Alte câteva experiente cinematografice memorabile prilejuite de editia a noua a Festivalului International de Film „Transilvania“ de la Cluj (28 mai – 6 iunie a.c.).
Câstigatorul Trofeului:
„Poveste anodina“ / „Mundane History“
Daca la Festivalul de la Cannes, anul acesta cel mai râvnit premiu i-a revenit lui Apichatpong Weerasethakul, tot un cineast tailandez a triumfat si la TIFF; coincidenta sau nu, Anocha Suwichakornpong este prietena cu regizorul „palmdorizat“. „Povestea anodina“ a fost supernova principalei competitii de la Cluj. Un film de stare cu o dramaturgie aparent confuza, dar de fapt bine controlata, si cu un mesaj optimist, in pofida pesimismului funciar al unuia dintre protagonisti (un tânar dintr-o familie instarita, care ramâne paralizat si ajunge sa se apropie de asistentul sau inferior social), acest lungmetraj de debut, premiat si la Rotterdam, aglutineaza inteligent imagini alogene, reusind sa-si tulbure spectatorii si sa le stimuleze meditatia.
Premiantul criticilor:
„In ziua de Craciun“ / „Navidad“
Cineastul chilian Sebastián Lelio (fost Campos) a câstigat Trofeul „Transilvania“ in 2007, iar in anul urmator a facut parte din juriul festivalului clujean, asa ca este o prezenta familiara pentru publicul TIFF-ului. Anul acesta, el a primit Premiul FIPRESCI pentru un nou film low-buget, foarte intens si sensibibil, despre tânara generatie in deriva. Autenticitatea sa emotionala, care, din fericire, nu se pierde in nefericita aglomerare de imagini cu valoare simbolica din final, este datorata in principal excelentei colaborari dintre regizor si cei trei actori principali.
Bizareria/bijuteria editiei:
„Café noir“
Recomandat calduros si insistent de catre Mihai Chirilov (directorul artistic al festivalului), filmul sud-coreean inclus in sectiunea „Fara limita“, cu cele aproape 200 de minute ale sale, nu a putut fi vazut si gustat decât de câtiva cinefili pacienti si pasionati. Imbinând elemente ale unor genuri diverse intr-un eseu cinematografic deopotriva poetic si politic, primul film semnat de Jung Sung-il (critic foarte apreciat in tara sa) uimeste prin exuberanta si ireverentiozitatea cu care citeaza, in cel mai autentic spirit postmodern, din Goethe („Suferintele tânarului Werther“) si Dostoievski („Nopti albe“), Brecht si Lacan, din succese ale Noului Cinema Coreean („Crocodile“ de Kim Ki-duk, „Oldboy“ de Park Chan-wook, „The Host“ de Bong Joon-ho, „Happiness“ de Hur Jin-ho etc.), dar si din… Biblie. Povestea de dragoste destul de conventionala, relatata urmarind fluxul haotic al constiintei protagonistului, paleste in fata exercitiilor de admiratie erudita pe care autorul le dedica maestrilor sai.
Filmul românesc al anului
(si nu numai):
„Aurora“
Al treilea lungmetraj al lui Cristi Puiu este cel mai radical experiment cinematografic autohton din ultimii 20 de ani. Regizorul-scenarist, care interpreteaza si rolul principal, incearca, din aceasta dubla ipostaza, sa inteleaga (verb esential pentru demersul filmic, dar si pentru receptarea sa) cum un om poate ajunge sa ucida. Sfidând imperativele dramaturgiei clasice si provocându-si spectatorii la un puzzle cu piese ce lipsesc intentionat, Cristi Puiu ne plimba timp de trei ore alaturi de Viorel, un inginer metalurgist ramas recent atât fara familie, cât si fara serviciu, pe drumul fara intoarcere de la „aurora“ ce anunta o zi revelatoare pâna la tragica dimineata „de dupa“.
Filme românesti clasice:
1. „Reconstituirea“ (1970)
In 2008, al doilea lungmetraj al lui Lucian Pintilie, având la baza nuvela omonima a lui Horia Patrascu, a fost declarat, in urma votului a 40 de critici români, cel mai bun film autohton al tuturor timpurilor. Drept urmare, „Reconstituirea“ este acum cap de afis al unui volum de referinta publicat de Editura Polirom, rezultat din top ten-ul criticilor si coordonat de catre Cristina Corciovescu si Magda Mihailescu. La TIFF, filmul a fost prezentat, la patru decenii de la premiera (urmata rapid de interzicerea sa), de catre actrita Ileana Popovici, care si-a reinnoit multumirile catre regizorul care a lansat-o in cinematografie. Ce ar mai fi spus despre aceasta capodopera a cinematografiei noastre? Ca rezista in continuare foarte bine, indiferent de câte ori l-am vazut pâna acum, si ca este fara indoiala pe lista scurta de filme autohtone (alaturi de „Proba de microfon“ de Mircea Daneliuc sau „Secvente“ de Alexandru Tatos) care i-au influentat decisiv pe reprezentantii Noului Cinema Românesc.
2. „Angela merge mai departe“ (1980)
Filmul lui Lucian Bratu nu poate fi comparat cu cel al lui Lucian Pintilie, insa merita remarcat pentru ca prezinta Bucurestiul epocii necosmetizat, cu cozile si constructiile sale nesfârsite, precum si cu problemele sale stringente (avortul fiind doar una dintre ele). Proiectia i-a fost dedicata actritei principale, Dorina Lazar, care a fost premiata de TIFF pentru intreaga sa cariera. Prezentat drept „unul dintre cele mai frumoase filme de dragoste din cinematografia româneasca“, „Angela…“ este, totusi, foarte conventional, iar muzica lui Marius Teicu, folosita in exces, nu face decât sa-i accentueze comicul involuntar.
O ultima
descoperire personala:
„Spargatorul“ / „Der Räuber“ (Austria – Germania, 2010)
Selectionat in competitia Berlinalei si prezentat la TIFF in cadrul sectiunii „Supernova“, filmul germanului Benjamin Heisenberg ecranizeaza romanul cu acelasi titlu al lui Martin Prinz, bazat pe un caz real (din ciclul „viata bate filmul“). Protagonistul, Johann Rettenberg (superb interpretat de Andreas Lust), este in acelasi timp campion de maraton al Austriei si spargator de banci profesionist, urmarit in intreaga tara. Desi a strâns suficienti bani ca sa poata trai linistit alaturi de noua sa iubita, el continua sa dea spargeri, chiar mai multe in aceeasi zi, pentru ca este dependent de andrenalina generata de ele. Clasic ca realizare, thriller-ul are un ritm sufocant si cadre atent construite, reusind sa ne vorbeasca convingator despre acele dependente nocive – si ilegale – ce pot duce la autodistrugere.