Dintr-una dintre cele doua carti mentionate in titlu ne vorbeste parintele confucianismului, iar din cealalta un taoist pur. E vorba de doua traduceri din limba chineza publicate in vara de dr. Adrian Daniel Lupeanu, fiul cunoscutilor sinologi Mira si Constantin Lupeanu: Confucius, „Franturi de conversatie. O enciclopedie a vietii“ si Lie ZI, „Cartea Adevarata a Vidului si a Supremei Virtuti“, in care autorul demonstreaza ca este familiar cu lucrarile antichitatii chineze: „Sa infloreasca o suta de flori, sa se intreaca o suta de scoli“ (filozofice).
Pentru cititorul roman, ambele carti, trebuie sa recunoastem, nu reprezinta un miracol al necunoscutului. Confucius mai ales cunoaste in limba romana mai multe editii, cea mai veche, din cate stim, fiind tiparita acum o suta de ani de Editura Ram, la Aninoasa – Gorj, dupa versiunea sinologului francez G. Soulie de Morant. Ele pun in lumina o tulburatoare maturitate si originalitate a gandirii chineze dezvoltate in paralel cu gandirea greaca pe plan european.
Confucius, 551 – 479 i.Hr., este titanul culturii Chinei, venerat inca de pe cand traia ca om politic, carturar, pedagog si filozof. Cronicarul Chinei antice Sima Qian, n. 145 i.Hr., a scris: „Confucius preda folosindu-se de «Cartea Poemelor», «Cartea Schimbarilor», «Cartea Istoriei», «Cartea Muzicii» si «Insemnari rituale» (toate texte vechi ordonate si definitivate de el). Invataceii lui erau in numar de trei mii, dar, patrunsi de cele sase arte, s-au dovedit a fi numai saptezeci si doua“. Corpul de comentarii la „Cartea Schimbarilor“, carte care rivalizeaza cu „Biblia“ prin vechime, profunzime si spiritualitate, ii apartine lui Confucius. Totusi, gandirea lui Confucius ne-a parvenit prin „Lun Yu“. Aceasta este cartea pe care incercam sa o prezentam, continand citate si fragmente de dialog retinute de discipolii cei mai apropiati ai invatatorului. Pe atunci, ideogramele se scrijeleau pe fasii de bambus si de aceea discipolii au fost obligati sa se exprime cat mai concis. Citatele acestea sunt invataturi, maxime, ganduri. Franturi de conversatie, cum prea bine le-a numit traducatorul. Stranse in douazeci de capitole, textele nu sunt ordonate dupa vreo tematica, ci ni se transmit asa cum au fost ele notate la o jumatate de secol dupa moartea lui Confucius. De retinut ca atunci cand au compus cartea discipolii ajunsesera deja la batranete, erau ei insisi intelepti, carturari si pedagogi renumiti. Scopul lucrarii este sa educe, sa inalte comportamentul moral, sa dezvolte o elita intelectuala, sa creeze oameni de valoare si astfel categoria xiaoren, aceea a oamenilor de nimic, sa se ingusteze. Ne place sa credem ca „Lun Yu“, insumand chintesenta invataturilor lui Confucius, a fost gandita si receptata prin secole, asa cum ni se releva si noua astazi in Europa, drept un adevarat program cultural pentru desavarsirea individului, a familiei si a societatii. Intalnim aici precepte de luat in seama despre invatatura, omenie, iubire si comportamentul in lume. Invataturile despre politica si arta de a guverna ar trebui sa fie afisate pe un ecran in Parlament si mai ales la Palatele Victoriei si Cotroceni, sub ochii celor care frecventeaza aceste institutii. Despre guvernanti si cum se cuvine sa fie ei sunt zeci de ziceri care ar merita citate. Eu il prefer pe cel pus si de traducator in prefata: „A guverna inseamna a fi drept. Daca tu insuti esti drept, cine ar indrazni sa nu fie corect?“ (12.17). Sau: „Ca dregator, fii neobosit si actioneaza cu loialitate“ (12.14). Sau: „Cum sunt cei care ne conduc astazi? Vai! Oamenii acestia sunt atat de limitati, incat pentru ei preceptele acestea nu au nici o semnificatie“ (13.20).
Lie Zi a fost si el pedagog. Prin scrierile sale este insa un filozof ezoteric, poet, moralist, istoric al culturii. A trait dupa Confucius, candva in secolul V i.Hr. In paranteza fie spus, in prefata semnata de traducator s-a strecurat o greseala, fara indoiala de dactilo. Sta scris: „Este posibil sa fi fost cu cativa ani mai mare decat Confucius, al carui an de nastere este bine stiut: 479 i.Hr.“. Corectez: „…cu cativa ani mai mic!“.
Pe Lie Zi filozoful Zhuang Zi (369 – 286 i.Hr.) il caracterizeaza astfel: „Maestrul Lie pleca in calatorie incalecand vantul. Aluneca pe el minunat si se intorcea abia dupa cincisprezece zile. Cine este in stare sa calareasca adevarul Cerului si Pamantului, sa stapaneasca schimbarile celor sase elemente si sa calatoreasca la infinit, acela nu depinde de nimic“. Cartea are o sumedenie de parabole, mici povestiri morale si filozofice despre viata, ideal, curatenie etica, purtare fireasca, meritorie, valoarea artei si mai ales lumea supranaturala a misterelor. El scrie despre Xu, vidul socotit de catre taoisti starea de atingere a tihnei desavarsite. Invatatura recomandata de cel care calatorea pe vant era:
„Lasa-te in voia simtamintelor,
Nu intina frumusetea lumii.
Nu incerca sa obtii faima dupa moarte
Si atunci nu vei suferi.
Renumele venit mai devreme sau mai tarziu,
Zilele vietii, multe sau putine,
Nu le lua in seama!“
Sau: „Cei care stapanesc esenta lucrurilor
Nu au nevoie de cuvinte.
Cei care inteleg pe deplin lumea
Nu au nevoie de cuvinte.
A te exprima fara cuvinte este tot vorbire…“
Mai multe istorioare abordeaza comunicarea fara cuvinte si starea de vid. Iata o mostra: „Gandul ii era concentrat, trupul i se dispersase, oasele si carnea ii erau totuna; nu isi mai simtea trupul, daca se sprijinea sau nu pe ceva, nici picioarele, pe ce mergeau, mintea isi avea gandurile ei, vorbele isi ajungeau lor insele“. Sau: „Pe muntii Lie Gu Ye, la intrarea Fluviului Galben in mare, traiesc divinitati care respira vant si sorb roua si nu se hranesc cu cereale. Inima lor este aidoma izvoarelor, iar chipul ca al fetelor mari. Aceste divinitati n-au neamuri, nu cunosc dragostea si nemuritorii sunt cei care-i slujesc; nu sunt fioroase, nu se maniaza si oamenii cinstiti le slujesc cu credinta. Ele nu fac gesturi caritabile, nici favoruri, dar oamenii traiesc indestulator; nu strang averi, dar nu se simt saraci. Acolo, elementele Yin-Yang se armonizeaza adesea, soarele si luna stralucesc, cele patru anotimpuri isi urmeaza cursul, vantul si ploaia sunt bine echilibrate, viata este mereu prezenta, recoltele bogate. Pe acest pamant nu sunt boli, oamenii nu mor inainte de vreme, nu exista calamitati, iar acolo demonii sunt neputinciosi“.
Creatia si libertatea spiritului nu trebuie intinate cu viata cotidiana, crede Lie Zi. Libertatea reala si implinirea in arta se obtin pe calea mintii. Iata un ultim citat. Cineva s-a dus sa invete muzica de la un mare maestru, care ii fusese profesor de muzica si lui Confucius. Dupa trei ani, nu era in stare sa cante o piesa. Dupa alti trei, povesteste Lie Zi:
„– Cum stai cu instrumentul? l-a intrebat Shi Rang.
– Il stapanesc. Lasa-ma, te rog, sa incerc sa cant.
Ca intr-o zi de primavara, el a piscat coarda shang a sunetului de aur si a cantat o melodie de toamna; deodata, s-a pornit un vant rece, tomnatic, iar plantele si copacii au dat rod. Ca intr-o zi de toamna, el a facut sa vibreze coarda jiao sau muzica lemnului de primavara; s-a simtit alene un vant cald, iar plantele si copacii au inflorit. Ca intr-o zi de vara, el a ciupit coarda yu sau muzica apei, a clopotului galben, de iarna, si la rasunetul muzicii a inceput sacadabruma si safulguiascã, iar apa raurilor si a lacurilor a prins gheata. Ca intr-o zi de iarna, el a miscat coarda zi sau muzica focului, a verii, iar razele soarelui au imprastiat caldura, topind gheata. Apropiindu-se de sfarsit, el a folosit coarda gong, in armonie cu celelalte patru, si s-a pornit un vartej usor, un vant de bun augur, nori albi pluteau in vazduh, din Ceruri a prins sa cada roua inmiresmata, iar din adancuri au tasnit izvoare dulci.
– Ai cantat minunat! a rostit Shi Rang plin de bucurie“.
Cartea intreaga e o desfatare. Are opt capitole si o suta sapte parabole, una mai neasemuita decat alta.
Dr. Adrian Daniel Lupeanu a introdus note si comentarii si a prezentat in traducere numele personajelor. Dupa cum se va vedea de cele mai multe ori, acele nume se cuveneau traduse, deoarece ele nu au fost alese de Lie Zi la intamplare, ci au semnificatii relevante raportandu-se la sensul istorioarei respective.
In incheiere, se cuvine notat ca traducatorul a trudit indelung asupra textelor, iar lucrul acesta se vede. Echivalentele sunt corecte, exacte, reusite, dovedind intelegerea spiritului originalului. Transpunerea in romaneste pastreaza caracteristicile creatiei initiale si are ceva din pluralitatea de sensuri pe care le sugereaza de regula caracterele chinezesti. Echivalentele romanesti realizate de tanarul sinolog au o reala eleganta, ducand acolo unde este firesc – tiparirea in limba romana a doua carti cat mai exacte si totodata pline de poezie.