Am tot trecut în revista împrejurarile, eroii si povestea turneelor de Mare Slem. Însa care este statutul lor actual? Cum s-au dezvoltat acestea? Care este raportul lor cu celelalte competitii organizate de ATP (Asociatia Tenismenilor Profesionisti) si WTA (Asociatia Jucatoarelor de Tenis Profesioniste)? Si, îndeobste, cum anume evolueaza asemenea turnee-mamut, care aliniaza la start, pe tablourile de simplu, câte 128 de competitori, fara a mai vorbi despre cei 128 de postulanti ai calificarilor pe ambele versante, feminin si masculin, fara a mai pomeni despre cele 64 de perechi de dublu-masculin si feminin, de cele 32 de echipe de dublu-mixt, fara a-i exclude pe tenismenii si jucatoarele din competitia scaunelor cu rotile, pe veteranii si pe juniorii de ambe sexe?
Ei bine, începând din anul 1989, conducatorii celor patru turnee de Grand Slam, adica Australian Open (Melbourne), French Open (Roland Garros), Wimbledon si US Open (Flushing Meadows) s-au întâlnit, au negociat si au sfârsit prin a pune la cale un protocol, transformat apoi într-un contract ferm, în urma caruia a rezultat o alianta „în patru“ condusa de un Comitet al competitiilor de Mare Slem. Actul oficial de nastere a noii entitati a fost dat publicitatii în ianuarie 1990, la Melbourne. Consecinta nasterii acestei „congregatii“ de elita a fost exercitarea sistematica, pe termen nedefinit, a unui real monopol asupra tenisului mondial, cumva în contra celor doua organizatii de breasla, ATP si WTA.
Însa o asemenea împrejurare îsi releva imediat caracterul sau paradoxal. De ce? Pentru ca, desi cele patru turnee majore acorda de doua ori mai multe puncte si premii de patru ori mai mari decât o fac celelalte competitii de sub patronajul ATP-WTA, totusi, ele nu tin seama de codul si de normele care reglementeaza functionarea celor doua asociatii de profil. Adica: ATP-ul si WTA-ul acorda cel mai mare numar de puncte în cazul Grand Slam’s Tournements, dar în schimb nici Parisul, nici Londra etc. nu sunt obligate sa se alinieze regulilor, proiectelor, dorintelor si planurilor ATP-WTA! Asadar, relatiile dintre cele doua entitati de breasla si distinsul Comitet al Marilor Slemuri au fost mai mereu tensionate, însa pâna în prezent cel putin nu s-a înregistrat nici un caz de „tulburare“ majora pe linia colaborarii efective…
Iar a vorbi de monopol în situatia patrulaterului Melbourne-Paris-Londra-New York nu mai este de mult timp o biata metafora, caci cele patru turnee se bucura de cea mai ampla si virulenta acoperire mediatica, de cele mai impozante retete financiare si de prezenta celor mai faimosi campioni! Pentru a nu vorbi decât despre cazul parizian, trebuie spus ca Roland Garros-ul produce anual peste optzeci de milioane de euro, care asigura doua treimi din bugetul Federatiei Franceze de Tenis. Acoperirea mediatica, pentru a nu vorbi decât despre cea TV, a fost în 2012 una fantastica, respectiv turneul a fost transmis în 175 de tari ale lumii gratie unui numar de 154 de canale de televiziune!
În aceste conditii, nu e dificil de întrezarit cât de mare este miza financiara si cât de important este interesul ca monopolul Comitetului sa nu sufere vreo stirbire…
Autor: VALENTIN PROTOPOPESCUApărut în nr. 4222013-05-30