În curand va fi anuntat castigatorul Premiului Nobel pentru Literatura. Conform agentiei britanice de pariuri Ladbrokes, cel mai bine cotat scriitor este japonezul Haruki Murakami, cu 5/1. Îi urmeaza Bob Dylan, cu o cota de 10/1.
O pozitie surprinzatoare pentru american? Ca informatie, nu tocmai, deoarece înca din 2011 se vorbise insistent de sansele lui Bob Dylan la Nobel. Dar, substantial vorbind, stirea este în continuare dificil de înteles: Dylan este vazut în primul rand ca un muzician, fie si unul care a facut istorie, iar legitimitatea Nobelului pare discutabila. Cu atat mai mult cu cat scorurile oferite de Ladbrokes nu se bazeaza (cel putin în mod direct) pe informatii din interior, ci pe sumele plasate de pariori pe favoritii lor – iar cum fanii lui Dylan sunt legiune, nu-i greu de inferat ca numarul celor dispusi sa parieze manati doar de o speranta genuina, fara legatura cu realitatea, se poate dovedi suficient pentru a modifica balanta pronosticurilor (spus mai simplu, Bob pare sa aiba sanse nu pentru ca le-ar avea în mod real, ci pentru ca suficient de multi oameni cred ca are).
Un astfel de punct de vedere transpare din titlul unui articol publicat în ziarul „The Guardian“: „Bob Dylan’s Nobel odds rise, but not his chances“ („Lui Bob Dylan îi creste cota, dar nu si sansele“). Autoarea articolului îl citeaza pe blogarul Michael Orthofer, care scria pe influenta platforma „Complete Review“: „oh, get serious people: he is not in the running, never has been, never will be“ („fiti seriosi: Dylan nu este, nu a fost si nu va fi în carti sla Nobelt“).
Si totusi – de ce nu? Nu-i vorba doar ca Bob Dylan a publicat si literatura nesubordonata muzicii – opacul volum exploratoriu, transgeneric numit „Tarantula“ (1971), precum si primul volum din memoriile intitulate „Chronicles“, în 2004 (acesta a fost tradus si în romana, la Editura Allfa, de Dan-Silviu Boerescu, sub titlul „Cronica vietii mele“). Ci e vorba chiar de versurile cantecelor sale, publicate si retiparite autonom, drept culegeri de versuri. În aceasta calitate, el este cel mai interpretat poet în viata. Nimeni nu a generat atata comentariu de text precum Dylan, despre care s-au scris sute de carti si mii de articole, investigand pe larg fiecare coltisor si intrand în vaste polemici, pe care cei care ignora vasta disciplina a bobdylanologiei nici macar nu le pot banui. Iar aceasta enorma cantitate de text nu a venit doar din partea comunitatii de critici de muzica, ci si dinspre mediile academice de critici literari. Cartea „Dylan’s Visions of Sin“, scrisa de Christopher Ricks, profesor la Oxford si autor al unor studii despre Milton, Tennyson, Keats, T.S. Eliot, este doar unul dintre multele exemple.
Pe de alta parte, dupa ce anul trecut Nobelul a mers la poetul suedez Tomas Tranströmer, sansele ca si anul acesta sa castige tot un poet sunt infime – asta si din cauza socotelilor conjuncturale tinand de cota de piata extrem de redusa a poeziei în industria culturala, cu care comitetul Nobel, desi nu se afla într-o legatura directa, nici nu doreste sa devina prea antagonist (caci brandul Nobel este determinat în buna masura nu doar de suma de bani, ci si de cresterea spectaculoasa a vanzarilor în cazul castigatorilor; în cazul în care juriul ar oferi premiul, mai multi ani de-a randul, unor scriitori – precum poetii – care nu pot vinde, cu toata reclama, brandul Nobel ar fi afectat la randu-i). Dar Bob Dylan nu este precum ceilalti poeti. El vinde. În cazul sau, calcule de felul asta nu si-ar avea rostul – si astfel Nobelul si-ar avea poetul fara a-si sifona imaginea.
Pentru a nu mai vorbi de istoria pe care o duce cu sine Bob Dylan sau de mesajul lui (în sens larg) umanist, lucruri care prin traditie sunt asociate cu premiul Academiei Suedeze.
Dar, desigur, orice se poate întampla, inclusiv ca Mircea Cartarescu – aflat si el pe lista Ladbrokes, cu o cota de 25/1, egala cu a poetului belgian Leonard Nolens, dar inferioara scriitorilor Ko Un, Dacia Maraini, Ngugi wa Thiog’o, Chinua Achebe sau Assia Djebar – sa primeasca mult ravnita consacrare planetara. Ar fi mai mult un triumf al valorii nationale decat al valorii propriu-zise, dat fiind ca Thomas Pynchon si Don deLillo, cooptati si ei în socotelile Ladbrokes, sunt scriitori care nu joaca totusi în aceeasi liga cu M. Cartarescu.
Merita amintita, în acest context, mentionarea lui Bob Dylan într-o poezie, „Lasa sa fie“, publicata de Cartarescu în volumul „Nimic“: „Dom’ Zimmerman, l-am vazut la Iowa City/ în concert./ haios./ nu i-as fi purtat palaria/ nici pentru o mie de lei/ (de pomana, mama soacra, de pomana…)// (canta treaba aia cu asul de cupa)“. Trei lucruri ar fi de observat aici. În primul rand, dupa toate masuratorile, palaria lui Bob i-ar cadea pe ochi lui Mircea. În al doilea rand, referinta la asul de cupa este inexacta, întrucat Dylan trebuie ca a cantat atunci „Lily, Rosemary & the Jack of Hearts“ – or, „Jack of Hearts“ înseamna „valetul de cupa“. (În ce priveste versurile cantecului, ele sunt inspirate îndeaproape dintr-un poem al lui W.H. Auden din 1937, „Victor“ (!), care suna asa: „Anna was sitting at table/ Waiting for her husband to come back./ It wasn’t the Jack of Diamonds/ Nor the Joker she drew at first;/ It wasn’t the King or the Queen of Hearts/ But the Ace of Spades reversed./ Victor stood in the doorway,/ He didn’t utter a word./ She said: «What’s the matter, darling?»/ He behaved as if he hadn’t heard“ – v. Michael Gray, „The Bob Dylan Encyclopaedia“, 2006, p. 26). În al treilea rand, Cartarescu face o mica aluzie la o replica din piesa „Titanic Vals“ a lui Tudor Musatescu. Cel mai recent album al lui Bob Dylan, „Tempest“ (s-a discutat mult daca e o legatura între ultima piesa a lui Shakespeare si acest album, al 35-lea, poate ultimul; Dylan însusi a atras atentia într-un interviu ca piesa lui Will se numeste „The Tempest“, în timp ce creatia lui Bob doar „Tempest“), aparut pe piata la începutul lui septembrie, contine o piesa de 14 minute – aceeasi care da titlul albumului – în care e vorba despre naufragiul Titanicului. Versurile sunt simple (în traducere ar suna de-a dreptul silly), dar cateva alegeri creative i-au extaziat pe fani si pe critici deopotriva – de pilda, printre personajele reale mentionate în cantec, Dylan îl aminteste si pe pictorul Leo – trimitere mixta la personajul-actorul Leonardo DiCaprio, din filmul lui James Cameron („Leo took his sketchbook/ He was often so inclined/ He closed his eyes and painted/ The scenery in his mind// Cupid struck his bosom/ And broke it with a snap/ The closest woman to him/ He fell into her lap// He heard a loud commotion/ Something sounded wrong/ His inner spirit was saying/ That he couldn’t stand here long“). Desigur, întalnirea pe puntea Titanicului dintre Bob Dylan si Mircea Cartarescu nu-i mai mult de o coincidenta explicabila statistic, la fel ca proxima si inevitabila întalnire dintre pariurile onorabilei agentii Ladbrokes si Premiul Nobel pentru Literatura.