Cred ca diferenta intre democratii si dictaturi, concepte definite, de altfel, destul de neglijent, este data totusi de locul unde se afla Puterea. In dictaturi, Puterea este scoasa in afara cercului, in democratie, Puterea este ca un ciolan fluturat pe deasupra capetelor. Destul de jos incât multi sa aiba speranta ca il pot atinge, dar nici chiar atât de jos incât sa poata ajunge la el oricine, fara organizare sau scule suplimentare. De fapt, invalmaseala si inghesuiala fara reguli de a accede la ciolanul fluturat peste lume este competitia electorala ridicata in slavi de politologi sau ideologii de ocazie. Doar ca acest ritual al sfâsierii reciproce nu are nimic sublim si nici macar spectaculos. Nu este de mirare ca la competitie nu participa decât rareori cei buni, nici ca, in multe cazuri, cei care câstiga sunt lichele, hoti sau criminali. Este aproape firesc sa se intâmple asa pentru ca este vorba de o selectie naturala intr-o ambuscada in care oamenii se calca in picioare, se lovesc nemilos pe la spate sau se urca pe cadavre pentru a ajunge cât mai sus.
In România, lupta pentru putere este dominanta vietii publice. Ea nu se termina niciodata si nici nu se opreste nici macar pentru ca sa se adune mortii sau ranitii de pe câmpul de batalie. Ea consuma toate resursele noastre si, in mare masura, România bate pasul pe loc sau se invârte in cerc pentru ca toti gândesc doar in termenii bataliei imediate pentru putere. Intr-o tara in care centralismul si politizarea excesiva duc la controlul tuturor resurselor de cãtre politicieni, batalia politica este mult mai acerba, vom constata, asadar, un adevarat omor pentru ciolan.
Exista multe strategii prin care oamenii se lupta pentru a ajunge la resursele de putere. Una dintre ele este asocierea in haita pentru a distruge concurenta. Gastile politice sau nepolitice se creeaza in jurul unor resurse si a unor interese. Indivizii se leaga intre ei prin tot felul de scheme de inrudire pentru a se pastra increderea reciproca si siguranta ca niciunul nu tradeaza si ca respecta intelegerile algoritmului de impartire a prazii. Daca am inventaria finii si cumetrii din politica am vedea cât de tare este aceasta retea de inrudire in scopul pastrarii sau ajungerii la putere.
Disimularea este o alta metoda eficienta. Cei mai multi indivizi dintre cei porniti spre cucerirea unui ciolan sau ciolanas spun ca nu sunt interesati de putere. Toata lupta si stradania lor este doar pentru ceilalti, eventual pentru cei multi, o alta expresie la moda. Am cunoscut politicieni care interpreteaza atât de bine aceasta partitura pentru ca si ei au uitat ca mint. Intra in transa, coboara ochii smeriti sau ridica bratele spre cer invocând ajutorul ceresc cu expresivitate hollywoodiana.
Unii folosesc mituirea, cumpara pe toata lumea si merg spre vârf din treapta in treapta, urcati pe portofel. Dupa ce am organizat o revolta politica ce reusise, momentan, schimbarea lui Ion Iliescu, câtiva sefi de organizatii politice de provincie, carora le-am spus ca sunt liberi sa-si faca propriile programe si echipe, m-au aplaudat furtunos, dar la iesirea din sala au venit sa mã intrebe discret: Bine, suntem liberi, excelent, dar acum cui dam banii?
Peste câtiva ani, unul dintre ei, la un pahar de vin, mi-a explicat ce insecuritate grozava a simtit atunci. In acel moment a presimtit ca va pierde organizatia, caci nu mai stia cui de la centru sa dea banii pentru ca sa-l sustina. Presimtirea lui a fost corecta, a cazut intre scaune, caci dupa 6 luni, viitorul sef, un prieten bun al lui, a dat bani unui lider nou de la Bucuresti, adus de valul schimbarii, iar cunostinta mea a fost schimbata democratic, prin votul majoritatii organizatiei sale.
Unii fac pactul cu Diavolul, devin din convingere, din spaima sau din ticalosie dependenti de securitate, apoi de servicii secrete sau grupuri economice.
Acestia vor avea toata viata destin de cârtite si pretul platit este ca nu vor putea niciodata iesi la lumina. Nu-i va deranja foarte tare, vor uita repede cum arata lumea cea reala.
In general, lupta pentru putere se da pe echipe (partide, aliante, coalitii), dar cea mai tare batalie pentru putere se da in interiorul acestor echipe. Marea lupta este apropierea de scaun pentru a fi in preajma atunci când se va da lupta finala. Nu e mare diferenta fata de ceea ce se intâmpla in Imperiul Otoman. Fratii celui care era ales sultan erau ucisi, iar saloanele sultanului erau pline de oglinzi pentru a vedea tot timpul daca nu apare cineva cu iataganul pe la spate.
Semnalul de lupta se da atunci când sondajele aduc miros de ciolan, iar combatantii incep o cursa fanatica pentru el. Când se da semnalul luptei pentru putere, incepe o cursa de tauri care calca totul in picioare. Nu conteaza prieteniile si nici macar relatiile de rudenie. Daca nu se pot rezolva posturi pentru mai multi din familie, atunci tatal cauta sa-l elimine pe fiu (Tu mai ai timp!) sau fiul comploteaza impotriva tatalui (Ti-a ajuns, mai lasa si pe altii!). Cuscrii sau cumetrii nu se mai cunosc, iar nasii si finii isi dau la gioale. Prietenul cel mai bun se indeparteaza de tine, puterea fiind un drog mai puternic decât placerea de a impartasi bucurii sau necazuri sau a depana amintiri din armata. Puterea nu ti-o face nimeni cadou, chiar tu ai spus-o, isi aminteste cinic amicul tau, in timp ce ii spune sefului de partid ca ai câteva defecte pe care le-a observat doar acum.
Pentru cei care incep drumul obsesiv spre putere, toti cei din jur devin instrumente. Niste instrumente care nu au voie sa aiba pasiunile lor, emotiile sau visele lor. Toti cei din jur sunt buni doar pentru a servi marelui scop de accedere cât mai sus, de a acumula capital cât mai serios pentru faza finala, cea in care se impart functiile de la Guvern sau din teritoriu. Adictia de putere ii face pe cei mai multi sa nu mai asculte argumente, tot ce vine din partea celorlalti pare mic si neesential, nimic nu merita in afara scopului lor, scop pentru care ar trebui sa conspire tot Universul.
Daca esti un politician care ai facut ceva pentru comunitatea ta, nu ai nici o sansa sa devii erou decât dupa ce mori si nu mai participi la imparteala. Aparitia ciolanului redimensioneaza echipele politice, descopera tradatori si inventeaza parteneriate ciudate. Se naste un desert unde se aud zgomote doar de la tocilaria in care se ascut cutitele.
Puterea este ca o ciuma, umple un gol interior, o lipsa de consistenta a sinelui. Pentru cei mai multi dintre cei care au detinut-o cel putin o data, care au gustat din cupa ei otravitoare, are semnificatia unei imposibile intoarceri spre sine si ratacirea continua ca umplere a unui gol imens cu emotia dominarii. Când Puterea pare ca se indeparteaza un pic, calatorul inspre ea intra intr-un sevraj mortal. Imposibil de recuperat, imposibil de intors inapoi, greu de lecuit, bolnavul de putere nu se mai poate uita in oglinda sufletului sau.
Pentru noi, ceilalti, exista o singura salvare: o forma a intelepciunii multimilor, despre care se spune ca face ca oamenii sa nu dea puterea celor care si-o doresc prea mult. Adica celor care nu ar sti sa traiasca fara de ea. O firava speranta insa, deoarece intelepciunea multimilor functioneaza statistic, prin legea numerelor mari, deci nu in fiecare caz in parte.
Vin alegeri, pregatiti-va pentru tristetea de a vota si pentru a popula astfel sanatoriul puterii! Cei mai multi dintre invingatori vor fi niste figuri ale absentei. Ne vor zâmbi electoral, dar ei sunt demult plecati departe pentru a umple un gol imens, o prapastie care s-a crapat undeva inlauntrul lor. Incet, pe nesimtite, asa cum desertul inainteaza fara a putea fi oprit.