În tenisul de elita, de vreo doua luni încoace marii lideri au motive zdravene sa tremure. Câstigatorul primului turneu al anului, cel de la Doha (Quatar), rusul Nikolai Davîdenko, ameninta serios ceea ce parea, pâna mai ieri, o simpla afacere în doi Federer-Nadal, iar pâna mai azi, o partida în patru, Federer-Nadal-Djokovici-Murray. Rusul, o ciudatenie blonda de numai 1,78 metri si 70 de kilograme, o aschimodie cu musculatura lipsita de masa, la 28 de ani deja chel, nu impresiona (mai) pe nimeni. Cel putin asta era pâna deunazi perceptia majoritatii comentatorilor de bun-simt din domeniul sportului alb.
Si totusi, Davîdenko adastase constant în Top Ten în ultimii ani. În 2007 petrecuse câteva saptamâni bune pe locul 3 ATP Ranking, ceea ce nu-i deloc de ici-de colo. Facuse, în 2005 si 2007, semifinala la Roland Garros, treapta atinsa consecutiv, în 2006-2007, si la US Open. Se calificase de câteva ori si în sferturi la Melbourne. Anul trecut jucase finala Turneului Campionilor, pierzând la Djokovici. Mai câstigase în cariera turneele Masters Serie din gama 1000 de la Paris (indoor), în 2006, Miami (hard), în 2008 si Shanghai (hard), în 2009. Cu team-ul national triumfase în Cupa Davis, în 2007. Palmaresul sau este, sa o recunoastem, de invidiat.
Jocul rusului era unul de mare viteza, cu mingi razante, atacate din demivoleu din absolut orice pozitie. Era un joc de mare regularitate caruia, daca adversarul era lipsit de imaginatie si-i raspundea, se dovedea victima sigura. Paradoxal, desi avea o înaltime si un gabarit deficitare, Nikolai era considerat unul dintre profesionistii „de forta“ ai circuitului. Odata angrenat în ritmul sau infernal de joc, oponentul pierdea sanse serioase la victorie. Ideea era ca pe Davîdenko trebuia sa-l joci înalt, cu mult efect liftat în crossuri radicale, dar si cu rever taiat, care sa-l oblige sa înalte el însusi mingea. Serviciul îi facea adeseori deservicii caci nefiind unul puternic, era obligat sa fie deosebit de atent la duble greseli, daca primul trosnit la disperare se întâmpla sa nu-i intre. De unde si un procentaj scazut la ambele puneri în joc. În general prefera jocul de pe fundul terenului, cu raliuri lungi si de mare regularitate, cu schimburi violente, pe ambele colturi ale spatiului de joc. O strategie defensiv-ofensiva în care nu era bine sa intri.
În schimb, omul era o adevarata masinarie umana. Introvertit, deloc simpatic, necomunicativ, rau vorbitor de engleza, antrenat (doar) de fratele sau, banuit în câteva rânduri ca ar fi trântit meciuri pentru mari case de pariuri sportive (lucru dovedit neadevarat, însa zvonul blamulului ramâne!), Nikolai Davîdenko are o morga greu de închipuit. El se dovedeste tot timpul extrem de concentrat la joc, nimic nu-l contrariaza, nimic nu-l destabilizeaza, totul este sacrificat în favoarea focusarii pe minge si adversar. Din acest punct de vedere, el este foarte apropiat de Ice-man Björn Borg. Nici o grimasa, nici un rictus, nici un muschi pe fata tresaltând, nici la înfrângere, nici la victorie. O abordare egala a evenimentelor, de parca nu ar avea resurse nici de bucurie, nici de durere. Sau de parca nu l-ar interesa.
Dar totul pare sa se fi schimbat pentru Nikolai de când, în 2009, a suferit câteva succesive accidentari, care l-au scos pentru prima din 2005 din Top Ten, el cazând pâna pe locul 12 mondial. Revenind, rusul s-a schimbat în sensul ca la 28 de ani împliniti si-a dat seama ca nu mai are nimic de pierdut. De-atunci, serviciul sau s-a întarit considerabil, ajungând chiar sa atinga scoruri de peste 200 km pe ora. De pilda, în semifinala contra lui Federer de la Doha, primul serviciu a contabilizat în primul set un procent de… 100%, aspect neverosimil la un asemenea nivel. Dublele s-au împutinat, el ataca în permanenta, avanseaza în teren pentru a finaliza cu un voleu ucigator, dupa ce l-a plimbat pe adversar prin toate colturile terenului, scotându-l frecvent dincolo de liniile de dublu. Loveste la fel de bine pe ambele parti, tine excelent la raliurile lungi si, lucru decisiv, a capatat atât de multa încredere în sine, încât faptul ca este condus, uneori chiar desfiintat, cum s-a întâmplat în primul set al finalei contra lui Nadal de la Doha, nu-l afecteaza întru nimic. Împotriva unui asemenea sistem mecanic perfect chiar ca este de-a dreptul imposibil de câstigat în prezent. Marturie pot depune si Federer, si Nadal, si del Potro, si Djokovici, adica primii patru jucatori ai lumii.
De aceea, ceea ce s-a petrecut în runda ultima la Doha întrece orice imaginatie. În primul set Rafa Nadal si-a aneantizat efectiv adversarul. 6-0, trei break-uri, rusul nu juca nimic, pe teren era un singur tenisman. Ibericul se regasise, practicând cel mai bun tenis al sau, asa cum nu l-am mai vazut jucând din finala de la Aussie Open, contra lui Federer, sau din finala de la Indian Wells, contra lui Murray, sau din semifinala contra lui Djokovici, de la Madrid. Agresiv, fara concesie, cu servicii violente sau excelent plasate în lateral, cu alternari stânga-dreapta grele de spin, cu liniile cautate în permanenta, cu tusele muscate de lovituri decisive împuscate cu ura, cu mingea extrem de lunga si înalta, Nadal reînviase. Mi-am spus, vazând ca îsi câstiga si serviciul în setul al doilea, dupa sapte ghemuri consecutiv luate: ce se mai poate întâmpla?
Ei, relativ la „noul“ Davîdenko, este exact genul de întrebare ce nu trebuie formulata. Încet-încet aschimodia siberiana a început sa-si faca jocul, sa provoace la raliuri prelungite, la accelerari si demivoleuri de pe fund, iar Rafa a început sa oboseasca, mingea i s-a scurtat, fiind trimisa din ce în ce mai mult pe centrul terenului. Chiar si asa, spaniolul ar fi putut sa încheie în doua seturi confruntarea, caci de la 3-5 si serviciul el a ajuns la 6-5, la serviciu urmând Nikolai. S-a ajuns în tie-break, acolo unde incredibilul slav conducea cu 4-1 si urma la serviciu. Dar Nadal nu e Nadal daca nu revine imposibil. Rafa a condus cu 5-4, apoi cu 6-5 si 7-6, având doua servicii la îndemâna ca sa încheie meciul. Doua match-point-uri… Rusul, de-a dreptul senzational, s-a agatat nebuneste de schimburi, s-a concentrat mai bine si a câstigat cu 10-8, egalând situatia.
În mansa decisiva, fostul senior al circuitului a parut sa gaseasca resurse pentru a-si apropia victoria, caci a condus cu 3-1, având doua mingi de break la 15-40 pe serviciul lui Davîdenko. Dar asta a fost tot. Slabatura a recuperat si apoi a venit peste Nadal, terminând setul si meciul la 4. Statistica, oglinda seaca, spune totul: doi asi Davîdenko, unul Nadal; patru duble greseli rusul, una spaniolul; 74% puncte din primul serviciu Nikolai, 63% Rafa; trei mingi de break valorificate din opt Davîdenko, cinci mingi din opt Nadal; 92 de puncte câstigatoare rusul, 98 Nadal. Cât priveste primul set, ca sa aveti imaginea pozitiei din care a revenit campionul de la Doha 2010, iata cifrele: un as ND, zero RF; doua duble Davîdenko, zero Nadal; 65% puncte din primul serviciu rusul, 63% spaniolul; zero din zero mingi de break ND, trei din patru (75%) RN; 11 puncte câstigate Nikolai, 28 Rafa. De la aproape zero barat (minus totusi excelentul procentaj la primul serviciu) în mansa inaugurala, la totalul care i-a adus trofeul în fata unui Nadal redivivus, caruia i-a întors si doua mingi de meci pe serviciul acestuia. Este imens! În ultimii ani, doar Nalbandian si del Potro au mai reusit sa-i înfrânga consecutiv în fazele terminale pe primii doi jucatori ai lumii, Federer si Nadal!
Ei bine – si acum? Ce se va întâmpla la Australian Open si mai departe, în conditiile în care Nikolai Davîdenko promite sa-si mentina nivelul de joc, caruia, cel putin pâna acum, nimeni nu-i face fata? Parerea mea sincera: continuu sa nu-l vad favorit pe rus la câstigarea titlului la Aussie Open! Sau, ca sa reformulez: daca va câstiga vreodata vreun Mare Slem, ori o va face acum, la Melbourne, peste câteva zile, ori nu o va face niciodata. De ce? Davîdenko, în ciuda maturitatii tenisistice la care a ajuns, una exceptionala, si în ciuda imensului sau talent, nu are rezistenta fizica si mentala pentru a „duce“ doua saptamâni, pe trei seturi din cinci, mai ales în conditiile în care totii jucatori sunt avizati de forta sa de joc. Nu prea cred în „schimbari la fata“ si chiar daca recunosc teribilul lui progres din ultima vreme, pastrez totusi serioase rezerve cât priveste revenirea rusului în Top 3. Davîdenko, lider ATP? Nu mi se pare fezabila ipoteza. Cât priveste anul 2010, dupa primele sale semne, total premature, el probabil ca va arata asa: daca Nadal îsi va mentine altitudinea si atitudinea de la Doha, agresivitatea si ofensiva, el va fi greu de oprit; Federer înca nu si-a intrat în mâna, dar o poate face oricând; Djokovici si Murray au potential sa vina oricând din urma; iar del Potro, ei bine, del Potro probabil ca va fi marele premiant al anului, cu conditia ca Nadal & comp. y compris Davîdenko sa fie de acord… Pâna atunci, felicitari Nikolai!