Revistele de studii academice, editate de universităţi sau de societăţi, asociaţii, institute de cercetare sau alte instituţii, autorităţi ori entităţi asociative cu preocupări, responsabilităţi şi autoritate ştiinţifică, nu prea sunt, de regulă, susceptibile să trezească interesul unui public „profan“ în materia precisă vizată de studiile în chestiune. Chiar atunci când revistele respective sunt dedicate ştiinţelor umaniste, în principiu mai accesibile înţelegerii omului „de rând“ (cultivat, desigur, dar nespecialist…), caracterul ultra-„ţintit“ al subiectelor abordate (utile şi relevante în strategia cercetării aprofundate în disciplina de care ţin, dar aşa-zicând „rupte de viaţă“, deci neinteresante, în opinia comună), sofisticarea (desigur, inerentă, dar…) a metodologiei şi terminologiei, pot ţine departe pe nespecialist de paginile unor asemenea publicaţii, a căror utilitate nu e contestată, bineînţeles, de nimeni, dar care sunt percepute mai degrabă ca unelte de intercomunicare rezervate comunităţii profesioniştilor decât ca reviste eventual citibile de „toată lumea“.
Totuşi, după cum prea bine se ştie, caracterul rebarbativ (pentru ageamiii de diverse grade, pentru outsider-i, adică… pentru un public mai larg decât cel format din membrii catedrelor sau „departamentelor“ de specialitate) al revistelor de cercetare academică nu este o regulă fără excepţii. Iar acele „excepţii“, atâtea câte sunt, se impun ca unele dintre cele mai remarcabile — şi remarcate — publicaţii de gen. Printr-o ideală echilibrare, printr-o măiestrită ponderare a rigorii ştiinţifice cu o aleasă atractivitate, prin optarea pentru un punct de vedere „înalt“, care permite o perspectivă — şi o deschidere, o adresabilitate — cât mai cuprinzătoare (fără ca, pentru asta, să fie nesocotite în vreun fel exigenţele conformităţii ştiinţifice), ele îşi dobândesc o poziţie marcantă pe „piaţa ideilor“.
Una dintre acele prestigioase „excepţii“ (de la presupusul caracter „mărginit“ al revistelor de studii academice) este, la noi, revista Euresis, continuatoare a vechii Cahiers roumains d’études littéraires, care a apărut din 1973 sub conducerea lui Adrian Marino (după 1990 publicaţia este condusă de Mircea Martin, iar în 1993 se adoptă titlul actual, vechiul titlu devenind subtitlu şi fiind augmentat, de la începutul anilor 2000, cu menţiunea „et culturelles“: Cahiers roumains d’études littéraires et culturelles). Departe de a fi o revistă „de sectă“, Euresis se înfăţişează — prin importanţa şi amploarea temelor în jurul cărora îi sunt structurate numerele, prin nivelul tratării acestora în contribuţiile găzduite — mai degrabă ca o revistă „de direcţie“. De reflecţie „de interes general“, nicidecum „de nişă“.
Cea mai recentă apariţie (datată 2014, dar lansată efectiv în cursul acestui an) vine să reconfirme strălucit calitatea şi capacitatea de a interesa cu care şi-a obişnuit cititorii. Ca şi în alte numere din ultimii ani (care au tratat chestiuni ca, de pildă: La globalisation et ses défis culturels, Post(communisme) et post(colonialisme), Le postmodernisme alors et maintenant, Legitimacy/ Légitimation, La place de la théorie littéraire), tema structurantă e una de deosebit interes în ziua de azi: „studiile culturale“ (Cultural studies).
Majoritatea studiilor publicate în revistă sunt ilustrări concrete, de ţinută, a cercetărilor în materie de „studii culturale“, cu o diversitate tematică pe care înşiruirea câtorva din titlurile din sumar o poate vădi elocvent: Johnson on Shakespeare: The Use and Value of Spectatorship (de Jan Gorak), Here, There, and Everywhere: How Far to the East Should the Postcolonial Travel? (de Ana Băicoianu), The Crisis of Culture in the Hispanic Space (de Ilinca Ilian), Espaces identitaires à l’épreuve – l’« œil du voyageur » dans le roman Tout-monde d’Édouard Glissant (de Radu
I. Petrescu), József Méliusz, the Melancholic Traveler (de Gabriela Glăvan), Letter to Jane. Around a Politics of image (de Aura Poenar), Image-Scandal: The Place of the Woman in the Economy of the Visible. Irene Adler in A Scandal in Bohemia (de Horia Poenar), Rephrasing Nationalism. The Aesthetic Battles around a Political Concept in the ‘Junimea’ Generation (de Doris Mironescu), Anti-Modern Deprovincializations. The Case of the Interwar „Young Generation’“(de Paul Cernat). Unele studii abordează nu aspecte sau subiecte mai mult sau mai puţin particulare, circumscrise din cvasi-infinitul inventar tematic oferit de patrimoniul culturii universale, ci chiar chestiuni vizând direct „studiile culturale“ ca atare, configurarea şi evoluţia lor ca „doctrină“, statutul lor şi modul lor de manifestare ca disciplină de cercetare, curent de gândire, paradigmă metodologică cu tentă politico-filozofică etc., relaţionarea lor cu discipline, doctrine, modalităţi şi perspective de abordare şi cercetare preexistente (şi care continuă să se manifeste, în paralel, aflându-se în diferite raporturi de putere cu „studiile culturale“, fiind eventual mai mult sau mai puţin anexate ori fagocitate de acestea ori repudiate şi combătute de reprezentanţii şi „păzitorii“ lor). Câteva titluri de studii din această categorie, a examinărilor cu perspectivă mai degrabă teoretică: At the Crossroad of Anthropology, Literature and Cultural Studies – the Ethnocritic Approach (de Lucia Terzea-Ofrim), New Formalism: a Paradigm for 21st Century Criticism? (de Letiţia Guran); Cultural Studies Goes Global (Christian Moraru), La question de l’autre. Un dialogue entre Tzvetan Todorov et l’herméneutique (de Ioana Vultur), Unpacking knowledge (de Călin-Andrei Mihăilescu).
Dar perspectiva teoretică şi demersul autoreflexiv (interogaţia analitică asupra naturii, identităţii şi caracteristicilor „studiilor culturale“ înfăptuită în chiar interiorul unor contribuţii care ilustrează ele însele respectiva „disciplină“ sau, mai bine zis, respectivul mod de abordare…) nu lipseşte de fapt niciuneia dintre lucrările grupate în respectivul număr de revistă. Fiindcă ele sunt, în diferite grade şi sub diferite aspecte, „orientate“ de una sau alta (sau mai multe !) din lista de propuneri de subiecte pe care redactorul-şef (cred că asta ar fi, în cazul în speţă, traducerea potrivită pentru „editor“, poate chiar „director“, în orice caz nu doar „redactor“…) Mircea Martin a propus-o colaboratorilor — în calitatea lor de participanţi la colocviul ţinut acum doi ani la Universitatea „Ovidius“ din Constanţa, pentru că o au fost prezentate pentru prima oară cercetările publicate acum în Euresis — şi pe care o include în Argument-ul pe care îl semnează (listă pe care o reproduc aici, în traducere proprie: „(…) «studiile culturale» şi relaţia lor cu neomarxismul, pe de o parte, şi cu neoliberalismul, pe de altă parte; «studiile culturale» şi influenţa tehnologiei informatice şi a internet-ului («tehnoculture», în original – n.m.); «studiile culturale» şi postmodernismul; globalizarea, din perspectivă politică şi culturală: global, local, «glocal»; naţional, sub-naţional, supranaţional; noul cosmopolitism; majorităţi-minorităţi, politizarea identităţilor, multiculturalism şi/ sau diversitate culturală?; margine, marginalizare; europenism vestic şi europenism estic; în ce măsură (mai) este relevant esteticul pentru «studiile culturale»?; chestiunea valorii în «studiile culturale»; sunt «studiile culturale» întotdeauna culturale ?“).
O foarte inspirată idee a conducătorului revistei a fost aceea de a aşeza în deschiderea sumarului un text al regretatului Wolfgang Iser (Culture: a recursive process, textul unei conferinţe rostite la Bucureşti, la 8 decembrie 2005, în cadrul seriei de dezbateri organizate în epocă de revista Cuvântul): cititorilor prezentului număr al revistei Euresis le este oferit astfel, drept preţios şi cât se poate de creditabil „îndreptar“ asupra problemelor în discuţie, investigaţia teoretică şi desluşirea nuanţată şi cuprinzătoare oferită de unul din cei mai iluştri teoreticieni literari ai lumii contemporane.
În încheierea sumarului „dosarului“ tematic al numărului figurează magistralul, efectiv memorabilul articol semnat de Mircea Martin Cultural Studies — There and Here. Amplul demers desluşitor întreprins de profesor e pe cât de metodic, atent, competent, aprofundat analitic şi magistral organizat ideatic, pe-atât de neconvenţional, de original, de „personal“, îndrăzneţ şi chiar agresiv faţă cu obişnuita pasivitate automat-aprobativă arătată de nu puţini dintre cărturarii şi cercetătorii de la noi — sau de aiurea — la adresa unor idei, concepte, curente, discipline, metode etc. izvodite în centre considerate dominante pe „piaţa“ legitimării culturale şi academice şi preluate apoi cu grăbire şi fără crâcnire, fără vreo chestionare, nuanţare, adaptare ori evaluare critică, de mai toată suflarea (intelectual-academică) planetară (parcă din frică de a „pierde trenul“ globalizării pe tărâmul investigării ştiinţifice). Aşadar, procedarea analitică a lui Mircea Martin nu e nicidecum una pur descriptivă, constatativă şi de implicită cauţionare marcată de precaută supuşenie, ci una de examinare critică, echivalând cu o oportună luare de poziţie, vizând o firească nuanţare a căilor concrete de a promova aplicarea perspectivei deschisă de „studiile culturale“ într-o arie cultural-geografică sau alta. El abordează problematica „studiilor culturale“ dintr-o perspectivă est-europeană (şi, putem observa — fără ca prin asta să-l expunem pe ireproşabilul teoretician Mircea Martin unor acuzaţii de a profesa convingeri naţionaliste — , dintr-o perspectivă românească…), raportându-se la realităţile observabile. Depistează şi învederează cu aplomb deosebirile incontestabile în materie de problematică politică şi ideologică existente între realităţile din Europa de Est, Europa Occidentală şi America de Nord. Zăboveşte asupra chestiunii paradigmei naţionale şi insistă asupra distincţiei majore care se cere făcută între conceperea diferenţelor ca valoare în sine şi, respectiv, conceperea valorii ca diferenţă. Glosările, observaţiile, constatările, disocierile, soluţiile formulate de autor sunt savuroase, fascinante prin îmbinarea scânteietoare de îndrăzneală, rigoare şi adecvare, marcate de o cuceritoare vervă ideatică, impunându-se de regulă ca irefutabile. La fel şi concluziile. Studiul ar merita să fie publicat şi în româneşte, într-o revistă de mai mare tiraj, ca să ajungă în mâinile unui public încă şi mai larg decât cel, totuşi limitat, al unei reviste de cercetări academice, fie ea şi una de largă deschidere şi „de interes general“, cum Euresis este cu prisosinţă.
Autor: NICOLAE BÂRNAApărut în nr. 521