Sari la conținut

Înapoi în timp

Autor: Ioana Pluteanu
Apărut în nr. 513

Philippa Gregory, Doamna apelor, tr. de Anacaona Mândrilă-Sonetto, Polirom, Iaşi, 2012, 464 p.

 
Philippa Gregory schiţează o imagine vie şi demnă de compasiune a foametei, a populaţiei istovite şi fără de conducător, oamenii fiind conduşi de disperare şi îndreptaţi către revoltă.

Jacquetta, fata Contelui de Luxemburg şi rudă cu jumătate din personajele regale ale Europei, a fost căsătorită cu John, Ducele de Bedford, unchiul lui Henric al VI-lea. Rămasă văduvă la vârsta de nouăsprezece ani, îşi ia viaţa în propriile mâini şi se mărită din iubire, cu un domn din gospodăria proprie. Philippa Gregory păşeşte înapoi în timp cu cartea Doamna apelor, după ce explorează viaţa multor femei din familia Tudor într-o succesiune de romane, intrând acum în profunzimea bogatei şi complicatei istorii a Războiului celor Două Roze.
În timpul verii anului 1430 Jacquetta de Luxemburg priveşte oripilată la femeia care se afla în lanţuri în faţa ei. „Este o vrăjitoare?“, întreabă cineva. Era Ioana d’Arc, ţinută acum prizonieră, romanul deschizându-se cu un episod ce descrie arderea ei pe rug. Este clar până şi pentru Jacquetta că Ioana, odinioară o femeie plină de calităţi, este acum o victimă a oportunismului politic orchestrat de bărbaţi.
Din primele capitole ale cărţii observăm firele principale ce ne ghidează într-o naraţiune hipnotizantă din perspectiva Jacquettei. Ea a trăit într-o perioadă turbulentă şi volatilă, o perioadă care a cuprins declinul neamului Lancaster şi începutul epocii Tudorilor.
Prima dintre dimensiunile ce contribuie la complexitatea poveştii rezidă într-o aşa-numită artă întunecată. Alchimia şi vrăjitoria, farmecele şi abilitatea de a prezice viitorul sunt prezenţe tangibile şi de temut în viziunea lumii din secolul al XV-lea, fiind folosite deseori ca mecanisme de „eliminare din peisaj“ a inamicilor.
În al doilea rând naraţiunea atrage atenţia asupra poziţiei femeilor, prezente doar în sfera domestică. Astfel, în timp ce Ioana arde pe rug, Jacquetta realizează că acest lucru i se întâmplă unei femei „care crede că ştie mai multe decât un bărbat“. E de regăsit apoi tema destinului popular, a oamenilor aflaţi la mila clasei conducătoare, înfometate de putere, violenţă şi extravaganţă. În repetate rânduri firele narative aduc în lumină raportul dintre numeroasele schimbări care se petrec pe coridoarele puterii şi situaţia critică de pe străzile Angliei.
La scurt timp după ce am reuşit s-o cunoaştem pe Jacquetta, ea se mărită cu Ducele de Bedford, regentul englez al Franţei. Ea surprinde intrigile politice de la curte, măsluirea favorurilor şi teroarea provocată de gândul a ceea ce se poate întâmpla dacă individul nu este cu băgare de seamă.
Rămasă văduvă la o vârstă fragedă, Jacquetta îşi alege singură noul soţ, Richard Woodvolle, căsătoria devenind realitate doar datorită unei minţi agere, a şireteniei şi a curajului. Cei doi vor avea împreună paisprezece copii.
Unul dintre cele mai importante momente ale romanului este răzvrătirea oamenilor împotriva laşităţii lui Henric al VI-lea. Henric se dovedeşte a fi extrem de influenţabil, lipsit de curaj şi de experienţă în luptă. În timp ce în Londra actele de violenţă sunt tot mai numeroase, Henric şi soţia sa, Margareta de Anjou, înrudită cu Jacquetta, se ascund departe în Kenilworth. Regele nu le oferă nici susţinere morală, nici sprijin practic.
Între timp, într-un episod bine conturat, este descrisă revolta din 1450, furia mulţimii ajungând până la Turn, unde Jacquetta şi Richard se adăpostesc. Philippa Gregory schiţează o imagine vie şi demnă de compasiune a foametei, a populaţiei istovite şi fără de conducător, oamenii fiind conduşi de disperare şi îndreptaţi către revoltă.
În timp ce Henric îi iartă, mai târziu, pe cei care s-au răsculat împotriva lui, cetăţenii se întorc la ce a mai rămas din casele lor. Sunt săraci şi nedreptăţiţi, victime ale stăpânilor şi lorzilor. Henric însuşi cade într-un somn misterios imediat după ce soţia sa dă naştere celui de-al doilea fiu, care, umblă zvonul, nu este deloc copilul regelui.
Naţiunea este zguduită încă o dată, iar neamul Lancaster se apropie inexorabil către declinul său. Următoarea epocă a Tudorilor este o perioadă în care Elisabetei, fiica Jacquettei, îi este destinat să joace un rol fundamental. Deşi povestea Doamnei apelor este mai pregnantă în primele capitole, cititorii acesteia devin cu adevărat prinşi în fascinanta lume descrisă cu energie şi pasiune.