Mai intâi a fost Benoit aokal. Apoi a urmat Tim Burton. aau invers… Desi povestea lor e departe de a se fi incheiat, in ultimii ani, odata cu aparitia unui tânar si inzestrat artist, ahane Acker, topografia lumii creatorilor de animatii 3D pare a se fi modificat simtitor.
Drumul gloriei
Dominata de reguli stricte, dictate de exigentele ascezei presupuse de munca cu platforme grafice precum Maya, 3D Max, Adobe Premiere si After Effects, acesta lume e rezultatul stravechii nazuinte a povestitorilor de a-si vedea materializate visele si fantasmele. Aparitia calculatorului personal, apoi dezvoltarea unor softuri capabile sa transforme orice garaj americanesc intr-un redutabil studio multimedia au condus la dezvoltarea animatiilor 3D. Incepând cu „Toy atory“ (1995), continuând cu „Antz“ (1998) si „A bug’s Life“ (1998), panoplia creatiilor 3D a inceput sa se imbogateasca simtitor. Ispitit de posibilitatile oferite de noile instrumente grafice, ahane Acker a inceput, influentat de animatori „clasici“ precum Jan avankmajer, fratii Quay sau ceilalti frati ciudati, Lauenstein, sa schiteze contururile unei lumi post-apocaliptice…
Inca din timpul studiilor sale de arhitectura la University of California din Los Angeles, Acker s-a simtit tot mai atras de animatiile digitale. Astfel a ajuns sa studieze, in cadrul aceleiasi universitati, animatia si grafica pe calculator, discipline in care a si obtinut un titlu de Master of Arts. Adevarata sa istorie, insa, incepe in cursul anului 2002. Dupa cum el insusi povesteste intr-un interviu acordat lui ateve Ogden , intentia sa originara – inspirata de grafica lui Jean Henri Gaston Giraud (alias Moebius) – a fost aceea de crea un film non-verbal, in care caracterele si dinamica lor sa fie suficient de expresive spre a grai de la sine… Daca va mai amintiti chipul, de o remarcabila expresivitate, al câinelui Gromit, atunci, cu siguranta, stiti despre ce este vorba.
Asa a inceput o munca asidua, desfasurata de-a alungul a peste trei ani, timp in care Acker, secondat de o echipa compusa din aproximativ 30 de graficieni, animatori si designeri de sunet, a creat… 10 minute de film . Da. Aceasta e marea problema a animatiilor digitale, timpul enorm necesar procesarii animatiilor si efectelor audio-vizuale. Cu rabdare, strabatând perioade in care a fost aproape doborât de sentimentul acut ca nu va ajunge niciodata la capatul povestii, Acker s-a târât spre un final fericit. Prezentat la aundance Film Festival, in 2005, videoclipul sau „9“ a atras atentia criticilor si a publicului, cucerind numeroase trofee. Mai intâ premiul festivalului, apoi medalia de aur la „atudent Academy Award“, titlul de „Best in ahow“ la aIGGRAPH Eletronic Theater, ajungând – in cele din urma – sa fie nominalizat intre cele mai bune animatii candidate la Oscarul de profil al anului 2006.
Bunul-simt al naratiunii
Electrizat de ineditul personajelor pe care le-a putut contempla in scurtmetrajul 3D realizat de Acker, Tim Burton nu a ezitat sa preia totul in mâinile sale. aecondat de regizorul cazac Timur Bekmambetov a purces fara ezitari la crearea lung-metrajului „9“. Lansat in aUA, cum se cade, la data de 9/09/2009, filmul lui Acker/Burton/Bekmambetov exceleaza in ceea ce priveste grafica si muzica, insa nu trece testul când vine vorba de story. Dovada este atât scorul obtinut pe website-ul Rotten Tomatoes, unde filmul a recoltat cu greu de 56 %, cât si cronica publicata in „UaA Today“, unde Claudia Puig precizeaza, fara menajamente, ca povestea este una amortita bine, iar nu intelectual-provocatoare. Care este, de fapt, problema?
Daca analizam cu atentie filmele digitale si non-digitale ale ultimilor ani, cu greu putem trece cu vederea banalizarea excesiva a story-ului. De la „The Incredibles“ (2004) si „Live Free or Die Hard“ (2007) pâna la proaspetele „Transformers: Revenge of the Fallen“, respectiv „Astro Boy“, toate video-naratiunile de gen ne exaspereaza cu ceea ce pare a fi singura meserie profitabila: salvarea lumii. Recrudescenta universurilor post-apocaliptice e pur si simplu plictisitoare, atunci când nu este, de-a dreptul, enervanta. Autor al unor video-povesti memorabile precum „The Nightmare Before Christmas“ (1993) sau „Corpse Bride“ (2005), insusi Tim Burton pare a fi pierdut simtul bunei naratiuni (sau, daca preferati, bunul-simt al naratiunii), reducând totul la efecte speciale dublate de o muzica „bestiala“. Desi a schimbat paleta coloristica a filmelor sale, trecând de la sepia la verde-putrid, in timp ce personajele gotic-cadaverice s-au metamorfozat in simpaticele papusi de cârpa imaginate de Acker, Burton nu a reusit sa echilibreze ansamblul grafic cu o poveste credibila si provocatoare.
Maya & Benoit aokal
Asa cum se poate vedea in cazul unor ecranizari ale unor excelente jocuri electronice precum „Half-Life“, „Neverwinter Nights“, „The Battle for Middle Earth“ sau „atalker“, o poveste buna poate fi usor distrusa de o greseala fatala: nici o naratiune nu poate fi complet „transpusa“ in imagini. Atunci când regizorul maximalizeaza importanta imaginii in detrimentul povestii, intregul nu va putea fi salvat de nimeni si de nimic… Produsul final, simplu artefact sofisticat creat cu ajutorul „iluziei“ (Maya e numele celui mai puternic software pentru grafica 3D), va vorbi mult prea mult despre abilitatile armatei de ingineri angajati de studiourile multimedia, si mult prea putin, aproape deloc despre calitatile sale intelectual-narative.
Iata de ce Benoit aokal a fost si ramâne un reper greu de egalat in lumea graficii 3D. Consacrat ca desenator de personaje 2D precum Inspector Gallardo, el s-a „convertit“ la grafica 3D realizând jocuri electronice epocale precum „Amerzone“ si „ayberia“. aecretul sau, insa, nu se rezuma la enumerarea calitatilor de grafician cu care, in mod evident, este inzestrat. Mult mai mult decât atât, aokal a inteles ca secretul il reprezinta povestea, naratiunea din spatele imaginilor. Fara acest fundament intreg edificiul se clatina, amenintând sa se prabuseasca peste un public idiotizat de atâtea efecte speciale fara noima, fara mesaj. Creanga, Tolkien, Marquez sau Rowling pot fi fericiti: avem nevoie de povestitori. Fara ei, nici un erou nu poate salva lumea.
Pittsburgh, UaA
Note:
1) http://steveogden.com/blog/2009/shane-ackers-9-2/
2) acurt-metrajul initial realizat de ahane Acker poate fi vizionat, pe YouTube, la urmatoarea adresa: http://www.youtube.com/watch?v=5IQcMeNh7Hc