Avem câteva zile libere, numai bune să mai citim presa. Ni se dau reţete dintre cele mai sofisticate în zilele de dinainte de sărbători. Ni se dau sfaturi despre cum să scăpăm de mahmureală, după. Sunt fotografiaţi mai marii noştri pe la fel de fel de ceremonii religioase. Au timp liber. Nu scapă nici o liturghie.
În Ajunul Bobotezei, ni se spune să nu mâncăm şi să nu bem nimic. Mulţi nu trebuie să facă nici un efort pentru asta. La ieşirea din magazine, în orele de program, stau cerşetori în cohorte. Luaţi de la ei exemplu!
În Grecia nu avem foc în case. Nu sunt bani pentru petrolul al cărui preţ a scăzut pe toate pieţele lumii. Însă nu şi la greci. Cu noi, cu grecii, sunt alte planuri. Suntem în criză la toate palierele. La sfârşit de ianuarie vom părăsi probabil zona euro. Încotro ne vom îndrepta nu ştie nimeni. Dar de votat vom vota, e dreptul nostru. Trăim într-un stat democratic. Şi noi, românii din Grecia, avem şi aici acest drept.
„Uite ce e, îmi spune un român emigrant. Democrat te naşti. Asta este o problemă de structură psihică. Doar înveţi democraţia la greci. Ori, dacă eşti român, de la Tismăneanu“.
Evident, nu.
Vine seara de Anul Nou. Te machiezi. Te fardezi. Cauţi prin şifonier vestimentaţia necesară. Şi nu ştiu din ce pricină, totul pare forţat. Chiar şi este. Fiindcă nu mai trăim la sat. Acolo, când bătea clopotul, o porneam spre biserică. Ne striga „domnul părinte“. Şi tot ce se întâmpla avea semnificaţia dată de dânsul. Crăciun? Crăciun să fie! Anul Nou? Hai şi noi cu „La mulţi ani“. Nu mai trăim nici în aceeaşi ţară, să ne uităm la discursul preşedintelui la televizor. Îmi aduc aminte că înainte de 89, la 12 noaptea, ieşea tovarăşul Ceauşescu de ne spunea că în anul care urmează „vom face totul“. Nu apuca însă să apară, că noi, cu ochii la secundar, ne şi repezeam pe balcon. Cu paharele în mână. Numai să nu-l vedem. Stăteam cât vorbea cu spatele la uşa spre cameră. Multe răceli am tras eu din această pricină. Dar oricum, din casă, de pe balcon, ştiam că, pentru noi, românii, în secunda aceea anume, se schimba anul.
Ne-am împrăştiat acum care pe unde. Deschid e-mailul cu o zi înainte, găsesc un mesaj din Noua Zeelandă. De la un neam al nostru, plecat din aceeaşi zonă, din Apuseni.
„Acum s-a schimbat anul, am ciocnit pentru voi un pahar de şampanie“. „Sunteţi nebuni? Mie încă nu mi s-au fiert sarmalele“. Nu sunt, cât e ziua de mare, bună de nici o treabă. Sună telefonul din oră în oră, de cu dimineaţă.
„La mulţi ani, am intrat în 2015“.
„Poate voi. Noi mai avem pe-aicea o zi şi o jumate de noapte“.
Bulgărele se tot apropie. O oră mai devreme la unii, altă oră la alţii.
În sfârşit, se întâmplă şi la noi schimbarea anului. Ne-am luat de-o grijă. Peste o oră mă sună însă cei din Europa de Vest. Mă sună fiică-mea: „Să fie într-un ceas bun“, zice. „Ei, care ceas, la mine ceasul acela a şi trecut“. Dau către dimineaţă să pun capul jos. Mă scoală din somn cei din Americi. „Ciocnim, zic, pentru Anul Nou“. Mă frec la ochi. Încerc să-mi anim glasul: „Sănătate şi pace la intrarea în 2015“.
Iată cum, deci, pe trei continente, s-a întins o cutumă. Care nu are de-a face decât cu ideea lui Napoleon, de-a împărţi lumea în paralele şi meridiane. S-a întâmplat ceva, undeva, în acel anume moment pentru care ciocnim noi pahare? Ce? Când? Şi unde?
Un nepot al meu s-a orientat cu cap în „noua ordine economică“ şi-a plecat să lucreze în China. Acolo pe dânşii nu-i doare capul că intră în 2015. Fiindcă dânşii au alt calendar.
Un vechi prieten din România, emigrat în Israel, spune că nici ei nu intră în 2015, fiindcă se ţin cu calendarul pe undeva pe la anul 5500. Trăieşte în zona arabă a Ierusalimului unde, probabil, nici acolo nu se agită lumea. Aşa cum se întâmplă cu trei străzi mai departe, la Patriarhie.
De Crăciun cumpăr un mic cadou pentru o colegă. Lucrăm amândouă la aceeaşi şcoală în Atena. Şi ea e ca mine, româncă. Are un băieţel. Lui îi cumpăr o jucărie. Să i-o pună sub pom. Pentru Naşterea Mântuitorului. „Mulţumesc mult, îmi spune femeia. O să se bucure. Peste treisprezece zile, când facem pom. Fiindcă eu sunt din Jurilovca. Şi noi, lipovenii, suntem de rit vechi“.
Se schimbă anul. De pe timpul lui Ghilgameş, ştim că se iese dintr-o vreme, se intră în altă vreme. În toamnă. Când e-ngropată sămânţa. Şi peste nişte luni. Când încolţeşte sămânţa. E vorba de-o germinaţie. Şi de-o naştere. Se celebrează puterea viului de-a dăinui.
O femeie de pe una dintre corăbiile cu refugiaţi sirieni părăsite de traficanţi în furtună, pe Mediterană, a reuşit să nască în bune condiţii, într-un spital de pe coasta italiană. Să-i urăm la mulţi ani!
Autor: MONICA SĂVULESCU VOUDOURIApărut în nr. 499