Filosofie pop
www.nicuilie.eu
Poti face revolutie cu oameni în strada. Cele mai spectaculoase revolutii asa sunt: cu raniti, cu eroi si martiri. Sau poti face revolutii cu tipografia de bani. Aceste
revolutii nu sunt spectaculoase, abia daca fac câteva titluri în publicatiile specializate, dar sunt cele mai numeroase.
Inflatia într-o economie este definita ca exces de moneda fata de bunurile a caror tranzactie trebuie sa o mijloceasca. Are curbe, din punct de vedere economic, are proceduri, are mecanisme, are diagnoze si prognoze.
Interesanta cu adevarat este doar din punct de vedere social.
În mod normal, „pe economic“, este considerata un viciu al monedei, un defect structural care intervine în circulatia marfurilor pe niste disfunctionalitati ale pietei, pe incapacitatea de prognoza a actorilor economici sau pe nevoia guvernelor de a crea si finanta deficite. Îndeobste statul, actor economic care emite moneda, este creditat cu controlul inflatiei si deflatiei, lucru nu întotdeauna adevarat.
Ca mecanism, într-o explicatie „pop“, inflatia functioneaza astfel (caz limita, cu titlu de exemplu): o economie produce 100 de bunuri cu valoarea „naturala“ de 1000 de monede si mai tranzactioneaza capitaluri (imobiliare) în valoare naturala de 500 de monede. Pe piata ar trebui sa existe 1500 de monede prin care sa se efectueze toate tranzactiile. Numai ca la aceste valori, de unu la unu, nu se fac tranzactii, toti proprietarii de bunuri/imobile având tendinta de a-si supraevalua proprietatea si de a cere doua monede pentru o valoare unitara naturala. Pe piata apar asadar 3000 de monede prin care tranzactile se efectueaza la pretul vizat. Avem o inflatie de 100% si fiecare moneda valoreaza asadar doar jumatate din valoarea ei nominala. La acest palier inflatia este strict o chestiune contabila si moneda actioneaza omogen asupra tuturor marfurilor tranzactionabile. În mod real inflatia nu actioneaza omogen. Pe piata reala apar doar 500 de monede noi care actioneaza diferit asupra bunurilor si capitalurilor, facilitându-le pe cele mai volatile si „devalorizându-le“ pe celelalte, cele mai expuse fiind capitalurile.
Inflatia e un lucru bun într-o societate. Desi finantistii vorbesc adesea despre moneda în exces ca fiind „moneda rea“, ei sunt constienti ca pe o piata cu un echilibru perfect tranzactiile ar fi sporadice. În actuala criza economica ceea ce nu functioneaza este exact aceasta „suprafinantare“ efectuata de state si banci. Fara moneda în exces, economia devine statica, promisiunile de cumparare/dobânzile prea mici sau prea mari, iar circuitul economic si social tinde spre consolidarea valorilor economice si deflatie.
În mod real, desi statele concep „strategii de lupta contra inflatiei“, inflatia este încurajata în mod permanent si se vizeaza doar stabilizarea ei în limite considerate tolerabile din punct de vedere economic si social. Prin inflatie câstiga toti actorii economici activi si pierd toti cei statici. Iar activitate înseamna, atât în filosofia economica, cât si în cea pozitivist-sociala, progres. Inflatia este asadar mecanismul prin care se dez-osifica o societate, sunt penalizate mostenirile si imobilizarile de capital si sunt valorificate si încurajate tehnologiile si tehnicile economice noi, inclusiv clasele si grupurile sociale prin care acestea se produc. Este, strict teoretic, o mini-revolutie sociala, o nano-revolutie îndreptata împotriva establishment-ului si a tendintelor acestuia de a deveni inert economic si conservator. Cu cât o economie este mai omogena, „mai perfecta“, cu atât aceste efecte sociale se produc mai eficient, eliminând, ca în SUA, necesitatea unor revolutii „catastrofice“ în care decontarile economice de valoare sociala sa se produca într-un stadiu unic si violent.