Inventarea tenisului (10)

Pentru ca un eveniment sa se petreaca, e nevoie de un spatiu imaginar (generat, sa zicem, de creierul înfierbântat al unui autor SF-fantasy) sau, mai pedestru, de unul fizic. Si deoarece nu suntem cu totii atinsi de morbul fantazarii literare, ramâne ca petrecerea evenimentului sa primeasca un loc, o scena, un perimetru anume. Asa si cu întrecerile atletice, care, jocuri fiind, au nevoie, pe lânga un manunchi de reguli si norme, de personaje competitoare, instrumente (mingi, manusi, rachete etc.), judecatori (arbitri) si… terenuri adecvate. Natural, tenisul nu avea cum sa faca exceptie de la lege…
Asadar, astazi, mergând pe urmele neobositului autor francez Jean-Christophe Piffaut, vom investiga arheologic originile terenului de tenis. Si trebuie spus ca orice istorie are înapoia sa o pre-istorie, chiar daca nu una antediluviana! Adevarul este ca înaintea lui jeu de paume a existat un joc cu palma ceva mai vechi si mai putin elaborat, un fel de forma primara si, desigur, primitiva a acestuia. Mai precis, prin veacul al XI-lea francez fiintau mai multe variante ale acestui sport. În ce spatii se disputau acele „partide“? Cum aratau ele? Ce forma, ce dimensiuni aveau? Si oare timpul istoric e unul exact, corect, riguros databil? Nici macar. Astfel, un istoric olandez pe nume Cees Debondt pretinde ca ar fi descoperit urmele unui asemenea teren, doar ca datarea la care el s-a oprit ar coborî înca si mai departe, cândva prin secolul al IX-lea. Si mai sustine cercetatorul din Tara Lalelelor (dar si a lui Okker, Stove si Krajicek) ca în acea epoca terenurile aveau forme diferite, ce variau în functie de regiunea de bastina. Ceea ce ar fi avut în comun toate aceste spatii tenisistice avant la lettre erau de fapt doua elemente: primo – jucatorii trebuiau sa se gaseasca fata în fata; secundo – ei erau despartiti de o coarda întinsa sau de un semn facut pe pamânt.
Între zidurile cetatilor, jocul primitiv cu palma se practica pe strazi, iar forma terenului trebuia sa tina seama de configuratia topometrica a acestora, fiind vorba asadar de o geometrie variabila. Dintr-o asemenea perspectiva, varianta citadina, urbana, intra muros a jeu de paume includea cu necesitate si elemente inedite sportului ca atare, cum ar fi peretii zidurilor de incinta, acoperisurile surilor si magaziilor scunde sau chiar geamurile încastrate în plumb ale pravaliilor medievale. Tot ceea ce putea respinge si provoca ricosarea mingii era binevenit. Fenomenul primise o asemenea amploare, încât se generalizase, nici macar calugarii ce adastau în bisericile si manastirile urbane nescapând de tentatia de a se deda, când si când, unei avântate partide de jeu de paume… Clericii practicau competitia cu palma între zidurile conventului – si nu se poate spune ca nu traiau la maximum bucuria noului loisir.
La tara, în provincie, jocul era numit longue paume. El se bucura de reguli nitelus diferite, iar aceasta particularizare era determinata de configuratia si dimensiunile terenului de sport. Mai cu seama în Picardia cunoscuse o mare dezvoltare aceasta disciplina, iar de la numele regiunii jocul primise denumirea de Picard. „Te fac un Picard?“ – se putea auzi în dialectul vremii si al zonei o provocare la longue jeu de paume. Si pentru ca în taranie nu existau ziduri, deci nici marci evidente ale perimetrului agonistic, terenul nu avea practic limite, ceea ce reclama o excelenta conditie fizica, rabdare si tenacitate de partea combatantilor…
Varianta citadina, intrata în uz sub formula courte jeu de paume, era însa privilegiul marilor aristocrati, spre deosebire de varianta obositoare si neîngradita, practicata totusi cu entuziasm în provincie. Mai ales daca jocul se disputa la Curtea regala, el primea o distinctie particulara, fiind înnobilat cu un fel de aura mistica, incantatorie si electiva. Nu oricine era primit sa bata mingea cu Regele! Oricum ar sta lucrurile, fapt e ca forma scurta a jocului cu palma avea sa fie confirmata, în cele din urma, drept varianta stabila si traditionala a sportului alb, recte a tenisului modern. Însa pâna atunci avea sa mai curga multa apa pe Sena…