CASSIAN MARIA SPIRIDON în dialog cu TITUS CRIŞCIU
Titus Crişciu: Fiindcă recent s-au împlinit două decenii de când conduceţi revista Convorbiri literare, vă propun să ne faceţi un scurt istoric, începând de la 1 martie 1867, dată pe care o consideraţi naşterea literaturii române moderne.
Cassian Maria Spiridon: E o problemă de istorie literară şi îmi pare normal ca orice elev de liceu să cunoască revista Convorbiri literare şi ce înseamnă „Junimea“, societatea care a fondat revista. „Junimea“ a apărut în iarna lui 1863-1864, în contextul în care Iaşul nu mai era capitală, se mutase capitala la Bucureşti, dar rămăsese un nucleu puternic de literaţi, grupaţi în jurul fondatorilor: Titu Maiorescu, Negruzzi, Rosetti, Pogor, Carp. Erau oameni de cultură care veneau la Iaşi după studii în Germania şi Franţa. Ei au iniţiat şi susţinut vestitele prelegeri ale „Junimii“. În timp au realizat că la întâlnirile lor săptămânale au adunat o cantitate destul de mare de pagini literare ce se impuneau a fi publicate. Context în care Maiorescu a propus înfiinţarea unei reviste a societăţii, în condiţiile în care ei aveau asigurată tipografia şi voiau, totodată, să editeze cărţi de interes pentru şcolari, pentru studenţi etc. Marea problemă a fost titlul revistei şi Iacob Negruzzi a venit cu propunerea să-i spună Convorbiri literare şi aşa a rămas. S-a discutat în februarie 1867 şi la 1 martie apare primul număr, unde Maiorescu îşi publică viziunea lui asupra poeziei române la 1867. Putem spune că literatura română modernă are ca dată de naştere 1 martie 1867, când apare primul număr din Convorbiri literare.
T.C.: Ce a urmat după primul număr?
C.M.S.: A apărut până în 1885, la Iaşi, după care s-a mutat la Bucureşti, unde nu a mai avut o istorie la fel de glorioasă ca la Iaşi, pentru că nu avea contextul fericit în care s-a dezvoltat la Iaşi. După 1900, Negruzzi pregăteşte o serie de tineri care să preia revista. Totuşi, în 1906, avândul director pe Ioan Bogdan, primul număr se deschide cu Păcat boieresc a lui Sadoveanu, dar apare şi Coşbuc, apare Petrovici, apare Iorga, Şt. O. Iosif ş.a. Urmează ca director Simion Mehedinţi, care o va dirigui şi după perioada ocupaţiei germane (1916-1918). Apoi a fost preluată de către Tzigara Samurcaş. O va conduce 13 ani şi îi va da o altă direcţie, către istoria artei, fără a reuşi s-o aducă la nivelul în care a fost în perioada iniţială, în prima serie. În 1938, I.E. Torouţiu va prelua conducerea revistei până în 1944, când vin trupele sovietice. În această perioadă a publicat Rebreanu Laudă ţăranului român, mai publicau Constantin Noica, Mircea Eliade, Cioran…
T.C.: Cum a continuat să apară în timpul perioadei comuniste, sub ce denumiri?
C.M.S.: A reapărut în 1949 Iaşul nou, care se va transforma în Iaşul literar, iar în aprilie 1970, redevine Convorbiri literare, care continuă până în 1989. După evenimentele revoluţionare din 1989 va fi preluată de o echipă care „reuşeşte“ să editeze revista tot mai rar şi mai lipsită de conţinut, până dispare cu totul. În acest context, cei din conducerea Uniunii Scriitorilor solicită Comitetului Filialei noastre o nouă conducere, un şef pentru revista Convorbiri literare.
T.C.: Aţi declarat, încă înainte de a prelua conducerea revistei, că veţi încerca s-o schimbaţi în esenţă. În ce măsură aţi reuşit până acum, în cei 20 de ani, de când o conduceţi?
C.M.S.: În momentul când am preluat-o, în decembrie 1995, revista era în cădere liberă. Se impunea reintroducerea în circuitul publicisticii naţionale. Am preluat o instituţie naţională, cea care a dat direcţia în cultura naţională, nu o foaie oarecare. Am încercat s-o aduc la aceiaşi parametri cu seria primă, de la 1867, bineînţeles pe spirala istorică în care ne aflăm acuma, nu o copie a celei de atunci. Am încercat să-i păstrez spiritul şi la ora actuală, după douăzeci de ani, are cea mai puternică echipă de critici literari din ţara românească, sectorul eseistic beneficiază de semnături foarte serioase, de la Basarab Nicolescu la Elvira Sorohan, de la Virgil Nemoianu la Alexandru Zub, apoi Solomon Marcus, Maria Carpov, Ion Papuc, sau tineri precum Mircea Platon, Antonio Patraş şi lista poate continua cu nume de aceeaşi înălţime axiologică. Sunt nume de referinţă din literatura română. De asemenea, sunt foarte mulţi tineri care au debutat în actuala serie a Convorbirilor şi au ajuns nume importante în cultura naţională.
T.C.: Mai mult, revista nu este exclusiv literară, cuprinde diverse domenii ale culturii naţionale…
C.M.S.: Da, dacă cineva se oboseşte să răsfoiască colecţia revistei pe un an de zile va afla cam tot ce s-a întâmplat important în acest interval în cultura română; sunt pagini dedicate teatrului, picturii, filmului etc., nu e o revistă exclusiv literară, ci gen magazin, aşa cum era şi în vremea lui Maiorescu şi Negruzzi. Am reuşit să o reimpunem în peisajul publicistic naţional şi s-o transformăm într-o revistă reper a culturii naţionale contemporane.
T.C.: Să nu omitem nici deschiderea spre ecumenism, pe care o are revista…
C.M.S.: Noi avem, spre deosebire de alte reviste, mai multe rubrici între care şi cartea străină şi cartea de religie, homo religiosus, semnată de un specialist în domeniu, Marius Vasileanu, dar nu numai el, sunt alte nume care se ocupă de aspectul spiritual al culturii naţionale. Nu considerăm că spiritualitatea nu face parte din cultură şi nu are tangenţe cu literatura. Ţin minte că am făcut un interviu cu Virgil Nemoianu şi l-am întrebat de schisma dintre cele două biserici, Biserica Catolică şi Biserica Ortodoxă. El spune: creştinătatea trebuie să respire prin cei doi plămâni, unul ortodox şi unul catolic. Şi eu cred că, în final, aici trebuie să ajungem la o conciliere a celor două biserici, pentru că rădăcinile sunt identice. Între altele şi acest subiect este abordat în Convorbiri literare, pentru că noi vrem să fim oglinda vremurilor în care trăim şi cred că şi reuşim.
T.C.: Ca cititor al publicaţiei, pot să vă spun că, cel puţin pentru mine, o surpriză plăcută este suplimentul de poezie, care însoţeşte în fiecare număr revista.
C.M.S.: Pliantul s-a născut în 2001, de când revista apare în format carte, ca dimensiune asemănătoare celei iniţiale. Cel puţin din punctul meu de vedere pliantul s-a născut ca o necesitate, prin care să afirmăm lună de lună un poet; să oglindim în felul acesta nivelul poeziei române la acel moment. Apare un poet cu aproape o jumătate de carte, cu avantajul unui tiraj de 1.000 de exemplare, difuzate în chioşcurile din marile magazine din întreaga ţară. Dacă o carte de poezie apare în 2-300 de exemplare, prin Convorbiri literare, poetul cu pliantul poate fi accesat de mult mai mulţi decât dacă ar publica poeziile la o editură.
T.C.: Recent aţi sărbătorit două decenii din actuala serie Convorbiri literare. Vorbiţi-ne despre acest moment omagial.
C.M.S.: Am fost copleşiţi de opiniile atât de favorabile la adresa revistei şi a celor care o fac. Dintre cei care ne-au adus omagii îi amintesc pe Nicolae Manolescu, Virgil Nemoianu, D.R. Popescu, Solomon Marcus, lista este lungă şi cu mari personalităţi ale culturii române. În general am evitat să public opiniile unor colaboratori foarte apropiaţi, am preferat să iau oameni din afară, neutri care să vorbească despre cele două decenii de când mă ocup de Convorbiri.
T.C.: În urmă cu vreo 20 de ani aţi fondat şi continuaţi să publicaţi şi azi revista trimestrială de cultură poetică Poezia. Ce satisfacţii vă oferă acest efort?
C.M.S.: Orice poet doreşte să scoată o revistă de poezie. După cum ştiţi, în ţară sunt doar două asemenea reviste şi fiecare are profilul său distinct. Noi avem număr de număr o temă pe care o propunem în discuţie în cadrul revistei, în felul acesta de fiecare dată ne axăm pe o temă, mă refer la partea eseistică, poezia, bineînţeles, nu este pe o temă. Poezia e bună sau proastă, iar noi ne străduim să publicăm numai poezie bună, fie ea şi… postmodernă.
Structura ei este una foarte bine fixată. Publicăm poeţi români contemporani, avem o rubrică cu poeţi tineri, apoi avem traduceri din limba română în una din limbile universale. Avem poeţi străini contemporani traduşi în limba română şi astfel punem faţă în faţă poezia română contemporană cu poezia universală contemporană. Avem rubrici de critică literară, recenzii literare care se referă la cărţile de poezie care apar în ţară. Avem şi eseistică, axată pe cultura poetică. Repet, este o revistă de cultură poetică, nu o revistă care publică doar poezii.
T.C.: Tot recent aţi împlinit o vârstă rotundă. Daţi-ne câteva date mai puţin cunoscute despre data, locul naşterii şi mai ales numele dumneavoastrã
C.M.S.: Sunt născut pe 9 aprilie 1950, la Iaşi, în Spitalul Sfântul Spiridon. Maică-mea a venit acolo, ea fiind din judeţul Iaşi. Pe mama o cheamă Maria şi am numai mamă, ca să înţeleagă cei care nu ştiu de ce mă cheamă Cassian Maria Spiridon. Aşa mă cheamă şi în buletin: Cassian, cum îl chema pe bunicul meu, părinţi: Maria. Am avantajul că sună bine, deşi multă lume îşi închipuie că e un pseudonim.
T.C.: Facem un salt de două decenii până la debutul din 1970, în două reviste, Amfiteatru şi România literară.
C.M.S.: Am avut pe Ana Blandiana şi Geo Dumitrescu naşii mei literari. Totodată l-am avut şi pe Mihai Ursachi, care a scris foarte favorabil în revista Cronica, când se ocupa aici de „Poşta redacţiei“. Apoi am câştigat concursul de debut pe anul 1979-1980, la Junimea, dar a durat 6 ani până au scos cartea, pentru că am refuzat orice poem închinat partidului sau conducătorului suprem. Va fi editată 1985. Acum, după 30 de ani de la apariţia ediţiei cenzurate, am publicat-o arătând ce mi-a fost cenzurat, punând paginile în paralel. Cine vrea să afle cum se cenzura pe vremea comunismului poate lua cartea mea. E un bun studiu de caz.
T.C.: De-a lungul anilor, criticii literari s-au pronunţat în număr destul de mare şi de favorabil în privinţa poeziei umneavoastrã. Interesant ar fi să aflăm cum credeţi dumneavoastrã că aţi evoluat ca poet?
C.M.S.: Eu nu cred că poeţii evoluează. Eu cred că poetul de la naştere este sau nu este poet. Că el poate să se perfecţioneze, să-şi rafineze mijloacele de expresie, e cu totul altceva. În ceea ce mă priveşte poate mi-am lărgit aria tematică, poate mi-am lărgit căutările pentru că asta-i viaţa, dar nu sunt altceva decât eram la început, când am publicat primele poeme, tot pe mine mă exprim. Cred că un poet îşi extrage seva, precum albina, din toate florile din jur şi, după ce le cunoaşte, rămâne el, dacă nu reuşeşte să aibă timbrul personal atunci tristeţea este că se poate spune despre el că este blagian, stănescian, eminescian… Eu încerc să fiu Cassian Maria Spiridon.
T.C.: Revenind la zilele noastre, sunt curios să aflu cum reuşiţi să vă descurcaţi fiind implicat în atâtea activităţi. În afară de conducerea celor două reviste de care am vorbit sunteţi şi directorul Editurii Timpul şi preşedintele Filialei Iaşi a Uniunii Scriitorilor şi faceţi parte din Comitetul Director al Uniunii…
C.M.S.: Pentru că am rigoare, sunt un om care munceşte şi şaisprezece ore pe zi, fără nici un fel de probleme, nu las nimic de azi pe mâine şi nu trebuie să fac eu totul, ci să organizez bine întregul mecanism, ca apoi să funcţioneze cu o anumită autonomie. E adevărat, ca un mecanism să-l pui în funcţiune durează, dar după un timp, odată reglat, el funcţionează precum un motor la maşină după ce îl porneşti.
T.C.: Câteva gânduri de viitor pentru breasla scriitorilor
C.M.S.: Important este să perseverăm, să avem încredere în ceea ce facem. La ora actuală cultura română se află sub auspicii faste şi avem o literatură foarte bună, încă nu ştim s-o valorificăm cum se cuvine în afară ţării. O veste bună este că, în sfârşit, s-a votat în Parlament şi a fost promulgată legea pentru susţinerea revistelor, astfel avem toate şansele ca marile publicaţii să supravieţuiască, context foarte important pentru cultură, pentru existenţa ei în continuare.