Marele premiu

Toamna e anotimpul premiilor literare: Nobel, Booker Prize, Goncourt. Trebuie că asta a inspirat Uniunea Scriitorilor din România să plănuiască, împreună cu filiala sa din Cluj, organizarea în capitala Ardealului, la începutul lui octombrie, a unui festival de literatură – botezat grandilocvent Festivalul Naţional de Literatură, pe scurt FestLit – culminând prin acordarea unui Mare Premiu prin care România să se poată alinia la evenimentele globale în materie de literatură.
Filialele USR au fost invitate din timp să-şi stabilească nominalizările. Lista finală, anunţată încă din septembrie, propunea următoarele nume: Gabriela Adameşteanu, Mircea Anghelescu, Adriana Babeţi, Mircea Bârsilă, Andrei Bodiu, Ştefan Borbély, Dumitru Brăneanu, Gabriel Chifu, Margareta Curtescu, Titi Damian, Luminiţa Dascălu, Marian Dopcea, Dinu Grigorescu, Ioan Holban, Ion Mărgineanu, Viorel Mureşan, O. Nimigean, Roxana Râbu, Eugen Suciu, George Şovu.
Nume, cum să o spun mai frumos, şi aşa, şi aşa. Acuma, de la Gabriela Adameşteanu la Dumitru Brăneanu, de la Adriana Babeţi la Titi Damian, de la Mircea Anghelescu la George Şovu ori de la Andrei Bodiu la Luminiţa Dascălu distanţele nu sunt tocmai apropiate, oricât de elastice ar fi criteriile şi de relative gusturile. Diferenţele dintre numele tocmai amintite reflectă, desigur, diferenţele dintre filiale. Dar e îndoielnic că o filială care l-a propus pe Dumitru Brăneanu, fost deputat şi vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Bacău, actualmente poet, autor al unor versuri precum  „Doamne, ţine zările/ porţi deschise ale unirii/ între mine şi zâmbetul Tău!/ tu nu vezi!/ că mă-nfrunzeşte/ ploaia/ cântând pe acoperişul/ gândului tău!” – e îndoielnic, aşadar, că o astfel de filială merită să existe sau, în fine, dacă a apucat să existe, e cu totul îndoielnic că merită să fie luată în seamă. La fel se poate spune despre filialele care i-au propus pe George Şovu şi pe toţi ceilalţi prieteni ai prietenilor.
În fine, astfel de subtilităţi nu par să fi deranjat Uniunea Scriitorilor din România din marşul său triumfal către prima ediţie a  Festivalul Naţional de Literatură. Şi ce începuse prost s-a terminat ridicol.
În vederea Marelui Premiu FestLit a deliberat un juriu condus de Dan Cristea şi format din Gabriel Coşoveanu, Mircea A. Diaconu, Nicolae Leahu, Mircea Mihăieş, Irina Petraş, Răzvan Voncu. „Prin punctări succesive, atent contabilizate”, după cum frumos grăieşte comunicatul oficial, „juriul a stabilit finaliştii: Gabriel Chifu şi Gabriela Adameşteanu”.
În cele din urmă, Marele Premiul al Festivalului Naţional de Literatură, ediţia I, a fost câştigat chiar de Gabriel Chifu, vicepreşedintele USR şi iniţiatorul Festivalului.
Departe de mine gândul că Gabriel Chifu ar fi tras sforile pentru a câştiga acest premiu pe care, primindu-l, l-a îngropat în derizoriu de la prima ediţie. A fost suficient să-l iniţieze-organizeze. Şi astfel, tot restul era gata săvârşit: admirabila iniţiativă a vicepreşedintelui USR, exemplara sa dăruire de sine întru fericirea confraţilor în aceste vremuri de secetă şi foame pur şi simplu nu puteau scăpa neobservate şi neîncununate. Nu în România de azi, nu în Uniunea de acum.