George Cristian Maior: „Incertitudine. Gândire strategica si relatii internationale in secolul XXI“

Volumul „Incertitudine. Gândire strategica si relatii internationale in secolul XXI“ promite inca din titlu o calatorie intelectuala inedita in peisajul editorial românesc: cum va evolua lumea in care traim in secolul XXI, care vor fi relatiile de putere dintre state, relatiile dintre stat si cetatean, cum vor arata mecanismele securitatii nationale si internationale in viitor. Inedita, pentru ca aceste subiecte sunt rareori abordate intr-un spatiu public de o maniera atât de extinsa si de precisa in acelasi timp, dar inedita si pentru ca autorul ne ofera nu o lista de teorii, nu o istorie cronologica a trecutului recent, ci o analiza lucida a curentelor de gândire politica ale secolului trecut si a modului in care ele au modelat lumea in care traim.

Cartea incepe cu un paradox – dorim sa gasim o unica paradigma capabila sa ne explice printr-o teorie completa viitorul, iar ceea ce ni se ofera este tocmai lipsa acestei paradigme, lipsa adevarurilor absolute sau a certitudinilor asupra modului in care vor actiona sau se vor pozitiona statele pe scena internationala. Fara a-l cita, George Maior porneste de la premisa lui Chesterton: „un singur lucru este cert si acela este ca nimic nu este cert“. Mai mult decât atât, ne spune autorul, a avea certitudini poate fi o abordare periculoasa: certitudinile si teoriile absolute, mitul hegelian al sistemului perfect de gândire ne arunca, asa cum arata capitolul dedicat lui Reinhold Niebuhr, in imperiul fantasmelor ideologice si al radicalismelor politice care au populat intreg secolul XX, cu sirul sau de razboaie calde si reci, cu echilibrele sale de putere fixate in logica armelor nucleare, cu reactiile lumii trecute la provocarile lumii care tocmai se naste, de la unda de soc a atacurilor de la 11 septembrie 2001 la criza economica din 2009.
Toate aceste subiecte sunt analizate de catre autor intr-o succesiune de teme care se imbina, precum piesele unui puzzle, pentru a forma o gândire strategica, o viziune asupra viitorului relatiilor internationale. Acest puzzle, aparent centrat pe câteva idei si teorii centrale, ce reprezinta „firul rosu“ al cartii – de la idealism la realism, de la balanta de putere si imperialism la retele si actori non-statali – are o dimensiune temporala si geopolitica mult mai extinsa. Astfel, eseurile incluse in volum pornesc de la analiza „lumii de anticariat a hartilor mucegaite“ – asa cum o defineste Kaplan, citat de autor – a geografiei puterii si conflictelor si merg in profunzime, pâna la decriptarea globalizarii si a noilor raporturi stat-cetatean; de la miturile modernitatii si ideile parintilor fondatori ai Statelor Unite ale Americii si pâna la esenta strategica a armelor nucleare si apararii antiracheta in prezent sau la reformularea principiilor de actiune ale statelor in lumea europeana postmoderna.
Paradoxul pe care ni l-a propus inca de la inceput George Maior – „incertitudinea“ acceptata, singura ce poate sa ne conduca in viitor spre noi certitudini sau macar probabilitati – se deschide pe parcursul lecturii intr-o succesiune de alte paradoxuri, asemeni unui caleidoscop: paradoxul raporturilor de forta in secolul XXI (statele slabe ajung principala amenintare la adresa statelor puternice); paradoxul modernitate-postmodernitate (delimitat de Robert Cooper care, citat de autor, ne spune ca pacea postmoderna este doar in granitele Uniunii, dincolo de care ne confruntam cu haosul); paradoxul libertatii versus securitate (apararea libertatii poate presupune o limitare a libertatii, daca vorbim de confruntarea cu terorismul secolului XXI); paradoxul revenirii geopoliticii (cum resursele energetice redeseneaza strategiile statelor, dar statele care dispun de resurse sunt adesea cantonate intr-o modernitate fragila). George Maior ne vorbeste si despre legitimitate si despre cum ar trebui regândita in secolul XXI diplomatia, despre viitorul Uniunii Europene si al NATO, teme pe care, din pacate, putini autori in România s-au incumetat sa le abordeze intr-un mod cu adevarat novator, dezbarat de tezism sau locuri comune, asa cum reuseste autorul.
Teoreticianul George Maior este completat de un practician cu experienta in domeniul relatiilor internationale si al securitatii, de aceea cartea ne aduce in atentie nu doar dezbaterile intelectuale care marcheaza inceputul de secol in America sau in Europa, ci si exemplele concrete, istoriile traite personal de autor, unele impresionante, altele revelatorii asupra unor fenomene contemporane, altele povestite cu ironie fina de autor. Cum a receptat NATO atacurile de la 11 septembrie, când George Maior se afla chiar la Cartierul General al Aliantei, cum au actionat si au inteles misiunea lor comandantii trupelor internationale dislocate in Irak cu care autorul a discutat, cum reactionau sefii de trib din Afghanistan in negocierile cu oficialii Aliantei Nord Atlantice sunt doar câteva exemple extraordinare de acest gen, exemple care ne indeamna sa-i solicitam autorului ca urmatorul volum pe care il va scrie sa fie unul memorialistic.
In fine, un mare atu al cartii este ca iese literalmente, prin puterea metaforelor si finetea analizelor, de pe terenul arid, specializat al relatiilor internationale si se adreseaza oricarui cititor interesat sa inteleaga evolutiile lumii contemporane. Volumul depaseste astfel teoriile relatiilor internationale, imbinându-le, intr-un mod neasteptat, cu evaluari si idei de pe tarâmul istoriei, literaturii sau artelor plastice: cine isi poate imagina ca terorismul poate fi analizat prin recursul la istoria invaziilor barbare, serviciile de informatii in cheia lecturii lui Rudyard Kipling sau post-istoria prin ochii tânarului artist croat Branco Dimitrievici (cel care la Muzeul National de Arta Contemporana prezenta doua portrete ale lui Ceausescu ingropate intr-o gramada de cartofi)?
Volumul „Incertitudine“ navigheaza intr-o vasta intindere de idei si ipoteze, prezentându-ne genuin provocarile lumii viitoare prin prisma unei re-interpretari a lumilor trecute si a celor prezente: de la etica si morala, la filosofie politica, justitie si drept international si pâna la diplomatie si diplomatia apararii, securitate economica, dar si securitate „hard“ si cursa inarmarilor nucleare, este greu de gasit o problematica importanta care sa nu fie analizata sau macar mentionata in aceasta carte. Este la fel de greu insa sa faci portretul autorului fara a-l simplifica in mod excesiv: este George Maior un idealist pragmatic sau un realist atasat valorilor etice, asemeni clasicului Morgenthau; este autorul cartii un adept al moralei lui Woodrow Wilson ca principiu al relatiilor internationale sau, dimpotriva, un practician, confruntat cu cinismul balantelor de putere; este acesta, in fine, un tocquevillean atasat valorilor Americii moderne sau un europenist postmodern la marginea Europei? Poate câte putin din toate acestea.
Enigma „Incertitudinii“ nu poate fi decriptata decât prin lectura atenta a acestei carti impresionante care ne poarta in noi orizonturi de cunoastere si gândire strategica si care ne propune o noua deschidere spre lumile ce se nasc in jurul nostru. Francis Bacon spunea ca unele carti trebuie gustate, altele inghitite rapid si doar putine merita mestecate si digerate – cartea lui George Maior este in mod cert una dintre acestea.