Sari la conținut

Eu, „Istoricul“ si Securitatea

Autor: GEORGE NEAGOE
Apărut în nr. 399

Apostol Stan, De veghe la scrierea istoriei (Securitatea), Curtea Veche Publishing, Bucuresti, 2012, 288 p.

 

 

O anumita limitare a preocuparilor m-a determinat sa ignor faptul ca nu doar literatii s-au numarat printre victimele predilecte ale Securitatii. Persecutati in aceeasi masura, uneori mai drastic, au fost istoricii si preotii. De asemenea, M.A.I. si-a recrutat multi dintre colaboratorii cu tinuta intelectuala din categoriile anterioare. Dosarele nu mint in privinta cooperarilor. Un angajament nu este o plastografie, mai ales daca dispunem de mostre de scris: declaratii, epistole, beletristica etc. Confuzii, erori flagrante, suprainterpretari intalnim doar in cazul biografiilor (ne)filtrate de turnatori. Totusi, unele intamplari s-au petrecut ca atare. Difera doar maniera de relatare. Caracterul tendentios al expunerilor facute in fata salariatilor Securitatii concorda cu ideologia dominanta, care, din motive inca neelucidate, se modifica de la o luna la alta. De asemenea, daca notele puse la dispozitie de agenti nu erau olografe, ci batute la masina de ofiteri/ dactilografe la cateva zile dupa intalnirea din locuintele conspirative, se contureaza primejdia ca marturiile sa fie rastalmacite, chestiune detectabila si in recenta aparitie editoriala semnata de Apostol Stan (vezi p. 87). Controlul abuziv exercitat de politia politica asupra cetatenilor seamana, asa cum am precizat si altadata, cu forjarea unor vieti paralele. Am sesizat aceasta constanta in lucrari cu profiluri diferite: „Un tigru de hartie. Eu, Nica si Securitatea“ (Bujor Nedelcovici); „Eu, fiul lor“ (Dorin Tudoran); „Zidul de sticla: Ion D. Sirbu in Arhivele Securitatii“ (Clara Mares); „Monica Lovinescu in documentele Securitatii: 1949-1989“ (Iulia Vladimirov). In „De veghe la scrierea istoriei (Securitatea)“, Apostol Stan, intelectual cu activitate industrioasa (cercetator la Institutul de Istorie „N. Iorga“, al Academiei Romane, 1957-1999), dar deseori fracturata de barajele editurilor, opteaza pentru o formula apropiata de cele propuse de Bujor Nedelcovici si Dorin Tudoran.
El, fiul lor
Relatia stransa intre cele trei eseuri-document se stabileste prin urmatoarele coordonate. In primul rand, prin publicarea unor extrase din dosarele de urmarire informativa, transferate la CNSAS. In al doilea rand, prin comentariile realizate pe marginea actelor, care sa dezambiguizeze si sa stabileasca adevarul unor evenimente mistificate din rea-vointa, din lipsa de date concludente sau din cauza colportajelor in genul telefonului fara fir. In al treilea rand, tot din dorinta de a nu lasa nimic tainuit, cei trei se straduiesc sa-i identifice pe informatori. Aici, Apostol Stan procedeaza precum Bujor Nedelcovici, nesolicitand deconspirarea colaboratorilor cu Securitatea, ci preferand sa-i recunoasca in functie de contextele comune. Evident, in lipsa unei decizii venite din partea CNSAS, se profileaza un risc enorm. Stim ca afirmatiile vehiculate in „Un tigru de hartie“ au condus la disculpari si polemici sordide, desi persoanele abilitate i-au dat dreptate intr-un tarziu prozatorului. Insa cunoastem si ca Dorin Tudoran, in ciuda intentiei de a-i descoperi pe calomniatori, a primit raspunsuri trunchiate. I s-a negat dreptul la informare corecta. Pe baza legislatiei in vigoare, institutia i-a protejat pe cativa turnatori din „interese de securitatea nationala“. In anii stalinismului aplicat de Gheorghiu-Dej, un atare gest ar fi fost sanctionat ca „omisiune de denunt“. Or, acum a ramas doar omisiunea, intrucat denuntul ar fi trebuit sa dobandeasca, dupa 1989, valoarea democratica a dreptatii. Constient de eventualele tergiversari referitoare la aflarea faptasilor, Apostol Stan isi atribuie misiunea de a-i da in vileag pe artizanii subterani ai biografiei lui, din dosarul I 234528 (2 vol., 1983-1987), in virtutea dreptului la libera exprimare: „In final, tin sa precizez ca afirmatiile continute in volum (privind identificarea unor surse si informatori ai Securitatii) sunt opiniile personale ale subsemnatului conturate in urma lecturii documentelor in arhiva studiate la CNSAS si a propriilor experiente si amintiri din anii in care am fost supus urmaririi informative. Prin urmare, imi asum intreaga responsabilitate pentru cele scrise in carte“ (pp. 275-276).
Deocamdata, din lipsa de reactii din presa, deducem ca: 1. cei implicati nu au citit cartea; 2. unii dintre ei au decedat; 3. Apostol Stan nu poate fi combatut. Inclin spre a treia varianta. Despre cateva personalitati invocate (da! ticalosia coabiteaza de minune cu priceperea profesionala) s-a discutat si cu alte ocazii. In al patrulea rand, apropierile intre Bujor Nedelcovici, Dorin Tudoran si Apostol Stan deriva din prezenta pronumelui „eu“, echivoc, abrutizat si alterat de Securitate. Pentru salariatii M.A.I., acestia au devenit sinonime cu „Nica“, „Tudorache“, respectiv „Istoricul“, numele de cod acordate de autoritati. Nerevelarea tuturor pseudonimelor atrage dupa sine confiscarea de catre Securitate a segmentului de viata cat a durat supravegherea. Datele culese si analizate de Apostol Stan completeaza directia initiata in volumul „Istorie si politica in Romania comunista“ (Curtea Veche Publishing, 2010). Una dintre premisele si concluziile este ca Securitatea a restrictionat accesul la adevar, in toate nivelurile umane – de la opera la traiul cotidian –, talcuind orice lucru in registrul intereselor de serviciu: „Prin interpusii lor (informatorii), securistii efectuau o cenzura subterana, un fel de prospectare a gandurilor si sentimentelor unor oameni, exprimate cu deosebire la nevoie sau din convingere cand, inconvoiati de diferite obstacole ale vietii si meseriei, in exprimarea lor mai putin controlata, foloseau un alt limbaj decat cel public, cenzurat, inclusiv acela oficial cunoscut sub numele de «limba de lemn»“ (p. 141).
Je est un autre
Schizoidia regimului comunist ii impune lui Apostol Stan sa se raporteze la el insusi prin dedublare. In majoritatea secventelor, autorul, impartit intre povestitorul de anecdote si omul de stiinta, isi spune „Istoricul“. Decizia marcheaza distantarea temporala, afectiva, culturala si politica de fenomenele dezbatute. Cand simte ca realitatea proprie i s-a denaturat, Apostol Stan restabileste continuitatea firului taiat sau innodat cu sprijinul unor scurte incursiuni memorialistice, similare cu acelea expuse in „Istorie si politica in Romania comunista“: „Campeanu, o alta sursa, decriptata de Consiliul National de Studiere a Arhivelor Securitatii (CNSAS), era Alexandru Dutu. Ceea ce – cand a aflat – l-a stupefiat pe Istoric. Acesta l-a intalnit multi ani la Biblioteca Academiei, remarcandu-l aici in una dintre sali, cu putini cititori, unde Dutu era custode. Istoricul se apropia adesea de el, dar nu atat de mult incat cei doi sa devina prieteni. sCe conta? Campeanu arata ca lucreaza!, n.m.t. Dutu il percepea prin cartile pe care cititorul le solicita, le rasfoia si le consemna in fise, extragandu-si o serie de informatii sLectura si difuzarea unor volume sau manuscrise reprezentase, in anii ’50, temei suficient pentru incarcerare. In deceniul al noualea, Securitatea isi temperase procedeele, n.m.t. Dutu fusese probabil frapat de timpul indelungat dedicat de acest cititor cartilor puse la dispozitie si, neindoielnic, de recolta de materiale obtinute. Campeanu completa portretul Istoricului si din spusele unor bibliotecari, colegii lui, ca de pilda Gabriel Strempel, seful sectiei de manuscrise, Holban, un alt salariat si, cu deosebire, Paul Simionescu, el insusi fost salariat al Bibliotecii Academiei, ajuns la Institutul de Istorie ca sef al bibliotecii lui Nicolae Iorga sbarfa colegiala merita sa stea la pastrare in fondurile Securitatii, n.m.t“ (p. 24).
Pe fondul confiscarii numelui, a activitatii intelectuale, a intimitatii familiale (telefonul ii era ascultat cu mijloace de tehnica operativa sT.O.t), represiunea impotriva lui Apostol Stan s-a concentrat pe zadarnicirea sau pe amanarea tiparirii unor carti. Cercetari ample, rodite in urma unor eforturi temeinice, „Apararea autonomiei Principatelor Romane: 1821-1859“ (Ed. Academiei, 1987) si „Revolutia romana de la 1848: solidaritate si unitate nationala“ (Ed. Politica, 1987, predata intai la Ed. Stiintifica) au asteptat aproximativ un cincinal pana sa primeasca B.T.-ul. Tergiversarile se cuantificau atunci prin interventii, memorii, sfaturi, prietesuguri, negocieri si cedari in fata directivelor P.C.R. Clarificarile apar abia acum: „Pentru ce un specialist al epocii, Berindei, in referatul redactat la cererea Editurii Stiintifice, in evaluarile lui critice marunte nu formula nicio concluzie, daca cercetarea la care se referea corespundea sau nu rigorilor stiintifice? Pentru ce Maciu si Vacaru, cerberii editurii,  refuzau sa publice cat mai rapid aceasta lucrare, rezultat al unor investigatii sistematice si insistente timp de mai multi ani, prin arhive si biblioteci? Raspunsul este limpede precum cristalul. Urmau orbeste directivele lui Ceausescu care, influentat de culturnicii din jur, printre alte enormitati, emisese asa-numita teza a revolutiei unice unitare a romanilor de la 1848 intr-un dialog al surzilor cu istoricii rusi si cei maghiari care, la randu-le, spre a-i muia zelul autonomist in lagar, il atacau pe Ceausescu mai putin pentru dogmatismul socialismului multilateral dezvoltat si mai mult pentru interpretarea istoriei“ (p. 45).
La 25 de ani de la inchiderea dosarului de urmarire informativa, Apostol Stan isi lamureste biografia impusa de salariatii si de colaboratorii Securitatii, intr-un stil ce acumuleaza trasaturi provenite din fictiunile reconstitutive ale lui Marius Oprea („Sase feluri de a muri“) si din sarjele lui Radu Constantinescu („100 de istorioare cu istoricii Epocii de Aur“). Cartea reprezinta o noua marturie exceptionala despre o perioada pe care, desi nu au trait-o, tinerii ca mine nu o vor uita niciodata.