Ştefan Bolea, Caietul Roxanei şi alte Jurnale, Herg Benet, Bucureşti, 2014
Ştefan Bolea (n. 1980) este filosof (cu un doctorat şi trei cărţi publicate în domeniu: Ontologia negaţiei, Introducere în nihilismul nietzschean şi Existenţialismul astăzi), „om de litere“ şi publicist în general (doctorand la Facultatea de Litere din Cluj-Napoca, redactor-şef al revistei culturale electronice EgoPHobia etc.), poet în mod special (cu 16 premii şi distincţii obţinute la concursuri naţionale şi cu patru volume de poezie publicate: Război civil, Noaptea instinctelor, Gothic – un volum de referinţă pentru goticul industrial, simbolist şi postmodernist – şi AntiZeu), dar şi prozator de excepţie (a publicat, de pildă, proză fantastică în revista electronică Suspans). Sintetizând, poate fi considerat, simplu, „om de cultură“.
Caietul Roxanei şi alte Jurnale (Editura Herg Benet, 2013) reprezintă, se pare, jurnalul autorului (ceea ce ne oferă şi încadrarea în specia literară, cu toate că valenţele operei aici analizate sunt, în fapt, multiple, atingând chiar şi planul romanului, dar la modul adiacent) din trei perioade marcante (pe plan sentimental, dar şi pe plan cultural şi, în consecinţă, pe planul formării ca individ) ale existenţei sale – 1996-1997 (Caietul Roxanei), 2003 (Meet Hilda) şi 2005 (There’s Something About Ellie) –, îmbogăţit de un prolog (Nervi) şi de un epilog (Legile de pe Muntele Hermon) filosofice, de două intermezzouri şi de trei anexe poetico-filosofice.
Volumul (publicat pe hârtie de calitate deosebită şi beneficiind de o copertă superbă) este unitar, redând, practic, evoluţia spirituală a unui adolescent inteligent şi revoltat, cu un comportament marcat şi de anumite teribilisme mai puţin lăudabile (din fericire şi puţine, şi scuzabile datorită vârstei şi circumstanţelor personale, socio-culturale etc.), dar mai ales de o preocupare permanentă şi admirabilă către autoperfecţionare şi pentru dezvoltare culturală, punctată uneori de excentricităţi interesante şi inerente unei personalităţi cu adevărat remarcabile, destinate să lase o amprentă în istoria culturală contemporană. Astfel, vom regăsi în Caietul Roxanei pasiune şi spirit, muzică clasică şi „metal“ extrem, Furtuna lui Beethoveen alături de Tiamat, versuri şi aforisme, salvare şi revoltă, proteste şi soluţii, ateism şi religii, pe Shakespeare, Cioran, Baudelaire, Dostoievski, Nietzsche şi Beckett într-un amalgam năucitor de informaţie şi de cugetări punctate de neoromantism şi de trăiri amoroase, „servite“ într-o formulă aproape academică, dar într-un stil cuceritor şi cu desăvârşit talent literar. „Alecsandri, după ce a descoperit Mioriţa, s-a convins că românul e născut poet. Din contră, balada demonstrează că românul e născut cioban“, spune Bolea la un moment dat, revelând astfel, prin verdict, refuzul său de a îmbrăţişa conceptele pe care le consideră non-valide, oricât de lăudate ar fi acestea, şi, totodată, demonstrând o profunzime a gândirii capabilă să îi ofere o imagine reală asupra unui obiect sau subiect, dincolo de „fumul“ oricărei propagande. Mai mult: „ecourile Furtunii beethoveniene străbat toată muzica rock a anilor ’90“ şi „Să nu furi. Dacă îţi trebuie ceva, împrumută“, iată doar două exemple sugestive privind dimensiunea culturală şi aceea morală a operei, dimensiuni potenţate din interacţiunea cu cele trei personaje feminine principale – Roxana, Hilda şi Ellie –, întrupări ale experienţei în dublu sens, ca trăire şi ca învăţătură.
Concluzionând, „nihilismul“ lui Bolea nu reprezintă nici pe departe un scop, ci un mijloc de a transcende ordinarul atotprezent în societatea contemporană („Nihilism romantic“: „Există unele teritorii atât de corupte, încât singurele acte cinstite posibile sunt cele nihiliste“ – Richard Morgan, Carbon modificat, Editura Tritonic, 2008); o revoltă byroniană, temperată însă de un lord Henry Wotton (poate vă amintiţi, de asemenea: „You never say a moral thing, and you never do a wrong thing“) în vederea respingerii non-valorilor şi a înălţării spiritului uman – fie că doreşte, fie că nu, Ştefan Bolea face, prin scrierile sale, lumea mai bună.