Este marea vedeta a pianisticii mondiale. La 27 de ani, chinezul înseamna mai mult decât un virtuoz al clapelor. O industrie a marketingului. A vânzarii de imagine. Firmele faimoase îl curteaza. Adidas a produs pantofii de sport „Lang Lang“ imediat ce preferinta tânarului pentru jogging sau jocul de baschet a devenit notorie. Nu a ezitat sa-i poarte, nonconformist si natural, pe strazi, în zilele recentului festival de la Verbier.
Senzatie! Renumitul producator Steinway i-a imprimat efigia pe piane. Oare legendarii Horowitz, Rubinstein sau Benedetti-Michelangeli au avut chipurile imortalizate pe instrumentele lor? Mi-e teama ca nu, chiar daca unor Vladimir Horowitz si Arturo Benedetti-Michelangeli li se transportau pianele proprii, oriunde cântau.
Stilouri Mont Blanc, ceasuri de lux se adauga produselor pe care le mediatizeaza Lang Lang. Ultima oferta, anuntata pe website-ul oficial, este – deh, vine iarna! –, un fular de matase albastru „regal“ cu negru, cu imaginile unor piane si, bineînteles, nelipsitul autograf. Costa 150 de dolari! Iesim din criza cu Lang Lang?
Recent a facut o vizita la clubul de fotbal Ajax Amsterdam, a dat câteva pase în teren, a executat o lovitura de la 11 m având-o în poarta pe vedeta Stekelenburg si a primit tricoul cu nr. 10, inscriptionat – putea fi altfel? –, „Lang Lang“.
Ce mai, la numai 27 de ani, este o industrie mondiala. Pe care stie s-o reprezinte cu brio. Nu numai prin reclamele pe care le promoveaza si de pe urma carora câstiga sume fabuloase, ci chiar prin propriul look modern sau prin felul de a se prezenta la pian. Arboreaza deseori coafura „cu tepi“, iar acordurile de forta ale pianului îl gasesc cu mâinile si capul avântate semet spre înaltimi, ca un învingator. Ceea ce si este! Indubitabil, chiar când cânta, Lang Lang stie sa-si vânda bine marfa.
Am… cercetat-o atent la „Septembre Musical“, Festivalul de Muzica Clasica Montreux-Vevey – editia 2009, în „Concertul pentru pian si orchestra nr. 2 în fa minor, op. 21“ de Chopin.
Pianistica suverana
Calitate înalta! Tehnica impecabila! Multe rezultate fabuloase! Pianistica suverana! Lang Lang este maestrul mângâierii claviaturii si pulverizeaza sunetul în eter ca o boare, dupa ce o perdea diafana fusese tesuta cu o transparenta ireala. Partea secunda, „Larghetto“, a respirat aburii visarii, care ne-au impregnat spiritul pentru mult timp dupa aceea. Se simte, Lang Lang cauta si în celelalte miscari asemenea pagini intens poetice, le plamadeste cu aceeasi minutiozitate si parca ostoieste forta cu care ar trebui sa înzestreze alte secvente. Într-adevar, priveste mai rece prima sectiune, „Maestoso“, si doar o survoleaza pe a treia, „Allegro vivace“, fara sa-i exploreze profunzimile. Nu-i motiv de îngrijorare. Pentru un tânar, urmeaza perioada de acumulari, de filtrare a virtuozitatii prin prisma introspectiilor filosofice, de maturizare a demersului artistic. Privita acum în ansamblu, citirea partiturii a fost o abordare de sorginte cvasi-impresionista a unui opus pulsând de romantism. Si, ca sa nu uitam ce daruit este broderiei, finetei sonore, ne-a oferit – ca bis –, un „Preludiu“ chopinian. Magic Lang Lang!
A fost acompaniat cu multa atentie si potrivire stilistica de Capela de Stat din Dresda, dirijata de Fabio Luisi, ansamblu care s-a dezlantuit apoi în „Simfonia Alpilor“, op. 64 de Richard Strauss.
Forta descriptiva
Amplul poem, succesiune a imaginilor unei zile petrecute de compozitor în plina natura bavareza, a fost redat cu o coloristica pregnanta. A fost chiar promenada, plimbarea prin codru din primele clipe ale unei dimineti înrosite de rasaritul soarelui, pâna la apus, la reinstalarea întunericului… ascultând vuietul cascadelor, traversând pajisti înflorite, admirând ghetari monumentali, prin valuri de ceata, adulmecând calmul dinaintea furtunii si rezistând dezlantuirilor ei. Razbat gânduri si viziuni, meditatii triste si melancolice asupra maretiei si misterelor Alpilor. Exista în scriitura straussiana o mare forta descriptiva, picturala, pe care Fabio Luisi a simtit-o si a admirat-o fara rezerve. S-a identificat cu ea, însotind exuberanta latina cu contemplatia adânca.
În orchestra de mari dimensiuni, asa cum a fost impusa de compozitor, pachetul omogen al violinelor, violelor, violoncelelor si basilor a asigurat respiratia ampla si supletea iar suflatorii – cornii, în special –, s-au distins prin acuratete, prin preciziune. De fapt, toti instrumentistii, de la corzi la lemne, de la alamuri la… orga au fost pânzele pe care penelul dirijorului a zugravit lumini si clar-obscururi, tuse groase sau stravezii. Masivitatea si monumentalitatea sonora s-au împletit cu subtila si rafinata evidentiere a motivelor, facând din talmacirea oferita de Capela de Stat din Dresda si directorul ei muzical, Fabio Luisi, o memorabila ora de muzica în 22 de plastice episoade.
Întâlnire cu un
manager de exceptie
Concertul sustinut de Staatskapelle Dresden la Auditorium Stravinsky a fost a doua serata a Festivalului Montreux-Vevey. Inaugurarea avusese loc cu Orchestre de la Suisse Romande, dirijata de Marek Janowski („CULTURA“, nr. 38, 24 septembrie 2009). Ambele au prefatat, la înalte cote valorice, seria manifestarilor din acest an. Printre invitati, Orchestra de Camera din Basel, Orchestra Tonhalle Zürich, Orchestra de Camera din Lausanne (dirijata nu de vechea noastra cunostinta Christian Zacharias, ci de Jesus López Cobos, care a acompaniat finalistii Concursului de Pian „Clara Haskil“), Royal Philharmonic Orchestra (bagheta a apartinut lui Charles Dutoit si a marcat debutul parteneriatului dintre celebra orchestra londoneza si festival, alaturi de solistii zilei Martha Argerich si Leonidas Kavakos), Orchestra Colegiului din Geneva, BBC Symphony Orchestra (condusa de câstigatorul Concursului de dirijat de la Besançon).
Marilor orchestre li s-au adaugat recitalisti de forta ca pianistul Ivo Pogorelich sau ansambluri camerale de renume, precum Cvartetul Navarra. Desigur, si nume de tineri instrumentisti în curs de afirmare, selectati cu mare rigurozitate de managementul festivalului, în fruntea caruia se afla domnul Tobias Richter. Fiu al celebrului dirijor si interpret bachian de exceptie, Karl Richter, Tobias Richter îndeplineste dubla functie de director al Festivalului Montreux-Vevey si al Operei din Geneva. L-am întâlnit la Montreux si, pentru dialog, am preferat sa ma refer la calitatea sa de sef de teatru liric.
Costin Popa: Stimate domnule Richter, conduceti de putina vreme si Opera din Geneva. Cum gânditi viitorul acesteia?
Tobias Richter: Grand Théâtre de Genève a fost întotdeauna important pe plan international si as dori ca acest lucru sa se dezvolte, întrucât sunt foarte multe lucrari valoroase care nu s-au reprezentat înca la noi. Am discutat acest lucru cu dirijorii invitati si ma bucur ca acestia îmi împartasesc opiniile. ?titi, nu sunt un începator. Am o biografie artistica, deci pot lua decizii în acest sens. Doresc ca proiectele de la Geneva sa fie bazate pe experienta mea si sa umplu golurile din trecut. Îmi propun ca în fiecare stagiune sa avem o opera contemporana, definita prin faptul ca autorul ei este în viata. Exista la Geneva un ansamblu înclinat catre asemenea lucrari. Însa nu urmaresc premierele absolute. Cred ca este mai interesant si pentru noi, si pentru compozitori, sa se faca o a doua sau a treia productie. Deci voi mentine programul de doua-trei premiere traditionale pe stagiune si voi adauga cel putin un opus contemporan. Anul acesta suntem concentrati pe reluarea spectacolului cu „Parsifal“; în 2010 probabil nu vom avea nicio opera de Wagner… ma gândeam totusi la un „Ring“, dar nu vreau ca în fiecare stagiune sa alegem aceiasi compozitori, trebuie sa existe variatie.
C. P.: Maestrul Marek Janovski a dirijat si a înregistrat „Ring“-ul wagnerian…
T. R. Dânsul este directorul artistic al orchestrei Suisse Romande, ansamblu care cânta si în fosa noastra, dar a decis, de cum a venit la Geneva, sa nu dirijeze opera. Doreste sa aiba maxima satisfactie artistica cu o orchestra mare, pe care nu o putem amplasa în teatru, din cauza spatiului insuficient. Maestrul Janovski mi-a spus ca a dirijat aproape totul în opera si nu doreste sa se repete. Totusi, voi insista si la fiecare sase luni îi voi propune un proiect pe care nu l-a mai facut – totusi –, înainte. Ramâne de vazut cât timp va rezista în a-si mentine opinia.
C. P.: La Toulouse a avut o noua montare cu „Oedipe“ de Enescu semnata de Nicolas Joël. Exista zvonuri ca se va face o noua productie sau aceeasi si la Opéra Bastille, unde Joël este director general. Dumneavoastra v-ati gândit vreodata la „Oedipe“?
T. R.: Sa fiu sincer, nu este în planurile mele. Dar ele nu sunt finale. Pentru ca am o relatie foarte buna cu Nicolas Joël, daca exista sansa sa primesc o propunere de coproductie care sa aiba sens si din punct de vedere al contextului dramaturgic, voi fi foarte interesat. Cred ca opera lui Enescu nu a fost niciodata cântata la Geneva, deci ar putea fi un proiect atractiv; am planurile facute pâna în 2012, asa ca poate dupa aceea.
C. P.: Câte din premierele de la Grand Théâtre de Genève sunt coproductii?
T. R.: Aproape jumatate din ele. Este foarte avantajos.
C. P.: Se întaresc si legaturile cu alte teatre…
T. R.: Desigur, mai ales când ai afinitate cu acele productii. Mai este si vorba despre dimensiuni. Nu au sens coproductiile dintre teatre de marime foarte diferita, se consuma multa energie si bani pentru adaptari. Pe viitor trebuie sa extindem colaborarea si îmi pare rau ca înca nu avem contacte în România. Trebuie gasite noi parteneriate, cel putin pentru urmatorii ani.
C. P.: În zilele noastre, lucrul cu regizorii este întotdeauna o provocare. Cum credeti ca va veti descurca cu cei incomozi?
T. R.: Exista un criteriu pe care îl consider foarte important: trebuie sa invitam regizori care-si cunosc meseria, nu neaparat persoane în vârsta, dar regizori care pot citi partitura, care cunosc muzica, pe aceia care stiu sa lucreze cu ansamblurile, cu artistii. Nu tin neaparat sa aduc persoane care deruleaza proiecte crossover si provin, de exemplu, din cinema. La Grand Théâtre de Genève as dori sa formez un grup de profesionisti de marca. Nu sunt grabit, trebuie sa astept putin înainte de a alege. Nici maestrul Janowski nu doreste sa compromita muzica prin ceea ce vede în teatru, ca regie. Este optiunea dânsului si o respect. Avem relatii foarte bune între noi.