Ritmul intensificat al evolutiei societatii umane a avut si are consecinte care ne impun masuri adecvate pentru a putea face fata unor situatii nedorite. Aparent, lumea virtuala ne-a usurat existenta, dar totodata necunoscute n-au intârziat sa apara. Exista o evidenta tendinta de a trece in seama „masinei“ parte din atributiile noastre, ale oamenilor. Dar, odata cu atributiile riscam sa pierdem o pozitie diriguitoare, incetam de a detine o cârma in mâinile noastre sigure. Mai grav este faptul ca, bizuindu-ne pe capacitatile „masinei“, incepem sa renuntam la o parte din stiinta noastra, din cunostintele noastre, din temeiul activitatii creierului nostru, transferând „masinei“ ceea ce ar trebui sa fie „monopolul“ nostru.
Daca ne uitam inapoi si facem un bilant al evolutiei gândirii umane, a fortei de comprehensiune si creatie a unor minti stralucite, nu putem sa nu ne minunam. De la Arhimede la Galilei, de la Darwin la Einstein, pentru a nu aminti decât câteva nume, oameni de exceptie – care nu s-au ilustrat nici in fruntea unor ostiri cuceritoare si nici ca oameni politici – au luminat generatiilor urmatoare drumul pe care omenirea il strabate de milenii, le-au dezvaluit provocarile nesfârsite ale naturii, ca si incadrarea planetei noastre intr-un sistem urias. Generatie dupa generatie, invatatii au fost confruntati cu probleme, pentru cei dinaintea lor insolubile, carora treptat li s-au gasit solutii. Este adevarat, in atâtea domenii suntem inca ramasi in urma si intr-adevar „este loc de mai bine“, dar, cu toate acestea, mersul inainte a fost evident printr-un hatis problematic de o complexitate fara de margini.
Si iata ca printre marile descoperiri a fost si pretiosul computer, care, in multe privinte, ne-a inzecit puterile, ne-a limpezit drumul. Dar trandafirul poate fi si otravit, atunci când omul – din calcul sau comoditate – ii va incredinta masinii si pârghia de comanda! Pretiosul instrument ajutator, computerul, ar putea sa devina un instrument al unor dezastre!
Dar mai exista o fateta a problemei. De milenii, omul a urcat pas cu pas, cu straduinte si eforturi uneori nesfârsite pe scara cunoasterii si a cuceririlor ei. El s-a imbogatit spiritual, a invatat sa descifreze progresiv necunoscutele, a inteles, prin noi cunostinte, lumea si tainele ei. Dar, de când a aparut amintitul instrument ajutator a aparut si tendinta de descatusare a omului de anumite obligatii. Lumea virtuala ni s-a oferit (si mai ales tinerilor), ceea ce a reprezentat si reprezinta un insemnat câstig, dar cu conditia unei potrivite folosiri a ei. Din pacate, exista si tendinta amenintatoare ca ea sa ia locul invataturii, propriei cunoasteri.
Tocmai in momente in care complexitatea existentei, neincetat descifrata, ar impune o adâncire a cunostintelor, asistam la o limitare (o asa-zisa simplificare!) a invataturii, uitându-se vechea vorba „ai carte, ai parte“! Instrumentul ajutator este pretios si necesar, dar in acelasi timp esential este ca cel care-l mânuieste sa fie stapân al unui bagaj cât mai larg de cunostinte, la nivelul neincetatului mers inainte al stiintei si ca totodata el sa nu fie lipsit, in permanenta, de vederea de ansamblu. El trebuie sa fie capitanul unui vas care stie sa infrunte marile si oceanele, ca si primejdiile lor. Oricând, prin cunostintele detinute, el trebuie sa se arate in stare sa faca fata unor neasteptate incercari.
Limitarea sau chiar renuntarea la lectura, la o neincetata imbogatire a cunostintelor si la o largire corespunzatoare a propriului orizont ascunde primejdia decaderii nivelului de cunoastere a omului. Informatia prin internet este departe de a fi calitativ cea mai buna si nici cea mai completa. De asemenea, ea nu se bazeaza pe o lucrare critica si este in buna masura o lucrare de amatori – vezi in buna masura Wikipedia! – si in orice caz, limitata la atât, este departe de a ne asigura utilizarea unei baze de cunoastere care sa ne poata conduce la concluzii temeinice, definitive si ireprosabile. Exista insa multi din pacate pentru care internetul reprezinta inceputul si sfârsitul, solutia miraculoasa si sigura la orice semn de intrebare!
Fara indoiala ca lumea virtuala ne ofera perspective si ajutor, dar trebuie sa avem intelepciunea preluarii informatiilor ei, sa nu renuntam la spiritul critic, sa nu o asezam pe un piedestal de zeificare, sa stim sa preluam ceea ce merita a fi preluat, inlaturând balastul necorespunzator si mai ales sa nu ne infeudam unilateral ei. Totodata, este neaparat necesar sa nu limitam cunoasterea noilor generatii de tineri, sa aparam mentinerea unui invatamânt temeinic. N-a murit nimeni de prea multa carte!
Autor: DAN BERINDEIApărut în nr. 370