o dupa aceea.
Si iarna, cand erai de serviciu la bariera?
Am stat si-am citit, în timp ce ningea. Mai scuturam cartea de zapada, mai citeam…
Da’ nu crapai de frig?
Ba da, da rabdai, n-aveai ce face… Nu, hainele erau bune, ti-era frig pentru ca stateai pe loc, nu puteai sa te misti foarte mult… faceai zece pasi într-o directie, zece în alta, dar nu puteai sa pleci de-acolo, sa alergi, ce stiu eu ce sa faci.
Manusi aveai?
Aveam si manusi. Nu erau din lâna, erau din PNA sau din bumbac, mi se pare si mai aveai o supra-manusa din foaie de cort, adica manusa-n manusa.
Pe cap?
Caciula.
Îti înghetau urechile, ai?
Nu-ti înghetau pentru ca daca era frig, te lasau sa-ti dai jos urechile. Caciula avea niste urechi care îti acopereau ceafa si… urechile. Da’ numa’ daca era foarte frig, nu-ti dadea voie toata ziua sa faci treaba asta.
Cizme?
Nu, bocanci.
Îti cadeau picioarele…
Ne mai înghetau. Daca stateai pe loc, bine nu pâna acolo cât sa ti le taie, degetele, da’ mai înghetau.
Ghetele vi le dadeau când primeati uniforma?
Da, primeai tot, de la bocanc si ciorap, izmene, chiloti, camasa, tot. Da, da, un singur rând. Aici era necazul, ca daca veneai de la instructie si trebuia sa intri de serviciu, aveai foarte putin sa ti-o pui la punct, adica s-o calci, s-o cureti de noroi, de mizerie, asa, sau s-o usuci si acolo când intrai de serviciu trebuia sa te prezinti ca si cum atunci erai scos din dulap.
Pai si ce faceai, mergeai cu alea ude?
Pai mergeai cu alea ude, da. Bine daca aveai timp, puneai fierul de calcat putin pe ele si le uscai. Ghetele daca erau ude, nu straluceau daca le dadeai cu crema, fiind ude. Puteai sa dai cu juma’ de kil de crema pe fiecare si tot nu straluceau. Nu prindeau lustru din cauza ca erau ude, asta era chestiunea. Pâna se uscau, nu straluceau.
Era si-o chestie nasoala cu bocancii, parca…
Chestia nasoala cu bocancii am patit-o eu, da’ dup-aia i-am schimbat, pentru ca erau cuiele batute în toc invers, adica cu floarea în jos si pe masura ce se tocea tocul, îti împingea cuiu’ în calcâi si asta era, dupa care tot începeai sa scoti din ele ca începeau sa te deranjeze foarte tare, dupa care îti pica tocu’ si te duceai sa te certi cu ala de la magazie sa-ti dea alta pereche. Pai trebuia sa te certi, pentru ca bocancii astia aveau un termen de durata, nu se schimbau la doua luni, ba mi se pare ca se schimbau la doi ani. si-atunci înseamna ca tu… tie ti-a dat suplimentar, în afara normei, o pereche de… bine, nu te lasa sa umbli scâlciat, da’ te trecea acolo ca ai de plata sau ceva.
sNota: aici am aflat ca exista „un soi special“ de ciuperca a piciorului, numita ciupercuta tip M.Ap.N.t
Cât dura scoala?
Scoala Militara atuncia dura trei ani. Dupa Scoala Militara, puteai sa faci o facultate civila sau puteai sa faci Academia Militara, care dura doi ani si exact ca si-acum, aia era un fel de master.
Academia Militara era în Bucuresti. Uniforma era diferita?
Nu. La Academia Militara deja erai ofiter pentru ca nu puteai sa dai examen la Academie imediat dupa scoala de Ofiteri. În primul rând ca trebuia sa fii la vremea aia, acuma nu mai exista gradul asta, tre’a sa fii locotenent major…. pentru cei de la Ministerul Apararii Nationale trebuia sa mai faci si o gramada de cursuri: curs de comanda companie, curs de comanda batalion s-asa mai departe. si-abia dupa aceea, primeai aprobare sa sustii examenul la Academia Militara. Dar cel mai devreme puteai sa sustii când erai locotenent major. Mai târziu, aproape oricând. Dar nu te admitea înainte sa fii locotenent major. Io am intrat la scoala Militara în 1980 si am terminat în 1983 si la Academie am intrat în 1989 si am terminat în 1991, când eram deja locotenent major, adica îndeplineam criteriile.
Dupa ce am terminat scoala Militara nu am purtat uniforma decât în anumite situatii, când se ordona sa purtam uniforma, dar nu în misiune, noi misiunile le faceam îmbracati civil… pentru ca asa era regula. Nu prea ne expuneam îmbracati în uniforma si ma mai îmbracam în uniforma când eram ofiter de serviciu pe unitate. În rest, în activitatile noastre, ne duceam îmbracati civil.
Si umblai dupa Ceausescu îmracat civil?
Pai da, ca Ceausescu era civil.
Pai tu nu erai.
Pai eu nu eram, dar toti cei care îl însoteau pe Ceausescu, mai putin aghiotantul lui, care era îmbracat în uniforma, toti ofiterii care erau si îi asigurau paza si securitatea locurilor unde era, erau îmbracati civil.
Se organizau parade militare o data la… la început se organizau în fiecare an, dupa aceea se organizau la cinci ani, numai la anii jubiliari, ca sa elimine costurile, ca parada militara costa. Unitatile noastre, pe vremea lui Ceausescu, nu participau la parade militare.
La Bucuresti când veneai, erai îmbracat în uniforma?
Nu, nu. Numa’ de la gara pân’ acasa.
Pai si când i-ai spart aluia capul cu iepurele?
sNota: statea la o coada, caci se vindeau iepuri. N-a spart nimanui capul cu niciun iepure, poate pentru ca înca nu apucase sa-l cumpere, era doar un fel de a spune si de a-l face sa-si aminteasca un anume context.t
Atuncia nu eram elev, atuncia eram ofiter. Eram îmbracat civil. Nu aveai voie când erai îmbracat în uniforma sa porti la tine, sa ai asupra ta sacose, plase cu cumparaturi si nu aveai voie sa stai la coada pe vremea aia îmbracat în uniforma. Daca aveai chef sa stai la o coada, te duceai acasa, te schimbai si stateai la coada.
Tu cu mama ai iesit vreodata îmbracat în uniforma?
Numai dupa ce am plecat de la scoala Militara, dupa înaltarea în grad. Da’ asa, în mod intentionat, sa mergem undeva si io sa ma îmbrac în uniforma, nu.
Puteai sa faci asta daca vroiai?
Bineînteles, ca era uniforma mea, puteam sa fac asta, da’ n-o faceam.
Cum se uita lumea la tine când erai în uniforma, era o mare chestie?
Nu… marea majoritate aveau respect pentru uniforma militara, pentru militari asa, marea majoritate, altii nu. Altii considerau ca militarii sunt niste privilegiati s-asa mai departe, ceea ce nu era adevarat. Nu aveai niciun privilegiu, ba dimpotriva, aveai foarte multe restrictii.
Si la revolutie?
La revolutie eram îmbracat cu tinuta care era obligatorie la cursuri în Academie si pentru ca ne-a adus la scoala când s-a dat alarma, la vremea aia nu aveam tinuta de instructie, însa aveam pantalon de cizma si cizma. Atuncia eram îmbracat în tinuta de oras, dar cu cizme si-mi aduc aminte ca vreo doua saptamâni nu mi-am scos cizmele din picioare, ca n-am avut prilejul.
Erai la Academie?
Da, eram ofiter student.
De ce nu te lasau sa iesi?
Pentru ca asa s-a dat ordin pentru toata armata… toate fortele active erau concentrate în unitati. Nu-ti dadea voie sa te duci acasa, trebuia sa stai acolo, erai ca-ntr-o concentrare. Era o situatie… de… lupta, ma rog…
Si?
Si… S-am stat acolo.
Doua saptamâni?
Ei… am stat acolo din decembrie de când s-a dat alarma pâna pân martie. Am venit cre’ca de vreo doua ori acasa.
Voi n-ati iesit pe strada?
Ba am iesit, ca ne-au scos, atunci, pe 21 si dup-aia am mai iesit cu diverse misiuni care erau aiureli, nu era nimic grozav, era o confuzie totala, o confuzie întretinuta si am tot iesit dupa tot felul de cai verzi pe pereti, pâna ne-am saturat si-am spus sa se potoleasca cu tâmpeniile.
Pai si la revolutie nu ti-a fost nasol? Nu ziceau astia ca sunteti cu Ceasca si…
Ba da, ziceau. si au vrut sa ne si omoare pe toti s-asa mai departe. Da’ nu s-a întâmplat pâna la urma. Pai era atuncia ministrul apararii unu’, Generalul Militaru, care avea el asa o suparare mare pe noi si a aranjat o chestie, sa ne adune pe toti pe stadionul Steaua, chipurile la o revista de front, dar el, de fapt, vroia sa ne omoare pe toti, de-aia a ales si stadionul ca sa încapem mai multi (foarte firesc).
Si cum de nu s-a întâmplat?
Pai mi se pare ca n-a fost de acord Iliescu, ca nu mai vroia… îsi atinsese scopu’, nu mai era nevoie de nu stiu ce masacre aiurea, inutile si p’orma nu era asa negru la suflet ca ala, ca Militaru (zâmbeste).
Pai în piata lumea dadea mâna cu soldatii…
Aia era vorba de soldatii de la Ministerul Apararii Nationale, noi eram soldatii de la Securitate, cu noi nu prea dadeau mâna. Era mare emulatie si mare fericire pentru ca daca armata n-ar fi trecut de partea oamenilor, a poporului, atuncia nu s-ar fi întâmplat nicio revolutie si-ar fi fost un masacru – general si continuu – numai ca nu se întâmpla nicaieri asa ceva, o armata nationala nu poa’sa faca lucrul asta. A! daca aduci o armata de mercenari de nu stiu unde, aia poa’sa faca, ca nu-i intereseaza, da’ o armata nationala nu face nicaieri asa ceva, pân’ la urma sfârseste prin a trece de partea populatiei, ca doar de-acolo provine, din populatie.
Deci la tine se uitau urât, ca tu erai securist…
Da, se uitau urât… da’ nu stiau… oamenii nu erau informati, nu stiau cu ce se manânca, cine pe unde a lucrat s-asa mai departe. Notiunea de securist era foarte larga la ei asa, se uitau urât si la pompieri, ziceau ca s-aia-s securisti, da aia nu erau, aia erau pompieri.
Povesteste-mi, te rog, revolutia din ’89 din perspectiva ta. Cum ai trait tu lucrurile în ’89?
Pai destul de prost, ca la nivelul la care eram eu… ofiter cu grad inferior s-asa mai departe si din punctul meu de vedere, am avut noroc ca am fost acolo, în Academie si nu în alta parte, dar nu aveam informatii si nici o viziune completa asupra lucrurilor, dar poti sa-ti dai seama, uitându-te la… sau rememorând ce s-a întâmplat, ca de fapt a fost o aiureala, o chestie fortata, nu era nevoie nici sa moara lume, nu era nevoie nici sa arda, nici sa se traga atâta munitie câta s-a tras s-asa mai departe. Aia cu teroristii si cu-astea, niste minciuni. Au existat niste persoane care au provocat pe ici, pe colo tot felul de incidente, dar nu era un atac masiv terorist si asta ca sa justifice atâta amar de morti s-atâta amar de munitie trasa si prostii d-astea. Majoritatea, s-au împuscat între ei, s-au… pentru ca nu a fost în mod intentionat organizat nimic. Se trimiteau unitati militare una împotriva celeilalte s-asa mai departe, ca trebuia sa le iasa niste morti, n-am înteles de ce, ca sa se justifice probabil caderea lu’ asta si uciderea lui, ca aia n-a fost judecata ce s-a întâmplat acolo, aia a fost asa, un simulacru, o circaraie, adica… ca sa justifice faptul ca-l vor executa, au tot bagat-o p-asta cu teroristii si cu trupele care ataca si care îi sunt loiale. Nu exista asa ceva. Nu existau trupe loiale. Nu îi erau loiali nici aia, apropiatii lui, pâna la urma, s-aia erau vai de mama lor dupa ce-a fugit, d-apai trupe loiale. De unde? Nu toti aveau familii acasa, nu toti aveau copii s-asa mai departe, parinti, ma rog. Asta a fost povestea ca sa poata fi justificata, pâna la urma, asasinarea lui, ca a fost asasinat, nu zic ca sunt de partea lui sau ca-i vreun grozav sau… da’ nu asa se procedeaza, daca el a fost un tâmpit, nu tre’a sa fie si ceilalti tâmpiti, asta vreau sa spun, trebuia sa aiba parte de un proces corect si trebuia sa fie condamnat, da’ nu asa în aceeasi zi, am si judecat, am si condamnat, am si executat. Dar pentru ca sa se potoleasca, chipurile, atacurile teroristilor, de-aia a fost asa facuta în graba, pe picior. P’orma lucrurile s-au… ma rog, linistit, la vremea aia lumea a fost foarte fericita ca l-au executat, dupa care n-a mai fost asa de fericita, când au început sa gândeasca, când au iesit de sub imperiul emotiei, pentru ca toate povestile, propaganda asta si manipularea asta care a început în seara de 21 cu 60 000 de morti, cu d-astea, astea-s povesti, nu s-a întâmplat niciodata asa ceva, 60 000 de morti… Asta ca sa enerveze lumea, stii, sa se supere lumea si dup-aia când s-au prins toti ca n-a fost vorba de-asa ceva, au iesit de sub imperiul emotiilor, au mai lasat-o mai asa, foarte multa lume spune acuma ca a fost o mare porcarie, ca… ce s-a întâmplat cu asa-zisul proces… Pai au fost oameni care au murit pentru ca trebuiau sa iasa de undeva niste morti, sa se justifice, ti-am spus. Au murit foarte multi oameni nevinovati, total aiurea si fara alt scop decât asta: sa se justifice instaurarea unei noi puteri, unei noi… deci mie mi se pare mai mult o lovitura de stat decât o revolutie, ca a iesit lumea ?!… a iesit, sigur ca da, pâna la urma e ceva între, asa… o… aiureala. si s-au bazat foarte mult si pe faptul ca el nu avea de gând sa cedeze puterea, nici când a vazut ca lucrurile sunt pe nasoale, nici atunci nu se dadea dus. Da’ el îsi imagina, undeva în creierii lui, ca poporul îl iubeste, ca poporul… era rupt de realitate, era… e! poporul nu-l mai iubea demult. Nici zisele forte de represiune nu-l mai iubeau s-atuncia n-a mai avut loc nicio represiune.
A fost un fel de piesa de teatru?
Da, a fost o piesa de teatru, da’ care are tragismul ei, ca uite, au murit, totusi, oameni. Asa, daca te uiti de foarte sus, zici „eh, ce s-a întâmplat…“ da’ fiecare om care a murit avea o familie, avea… existau oameni care îl iubeau, care… nu? Au murit foarte multi tineri… Da, o regie care a dus la pierderi de vieti… vreo 1000 si ceva de oameni au murit.
Cine a împartit arme oamenilor?
Pai asta e întrebarea, cine le-a dat arme, de exemplu, foarte multi civili, care nu stiu ce nivel de instruire militara aveau, au primit arme. Au venit niste camioane de la Ministerul Apararii probabil, ca din alta parte nu stiu de unde ar fi putut veni si au împartit arme la oameni ca sa apere revolutia. Nu dai arme oricui, asa. Arma ucide. I-o dai unei persoane responsabile. Eu de exemplu, în toata circaraia asta de cât a durat ea, ca ea a mai durat si dupa aia, dupa ce oficial s-a încheiat, eu în toata chestia asta n-am tras niciun foc de arma, desi aveam 120 de cartuse, n-am tras niciunul, fiindca n-am avut în cine si n-am avut de ce. Nu m-a atacat nimeni, nu s-a luptat nimeni cu mine, de ce sa trag?!
Ce arme aveati?
Atunci, la revolutie? Ne-au dat pistoale mitraliera AKM.
S-au întâmplat multe accidente nefericite. Pentru ca toti cei care au murit în Academia Militara, au fost vreo sapte-opt, printre care s-un lector si câtiva militari în termen s-asa mai departe, toti au murit accidental, ca s-au împuscat între ei. Din cauza confuziei create.
În Academie s-au împuscat?????
Da, în Academie, în Academie. Din cauza confuziei, se primeau ordine contradictorii, lumea era speriata, disperata, isterizata si cum se misca unu’ si altu’ era mai iute de mâna, îl împusca, asa au fost victimele alea din Academie, ca pâna la urma Academia n-a fost atacata de nimeni. Noi, de exemplu, de la Ministerul de Interne, nu aveam arme în momentul ala, spre norocul nostru. Pentru ca pe toti cei care au fost împuscati acolo accidental ni i-ar fi pus noua în cârca, ca i-am omorât noi. Da’ tot ei au dat ordin sa ni se retraga armele, pentru doua-trei zile n-am avut arme, ceea ce foarte bine a fost ca n-am avut.
Cum ajungeau ordinele la Academie?
Era comandantul Academiei, care nici macar nu era în Academie la momentul ala, era la Ministerul Apararii si dadea telefoane si transmitea ordine la altii, care erau loctiitori s-asa mai departe. D-alea contradictorii, prostesti, hotarâri luate fara analiza, fara baza, fara nimic. Când, dup-aia am constituit un pluton d-asta de interventie, ma rog un grup de interventie de doispe insi, printre care am fost si eu, printre alte tâmpenii pe care ne tot spuneau sa le facem, nu s-a confirmat niciuna, ne-a spus la un moment dat ca nu stiu ce vagoane cu exploziv se afla în curte la Uzinele Chimice Române, care erau vis-a-vis de Academie si „hai sa mergeti acolo sa vedeti despre ce e vorba“ si io le-am zis „hai întâi sa vedem daca e cazul sa mergem“ si am sunat-o pe mama la gara si am întrebat-o ce vagoane a trimis ea acolo la UCR si ea mi-a spus ca n-avea cum sa trimita niciun vagon pentru ca aia n-au linie ferata, n-au linie de garare, deci exclus sa existe vagoane acolo, drept pentru care nu ne-am mai dus prosteste sa ne mai expunem la stiu eu ce… aiureli, dar altfel, daca nu as fi facut treaba asta, cu siguranta ne-ar fi trimis acolo sa vedem vagoanele care nu erau. Nici nu stiu daca nu ne astepta cineva acolo sa ne-o traga, stii? Tre’a sa fii atent, sa te feresti de prostii de-astea daca vroiai sa supravietuiesti, sa nu pici în capcane de-astea si-n ambuscade, da’ pe semne ca noi eram mai instruiti decât altii.
Si povestea a spus cele ce erau de spus.
Cu drag,
Sabina