Jordan Herford în dialog cu Ion Simuţ
Ion Simuţ: Aţi revendicat sau veţi revendica proprietăţi care au aparţinut lui Mihail Sadoveanu? Care e situaţia casei din Iaşi, de pe Copou, aflată acum în patrimoniul Muzeului Literaturii din Iaşi?
Jordan Herford: Este absolut normal să revendici un lucru care îţi aparţine sau aparţine legal familiei tale. Procesul de revendicare este în desfăşurare, nu vă pot da detalii, doar să vă informez că de curând la Iaşi acest proces a luat o întorsătură tristă, care are un penetrant iz penal!
Situaţia Casei cu Turn – aşa este denumită casa străbunicului – la ora actuală este dezastruoasă! De la începutul anilor 1980, de când s-au redeschis uşile casei transformate în Muzeu, nu s-a mai bătut acolo un cui… Totul este în stare jalnică.
Trebuie să mai fac o precizare foarte importantă: Casa cu Turn, casa lui Mihail Sadoveanu, nu se află în „patrimoniul Muzeului Literaturii din Iaşi“, după cum greşit se înţelege. DEX-ul distinge două accepţii pentru noţiunea de patrimoniu:
1. Patrimoniu = un bun moştenit prin lege sau avere părintească.
2. Patrimoniu = totalitatea bunurilor care aparţin colectivităţii şi sunt administrate de către organele statului; bun public.
Muzeul „Mihail Sadoveanu“ a fost pasat de Ministerul Agriculturii la naţionalizare, în 1948 (când toată averea scriitorului a fost confiscată), către Ministerul Culturii, care la rândul său l-a dat spre administrare Muzeului Literaturii din Iaşi. Deci Muzeul Literaturii din Iaşi nu este proprietarul acestei clădiri, ci administratorul ei.
Proprietar eşti numai când eşti pus legal în drepturi, conform legilor în vigoare, şi ai certificat de proprietar. Nimeni nu a avut certificat de proprietar pe Casa cu Turn, nici Ministerul Agriculturii, atunci când a predat munca de o viaţă întreagă a autorului printr-un simplu proces verbal de predare-primire în anul 1950 către Institutul Agronomic din Iaşi. Transferul cuprindea Casa cu Turn si un teren de 6 hectare, situat în spatele casei, teren care după 1990 s-a împărţit între mafia ieşeană…
După ce vom câştiga procesul şi vom reveni în drepturile de proprietate, familia Sadoveanu doreşte ca această Casă cu Turn din Copou să fie renovată temeinic, iar după aceea să se înfiinţeze o Fundaţie Sadoveanu, care va finanţa Centrul pentru studiul operei sadoveniene, în cadrul căruia va intra şi Muzeul „Mihail Sadoveanu“. Sub această formă dorim ca la Iaşi să pulseze ca o inimă simbolică centrul de interes al operei sadoveniene.
I.S.: Biografia lui Mihail Sadoveanu din perioada comunistă trece printr-o perioadă de acuze şi controverse. Cum ar putea fi întâmpinate aceste reproşuri şi atacuri?
J.H.: Este foarte interesant şi ciudat în acelaşi timp că abia după 25 de ani de la răsturnarea dictaturii ceauşiste s-a trezit această campanie dirijată de acuze total nefondate şi profund denigratoare la adresa marelui scriitor. La începutul anilor 1990 a fost, într-adevăr, o perioadă glacială, ca să-i spun aşa, când opera sadoveniană a fost pur şi simplu evitată, trecută într-un fel de carantină. Dar după trei sau patru ani de zile au început să sune telefoanele la părinţii mei, telefoanele din partea editorilor de carte, editori care au primit semnale disperate din partea şcolilor şi a dascălilor (nu din partea politicienilor…), semnale în care toată lumea se întreba: Unde este opera sadoveniană? Nu avem ce preda copiilor, fără Mihail Sadoveanu rămâne un gol imens în literatura română…!
Situaţia s-a îndreptat după ce am câştigat definitiv procesul de tristă amintire cu societatea CopyRo.
În anul 2013, când s-a aflat că se va înfiinţa Editura Mihail Sadoveanu şi când deja dădusem la tipar trei titluri sadoveniene, a apărut în ziarul Evenimentul zilei un articol defăimător, în care lumea se plângea că nu se mai găseşte carte sadoveniană în librării. Semnal de alarmă corect şi pe deplin îndreptăţit! În timpul proceselor, editurile care ne-au furat au fost obligate să-şi retragă cărţile cu titlu sadovenian din librării! Deci hotărârea nu a fost a noastră!
Tot în articolul din Evenimentul zilei au fost editori care plângeau cu lacrimi de crocodil cum că ei ar dori din tot sufletul să reediteze opera sadoveniană, dar lupul lacom de bani, adică eu, moştenitorul legal, cere ca drepturi de autor o mie de euro pe titlu. O minciună ordinară, dar şi absurdă! Cei care au declarat acest lucru ştiau că nu mai au curajul să vină să ceară cesiune de drepturi de autor sadoveniene pentru simplul şi singurul motiv că ne-au păcălit cu bună ştiinţă şi rea- credinţă şi au tipărit zeci de mii de cărţi fără să plătească un sfanţ! Simplu!
Am avut norocul cu toate TV-urile din România care m-au căutat şi mi-au dat ocazia de a arăta adevărul. Fapt pentru care le mulţumesc foarte mult!
Lucrul cel mai grav şi totodată foarte îngrijorător nu este încercarea de compromitere a imaginii mele, eu mă pot apăra oricând împotriva minciunii şi a calomniatorilor, cel mai josnic însă este faptul de a acuza pe cineva pe nedrept atunci când acesta nu mai trăieşte! Lovitură sub centură, cum se spune în sportul pe care l-am practicat!
În iarna lui 2015, mai exact în februarie 2015, ziarul Evenimentul zilei a revenit cu un nou atac, de data aceasta nu asupra mea, deoarece au văzut că primul a eşuat, ci au lansat un atac mârşav asupra lui Mihail Sadoveanu, exact după 25 de ani de la căderea regimului ceauşist! De ce?! De ce crezi că, falsificând trecutul, un popor poate avea un viitor măreţ?
Se pare că se doreşte desfiinţarea simbolurilor naţionale, se urmăreşte cu furie distrugerea trecutului şi a tradiţiilor româneşti, cu orice mijloace, chiar şi cu minciuni!
Mihail Sadoveanu a fost om, din această cauză a greşit, cum au greşit şi alţii, sub presiunea vremurilor în care au trăit: Camus, Jean Cocteau, Céline, Marguerite Duras, Sartre, Louis II de Monaco, Hergé – creatorul lui Tintin, Dali, Paul Valéry, Fr. Mittérand sau Emil Cioran, Tudor Arghezi, Călinescu, Lucian Blaga, Adrian Păunescu, Nichita Stănescu etc. etc.
Cine citeşte fără dorinţa de a epata prin „dărâmarea idolilor“ vede că Sadoveanu a fost un foarte mare scriitor care a avut şi scăderile lui, dar că filosofia lui de viaţă a avut ca o constantă dorinţa de propăşire a poporului care era (şi este!) obijduit, exploatat, folosit de indivizii fără scrupule, care profită de alţii, de cei slabi.
Înclinaţia lui spre comunism a pornit, presupun, de la vitrina care i-a fost prezentată în acele vremuri tulburi de Uniunea Sovietică, „vitrină“ în care a crezut că recunoaşte posibilităţile de realizare a dezideratului său. Numai cine nu doreşte nu recunoaşte că Mihail Sadoveanu a fost toată viaţa lui un socialist şi şi-a dedicat trei sferturi din operă ţăranului român obijduit!
Cine scotoceşte istoria şi haznalele vremurilor trecute trebuie să aibă o responsabilitate maximă. Secretele nu mai sunt secrete şi omul a fost transformat în papagal vorbitor, nimic nu mai este preţios ca identitate, totul este ca o cenuşă în care se scaldă păsărelele de paraziţi.
Sadoveanu a fost un Om, nicidecum un Zeu. Iar dacă a procedat precum se afirmă, înseamnă că în acea perioadă era o instabilitate la fel de grotescă şi de penibilă ca şi acum.
Politica de acum este la fel de haotică şi iresponsabilă ca şi atunci, deci omul inteligent nu putea sta deoparte privind pasiv, s-a implicat. Putregaiul societăţii a răsturnat valorile. Epoca ar trebui privită cu ochi critic, pentru a analiza societatea şi schimbările multiple ce aveau loc. Sadoveanu este mesagerul acelui timp.
„Nu sunt vremurile sub om, ci bietul om sub vremuri“, scria Miron Costin.
E greu de judecat o personalitate de talia lui Sadoveanu. A-i contesta geniul literar – nu şi-au permis nici cei mai înverşunaţi adversari.
Cu ce se ocupă acum presa bulevardieră? Mă întreb?!
S-a iniţiat o campanie de distrugere a imaginii celui care ne-a dăruit Baltagul, Haia Sanis, Creanga de aur, Fraţii Jderi, Dumbrava minunată, Zodia Cancerului sau Vremea Ducăi-Vodă, Nicoară Potcoavă, Neamul Şoimăreştilor, Legende sfinte şi multe altele. Campania de denigrare a lui Sadoveanu revine ca în perioada legionară?
Încotro merge România? Repetăm istoria?
S-a uitat că în 1937, la 1 aprilie, grupările de dreapta au pornit o campanie violentă împotriva scriitorului, ajungând să-i ardă cărţile în piaţa publică. Atunci a ripostat energic un grup de intelectuali (Liviu Rebreanu, G. Călinescu, E. Lovinescu, Zaharia Stancu, Al. Philippide, Şerban Cioculescu, Andrei Oţetea etc.), care au semnat Protestul intelectualilor, din care reamintesc un fragment:
„De câtva timp se încearcă asasinarea morală a celui mai reprezentativ şi mai autentic scriitor român… Ne aflăm în faţa unei grave primejdii pentru literatura şi cultura românească. Dacă Mihail Sadoveanu poate fi ostracizat cu atâta uşurinţă, fără a se ţine seama de opera care rămâne o mândrie a literaturii româneşti, înseamnă că lucrurile culturale şi-au pierdut orice valoare şi că fanatismul politic copleşeşte manifestările spirituale cele mai curate şi mai preţioase pentru însăşi fiinţa specifică a neamului nostru“.
În decembrie 1937, ziarele Adevărul şi Dimineaţa sunt suspendate. În 1938, la 6 februarie, în semn de protest faţă de campania declanşată împotriva scriitorului, Universitatea din Iaşi acordă lui Mihail Sadoveanu titlul de Doctor Honoris Causa.
Oportunist, da, Mihail Sadoveanu a fost, precum a fost şi Regele Mihai.
A fost un oportunist în măsura în care orice om cu 11 (unsprezece!) copii trebuie să fie oportunist. Iar vocaţia martiriului, dincolo de toate realităţile, o au doar sfinţii.
Dacă Mihail Sadoveanu a greşit sunt de acord că poate fi criticat, dar acest lucru trebuie lăsat istoricilor literari, adică adevăraţilor profesionişti şi nu trebuie lăsat pe mâna unor jurnalişti de ziare bulevardiere, care la ora actuală denaturează istoria şi o transformă în caricatură.
Dar a critica este una şi a calomnia este altceva, cu totul inadmisibil!
Primul ziar care a facut acest lucru a fost Evenimentul zilei, în articolul din februarie 2015, care avea ca titlu nici mai mult nici mai puţin decât: „Ceahlăul literaturii române a condamnat oameni la moarte“! Redau un extras din acest articol compus pe genunchi de Adrian Pătruşcă:
„În calitate de vicepreşedinte al Marii Adunări Naţionale, el semnează condamnarea la moarte a unui ţăran ce refuzase să se înscrie în colectivă. Bietul om a cerut comutarea pedepsei, însă Sadoveanu i-a respins cererea, iar ţăranul a fost executat, scrie Ioan Stanomir în Explorări în comunismul românesc (Polirom 2004)“.
O acuzaţie absolut monstruoasă, nefondată, bazată numai pe fantasmagorii care dau bine la vânzarea ziarului. Câteva observaţii fundamentale se impun:
1. Mihail Sadoveanu nu a fost niciodată vicepreşedinte al Marii Adunări Naţionale! El a fost vicepreşedinte al Adunării Deputaţilor, care s-a autodizolvat la înfiinţarea M.A.N.
În Marea Adunare Naţională, după înfiinţarea ei, Mihail Sadoveanu nu a mai avut absolut nicio funcţie în care să fie factor de decizie! A fost simplu membru până la moarte (deoarece nu putea să-şi dea demisia) şi a făcut parte din tot felul de comisii.
2. Trimiterea făcută de către contabilul Adrian Pătruşcă la Ioan Stanomir în volumul Explorări în comunismul românesc (Polirom, 2004) a fost făcută pentru a da o aparentă credibilitate celor afirmate.
După ce am citit cartea lui Ioan Stanomir din scoarţă în scoarţă şi am reluat-o de 3-4 ori pentru a găsi pasajele incriminatorii şi negăsind nimic care să confirme acest lucru, l-am contactat pe domnul Ioan Stanomir, pentru a-l întreba care este părerea dânsului cu privire la aceste acuzaţii, incriminatorii, calomnioase, adresându-i şi rugămintea de a-mi oferi numele, adresa sau familia ţăranului condamnat la moarte de către Mihail Sadoveanu, răspunsul domnului Ioan Stanomir a fost uluitor, dar corect: „Nu sunt responsabil de afirmaţiile din Evenimentul zilei“.
Câteva luni mai târziu, alţi jurnalişti specialişti în deformarea realităţii şi a adevărului despre Mihail Sadoveanu preiau prin Copy&Paste această informaţie preţioasă de la ziarul Evenimentul zilei şi o publică, la rândul lor, drept bună în ziarul Adevărul, în serialul Apostolii lui Stalin.
În dreptul la replică din 15 mai 2015 le-am adus redactorilor dovezi concrete că această afirmaţie monstruoasă nu se bazează pe adevăr. Răspunsul senin al ziarului Adevărul este acesta, în ediţia din 08-10 mai 2015: că a fost semnalată o impardonabilă greşeală (!!) a autorilor serialului Apostolii lui Stalin. Este vorba de o notă apocrifă, cu următorul conţinut:
„Ioan Stanomir nu menţionează în volumul Explorări in comunismul românesc despre faptul că scriitorul <Mihail Sadoveanu, n. M.> ar fi semnat condamnarea la moarte a unui ţăran ce refuzase să se înscrie în colectiv şi i-ar fi refuzat bietului cererea pentru comutarea pedepsei. Probabil că acest lucru nu s-ar fi întamplat…“
Puţină, foarte puţină lume ştie cât de mult a ajutat Mihail Sadoveanu şi nu a condamnat la moarte…!!
Stimulat de legătura familiei sale cu scriitorul (în urma găzduirii acestuia la Mirosloveşti), Nică Airinei din oraşul Fălticeni, persecutat de regimul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej în perioada când Sadoveanu deţinea demnitatea de vicepreşedinte al Prezidiului MAN, a mers în audienţă la demnitarul-scriitor. Sadoveanu i-a arătat multă bunăvoinţă, găzduindu-l, la rându-i, o noapte în Bucureşti şi intervenind la oficialităţile de la Fălticeni, care s-au conformat şi i-au retrocedat familiei Airinei bunurile confiscate…
Este de reţinut şi menţionat faptul că printre contribuabilii care au ajutat la ridicarea paraclisului – Schitului – se numără (pe lângă vieţuitorii de la Neamţ şi Vovidenia) şi Mihail Sadoveanu, care a donat o importantă sumă de bani. Edificator este cazul povestit de părintele Cleopa de la Sihăstria, care redă faptul că Sadoveanu l-a trimis la Iaşi, la mitropolitul Sebastian Rusan, să-i spună în ce pericol mare se afla, evitând consecinţele…
Chiar şi celebrul epigramist Păstorel Teodoreanu a fost ajutat mult de Mihail Sadoveanu, venea lunar să-şi ia plicul cu bani ca ajutor social deoarece era şomer, până când Mihail Sadoveanu a aflat că banii dăruiţi pentru a-l ajuta se făceau praf în bachanalele alcoolice în care se scălda Păstorel. Din acel moment Păstorel, după ce n-a mai primit bani de la Mihail Sadoveanu, i-a devenit cel mai mare duşman…
Afirmaţiile Arhimandritului Mihail Daniliuc sunt însă cele mai edificatoare în ceea ce priveşte omul Sadoveanu. „Sadoveanu a suferit mult pentru călugării arestaţi. Pe unii nu a reuşit să-i ajute să scape de temniţă, însă pe alţii da. Amintim aici de câteva nume sonore din istoria zbuciumată a acelor vremi: arhimandritul mitrofor Melchisedec Dimitriu, stareţul Mănăstirii Neamţ, cunoscutul psalt al Neamţului Victor Ojog, egumenul marii lavre, apoi cancelaristul mănăstirii, părintele Nifon Corduneanu, şi cunoscutul profesor universitar, preşedintele Baroului ieşean, unul din cei mai mari magistraţi ai României interbelice, devenit călugăr la Neamţ, Petru Pogonat“. Alte comentarii sunt de prisos…
Cine sunt, de fapt, păgubiţii din aceste campanii necugetate, dizgraţioase şi pline de venin? Cei păgubiţi şi derutaţi sunt cititorii, iubitorii de limba şi literatura română! Cu ce ochi vor privi aceştia, după aceste acuzaţii nefondate, la opera şi personalitatea lui Mihail Sadoveanu? Liceele care poartă numele lui Mihail Sadoveanu nu-şi vor pune, tulburate, întrebarea: „Oare este bine, este onorabil să mai purtăm acest nume“?!?… Chiar se urmăreşte acest lucru cu adevărat sau, în inconştienţa lor, autorii acestor articole, publicişti neprofesionişti, nu şi-au dat seama de impactul negativ pe care l-au creat aceste articole lipsite de orice responsabilitate civică şi morală?
I.S.: Opera lui Mihail Sadoveanu trece printr-un con de umbră. Credeţi că aţi putea influenţa în vreun fel ieşirea din acest con de umbră? E, desigur, misiunea criticii şi a istoriei literare. În ceea ce mă priveşte, mă voi implica în trezirea interesului pentru o nouă interpretare şi o nouă viziune critică asupra operei sadoveniene.
J.H.: Da, este adevărat, opera lui Mihail Sadoveanu trece printr-un con de umbră, dar sunt ferm convins că timpul şi convingerea adevăraţilor iubitori ai operei sadoveniene şi cei conştienţi de valoarea inestimabilă a acestui tezaur cultural pe care marele Mihail Sadoveanu l-a lăsat poporului român trebuie respectate şi conservate pentru următoarele generaţii.
Personal, doresc în modul cel mai firesc cunoaşterea adevărului despre viaţa lui Mihail Sadoveanu şi revigorarea interesului pentru opera sadoveniană, scopuri care sunt numai în favoarea noastră, a românilor, şi a conştiinţei noastre purtătoare de valori spirituale!
Am donat cărţi sadoveniene, aproape o mie, câtorva şcoli din Iaşi şi Paşcani, pentru a-i stimula pe elevi să redescopere frumuseţile scrierilor sadoveniene. O mare dorinţă a mea ar fi de a organiza un anual Concurs Naţional în Licee pe tema operei sadoveniene, în ansamblul ei, concurs pe care l-aş sponsoriza, bineînţeles, cu sprijinul autorităţilor locale, îndeosebi al inspectoratelor şcolare. Şi aş mai avea o dorinţă: aceea de a organiza anual un colocviu/seminar de interpretare a operei sadoveniene, la Iaşi sau la Vânători-Neamţ, unde ca invitaţi să fie profesionişti ai literaturii, critici literari, publicişti, oameni de cultură, scriitori. Scopul principal ar fi reînvierea interesului literar pentru opera lui Mihail Sadoveanu, un fel de „Sadoveanu revival“. Timp de trei zile cei interesaţi, din România şi din Basarabia, vor fi invitaţii Editurii Mihail Sadoveanu.
Cu deosebită onoare chiar vă invit pe această cale să prezidaţi acest Seminar sadovenian, o adevărată provocare pentru critica actuală.
I.S.: E o propunere interesantă, stimulatoare, un proiect la care promit să colaborez, să ne gândim împreună, pentru a-l realiza cât mai curând. Poate în toamnă, în preajma împlinirii a 135 de ani de la naşterea lui Mihail Sadoveanu, din 5 noiembrie 1880.
J.H.: Vă mulţumesc pentru posibilitatea de a-mi exprima opiniile în acest interviu.