FNT 2009

S-a incheiat si a XIX-a editie a Festivalului National de Teatru. In lipsa spectacolelor internationale ale ultimilor doi ani, disparute prin reducerea bugetului si a modulului de dans care aducea totdeauna un plus de valoare, seductia festivalului, cel putin pentru unii, s-a injumatatit. Dar editia desfasurata sub directia Cristinei Modreanu a câstigat puncte prin actele recuperatorii menite sa astupe mult din ceea ce specialistilor si studentilor de la Teatru le lipsea fundamental. Daca FNT 2009 merita sa ramâna in memoria acestora este in primul rând prin cartile lansate (printre care unul dintre studiile de referinta ale ultimelor decenii, „Teatrul postdramatic“, de Hans Thies Lehmann, in traducerea lui Victor Scoradet) si prin conferintele gazduite.

Mult diferita de balaceala cu pretentii critice si etalarea vesnicelor conflicte din intâlnirile „teoretice“ ale specialistilor nostri, conferinta „Noua dramaturgie in teatrul britanic contemporan“, sustinuta de Aleks Sierz, cu apetenta sa anglo-saxona pentru ordonarea in clase, categorii si subcategorii a facut auditoriul ca intr-o ora si jumatate sa câstige o perspectiva limpede si impecabil organizata a fenomenului discutat. Temele expuse si personalitatea celui ce a inventat conceptul de teatru „In-Yer-Face“ vor fi mai clare cititorilor revistei „Cultura“ cu ajutorul unui interviu pe care il vom publica intr-un numar viitor. Au urmat trei zile de conferinte ale lui Richard Schechner, acum, la 75 de ani, o legenda pe doua picioare din teatrul lumii, consubstantiala cu istoria performance-lui. Expunerea celui ce a infiintat Departamentul de Artele Spectacolului la New York University, interesanta mai ales pentru cei ce prizeaza exemplele practice, a cuprins cinci minute de teorie urmate de aproximativ zece ore de discutii pe marginea productiilor sale ilustrate generos prin proiectii video. Cei doi conferentiari au umplut lacunele din informatia specialistilor completându-le captivant eforturile de documentare.
Piesele lui Schechner nu au fost singurul caz de proiectie video. Indiscutabil, teatrul filmat, chiar cel al regizorilor celebri, sinonimi cu istoria teatrului din ultimii cincizeci de ani, nu are aceeasi savoare ca spectacolul live. Dar cum pâna acum nici un buget de FNT nu a fost in stare sa aduca montari de Pina Bausch, Ariane Mnouchkine etc., proiectiile de la Institutul Francez suplinesc si ele goluri de decenii din cultura noastra teatrala.
Acestea sunt plusuri incontestabile ale actualei editii FNT. Lor li se adauga si câteva dintre spectacolele selectionate. In nici un caz toate. In masura in care selectia, mai ales intr-un an de criza, echivaleaza inevitabil cu invitarea unor spectacole in dauna altora, ajungi uneori sa te intrebi care sunt principiile pe care se intemeiaza alegerea. Când de la Teatrul National din Timisoara FNT invita atât de redundantul si plictisitorul „Cum traverseaza Barbie criza mondiala“, când la acelasi teatru existau productii valoroase ca „Piata Roosevelt“ sau „Remember“, se nasc, inevitabil, semne de intrebare. Când in an de criza, festivalul are o sectiune ca „Premiera in FNT“, adica „Printesa Turandot“, un nou spectacol cu miza estetica slabuta si redundanta sufocanta al lui Andriy Zholdak, stai si te intrebi: de ce sa girezi un regizor, când orice maestru mai are si scapari (iar creatorul preferat de teatrul sibian pare s-o tina din scapare in scapare), riscând ca publicul sa vada un spectacol plictisitor când in locul lui ar fi putut veni unul mai incitant?
Mai mult, când bugetul a fost drastic redus, modulul de dans, arta legata inextricabil de teatru in ultimii ani, a fost retezat, ce rost are sa aloci banii unei intregi sectiuni „Opera Revival“? Macar daca si regizorii acestor montari ar fi citit inainte termenul „Revival“ si s-ar fi gândit mai meticulos cum se poate face. Dar cum in tot raul e si un bine, macar am scapat de spectacolele cântate cu aplomb si eforturi demne de mila de actori cu voci neprofesioniste. Asa, oricât ar fi de neinspirata regia,  publicului nu i-a mai venit sa-si bage degetele in urechi.
E paradoxal ca in cadrul acestui modul, singurul spectacol de o frumusete tulburatoare a fost produs nu pe scena de opera, ci pe cea a Teatrului Bulandra: „Orfeu si Euridice“. Regizorul Alexandru Darie a dublat cântaretii profesionisti cu actori care, mai ales in partea a doua, au adus o expresivitate eterica. Talentul multifatetat al acestui regizor s-a vazut in gesturi de superb dramatism, smuls parca de la originea tragediei, in dubletul Euridice si in superba plasticitate a corpurilor (adesea in pericol sa se accidenteze din cauza scenografiei atât de „accidentate“). De la dramatismul primei parti la serenitatea ultimei, Alexandru Darie a construit unul dintre cele mai frumoase spectacole ale scenei românesti din ultimul timp.
Un alt modul din festival, „Debut in FNT“, s-a dovedit mai degraba dezamagitor. Cu o singura exceptie, „România! Te pup“, spectacol care demonstreaza ca daca dramaturgul (Bogdan Georgescu) si regizorul (David Schwarz) sunt doldora de talent, chiar si in 2009 teatrul gaseste resurse sa se innoiasca si sa comunice cu toate simturile spectatorului.
Printre surprizele placute ale festivalului s-au numarat si montarile de o desavârsita iscusinta regizorala ale lui Tompa Gabor, „Trei surori“, spectacol conceput de un maestru, si „Cântareata cheala“, un remake dupa capodopera sa de acum cincisprezece ani.
By the way, ca sa fim in spiritul FNT, s-o fi nascut „Cântareata cheala“ din replici luate de la lectia de engleza, insa cu toate acestea, nu e ridicol ca intr-un festival national unele moduluri, ca „Romanian Showcase“, „Ionesco Event“, „Opera Revival“, sa poarte numai nume englezesti?
Dar, cum e mult mai usor sa critici si mult mai greu sa faci, va propun ca în asteptarea editiei viitoare sa retinem doar plusurile.