Fiind o tara mica, atât ca populatie, cât si ca suprafata, majoritatea institutiilor de cultura din Macedonia nu au fost descentralizate de catre autoritatile locale. Muzeele, de exemplu, se afla, toate, sub tutela Ministerului Culturii. Sigur ca, in atari conditii, este relativ usor pentru Guvern sa dea coerenta politicilor sale publice in domeniul culturii si sa prioritizeze cheltuielile. Evident, una dintre prioritati a fost legata de Muzeul National, din Skopje. Cladirea acestuia a fost construita pe la mijlocul deceniului opt al secolului trecut si a fost menita a gazdui, laolalta, principalele colectii ilustrative pentru istoria si civilizatia Republicii Macedonia, ca parte a Iugoslaviei socialiste. In consecinta, Muzeul are colectii de arheologie, istorie, arta veche si etnografie. Din pacate, de la proclamarea Independentei incoace, in cladire nu s-a mai investit nimic. Guvernul a decis sa inceapa construirea unui nou sediu (intre timp, lucrarile de edificare s-au si incheiat), rezervat doar expozitiei de arheologie, preistorie, istorie veche si medievala. Sectia de etnografie va ramâne in sediul vechi. Se lucreaza intens la organizarea noului muzeu. Pâna atunci, vechiul muzeu, inca vizitabil, nu a incercat nici macar sa schimbe continutul expozitiei de istorie. Practic, aceasta arata acum ca in urma cu 20 de ani – motiv pentru care nici nu mai este, de fapt, vizitata, continutul sau fiind vetust. Daca expozitia permanenta de etnografie, desi include niste colectii extrem de valoroase, mai ales, in domeniul portului, la care se adauga o foarte frumoasa expunere de chilimuri, ramâne, totusi, in conceptia ei, o banala expozitie didactica, sala rezervata icoanelor vechi este, cu adevarat, impresionanta, nu doar prin frumusetea exceptionala a pieselor expuse, ci si prin vechimea si raritatea lor.
Tot icoanele sunt si mândria muzeului eclezial de la Ohrid (in oras mai exista un muzeu municipal, care incearca sa recreeze atmosfera casei unui negustor din veacul al XIX-lea, dar care are un patrimoniu destul de sarac). Desi sunt expuse doar foarte putine icoane (nu mai mult de 40 de obiecte), in raport cu numarul celor detinute, muzeul eclezial din stravechiul oras, inscris, cu fortareata Samuel si cu partea sa medievala si moderna, inca din 1979, in Lista patrimoniului mondial, cultural si natural a UNESCO, este exceptional, colectia sa fiind comparabila cu cea din Muzeul National de la Skopje. Nu intâmplator, Ohridul mai este cunoscut si drept Ierusalimul Balcanilor, fiind un loc de intrepatrundere al culturilor sud – est europene. Ca principala zona turistica a tarii (visul oricarui macedonean este sa isi construiasca o vila pe malul lacului Ohrid – la rândul sau, inscris pe aceeasi Lista UNESCO, in 1980), cea din jurul celui mai cunoscut oras din Macedonia a intrat si in atentia autoritatilor din domeniul culturii. Tocmai de aceea, cel mai modern muzeu al tarii se gaseste chiar pe malul lacului Ohrid, intr-un sat aflat la marginea de vest a orasului, mai aproape de granita cu Albania, la Gradiste. Acolo, in largul apelor, dar nu foarte departe de mal, a fost descoperita o asezare (situl arheologic se numeste Plocea Miceov Grad) intinsa pe c. 8.500 m2. Datând din epoca târzie a Bronzului si Hallstatt (locuirea a inceput pe la 1200 i. Hr. si s-a incheiat pe la 700 i. Hr.), asezarea a fost excavata prin cercetari subacvatice inca din 1997. A fost prima sapatura arheologica subacvatica efectuata in Macedonia. Corodonatorul cercetarilor, arheologul Pasco Cuzman, a avut ambitia de a pune in valoare descoperirile, prin reconstructia asezarii.
Muzeul de la Golful Oaselor (cum i se mai spune asezarii) este asezat intr-un mic, dar pitoresc parc. Cladirea este, de asemenea, destul de mica si adaposteste artefactele descoperite pe fundul lacului si o macheta care reconstituie asezarea. Dar adevarata reconstituire este la scara 1:1. Pe o platforma realizata din lemn si asezata pe piloni din lemn, exact asa cum era si asezarea, se afla reconstituite c. 20 de locuinte realizate din lut si nuiele. Reconstituirile sunt realizate cu minutie si imaginatie, dar se bazeaza exclusiv pe rezultatul cercetarilor efectuate acolo. Muzeul a fost deschis pentru public in 2011, dupa o munca asidua de patru ani. Intreaga investitie a costat ceva mai mult de 3,5 milioane euro, dar a meritat, din plin. Pe timpul verii, turistii pot sa faca scufundari (insotiti de un specialist al muzeului) exact pe locul unde a fost cercetata asezarea, la câtiva metri distanta de reconstituirea actuala. Muzeul este extrem de apreciat, deopotriva, de copii si de adulti, si constituie o dovada clara ca investitia in cultura produce bunastare. In jurul parcului muzeului s-a dezvoltat un comert infloritor, de pe urma caruia toata lumea are de câstigat.
Este greu de spus cum vor evolua muzeele macedonene, in viitorul apropiat. Dezavantajul sistemului centralizat despre care am vorbit este ca fiecare muzeu trebuie sa isi astepte rândul la necesara modernizare. Statul nu are capacitatea de a incepe, simultan, foarte multe lucrari de investitii, in pofida bugetului generos de care dispune cultura. Este de sperat ca acum, de când Macedonia a devenit stat candidat la aderarea la Uniunea Europeana, fondurile europene la care tara va avea acces vor fi de mare ajutor pentru modernizarea retelei nationale de muzee si ca atunci când se va ajunge la un acord politic cu Grecia, iar Macedonia va putea sa incheie negocierile de aderare, muzeele macedonene vor deveni o adevarata atractie pentru toti europenii. Deocamdata, muzeele Macedoniei se aseamana unei mine aurifere cu potential neexploatat. In orice caz, pentru români, având in vedere si patrimoniul cultural pe care, ca tara sud – est europeana il impartasim cu Macedonia, muzeele macedonene sunt foarte interesante si este de sperat ca (deocamdata) putinii turisti din România care viziteaza aceasta tara nu le vor ocoli.
Autor: Virgil Stefan NITULESCUApărut în nr. 360