Tesaturile, împletiturile, broderiile, imprimeurile, instalatiile expuse la Artoteca Bibliotecii Metropolitane Bucuresti ilustreaza ceea ce coordonatoarea expozitiei, Anna-Mária Orbán, numeste, într-un volum publicat recent (1), arta fibrelor. Naturale sau, mai aproape de zilele noastre, sintetice, fibrele au dezvoltat tehnologii diferite pentru a da nastere unor lucrari de arta – purtata, asemenea iei, sau parietala, asemenea scoartei. Tehnicile, foarte vechi, s-au nascut într-un teritoriu al utilului, dar, foarte repede, s-au extins într-o zona a frumosului, efectul acestei întâlniri fiind, de exemplu, tapiseria – un obiect estetic.
Dubla determinare a unui asemenea obiect, din directia utilului, dar si a frumosului, are ca efect o complexitate sporita în timp. Piesele, pe de alta parte, chiar cele mai modeste, au toate caracteristicile unui cronotop, amprentate fiind de un anume spatiu cultural si de un anume timp istoric. Astfel, prin textura, prin cromatica, prin subiect, arta fibrelor si-a construit si dezvoltat un limbaj propriu, diferit de al celorlalte arte. Existenta unui limbaj structurat implica, evident, capacitatea artei fibrelor de a formula mesaje.
Asupra acestor lucruri, nu neaparat în aceasta ordine, te invita sa meditezi expozitia de la Artoteca. Exponatele sunt, de fapt, piese create si prezentate în vederea obtinerii licentei prin care se încheie un proces didactic. Ar fi urmat, altadata, celebra calatorie a calfei prin care era continuat procesul didactic, desavârsind formatia prin deschidere spre alte teritorii, spre alte tehnologii, spre alte experiente. Lucrarile pe care, circumstantial, le reuneste expozitia de la Artoteca sunt orientate în directii diferite. Divergenta lor se explica prin faptul ca ilustreaza orientarile, optiunile si personalitatea a sapte autoare ce recurg la tehnici diferite, la materiale diferite, la subiecte diferite. Urmarite cu mai multa atentie, constatam ca tendintele divergente sunt corectate, printr-o orientare de sens opus, convergenta, care instituie un câmp comun de întâlnire a ceea ce parea la prima vedere diferit. Toate lucrarile trateaza teme care-si au punctul de plecare în natura, observata ca micro sau macrocosmos.
Ana Cristina Panait îsi concentreaza observatia asupra apei si a starilor ei de agregare; Ioana Cristina Iorga este atrasa de irizatiile cochiliei de scoica; Laura Cristina Rotaru Vatui observa trunchiul arborelui în sectiune perpendiculara sau longitudinala; Larisa Mihaela Popa retine reteaua labirintica a nervurilor dintr-o frunza; Cristina Isabela Rizea reproduce morfologia coralilor; Catalina Cucu este atrasa de coloanele în ruina care, din ordinea culturala, revin în ordinea naturala a lumii; Oana Madalina Capota ramâne în aceeasi zona a naturii, dar Planeta necunoscuta, spre deosebire de cristalele stelutelor de zapada, îsi întoarce privirea spre macrocosmos. Aceeasi tendinta convergenta este vadita si de o alta trasatura comuna – spiritul analitic si puterea de conversiune a detaliului din ordinea imediata a lumii în mesaj orientat spre o ordine ideala. Subliniez spiritul analitic, deoarece semnificatia pe care o dezvolta exponatele tine nu numai de ceea ce au absorbit acestea din mediul lor vital, ci si de capacitatea autorului de a descifra un mesaj latent si de a-l retranscrie cu ajutorul altui limbaj – cel al artei fibrelor.
Expozitia este al doilea eveniment artistic pe care-l gazduieste Artoteca. Daca primul expozant, Mircia Dumitrescu, ilustra un apogeu de cariera artistica, autoarele de astazi anunta, îmi place sa cred, zorii unor cariere. Artoteca, o realizare datorata lui Florin Rotaru si lui Mircia Dumitrescu, pare sa se fi deschis sub o conjunctie favorabila a astrelor. Era o institutie care lipsea din peisajul cultural. Ma întreb, însa, daca vom sti s-o pastram. n
NOTA.
1.. Orbán Anna-Mária, „Amprente culturale în arta fibrelor (Fiber Art)“, Editura Muzeului National al Literaturii Române, 2013